Cum a murit ziarul RIPOSTA!

de Dumitru SÎRGHIE

În anul de graţie 2000, când Serviciile Secrete şi toate forţele cripto-comuniste din România au reuşit să retrimită PNŢCD-ul în istorie (cine mai ştie pentru câtă vreme?!), am găsit de cuviinţă să scot un ziar de luptă împotriva comunismului, intitulat RIPOSTA. Publicaţia a avut succesul scontat în rândurile intelectualilor din Olt, despre aceasta vorbindu-se cu admiraţie în epocă. Acest succes a reuşit să-i deranjeze atât de tare pe liderii PDSR din Olt, încât – în mârlănia şi mitocănia lor – au constituit un comandament special care să stea la pândă, pentru a găsi momentul oportun să mă execute şi să anihileze, într-un fel sau altul, efectele mediatice ale RIPOSTEI.
Cota de piaţă a RIPOSTEI a crescut şi mai mult când, în Slatina, la Biblioteca Judeţeană, a venit George Astaloş, un mare scriitor român anticomunist, stabilit în străinătate cu mult înainte de Revoluţia din 1989, care m-a îmbrăţişat în public şi mi-a spus: „RIPOSTA este cel mai sublim nume de ziar, în aceste vremuri de restauraţie comunistă!”
În naivitatea mea de atunci, credeam că RIPOSTA va ajunge, în cel mai scurt timp, una dintre cele mai remarcabile publicaţii din zona Olteniei… N-a fost să fie aşa, fiindcă aparatcik-ul PSD Olt mi-a întins o capcană la care am „pus botul” ca un fraier idealist ce eram. Mi-a trimis doi agenţi în civil, pe Nicu şi pe Dan, care s-au oferit să-mi doteze redacţia cu aparatură modernă (pe care eu, din punct de vedere material, nu mi-o permiteam), cu condiţia să le cesionez şi lor câte 33% din acţiuni pentru fiecare. În spatele acestei acţiuni mizerabile au stat prefectul de atunci Marin Diaconescu, preşedintele CJ Olt, Marin Ionică, subprefectul Zoltan Erdey (Dumnezeu să-l ierte!), deputatul sfertodoct Nicolae Grădinaru şi nişte şoareci mărunţi (ziarişti), care nu aveau nicio vină de faptul că erau flămânzi. Şi apoi, pe vremea aceea, era un fel de întrecere socialistă la pupat reprezentanţii PSD în cur, încât o anumită parte a presei se şi mândrea cu această îndeletnicire…
Zis şi făcut… Am cesionat acţiunile cerute de către cei doi „oameni de afaceri”, care aveau în comun cu jurnalismul cam ce ar avea aspirina cu cancerul, şi am transformat RIPOSTA în cotidian, continuând, cale de câteva luni, politica antipedeseristă şi anticomunistă cu care plecasem la drum. Creasem atunci o emulaţie anti-Ion Iliescu şi anti-PDSR, încât toţi şobolanii roşii din partidul celor trei roze şi-au jurat în barbă că îmi vor lua gâtul. Singurii pedeserişti care erau de partea mea, în acele momente de subjugare a presei din România (şi poate de aceea nu ne este permis să uităm vreodată pe cei doi stalinişti care au întârziat democratizarea României, pe Ion Iliescu şi Adrian Năstase) au fost actualul senator Ion Toma şi fostul primar George Păunescu. Nu trebuie să-l uit nici pe liberalul Ioan Ciugulea care – la rându-i – m-a încurajat, ca şi cei doi pedeserişti, atât moral, cât şi material.
Creasem atunci un fel de şcoală a jurnalismului local. Aveam colaboratori studenţi în diferite discipline, profesori, scriitori, jurişti, medici etc. Sala Rotundă a Casei Tineretului devenise un laborator al RIPOSTEI, unde se redactau ştiri, editoriale, opinii ale străzii, ale societăţii civile etc. Am devenit un pericol public, mai ales după ce am semnat un editorial, cu ocazia vizitei lui Ion Iliescu în Olt, editorial intitulat: „Doi paşi înapoi, boşorogule!”
Am primit un drept la replică de la Marin Diaconescu, scris prost, agramat, probabil de vreo ziaristă care-i făcea zilnic igiena spatelui. L-am sunat şi i-am spus ca să mă angajeze pe mine să-i scriu orice drept la replică împotriva mea, fiindcă aplaudacii lui nu ştiu carte… Ei, asta era prea de tot…
A doua zi m-am trezit cu cei doi asociaţi care, fără ştirea mea (adică a celui care construise RIPOSTA din temelii), cu ajutorul mafiei din PDSR Olt – au făcut în aşa fel la Camera de Comerţ încât să fiu scos din schemă… Mai mult, cei doi au venit cu prietenul meu de azi, Alin Dorobanţu, numindu-l director la propriul meu ziar. I-am înjurat pe toţi trei, coborând toţi sfinţii din calendar, şi am plecat într-o staţiune de pe Valea Oltului. A doua zi, Alin Dorobanţu scria: „Nu mai trageţi în Ion Iliescu!” Cei doi asociaţi, Nicu şi Dan îşi îndepliniseră pe deplin misiunea. În următorul timp, RIPOSTA a devenit o anexă a PSD Olt, Marin Diaconescu, Marin Ionică, Nicolae Gubandru şi Zoltan Erdey văzându-şi visul cu ochii.
În legislatura 2000-2004, RIPOSTA era socotit cel mai mizerabil şi pupincurist ziar din Oltenia noastră profundă, care – culmea – mai şi funcţiona pe bani publici. Primarii PSD erau obligaţi să cotizeze săptămânal la crearea acelei insalubre publicaţii, care a murit definitiv după alegerile din 2004, când Darius Vâlcov a îngropat PSD-ul de la Olt. După care tot el l-a mai dezgropat puţin. Dar despre vopsirea pedeseriştilor în portocaliu – veţi afla în episodul următor.

P.S.: De remarcat faptul că Nicu şi Dan, cei doi agenţi ai PDSR-ului de atunci, au fost la rându-le marginalizaţi şi puşi să plătească oalele sparte de către cei care-au ucis cea mai frumoasă idee jurnalistică din Olt. Ideea RIPOSTEI!