Bombă, la Slatina

Mai sunt doar câteva zile până când unul din ultimele repere ale industrializării excesive de dinainte de 1989, dintre cele care se află în judeţul Olt, în municipiul Slatina, va dispărea de pe faţa pământului. Este vorba de turnul cu o înălţime de peste 60 de metri, la ceea ce a fost complexul termoenergetic care alimenta fostul abator din marginea de est a municipiului. Actualii proprietari ai incintei au decis dinamitarea acestuia. Deja, până acum, o echipă de genişti civili au pregătit lăcaşurile în care vor fi amplasate încărcăturile explozive.
Detonarea efectivă va fi realizată spre mijlocul celei de-a doua săptămâni a lunii septembrie, a anului 2010. Dincolo de îndepărtarea acestui reper aproape sinistru, explozia în sine, pe lângă costuri, are şi profit. Turnul este realizat dintr-o structură combinată de oţel şi beton. Valoarea fierului recuperat este una frumuşică, ce acoperă cu vârf şi îndesat cheltuielile pricinuite de dezafectare.
Pe harta Slatinei, în zona de sud-est, mai rămâne un singur turn, cel care aparţine CET Govora. Deocamdată, acestuia nimeni nu i-a pus gând rău. (Claudiu ENE)

Magistratul Bogdan Diaconescu,
condamnat înainte de a fi judecat

Există o limită în cadrul căreia se desfăşoară, oriunde în lume, justiţia. Este imposibil şi asta este dat de firea fiinţei umane, ca dreptatea făcută de un judecător să împace ambele părţi. Ţine de domeniul absurdului ca, la terminarea unui proces, cei care au fost părţi în pricină să iasă la braţ din instituţia unde s-a judecat cazul lor şi să plece fericiţi la treburile curente.
În materie de drept comun, în statul de drept numit România, lucrurile funcţionează tot aşa. Este clar că justiţia pământeană este făcută de oameni, iar omul are sentimente, iar acestea, până acum, nu s-a dovedit că pot fi cusute între filele unui dosar.
Adevărata problemă se pune doar atunci când, pe parcursul anchetei, beneficiarii actului de justiţie beneficiază din plin de toate drepturile, au acces la toate pârghiile prin care pot săvârşi acte şi fapte, ce se pot constitui în probe, care pot cântări la decizia finală. Lucrurile devin grave abia atunci când lipseşte accesul la astfel de pârghii. Pârghii fundamentale care definesc până la urmă un stat democratic ce, nu numai generic, ocroteşte şi garantează.
Când, în urmă cu trei luni, era arestat pentru o presupusă mită, judecătorul Bogdan Diaconescu, pe numele întreg Bogdan Marius Diaconescu, doctor în drept, justiţiabil la Tribunalul Dolj, fiul lui Marin Diaconescu, de departe cel mai bun prefect al judeţului Olt, din perioada de după 1989, comentariile au scăpat slobode pe piaţa locală. Sentimentele comunităţii oltene faţă de această situaţie au fost, la început, contradictorii. Unii spuneau ceva de genul „Lasă domne’, bine i-au făcut!”, pentru că la români funcţionează principiul de atac direct la capra vecinului, alţii, mai raţionali considerau că putem vorbi de vinovăţie abia după un proces, în timp ce unele voci, fără a se constitui într-una comună care să îl apere pe magistrat, lăsau să se înţeleagă că este ceva la mijloc.
Timpul a trecut, iar situaţia acestui om tinde să devină una, cel puţin, complicată. Atâta timp cât, urmare a unui material primit la redacţie, însuşit de către cel acuzat, împotriva acestuia se exercită doar acuzare, iar apărarea sa este diminuată prin refuzul celor care anchetează de a înţelege că şi cealaltă parte are garantat un drept, iar fără existenţa acestuia nu putem vorbi de o cercetare justă, în litera şi spiritul legii. Iar când în concurs cu acest mod de a face justiţie se mai aşează şi o linşare mediatică, lucrurile se complică, în defavoarea, nu a judecătorului arestat, ci a omului cu acelaşi nume care vede cum în jurul său se construieşte un edificiu advers, fără ca el să poată interveni. (ALIN DOROBANŢU)

Reportajul de pe Realitatea

Pe la jumătatea lunii august, un post de televiziune axat pe ştiri, prezenta un reportaj despre o ironie a sorţii, prin care magistratul Bogdan Diaconescu este încarcerat într-o încăpere vecină cu cea în care se află un criminal condamnat de către judecătorul arestat. Acesta din urmă, criminalul, afişa o mimă de stareţ de mănăstire, care este dispus să ierte pe cel care l-a condamnat. Postură ciudată, legată de un context în care autorii reportajului, dacă tot ajunseseră în penitenciar şi tratau această problemă, parcă trebuiau să încerce şi obţinerea unui punct de vedere din partea celui acuzat acum şi de faptul că a condamnat un criminal dovedit. Iar dacă acest lucru nu le era permis, măcar pe post asta trebuia spus.
Punctul de vedere al magistratului Diaconescu, faţă de această situaţie, vi-l reproducem în cele ce urmează. Precizăm că toate citatele care vor urma din materialul furnizat de familia acestuia sunt cuvinte prezentate aproape în forma în care acestea se regăsesc într-o minută executată după o şedinţă de judecată. Fără sentimente, fără adjective şi fără o virgulă în plus.
„Cu privire la reportajul realizat despre Cătălin Mavriche şi difuzat de mai multe posturi de televiziune, precum şi cu privire la mai multe articole apărute în presă, doresc să fac următoarele precizări:
Nu i-am cerut şi nu-i voi cere scuze niciodată lui Cătălin Mavriche pentru condamnarea la 25 de ani de închisoare cu executare în detenţie pentru uciderea unui om.
Precizez de asemenea că niciodată nu s-au făcut presiuni asupra mea pentru a-i aplica acestuia o anumită pedeapsă. Nu am ţinut cont niciodată de numele sau renumele celor pe care i-am judecat. În faţa mea au fost oameni, agresori sau victime.
Nu ştiu ce mesaj a vrut să transmită Mavriche prin această declaraţie, dar mă delimitez de tot ce are legătura cu aceasta. Nu înţeleg în ce mod ar fi putut acesta să mă ameninţe că ar fi putut să-mi facă vreun rău, dat fiind că ne aflam într-o zonă de maximă siguranţă, la orice ieşire fiind însoţiţi de personalul de specialitate, organizarea pazei şi protecţiei fiind deosebite. Poate a vrut să se refere la faptul că a fost chemat la DNA Craiova şi i s-a cerut dacă ştie ceva despre mine. Pentru că nu a ştiut nimic, probabil că a refuzat şi să participe la un alt scenariu pus în regie de procurori.
De altfel, DNA Craiova a mai chemat şi alţi interlopi (Dilgoci Constantin, Sprînceană Samir - acesta din urmă ameninţându-mă anul trecut atât pe mine, cât şi familia mea) pe care i-am condamnat sau urma să-i condamn, pentru a „colabora” la diferite scenarii, fiind de altfel o modalitate de a-i favoriza, pretinzând că au „colaborat”.
Interesul acestora este evident, deoarece în urma „colaborării” limitele pedepselor se reduc la jumătate, astfel că aceştia spun orice. Există la dosar anumite înregistrări telefonice, din care rezultă că un anume Doru Petrescu - zis Doru Măgaru - şi Vladimir Gruev promit celor trei inculpaţi arestaţi şi condamnaţi de către mine la 4 ani închisoare cu executare în detenţie, că au să vorbească ei la Curtea de Apel Craiova şi vor fi puşi în libertate în schimbul a 110.000 lei. Este un caz clar de trafic de influenţă. Dovada există la dosar, constând în interceptarea convorbirii telefonice certificată. Nu cumva eu sunt acuzat pentru a fi acoperite alte persoane? Nu cumva când ştii că nu ai probe într-un dosar încerci să mai fabrici şi alte dosare să existe măcar cantitate dacă nu calitate?
Sunt indignat de aprecierile făcute de către un invitat al emisiunii „Fabrica”, respectiv de afirmaţia acestuia la adresa mea că „nu-l interesează dacă un judecător merge la duş împreună cu un criminal şi apoi se aşează mai greu pe scaun”. Este un mod de exprimare incalificabil pe care moderatorul probabil că nu l-a sesizat. Vreau totuşi să-i transmit că dacă mi-a fost luată pe nedrept libertatea, demnitatea nu mi-o poate lua nimeni, iar dacă acesta are cunoştinţă despre astfel de senzaţii, să şi le păstreze”.

O acuzaţie pentru o faptă care nu este dovedită

Acuzaţia pentru care magistratul Bogdan Diaconescu este arestat, sună sec: mită. Povestea poate vă este cunoscută, iar dacă nu, v-o reproducem telegrafic: pentru a acorda o pedeapsă mai uşoară unor inculpaţi, spre judecător au plecat 45.000 de euro, preţul pentru a face din actul de justiţie un mijloc de primire de foloase necuvenite. Însă, pe lângă cele reţinute de acuzare, judecătorul originar din Balş are versiunea sa. Una care dacă se va dovedi până la urmă că este cea adevărată, sentinţa definitivă nu poate fi decât achitarea. Iar în acest caz cineva trebuie să plătească.
„Sunt acuzat de primirea unei sume de 45.000 euro. Este total neadevărat şi vreau să explic pe scurt realitatea:
Am avut de judecat un dosar în care trei inculpaţi erau acuzaţi de înşelăciune şi pe care i-am arestat preventiv. La fiecare termen de judecată, treceau cereri pentru a fi judecaţi în libertate, în acest sens fiind convorbirile dintre aceştia şi cei doi amintiţi mai sus (Petrescu si Gruev).
Dat fiind că de fiecare dată le-am respins atât cererile de punere în libertate, cât şi cele de schimbare a încadrării juridice a faptei, au apelat la cei doi pentru a vorbi la Curtea de Apel Craiova, solicitând şi 10% din suma pentru ei. Nu ştiu dacă cei doi au vorbit sau nu, cert este că s-au cerut bani, respectiv suma de 110.000 lei. Este de observat că se discuta despre punerea în libertate, adică era evident că la judecarea fondului eu voi menţine starea de arest. În ceea ce mă priveşte, am menţinut starea de arest preventiv a acestora şi le-am aplicat pedepse cu executare în detenţie. Pe parcursul judecării cauzei, unul dintre avocaţi le-a cerut bani inculpaţilor pentru a fi puşi în libertate. Nu ştiu ce legătura era, sau dacă era vreo legătura între cei doi avocaţi coinculpaţi şi colegul meu judecător. Cert este că nu a existat nici un rezultat, iar inculpaţii sunt în continuare în stare de arest în urma hotărârii dată de către mine. Pe avocaţii Ciucă şi Militaru îi cunoşteam doar din sala de judecată, nu am vorbit cu aceştia în particular niciodată - aşa cum au declarat şi ei. Am aflat din dosar că după ce au primit banii de la o persoană, fără să-i numere, au început să se înşele unul pe altul sustrăgând fiecare din acea sumă. Precizez că din februarie 2010 şi până în mai 2010 am fost monitorizat permanent (interceptat convorbiri telefonice, filaj, etc.) fiind cunoscute toate mişcările mele - aşa cum rezultă din documentele aflate la dosar. Pe data de 05.05.2010, dată la care am pronunţat hotărârea de condamnare a celor trei inculpaţi la câte 4 ani închisoare cu executare în detenţie, cei doi avocaţi şi colegul meu judecător au fost reţinuţi şi apoi arestaţi.
Cu privire la cuantumul pedepselor aplicate de către mine inculpaţilor, precizez că acesta este legal. Pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită este de închisoare de la 10 la 20 de ani. Faptul că aceştia nu sunt recidivişti, fiind la primul conflict cu legea penală reprezintă circumstanţe atenuante. Potrivit art. 76(1) din Codul penal, „în cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală pentru persoana fizică se reduce sau se schimbă după cum urmează: a - când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se reduce sub minimul special, dat nu mai jos de 3 ani”. După reţinerea celor doi avocaţi şi a colegului meu judecător mi s-a făcut perchiziţie corporală, domiciliară, la maşină şi la birou, însă nu a fost găsită nicio sumă de bani. Cu toate acestea, dat fiind că DNA Craiova a pus la dispoziţie suma de 45.000 euro pentru organizarea flagrantului şi din această sumă au fost găsiţi doar 30.000 euro, s-a presupus că diferenţa este la mine. La avocatul Ciucă, dintr-o „eroare judiciară” nu s-a făcut perchiziţie domiciliară şi cred că se impunea având în vedere faptul că după distribuirea sumelor de bani acesta a mers acasă, urmărit fiind de agenţii DNA. Oare din ce motiv nu s-au căutat banii şi acolo?
Eroarea nu este întâmplătoare pentru că dacă s-ar fi găsit banii ar fi trebuit să continue cercetările persoanelor protejate şi nu se mai ajungea la mine.
Eu nu am fost arestat pe data de 05.05 2010 odată cu ceilalţi pentru că nu au existat probe sau indicii împotriva mea, nu au existat predări de bani sau dovadă a primirii banilor, iar inculpaţii judecaţi de către mine au rămas în stare de arest şi au primit pedepse cu executare în detenţie. Nu s-a pus niciodată problema schimbării minutei. Minuta hotărârii a fost redactată pe calculator de către grefieră, eu dictându-i. După ce a imprimat-o am verificat-o şi am observat mai multe greşeli de dactilografiere, printre care şi faptul că unul dintre inculpaţi avea aplicată o pedeapsa de 5 ani, iar ceilalţi de câte 4 ani. Am mers la grefieră pentru a îndrepta aceste greşeli, după care a imprimat din nou minuta. Este cert ca nu poate fi vorba despre modificarea ilegală a minutei, ci de îndreptarea unor greşeli de dactilografiere la circa două minute după ce le-am observat, aceste aspecte ţinând de procesul de deliberare. Dacă grefiera scria din greşeala 4 luni în loc de 4 ani, trebuia să rămână aşa pentru a nu se considera că a fost modificată minuta? De altfel din EXPERTIZA informatică nu rezultă că am modificat minuta, ceea ce este adevărat”.

Bogdan Diaconescu recunoaşte

Sistemul care face justiţie în România este unul putred, iar acest lucru a început şi s-a dezvoltat precum o cangrenă atunci când legile de funcţionare nu au stopat ascensiunile bazate pe principiul interfamilial, adică promovarea pe principiul de castă, de cerc închis, a rudelor fel de fel. Nu numai în sistem, ci şi pe funcţii de conducere. Iar pe Bogdan Diaconescu îl putem acuza de orice, dar nu şi de faptul că este reprezentantul acestui sistem. Însă, dacă de aici pleacă tot necazul său, dacă se va dovedi acest lucru până la urmă, e cel puţin grav, căci după ar trebui desfiinţat tot sistemul. Dar şi aşa rămân consecinţe care vor marca destine umane ani de-a rândul.
„În luna martie am avut proasta inspiraţie să mp înscriu la concursul pentru ocuparea funcţiei de Preşedinte al Tribunalului Dolj, deşi mi s-a transmis că ar fi bine să nu fac asta. În luna mai 2010 am participat la prima probă de concurs, după care mi s-a spus foarte clar să mă retrag. Am refuzat, iar a doua zi colega mea de birou Cristei (fostă Moleanu) Amalia şi-a amintit că în urma cu o lună a văzut cum colegul meu Anghel Laurenţiu mi-a dat o sumă de bani. Nu a putut să precizeze nici suma de bani şi nici ora la care mi-a fost dată. A precizat însa că erau mai mult de 10 bancnote, însă nu ştie dacă lei sau valută, dar totuşi crede ca valută „pentru că erau de o culoare maro, ciudată”. I-a fost prezentată o bancnotă de 500 euro şi a fost întrebată dacă aşa arătau banii primiţi de către mine, însă nu a putut confirma. Aceasta este singura „proba” pe baza căreia am fost arestat. Nu ştiu ce a determinat-o să dea o astfel de declaraţie ; se pare totuşi că un interes al acesteia dat de colaborarea dintre avocatul Moleanu (ruda apropiată a acesteia) şi cei trei inculpaţi • condamnaţi de către mine.
În motivarea propunerii arestării preventive a mea, procurorii DNA au reţinut că eu am ameninţat-o pe martora Moleanu prin afirmaţia că „ se va alege praful de ea pentru măgăriile pe care le face”. Precizez că această frază am folosit-o într-o convorbire telefonică cu avocatul meu şi făceam referire la divinitate. De asemenea la judecarea cererii mele de liberare provizorie sub control judiciar, reprezentantul DNA a arătat că eu am ameninţat martora că CSM va amâna sau respinge cererea acesteia de transfer către Tribunalul Mehedinţi. Apoi a afirmat sugestiv: „ceea ce s-a şi întâmplat...”. Prin această afirmaţie a încercat să inducă ideea că CSM a reacţionat la o intervenţie a mea. Apreciez că CSM ar trebui să facă publice motivele pentru care a respins cererea de transfer a martorei.
În totală contradicţie cu declaraţia martorei Moleanu este declaraţia unui alt coleg care chiar se afla în birou pe data de 05.05.2010, însă aceasta a fost pur şi simplu ignorată de instanţă.
Precizez că la acea dată de la ora 10.45 nu am mai intrat în biroul în care se susţine că am primit banii. De altfel este greu de crezut, ba chiar inacceptabil un astfel de scenariu ca un om matur şi în toate facultăţile mintale să primească bani în birou de faţă cu alte persoane, să-i mai „răsfire şi în formă de evantai”, aşa cum a declarat martora. Şi din ce motiv ar plăti cineva 45.000 euro pentru a primi o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani, când cineva îi oferea libertatea pentru 110.000 lei, adică bani mai puţini pentru libertate, faţă de bani mai mulţi pentru puşcărie. Trebuie avută de asemenea în vedere afirmaţia martorei că îi era teamă că dacă voi ajunge preşedinte nu-i voi da avizul pentru transfer. De asemenea a declarat că acum doi ani când a venit la Craiova de la Oradea (unde tocmai fusese arestat un judecător!...), eu nu am fost de acord să vină la secţia penală. Pe lângă faptul că este un neadevăr, eu nu aveam nicio competenţă în acest sens. În luna mai, după arestarea avocaţilor şi a colegului meu, martora a mers în vacanţă la Paris 2 săptămâni, a revenit la serviciu după încă două, moment în care, în mod surprinzător şi-a amintit cu lux de amănunte ce se întâmplase pe data de 05.05. Sper că nu au ajutat-o în nici un mod discuţiile cu o doamnă procuror de la DNA, purtate pe holul şi terasa Tribunalului Dolj în zilele premergătoare arestării mele”.