OPINII

Stimate domnule prim-ministru

de prof. Ion PĂTRAŞCU

M-am decis să vă scriu după ce am ascultat declaraţia făcută de dumneavoastră în data de 21 mai 2010. Nu mi-a plăcut, din foarte multe considerente. De altfel, din 1990 până în prezent, timp de 20 de ani, nu mi-a fost dat să ascult măcar o singură declaraţie, cuvântare, indiferent unde şi cu ce ocazie, care să întrunească calităţile unui asemenea demers. Este cutremurător, incredibil să nu existe măcar un singur „demnitar” care să întrunească acele calităţi ce se cer unei asemenea demnităţi. Aşa se poate caracteriza întreaga clasă politică ce există de 20 de ani. Efectul este dezastrul în care a fost adusă ţara şi haosul în care trebuie să trăiască poporul, cu cea mai veche istorie din Europa Centrală şi de Est.
Din păcate, domnule prim-ministru, nu faceţi excepţie. Oamenii mari se afirmă, se văd, mai ales în momentele de excepţie şi de cumpănă cum ar fi şi acesta. Din nefericire, n-aţi demonstrat.
Când scriu aceste rânduri sunt furios, aşa cum sunt vreo 20 de milioane de români, căci cu toţii aşteptam ca prin cuvântarea dumneavoastră să oferiţi soluţii realiste pentru salvarea naţiunii. N-a fost să fie, domnule prim-ministru. A fost o declaraţie foarte prost construită, extrem de confuză, fără nici un fel de structură, un amalgam de enunţuri fără logică. Se enunţau nişte măsuri generale fără sens, ba anticriză, ba relansare economică, amestecate unele cu altele, care au dezorientat total.
Domnule prim-ministru, există, viaţa a demonstrat-o, două tipuri de declaraţii:
- unele, cele mai multe, care n-au mare importanţă, ce sunt rostite fără a fi ascultate, fie în PARLAMENT, la ADUNĂRI şi MANIFESTAŢII, COMEMORĂRI, etc.
- sunt însă altele care se rostesc în momente cruciale pentru popor, aşa cum este cel al crizei prin care trecem, de la care se aşteaptă măsuri şi soluţii determinante, istorice, privind viaţa şi viitorul.
Ei bine, prin acest al doilea tip se cuvine să taxăm cuvântarea dumneavoastră. Din ea s-a desprins şi s-a înţeles un singur lucru: acela că guvernul, pentru a asigura deficitul de 6,8%, menţine aceeaşi măsură, care este o nebunie istorică – reducerea cu 25% a fiecărui salariu (excepţie făcând salariile de 600 RON) şi reducerea cu 15% a fiecărei pensii.
Cu alte cuvinte, aţi ales soluţia cea mai proastă şi cea mai dureroasă pentru 20 de milioane de români, deşi erau multe altele mai uşoare şi cu efect mai suportabil pentru popor.
În nici o ţară din Europa nu s-a adoptat o asemenea măsură (vezi Spania, Italia, Anglia), iar pensionarii au fost categoria cea mai protejată. Mă întreb cât de nepriceput trebuie să fie cineva pentru a accepta o asemenea măsură care de fapt a fost propusă de guvernatorul B.N.R? Cât de lipsit de mândrie să fii (aviz şi PREŞEDINTELUI), să accepţi numai măsura propusă de B.N.R, care timp de 20 de ani a fost un fel de „stat în stat”, şi nu a făcut decât să „adune” şi să „manevreze” cursul monedei naţionale, în loc să „pună umărul” la relansarea economiei naţionale?
Este curios şi faptul, domnule prim-ministru, că până şi F.M.I – în rigiditatea sa – s-a dovedit destul de flexibil şi inspirat în măsurile pe care le-a propus. Paradoxal, dar erau mai bune şi mai suportabile decât cele propuse de autorităţile române.
Domnule premier, aplicarea – OTOVA – a măsurii de reducere cu 25% şi 15% este falimentară pentru ROMÂNIA, şi dintr-un motiv (dar nu singurul) anume, că ţara noastră este singura din EUROPA în care polarizarea naţiunii este cumplită: 1 milion de miliardari şi 20 de milioane de săraci.
La noi nu există clasă de mijloc, iar situaţia românilor nu se poate compara cu o alta din Uniunea Europeană unde, mai mult, reducerile din salarii (nu din pensii) este, atenţie, în medie de doar 5%, adică aproape neperceptibilă.
În sfârşit, deşi nu sunteţi singurul vinovat şi ar mai fi multe de spus, domnule prim-ministru, închei spunându-vă că după modul cum procedaţi, ori nu vreţi, ori nu puteţi să salvaţi poporul român. În ambele cazuri puteţi însă s-o mai faceţi:
- în primul caz – aşadar – FACEŢI-O!
- în al doilea caz – PLECAŢI!