Administraţie publică locală, de la teorie în practică, cu Sorin Ionel Ghiţă, primarul oraşului Drăgăneşti-Olt

Există un obicei vechi de când se află democraţia pe aceste meleaguri. Fiecare guvernare care vine vorbeşte despre descentralizare, despre eficienţă şi acţionează în consecinţă. Că reuşeşte sau nu să împlinească promisiunile, asta devine altă poveste. Practic, de două decenii încoace, România este un continuu şantier, şi din acest punct de vedere. Ceea ce se demolează ziua, se construieşte noaptea, cu lumina stinsă, iar dimineaţa se constată că nu este o reuşită. Şi se acţionează tot aşa, mai departe.
Puţini dintre cei care răspund la nivel central de administraţia locală înţeleg să caute soluţii la cei care au, zi de zi, contact cu lumea reală a administraţiei publice locale. Se poate avansa, fără nici o exagerare, o ipoteză nuanţată de multă vreme: oricând, un primar falnic poate fi un ministru al administraţiei, priceput, dar reversul acestei argumentaţii nu este obligatoriu însuşit întocmai.
Despre ceea ce se întâmplă în fenomenul administraţiei locale, fără perdea, spunând lucrurilor pe nume, primarul Sorin Ionel Ghiţă, de la Drăgăneşti-Olt, vicepreşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România, emite câteva enunţuri care vin să explice cum e teoria în raport de practica de zi cu zi. Chiar dacă este vorba de speţe precise, delimitate de problematica oraşului Drăgăneşti-Olt, ele au corespondenţă şi în activitatea altor administraţii locale din judeţ şi din ţară. (A.D.)

Bunăvoinţă există, dar din punct de vedere practic, deciziile care se iau la nivel guvernamental se iau fără a ţine cont de realităţile interne

„Noua reformă a sistemului sanitar începe cu nişte paşi fermi, pentru că se urmăreşte în primul rând o descentralizare cât mai corectă şi reală. Până acum, această descentralizare despre care s-a tot vorbit de-a lungul anilor, pe toate căile de comunicare, şi aproape în toate domeniile de activitate care au legătură directă cu populaţia, a fost în cea mai mare parte numai un drapel fluturat de către o parte dintre guvernanţi, fără o finalizare care să ducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Concret, şi aici, ca vicepreşedinte, vă vorbesc şi în numele Asociaţiei Oraşelor din România, după o perioadă destul de îndelungată şi cu un studiu amănunţit asupra fenomenului, s-a pus problema descentralizării învăţământului şi a sănătăţii. Astfel, după discuţiile avute acolo, la ministere şi la Parlament, s-a constatat că bunăvoinţă există, dar din punct de vedere practic, deciziile care se iau au loc numai la nivel guvernamental şi, uneori, fără a se ţine cont de realităţile interne. Reforma sănătăţii, în acest moment, se concretizează în doar câteva etape, dar, personal, aş dori să fac referire, în primul rând, la ceea ce se întâmplă concret în oraşul nostru. După nişte discuţii care au avut loc la Ministerul Sănătăţii, s-a convenit ca modalitatea de preluare a unităţilor sanitare de către administraţiile publice locale să se facă după o tipologie care să nu dezavantajeze aceste administraţii şi, în primul rând, să se ţină cont de asigurarea resursei financiare. Era de asemenea necesar un sprijin consistent pentru continuarea investiţiilor, acolo unde sunt începute, sau pentru demararea altora. Trebuie să recunoaştem însă faptul că în acest moment este greu să vorbim despre investiţii, în condiţiile în care economia românească se găseşte într-o cumpănă iar problema financiară este numărul unu în ţară. De asemenea, actualul ministru al Sănătăţii a promis, atât la minister, cât şi la o ultimă întâlnire pe care am avut-o chiar la comitetul director al Asociaţiei Oraşelor din România, că în primul rând vor fi achitate către toate aceste unităţi spitaliceşti toate datoriile, până la data de 31 martie 2010, se va continua lucrul, în acelaşi sistem, cu Casa de Asigurări de Sănătate prin care se plătesc serviciile efectuate de către unităţile spitaliceşti şi, inclusiv, sprijin pentru continuarea lucrărilor şi aşa începute şi multe dintre ele neterminate încă. Din nefericire, şi acesta este un aspect destul de important, nu se ţine cont de realităţile din teren, din alte puncte de vedere. Se ştie foarte bine că atunci când sunt cheltuieli de făcut, responsabilitatea totală revine unităţilor administraţiei locale din oraşul respectiv. Astfel, oraşul Drăgăneşti-Olt deserveşte, cu unitatea spitalicească pe care o are şi chiar cu unităţile de învăţământ, un număr foarte mare de comune din jurul nostru. La rândul lor, aceste localităţi nu au prevăzut, şi nici nu fac vreo cheltuială anume pentru a sprijini în vreun fel existenţa unităţilor sanitare şi de învăţământ. Recent, într-o discuţie avută cu o anumită persoană care se ocupă de administraţie, s-a pus problema ca şi aceste localităţi să contribuie cu o cotă parte pentru susţinerea cheltuielilor la învăţământ şi sănătate. Dacă lucrurile ar funcţiona însă normal, aşa cum se întâmplă în alte state, iar fiecare localitate ar avea un buget de funcţionare care să includă şi cheltuielile necesare unor astfel de activităţi, atunci n-ar mai fi fost nevoie de acest comentariu”.

Cine ridică vălul de pe ochii Consiliului Judeţean?

„Ar fi foarte bine ca atunci când se împart banii pe la Consiliul Judeţean, aceia care, e adevărat, în ultima vreme, sunt din ce în ce mai puţini, să se ţină cont de realităţi, iar oraşele să fie încadrate în mod corespunzător şi cu respectul cuvenit. Trebuie reţinut că, în primul rând, un oraş are cheltuieli mult mai mari decât o localitate rurală, că populaţia este mult mai numeroasă, să se ţină cont de reţeaua de apă, canal, infrastructură şi altele care au legătură cu civilizaţia zilelor noastre. Pe de altă parte, mai trebuie să se ţină cont că, la Spitalul din Drăgăneşti, ca şi la Spitalul din Balş, sau cel din Corabia, nu vin numai locuitorii acestor oraşe. Aici, vin zeci de mii de oameni anual, care locuiesc şi prin localităţile vecine, iar noi nu-i putem opri pe la porţi că n-au buletin de oraş. Ceea ce eu doresc, şi am să folosesc şi alte căi pentru sensibilizarea organelor competente, este ca Ministerul de Finanţe şi Consiliul Judeţean Olt să ţină cont de acest lucru şi să fim trataţi corespunzător. Sunt atâtea cheltuieli salariale, sunt utilităţi şi multe alte lucruri care apar în timpul unui an şi pe care nu le putem lăsa nerezolvate. Eu sper ca de acum încolo să avem un parteneriat corect şi un sprijin real. Până acum, din nefericire, şi chiar dacă mai deranjez pe unul sau pe altul, revin la un subiect mai vechi, legat de faptul că atunci când s-au împărţit banii de la Consiliul Judeţean au fost comune care au primit mai multe fonduri decât oraşele. Acest lucru nu este în regulă şi automat nici nu respectă realitatea din teren. Dacă însă vom sta să analizăm şi să criticăm la nesfârşit, nu vom putea merge înainte, aşa că mi-aş dori ca măcar de acum încolo să fim mult mai corecţi cu noi, cu cetăţenii şi să ne respectăm aşa cum ar trebui”.

La CEZ, telefonul sună întotdeauna ocupat

„Din nefericire, după problemele meteorologice care le ştim din ultimele două săptămâni, au apărut mai multe defecţiuni la instalaţiile de distribuţie a energiei electrice, iar aici mă refer, în special, la iluminatul public. Încă de atunci, timp de aproape două săptămâni, angajaţi ai primăriei, prin toate căile posibile şi legale, cu telefoane şi intervenţii la CEZ, am făcut apeluri să ne fie remediate defecţiunile. Astfel, după o săptămână, în care luminile au fost aprinse zi şi noapte, a urmat o altă săptămână în care sunt stinse zi şi noapte, pe anumite străzi. Aici, trebuie însă să recunoaştem că relaţia noastră de colaborare cu cei care distribuie energia electrică este ceva mai dificilă, datorită modului de organizare al acestei instituţii. Am avut şi colaborări mai bune, şi altele mai rele, dar am făcut întotdeauna în aşa fel încât să ne achităm datoriile, doar că din păcate atunci când faci datorii se găseşte cu siguranţă cineva care să vină să-ţi taie curentul, iar atunci când ai o problemă de rezolvat acest lucru se face ceva mai greu. Iar aici pot să evoc două aspecte: primul ar fi acela că în cazul defecţiunilor, cu siguranţă, acest lucru se întâmplă pentru că au mult mai puţini angajaţi decât erau odată şi trebuie să acopere un număr foarte mare de localităţi. Un al doilea motiv, legat de colaborarea noastră ceva mai greoaie cu ei, ar fi acela că aşa cum s-au făcut atâtea privatizări în decursul timpului şi în alte servicii, şi aici acest lucru s-a făcut într-un mod defectuos pentru populaţia României. Astfel, vorbind în numele tuturor oraşelor din România, vă pot spune că peste tot, companiile de utilităţi, fie ele de telefonie, de electricitate sau de distribuţie a gazelor naturale, au instalaţii pe teritoriul localităţilor, dar beneficiază de facilităţile unor legi speciale care le dau voie să nu plătească absolut nimic localităţilor pe raza cărora îşi au instalaţiile. Mai exact, noi nu luăm nici o redevenţă, angajaţi ai administraţiei publice locale lucrează pentru că au sarcini de serviciu şi sunt obligaţi să întocmească anumite documente pentru numeroase avize sau construcţii, iar banii îi încasează ei. De asemenea, pentru a merge mai departe cu aceste lucruri, vreau să atrag atenţia şi asupra acelor reclame, fie ele comerciale, politice sau de altă natură, pe care le regăsim atunci când se pun bannere pe stâlpii de electricitate, stâlpi care sunt pe teritoriul nostru, nu plăteşte nimeni nimic pentru ei, iar primăria dacă vrea să-şi pună ceva plăteşte la CEZ pentru asta. Dar asta se întâmplă doar în România. În ceea ce mă priveşte, consider că intervenţiile erau mult mai bune atunci când s-a făcut privatizarea, fie prin Parlament, fie pe la Curtea Constituţională, fie pe la alte organisme care se ocupau de treaba aceasta. Sunt însă lucruri care nu pot fi schimbate de primarii de la oraş. Noi putem doar să le semnalăm, le-am prezentat şi în cadrul Asociaţiei Oraşelor din România şi rezultatul este încă cel pe care îl vedem: ei continuă să funcţioneze în aceeaşi notă”.

Buni de plată, pentru ulcelele sparte de alţii

„Sunt multe de spus şi multe de semnalat dar din punctul meu de vedere două sunt esenţiale. În primul rând, în toate statele civilizate, localităţile, indiferent de mărimea şi statutul lor, au un buget de funcţionare şi un buget de dezvoltare. În România, nimeni nu a avut măcar voinţa politică să ducă până la capăt acest lucru. Realitatea este însă una sigură şi supărătoare: există şi alte instituţii ale statului care ar trebui să ne acorde sprijin în această perioadă, dar din păcate nu-l primim. Spre exemplu, am făcut solicitări pe lângă cei de la CEZ să rezolve problema anumitor persoane fizice sau juridice care au preluat clădiri, au un anumit consum de energie electrică la respectivele clădiri, dar nu plătesc taxe la primărie. Cum puteam noi să-i facem să plătească aceste taxe? Păi, dacă cei de la CEZ erau corecţi şi le solicitau să vină cu act de funcţionare de la primărie, ceea ce este absolut corect şi legal, îi puteam pune astfel să-şi mai plătească din taxe. Sunt, de asemenea, multe cazuri în care suferim din cauza unor hotărâri judecătoreşti. Personal, nu comentez aceste hotărâri judecătoreşti, pentru că din câte ştiu eu, cele care sunt definitive se pun în aplicare şi atât. Ştiţi foarte bine că în sistemul de învăţământ au fost unele nemulţumiri ale angajaţilor, vizavi de unele drepturi salariale, care au fost negociate între salariaţi, pe de o parte, iar pe de altă parte, de către forul lor, care se numeşte Inspectoratul Şcolar. Şi aşa se încalcă administraţia publică locală datorită unor hotărâri judecătoreşti, fără ca administraţia publică să fie parte a acelui contract. Cei de la sindicate, care trăiesc bine-mersi, negociază anumite drepturi cu angajaţii, iar angajaţii că nu le obţin de la primărie, te dau în judecată. Instanţele le dă câştig de cauză, iar noi suntem buni de plată”.

Depolitizarea şcolii, o ţintă eşuată

„Am să vă răspund cu problema ridicată de mine în cadrul unor întâlniri oficiale cu reprezentanţi ai guvernului, o propunere care îmi aparţine: ca în cadrul unităţilor de învăţământ să fie un manager, care să aibă o bună colaborare cu administraţia publică locală, pentru că atunci când sunt probleme tot la noi vin, iar cheltuielile tot în capul nostru se sparg. De asemenea, din punct de vedere profesional, mi se pare normal şi cred că ar fi util ca la un liceu să avem un manager, care poate fi şi profesor, inginer, economist sau de altă profesie şi, obligatoriu, un director tehnic, care să fie obligatoriu profesor şi să răspundă numai de partea educaţională, strict profesională. Oricum, sunt doi directori şi ar fi mai util ca unul să se ocupe de partea administrativă şi altul de cea educaţională”.

Cine fuge de înfiinţarea Poliţiei Locale?

„Am făcut parte dintr-o comisie specială, în care am vorbit despre o poliţie locală şi o poliţie naţională. Există competenţe şi domenii ale poliţiei care nu pot fi decât ale poliţiei naţionale, noi suntem conştienţi de treaba aceasta, şi nimănui nu-i trece prin cap măcar să încerce şi să se amestece acolo. Dar pe probleme de circulaţie, la nivel local, de pază şi ordine, sunt lucruri în care se poate colabora destul de bine. Şi în alte ţări întâlnim poliţie naţională şi poliţie locală, iar poliţia locală, în majoritatea acestor state, este numită de către primar, excepţie făcând, spre exemplu, Statele Unite, acolo unde şeriful este ales, ca şi primarul, prin vot secret, o persoană de încredere capabilă să conducă poliţia locală. Amintiţi-vă că în urmă cu ceva ani, când s-a pus problema trecerii serviciilor în evidenţa administraţiei locale, au fost foarte mulţi oameni reticenţi, au fost persoane inclusiv din administraţie care au spus că nu o să funcţioneze. Nu este aşa, şi iată că la ora actuală, putem observa că funcţionează chiar foarte bine, lucrurile sunt în regulă, iar singura diferenţă este că înainte cheltuia ministerul, iar acum toate cheltuielile sunt suportate de administraţia publică locală. Mai exact, Primăria Drăgăneşti face cheltuieli materiale, pentru apă, gaze, consumabile, hârtie şi tot ce mai trebuie, şi de asta beneficiază câteva zeci de mii de locuitori, printre care decât o mică parte contribuabilul drăgăneştean”.

Când soarta unor oameni este în mâna unui funcţionar nervos cu nervii de la Bucureşti...

„În contextul actual, noi nu putem face nimic altceva decât să respectăm legile. Este foarte neplăcut să ajungem în situaţia în care să reducem din salarii sau, Doamne fereşte, să trimitem chiar şi oamenii acasă. Eu vă spun sigur că sunt lucruri cunoscute şi la nivelul administraţiei publice locale sunt domenii în care volumul de muncă este foarte mare. Nu cred că se poate lua o hotărâre într-un birou de la Bucureşti, prin care să se spună că o anume primărie, de prin Vrancea sau că alta, de la Olt, trebuie să aibă atâţia angajaţi, doar pentru că aşa a spus cineva, fără să ştie ce se întâmplă în localitatea respectivă. Consider că s-ar putea face economii la buget şi altfel, nu numai în domenii ca cele de jos. Iar pentru cei care nu ştiu, trebuie să afle că în administraţia publică locală salariile nu sunt deloc mari. Există oameni cu studii superioare, funcţionari cu studii superioare, care primesc salarii destul de mici”.