Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

Există viaţă după alegeri în PSD Olt?

paul_stanescuA trecut, iată, o săptămână, de la ultimul eveniment politic major de pe plan local. Chiar dacă suntem la jumătatea anului, este destul de greu de crezut că vreun partid politic, dintre cele care se afirmă în Olt, va mai reuşi să capaciteze şi să transmită atâta energie cât a emanat în interior, în exterior, Organizaţia Judeţeană Olt a PSD.
Vreme de patru luni, aici, s-au consumat adevărate drame, iar dacă cineva îşi lua corect notiţe, putea realiza, fie un film artistic, în genul celor pe care le face băiatul lui Porumboiu, de la Vaslui, fie material didactic necesar pentru o lucrare de doctorat în ştiinţe politice. O lucrare, la a cărei citire, auditorul ar fi fost mult mai atras de conţinut, decât atunci când doctorandul prezintă un material insipid despre ideologii, despre doctrine.
Partidul Social Democrat Olt este, în acest moment, dincolo de eticheta dezlipită pe la colţuri - de urmaş al fostului PCR - un campion al democraţiei interne. Practic, toată competiţia care s-a desfăşurat aici este o dovadă, un exerciţiu al libertăţii de expresie. Chiar dacă uneori această libertate a fost mai nuanţată, deviind în trivialităţi, în acuze uşor exacerbate.
De pe 7 iulie, la PSD Olt, preşedinte e
Paul Stănescu. Nu mai contează ce a fost până atunci, cine cu cine a votat. Nimic nu mai poate influenţa rezultatul final al unui vot, şi aşa extrem de categoric. Optimiştii din tabăra adversă n-au decât să numere în sens invers zilele din mandatul noului preşedinte. Pesimiştii pot doar să se gândească la ce e mai rău, căci, în mod normal, echipa câştigătoare are dreptul să schimbe acum regulile jocului. Singura dilemă, una legată de viitorul PSD Olt, este dacă în acest partid va mai fi viaţă după alegeri şi pentru cei care nu s-au situat în zona echipei câştigătoare.
Rândurile care urmează sunt doar amprente pe un clişeu deja developat. Ele nu afectează fondul imaginii fixată de obiectiv, ci doar constituie o prezenţă în formă finală…
(Alin DOROBANŢU)

Încotro, domnule senator Ion Toma?

ion_tomaToată lumea e de acord cu un singur lucru: alegerile la PSD Olt au un mare învins, preşedintele de până-n 7 iulie, senatorul Ion Toma. Cel care a pierdut categoric, dintr-un prim tur, în faţa unui nou lider, care şi-a depăşit, fără să ceară voie, statutul de creaţie politică a domniei-sale. Chiar dacă Ion Toma deţine în portofoliu nişte funcţii la nivel central, acestea sunt în clipa de faţă, pur şi simplu, suspendate, căci fără legătura cu teritoriu, este foarte greu de crezut că un vicepreşedinte la nivel naţional mai are greutate şi autoritate. Nu merită pariat pe o posibilă viitoare colaborare dintre Toma şi Stănescu, în această nouă conjunctură. Practic, scenariul petrecut în urmă cu ani, când la propunerea preşedintelui de atunci, fostul preşedinte a fost exclus din partid, prin intermediul unei mâini murdare, este plauzibil. Chestiunea ţine doar de timp, dar astăzi este chiar de luat în seamă. Problema e ca fostul lider să poată săvârşi greşeli împotriva partidului, iar asta depinde de modul de stăpânire a unor orgolii, a unor porniri interioare, specifice fiinţei umane.
A mai gândi că, la viitoarele alegeri, Ion Toma poate beneficia de un colegiu parlamentar eligibil este deja o aventură în jocul minţii. Una care nu are nici un suport emoţional.

Florin Iordache ar trebui să-şi înceapă campania pentru Primăria Caracal

florin_iordacheUn alt destin politic, de pe plan judeţean, care trebuie să-şi schimbe strategiile legate de viitor este cel al deputatului Florin Iordache. Colegiul pe care acesta îl reprezintă în Parlament este dat, în anul de graţie 2012, altcuiva. Pentru mai multe detalii, acesta ar fi rugat să sune la Cătălin Roşculete, la Dan Ciocan, pentru a afla ceea ce deja toată lumea intuieşte. Singura legătură a sa viitoare cu destinul politic în PSD ar putea fi asumarea, pentru anul 2012, a unei candidaturi la Primăria municipiului Caracal, acolo unde Gheorghe Anghel nu ar trebui să mai aibă inspiraţia să se gândească să-şi mai încerce încă o dată soarta. Însă, atunci când prinzi gustul cafelei de la dozatorul de pe holul parlamentului, te gândeşti cu groază că mai poţi reveni la viaţa la ţară. Un drum până la UNPR ar fi o soluţie! Dar nimeni nu garantează că acest partid politic, creat de Băsescu pentru nişte băieţi de la el din curte, care, în trecut, au spart geamuri pe la casele vecinilor, este obligatoriu o cale de acces spre un nou mandat în Camera Deputaţilor.

Leii flămânzi aşteaptă suc de trandafiri, cu garnitură de Andrei Iordache

andrei_iordacheCine gândeşte că Paul Stănescu va avea puterea să întindă mâna unei fracţii dure din Slatina, formată din Dragoş Turcitu, Emil Oproiu, Edi Popescu, Alexandru Măceşanu, condusă de Andrei Iordache, are mari şanse să rămână în poziţia gânditorului. Nu a Gânditorului de la Hamangia, ci a gânditorului pesedist de la Slatina. Orgoliile sunt nemăsurate, chiar şi acum, iar în noul PSD aceştia, dar şi alţii, vor avea doar privilegiul de a lipi afişe. Ei, înşişi, fiind purtătorii unor etichete, pe care scrie „Omul lui Toma”. Deci, raţional judecând, la masa viitoarelor bucate, aceştia au şansa doar să strângă vasele, să dea cu mătura. E ca în fotbal, cine câştigă se plimbă cu autocarul descoperit prin centru, iar cine pierde se duce imediat la culcare. Mulţi pesedişti, adversari de-ai lui Stănescu, vor primi bonus o pernă. Sugestia, odată făcută, rezolvă deja problema.

Zorii unei armonii divine

ciugulea_valcovLa alegerile din PSD Olt, deasupra sălii de la Tineretului, au plutit nişte îngeraşi care au luat locul drăcuşorilor de până mai ieri. Imediat după anunţarea rezultatelor, la PDL şi PNL, a fost veselie mare. Surse demne de încredere spun că liberalii s-au bucurat mai ceva ca atunci când Ciugulea a fost reales preşedinte la PNL Olt. În aceeaşi notă, la PDL, puţin a lipsit ca lumea să nu o pună de o horă.
Ei, bine, în condiţiile în care se prefigurează zorii unei armonii divine, căpeteniile celor trei partide cu reprezentativitate puternică în judeţul Olt, Paul Stănescu, Darius Vâlcov (dreapta) şi Ioan Ciugulea, nu ar fi exclus să pună de-o mămăligă în comun. Evident, masa se va servi într-un local în care sunt decât trei scaune. Ar fi culmea să mai apară şi altul!
Deci, presa, de acum încolo, nu va putea consemna decât râuri de lapte şi miere, care vor curge între cele trei formaţiuni politice. ion_bozgaOrice atac la persoană sau la ideologie va fi strict interzis. În acest sens, se vor da hotărâri de Consiliu Judeţean ca toată lumea să priceapă de ce nu mai sună cântecul, când punem batista pe ţambal.
Răzvrătiţii vor fi la galere, iar pe punte, comandantul va crede că s-a însurat cu veşnicia, că el este cel mai frumos, că el este cel mai deştept. Şi când îi vor mai spune asta câteva sute de co-interesaţi, diferenţa dintre trecut şi prezent va fi insesizabilă. Ion Bozgă este cel care, la rugămintea lui Toma, i-a citit condamnarea lui Marin Diaconescu, acum patru ani, iar tot Bozgă este cel care l-a condamnat pe Toma, acum câteva zile, pe la Consiliul Judeţean.
Altfel, în rezumat, istoria, creşterea şi decăderea PSD-ului de la Olt depind de acest doctor de curci, numit Ion Bozgă…

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

ANUNŢ

Casa Tineretului Slatina închiriază următoarele spaţii:

• Discotecă plus terasă exterioară
• Spaţiu comercial 200 mp
• Spaţiu birouri.

Relaţii la Casa Tineretului Slatina - secretariat.
Tel: 0249.433.414

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1

ducons_max