Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

andrei_iordache«La alegeri, va fi decisiv faptul că PSD Olt, condus de Ion Toma,
este cea mai puternică organizaţie din ţară!»

ANDREI IORDACHE

Dacă ar fi ca cineva să primească un premiu pentru stăruinţă în lumea politicii locale, acesta ar trebui să meargă la Andrei Iordache. Tenace, ambiţios, adept al perfecţionismului, deşi uneori este principele superficialităţii, preşedintele PSD Slatina, ales la Casa de Cultură a Tineretului, în funcţie de voinţa unuia dintre curentele din PSD Slatina, acesta are, în sfârşit, legitimitatea unei funcţii căpătate prin vot liber. Chiar dacă, pe ici, pe acolo, se mai pun nişte probleme legate de modul cum s-au desfăşurat aceste alegeri interne.
Uneori, adversar cu sine, alteori, prieten cu ideea adversarului, Andrei Iordache are acumulată atâta experienţă politică, cât găseşti în aceste vremuri la unii lideri cărora le-au albit firele de păr practicând această îndeletnicire veche de când la porţile senatului roman nişte femei de moravuri uşoare îşi ofereau, contracost, serviciile carnale.
Are unele fixaţii de parcurs, care pot fi, în acelaşi timp, şi bune, dar şi toxice, pentru cel care crede că, în 2012, pe plan local, poate avea loc o revoluţie politică. Una care să
nu-l găsească în afara celor care vor purta atunci drapelul învingătorilor.
Despre una, despre alta, despre toate cele şi mai puţin decât atât, Andrei Iordache a avut amabilitatea să răspundă interviului care urmează.
(Alin DOROBANŢU)

- Sâmbătă, 26 iunie 2010, după anunţarea rezultatelor de la Conferinţa Municipală a PSD Slatina n-am văzut prea multe feţe fericite.

- Probabil că aţi participat la un eveniment caritabil, cu aproape aceleaşi nume, care s-a desfăşurat la Consiliul Judeţean Olt, iar eu în momentul anunţării rezultatelor eram la Tineretului… Atunci, cu siguranţă, aţi văzut o conferinţă municipală de alegeri cu aproape cinci sute de delegaţi, cu doi candidaţi la funcţia de preşedinte, cu discursuri în care au contat mai mult proiectele politice decât jignirile la adresa unora sau altora, şi cu o organizare ireproşabilă

- Vă simţiţi preşedinte al PSD Slatina?

- Nu mă simt în nici un fel. Sunt preşedintele PSD Slatina!

- Cu ce este mai statutar mandatul dumneavoastră decât mandatul lui Marius Oprescu?

- Dacă joci o miuţă cu prietenii la Piatra-Olt, în acelaşi timp cu finala Campionatului Mondial de Fotbal, nu înseamnă că ai câştigat campionatul mondial de fotbal. Dar, seara, când te culci, ai voie să crezi, să visezi asta. Problema este să nu-i deranjezi pe vecini.

- Totuşi, în echipa de la Piatra-Olt joacă Paul Stănescu, Dan Şova, Renică Diaconescu, Ion Bozgă. Cum comentaţi prezicerile acestora în echipa adversă?

- În primul rând, echipa la care faceţi referire nu doreşte să câştige o partidă pe teren. Acţionează mai simplu: vor să cumpere tot stadionul, după care schimbatul regulilor jocului este o chestiune de timp.

- Cine va fi noul preşedinte al PSD Olt?

- Va fi o competiţie dificilă între doi conducători puternici, cu mare experienţă politică, care s-au mai duelat în urmă cu cinci ani şi, în ciuda faptului că deputatul Florin Iordache este unul dintre cei mai apreciaţi parlamentari PSD, preşedintele Ion Toma se va impune. La alegeri, va fi decisiv faptul că PSD Olt, condus de Ion Toma, este cea mai puternică organizaţie din ţară!

- Vă reamintesc, candidează şi prim-vicepreşedintele PSD Olt, preşedintele CJ Olt, Paul Stănescu!

- Darius Vâlcov, Ioan Ciugulea şi grupurile de interese din jurul banului public de la CJ nu au drept de vot la conferinţa din 7 iulie.

- Ce vreţi să spuneţi?

- Spun că Paul Stănescu are cel mai important sprijin din partea adversarilor PSD, cei care vor un PSD slab, uşor de bătut în 2012. Altfel nu se explică de ce Paul Stănescu este ajutat în demersul său de liderii PDL!

- Există viaţă după alegeri. Putem vorbi de reconciliere în PSD Olt, în PSD Slatina. Cum îi aduceţi în aceeaşi tabără pe cei de lângă Marius Oprescu, chiar şi pe acesta?

- Chiar dacă în această campanie internă s-a exagerat foarte mult, după terminarea alegerilor, reconcilierea va veni de la sine. Ne vom aşeza cu toţii în jurul aceleiaşi mese rotunde, pentru ca împreună să ne atingem obiectivele pentru 2012. Iar în ceea ce-l priveşte pe Marius Oprescu, sunt convins că-şi doreşte în continuare o carieră politică şi de afaceri plină de succese. Până acum, acest lucru l-a reuşit doar lângă senatorul Toma, iar domnul preşedinte este un om care iartă…

- Aveţi o problemă de imagine. Într-o declaraţie făcută într-un ziar local, colegul dumneavoastră, senatorul Dan Şova, spune că nu a auzit de Andrei Iordache. Ce-i de făcut?

- Cine-i Dan Şova? Nu cunosc pe nimeni în PSD Olt cu acest nume. Parcă, totuşi, îmi aduc aminte. Am luat masa de câteva ori împreună.

- Iese cu bătaie la Conferinţa Judeţeană a PSD Olt? Au loc în aceeaşi sală delegaţi de la cele câteva organizaţii paralele?

- Sper ca Şova să nu vină iarăşi înconjurat de gărzi de corp. Dacă vine civilizat, neînconjurat de gorile, lucrurile vor decurge normal, liniştit. Iar în ceea ce priveşte delegaţii există o singură listă de delegaţi care vor participa la alegerile din 7 iulie.

- Care listă?

- Lista cu delegaţii rezultaţi în urma alegerilor din cele 112 organizaţii PSD din judeţul Olt.

- De ce credeţi că unii dintre colegii dumneavoastră au mizat pe alegeri paralele la unele organizaţii locale?

- La Caracal, Florin Iordache a fost ales de 1200 de oameni, comparativ cu cei 70, care-l susţin pe Paul Stănescu, la Slatina, eu am fost ales de 500 de oameni, comparativ cu cei peste 100 de angajaţi ai CJ Olt, care-l susţin de voie, de nevoie, pe Paul Stănescu.

- Are preşedintele PSD Slatina, Andrei Iordache, un plan de viitor?

- În 2012, PSD Slatina va câştiga alegerile locale.

- Aţi avut emoţii? Voturile obţinute de contracandidatul dumneavoastră, Eracle Ciocârlan, nu au fost deloc puţine!

- Nu, nu am avut emoţii. Îl apreciez mult pe domnul Eracle, a dovedit că este un bun om de echipă, iar ceea ce s-a întâmplat la conferinţa de alegeri a fost o lecţie de democraţie, care a întărit echipa de la PSD Slatina.

- Cum veţi colabora cu celelalte forţe politice locale?

- Oamenii de caracter din PDL încep să plece. Pe cei cu bune intenţii îi aşteptăm la noi. În ceea ce priveşte PNL Slatina, îi cunosc pe cei de aici, contez pe o colaborare politică bună!

- Îl cunoaşteţi personal pe Ion Iliescu, preşedintele fondator al PSD? Ce înseamnă acesta pentru noul PSD?

- Nu-l cunosc personal pe Ion Iliescu.

- Vă cheamă preşedintele Consiliului Judeţean Olt şi vă propune funcţia de manager al Spitalului de Pneumoftiziologie Scorniceşti. Care ar fi răspunsul dumneavoastră?

- Paul Stănescu nu are suficientă putere ca să-mi propună ceva care să mă tenteze. Nu cred în Paul Stănescu, îmi pare rău că spun asta!

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

ANUNŢ

Casa Tineretului Slatina închiriază următoarele spaţii:

• Discotecă plus terasă exterioară
• Spaţiu comercial 200 mp
• Spaţiu birouri.

Relaţii la Casa Tineretului Slatina - secretariat.
Tel: 0249.433.414

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1

ducons_max