ANALIZE CIVICE

Sesiunea extraordinară - ratată sau inutilă?

de Prof. Ion PĂTRAŞCU

După desfăşurarea sesiunii extraordinare, în mod logic, se impun câteva întrebări.
De fapt, ce urma să se dezbată într-o sesiunea extraordinară a Parlamentului României în câteva ore, în ziua de 23 ianuarie 2012?
- ce subiecte urmau să fie supuse dialogului prin prisma PUTERII şi OPOZIŢIEI într-un plen de aproape 500 de indivizi?
- Ce înseamnă DIALOG? – ultimatumuri, ameninţări, jigniri care veneau şi dintr-o parte şi din alta.
- Era cazul unei sesiuni extraordinare care a lucrat trei ore înainte cu câteva zile la sesiunea normală?
S-a văzut. Un eşec, în primul rând, pentru că o întreagă clasă politică s-a dovedit incapabilă să organizeze un DIALOG cu o TEMATICĂ axată pe PROBLEMATICA ARZĂTOARE şi EXPLOZIVĂ a societăţii româneşti.
Firesc ar fi fost ca în această săptămână PUTEREA şi OPOZIŢIA să fi convenit asupra unei ordini de zi, pe baza căreia, în sesiunea normală, să se desfăşoare dialogul-dezbatere constructivă a COMISIEI şi PLEN, pornind de la următoarele:
- atât PUTEREA, cât şi OPOZIŢIA să prezinte în mod deschis SCHIŢE CLARE axate pe:
1. SITUAŢIA actuală a ROMÂNIEI, în contextul realităţilor interne şi internaţionale
2. PROGRAM CONCRET şi IMEDIAT DE MĂSURI, care să răspundă nevoilor poporului român, exprimate cu claritate.
Specific faptul că, mai ales PUTEREA, are obligaţia să-şi corecteze programul de guvernare în funcţie de „ameninţările” anului 2012 şi pentru că este în prim-plan responsabilă de situaţia actuală.
Ori ce s-a întâmplat?
Premierul a repetat aceeaşi „dare de seamă”, care nu satisface, ba chiar nu interesează pe omul de rând.
OPOZIŢIA putea să folosească acest prilej pentru a-şi prezenta propriul PROGRAM, pentru că vremea lozincilor a trecut demult. Ar fi putut ca într-un „RAPORT NAŢIONAL” să combată ştiinţific şi realist „succesele PUTERII”, lănsându-şi în acelaşi timp propriul plan de acţiune.
Astăzi, acum şi nu mai târziu, UN PROGRAM DE SALVARE NAŢIONALĂ, fie că aparţine PUTERII, fie că aparţine OPOZIŢIEI, este de maximă necesitate, dar pe lângă OBIECTIVELE DE PERSPECTIVĂ trebuie să cuprindă OBIECTIVE IMEDIATE.
Doar astfel, dezbaterile şi dialogul ar avea sens, caracter concret şi nu de lozincă, ar fi trezit interesul celor mulţi.
Este curios că o întreagă clasă politică nu înţelege că demersurile într-o perioadă de criză au un caracter total specific, cu o puternică pondere punctuală şi diferă mult de cele făcute într-o perioadă de istorie normală.
Bălăceala reciprocă demonstrează că oamenii politici nu ştiu ce trebuie să facă şi acest lucru este extrem de grav, căci denotă nu doar INCONŞTIENŢĂ, dar şi pericolul de a arunca ROMÂNIA în HAOS.
Aşadar, atât PUTEREA, cât şi OPOZIŢIA au datoria sacră de a extrage constructiv din doleanţele exprimate de PROTESTARI doar pe cele care aparţin celor necăjiţi şi de bună-credinţă şi să se debaraseze şi să nu speculeze pe cele ale unor grupuri de presiune, nostalgici, provocatori sau unor „gură-cască”, care vin ca la „spectacol”.
Poate, în acest fel, în ceasul al doisprezecelea, s-ar putea contura un PROGRAM NAŢIONAL DE SALVARE.
Mă întreb dacă e mai posibil ca în ROMÂNIA să existe „VOINŢĂ POLITICĂ”, pentru a încredinţa „capacităţilor” misiunea de a contura soluţii într-un asemenea PROGRAM?
În condiţiile de azi, un asemenea PROGRAM SALVATOR, bazat pe faptul că în urmă cu 20 de ani s-a distrus economia naţională, trebuie să aibă ca PILON DE BAZĂ investiţii cu prioritate în ECONOMIE, care generează prin reacţie în lanţ alte investiţii, ca singura soluţie care generează locuri de muncă şi, în consecinţă, venituri ce vor stimula CONSUMUL, teză actualizată şi propusă de către FMI.
Dar pentru asta, cei COMPETENŢI şi NUMAI EI să stabilească – CE, CUM, UNDE, CU CE să le realizeze, pentru că, din păcate, statul român este un STAT SLAB pentru a rezolva bine şi repede un asemenea deziderat. S-a văzut de altfel, că tocmai din această cauză investitorii interni şi străini urmăresc prin INVESTIŢII MĂRUNTE să realizeze profituri mari, cu cheltuieli mici, cu forţă de muncă puţină şi prost plătită, imprimând această caracteristică capitalismului românesc.
Clasa politică, în întregul său, are nevoie de o reciclare imediată pentru a înţelege NEVOIA UNEI POLITICI ECONOMICE NOI posibilă pentru ROMÂNIA, căci dispune de bogate resurse naturale şi umane.
Spun asta, pentru că până acum (timp de 20 de ani), soluţiile spuse, scrise, recomandate, impuse de clasa politică au fost „VORBE GOALE” ce au adus doar sărăcie şi mizerie.
Nevoia de SALVARE impune o NOUĂ POLITICĂ ECONOMICĂ pentru că numai în acest fel se poate trece la o politică de „REFORME FISCALE”, singurele care pot reduce suferinţele românilor.
O asemenea politică nouă constituie axa principală de reducere a IMPOZITELOR şi TAXELOR care-i împovărează pe cei mulţi, către o COTĂ UNICĂ SUPORTABILĂ, de 10%, în paralel cu un sistem fiscal cu cât mai puţine taxe, dar cu taxarea suplimentară a celor bogaţi.
În acelaşi cadru, contribuţia socială trebuie scăzută cu cel puţin 50% iar cota TVA să fie redusă la 20%, ba chiar pentru „bunurile de strictă necesitate”, în jur de 10%.
Încurajarea şi sprijinirea mediului de business trebuie concepute şi ca un mijloc eficient de combatere a crizei, declarând RĂZBOI NECRUŢĂTOR împotriva CORUPŢIEI şi EVAZIUNII.
De altfel, dintre toate reformele, lupta împotriva CORUPŢIEI, fără menajamente, este fundamentală pentru reuşita celorlalte reforme.
În paralel cu asemenea mecanisme, ar creşte gradul de colectare a impozitelor şi taxelor.
Reducea aparatului guvernamental trebuie continuată astfel că în următorii doi ani să fie redus cu încă cel puţin 20%, iar cheltuielile operaţionale ale administraţiei publice să fie reduse, pentru a se ajunge la un procent cât mai mic din PIB.
În plus, azi, marile COMPANII DE STAT sunt adevărate CUIBURI DE CORUPŢIE, producătoare de abuzuri, consumatori şi „tocători” de fonduri băneşti ca un adevărat focar de infecţie ce trebuie urgent lichidat.
Sunt multe lucruri benefice de făcut în ROMÂNIA.
DAR, a te văicări, a te scuza, până la CALENDELE GRECEŞTI, a acuza sunt tot atâtea semne ale NEPUTINŢEI, dacă nu, în unele cazuri, ale PROSTIEI.
Ei, bine, dacă nu este aşa, ACUM şi nu mai târziu, CLASA POLITICĂ trebuie să ÎNŢELEAGĂ că NIVELUL DE VIAŢĂ AL POPORULUI este insuportabil şi că în regim de maximă urgenţă trebuie intervenit.
CUM?
- prin soluţii imediate.
După doi ani de cumplită austeritate generată şi de măsuri absurde, în anul 2012, trebuie venit în întâmpinarea celor necăjiţi, prin majorări de salarii şi pensii, în relaţie cu un CONTROL RIGUROS AL PREŢURILOR.
A invoca însă regulile democraţiei, legile economiei de piaţă, şi când trebuie, şi când nu trebuie, în cazul de mai sus este semnul NEPUTINŢEI CRONICE, NEPRICEPERII, DEZINTERESULUI şi PROSTIEI.
A invoca la nesfârşit lipsa de resurse este de fapt, o AUTOACUZAŢIEI, şi asta este specifică celor SLABI, NEPRICEPUŢI, NEPUTINCIOŞI.
DAR,
Dacă în fiecare săptămână, aceeaşi oameni îşi dau cu părerea la TV, în ziare, la RADIO, pe blog-uri, dacă aceeaşi politicieni, aceeaşi lideri de opinie, aceeaşi „EXPERŢI”, aceiaşi „ANALIŞTI” care se pricep la toate, analizează „CEVA IMPORTANT“, vom continua să vizionăm emisiuni isterice, ziare cu editoriale scrise pe genunchi, veninoase, cu atacuri şi înjurături reciproce, vom continua să trăim „în plină mahala”, iar POPORUL ROMÂN nu merită aşa ceva.