TABLETĂ DE POLITICIAN

Pe Boc l-a apucat bocitul…

de Mihai TURCITU,
preşedintele Partidului Conservator Olt

După ce a descoperit că se află într-o profundă criză de imagine, premierul Emil Boc s-a hotărât să ia atitudine şi să acţioneze ferm. În consecinţă, subordonatul lui Băsescu a pus mâna pe lopată şi a trecut la deszăpezit camioane blocate în troiene. Arătând populaţiei că lui îi pasă de camionagii turci, înzăpeziţi în România condusă, în numele lui, de Traian Băsescu.
Din păcate, în pofida tuturor eforturilor făcute pentru a-şi salva imaginea publică, primul-ministru nu face decât să se adâncească în situaţia fără ieşire în care se află. Demisia sa, din ce în ce mai invocată de către vectorii opiniei publice, este acum însuşită şi de familia pedelistă. Colegii săi de partid înţeleg că mai rău nu se poate, iar când tocmai unul de lângă tine îţi spune evidenţa în faţă, arătându-ţi că eşti depăşit de realitatea evidentă, chiar trebuie să le urmezi sfatul!
Din păcate, căderea lui Boc nu ar rezolva cu nimic situaţia dezastruoasă în care este ţara, pentru că România este în fapt condusă de Traian Băsescu, primul-ministru nefiind decât un simplu instrument de lucru al acestuia.
Parlamentarii Uniunii Social Liberale au declarat recent iniţierea grevei parlamentare. Chiar dacă unele canale de comunicare, aservite puterii, încearcă să discrediteze această acţiune, ea este până acum cea mai puternică formă de protest din istoria instituţiei parlamentare româneşti. Populaţia trebuie să înţeleagă corect acest mesaj şi să-l aprecieze întocmai! România nu poate fi părtaşă, la nesfârşit, la fărădelegile unei puteri aflată la capăt de drum!
La începutul acestei sesiuni parlamentare, s-a observat clar tendinţa de a părăsi corabia puterii din partea unor oameni care încep să înţeleagă că simpla lor asociere cu numele şi imaginea lui Traian Băsescu provoacă o stare de complicitate.
Într-o declaraţie publică, făcută recent, preşedintele de onoare al Partidului Conservator, profesorul Dan Voiculescu, vorbea despre refugiul preşedintelui Băsescu din prezent în viitor. Practic, toate mesajele transmise de şeful statului în ultima perioadă sunt discursuri lacrimogene, care cerşesc împăcare. Brusc, Băsescu a început să devină conciliant, după ce, o vreme îndelungată, recunoscut aşa de toată lumea, el a arătat imaginea unui clevetitor. A celui care îi învrăjbeşte pe românii profesori cu românii elevi, a celui care-i asmute pe românii pensionari la stat împotriva românilor pensionari din structurile armatei. Iar exemplele pot continua în acest sens. Nu este un semn de maturitate din partea sa, este o frică a celui care începe să-şi dea seama că a greşit şi vrea astfel să îndrepte ceea ce se mai poate îndrepta.
Conştient că până la suspendarea sa din funcţia de preşedinte nu mai e mult, iar de aici până la demitere nu-i decât un pas, Băsescu încearcă prin toate mijloacele să recapete ceea ce a avut la discreţie: încrederea sinceră a românilor în el şi intenţiile sale. Din păcate, oricât ar încerca să facă aşa ceva, principiul reversibilităţii nu funcţionează în situaţia aceasta.
Preşedintele are totuşi un merit. Unul de necontestat: el este cel ce i-a îndemnat pe români să iasă din case şi să-şi ceară raţia de libertate, cota parte din decenţă. Chiar dacă ultimele zile au adus oarecum linişte în stradă, această stare este una trecătoare şi se datorează numai vremii potrivnice, cea care a staţionat vremelnic mareea românească. Dacă viscolul e firesc în ianuarie, el tot se va încheia, iar oamenii vor susţine ceea ce cu legitimitate vor astăzi: schimbarea unei puteri nelegitime, care nu mai prezintă de multă vreme interesul majorităţii…