Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

sorin_ghitaINTERVIU despre starea politicii cu
Sorin GHIŢĂ
primarul oraşului Drăgăneşti-Olt

«Alături de Gigel Ştirbu avem misiunea de a reda demnitatea PNL-ului în Olt»

Ne mai despart doar câteva zile până când la Olt vor avea loc alegeri interne în Filiala judeţeană a Partidului Naţional Liberal. Este oficial: în cursă sunt doi candidaţi: preşedintele în exerciţiu al filialei, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Olt, Ioan Ciugulea, şi vicepreşedintele PNL Olt, singurul parlamentar PNL din actuala legislatură, deputatul Gigel Ştirbu. Părerile sunt împărţite, spun cei care privesc această competiţie. Unii spun că şansa este de partea actualului preşedinte, alţii argumentează favorabil pentru al doilea.
În spiritul echidistanţei pe care o manifestă Ziarul de Olt în această competiţie, înainte de a-i contacta pe cei doi competitori direct implicaţi, am dorit să obţinem puncte de vedere de la susţinătorii celor doi. Întrucât a fost imposibil pentru a delimita vreun susţinător al lui Ioan Ciugulea, care să afirme public că este de partea acestuia şi să argumenteze de ce, vă oferim în continuare doar poziţia primarului liberal de la Drăgăneşti-Olt, Sorin Ionel Ghiţă, cel care a acceptat provocarea, cel care spune deschis de ce se află lângă deputatul Ştirbu.

- Care este starea de spirit, în clipa de faţă, în PNL Olt?

- Aşa cum v-a obişnuit, PNL Olt este un organism viu. Se apropie data alegerilor la nivel judeţean, motiv pentru care există şi o grupare care este vizibil iritată şi tensionată, nu ştiu ce motive au, dar mai nou au început să recurgă la metode mai puţin prieteneşti şi colegiale, inclusiv acelea de a se amesteca în treburile unor organizaţii locale.

- În ce fel, la ce vă referiţi?

- Nu vreau să spun foarte multe acum, dar în orice caz, detalii mai multe veţi primi pe 5 iunie de la subsemnatul.

- Ce ne facem, domnule Ghiţă, se aude că dacă nu iese preşedinte domnul Ioan Ciugulea vor pleca din partid următorii: doctorul Viorel Dumitrescu, Dan Codan şi, inclusiv, Ioan Ciugulea, cel care ar părăsi funcţia de vicepreşedinte al CJ Olt?

- Nu comentez niciodată afirmaţiile unor colegi, atâta timp cât există riscul de a veni să spună că li s-au interpretat. Şi aşa, zilele acestea, după o discuţie cu anumiţi colegi, s-a spus despre un onorabil prieten şi coleg de-al nostru, doctorul Viorel Dumitrescu, că, de fapt, n-ar fi spus chiar aşa, şi în aceste condiţii noi trebuie să le creăm condiţiile să ne demonstreze că-şi ţin cuvântul sau nu, în funcţie de ceea ce au spus, după 6 iunie.

- Ce presupune o reformare a partidului din perspectiva alegerilor locale şi parlamentare care vor fi în 2012, în condiţiile în care se vede clar că pe partea dreaptă este o pâine de mâncat? Prăbuşirea în încredere a PDL-ului lasă un loc liber şi atunci vă întrebăm: ce trebuie să facă PNL?

- Aici trebuie să facem două scurte comentarii. Mai întâi, pe partea dreaptă a politicii româneşti, din câte ştim noi, de foarte mulţi ani, există doar Partidul Naţional Liberal. Alţii poate că-şi doresc sau vor să-şi aroge acest considerent ideologic, în speranţa că vor câştiga puncte, dar drumul pe care au plecat ei este unul ireversibil, şi anume scoaterea din istorie. Mă refer aici la partidele care-şi spun de dreapta, dar iau măsuri antisociale, anticapitaliste şi antiumane. Referitor la ce ar trebui să facă PNL-ul, lucrurile sunt destul de simple, şi atât eu, cât şi colegii mei credem că se impune o deschidere a partidului către toţi oamenii care au bune intenţii şi vor să facă politică de dreapta, o deschidere care să permită accesul în PNL a tuturor valorilor, o atitudine faţă de oamenii cu personalitate care să nu mai fugă de partid din teama de a nu fi îndepărtaţi doar prin simplul fapt că au alte opinii şi că nu sunt întotdeauna de acord cu preşedintele. Se impune deci mai multă transparenţă şi luarea deciziilor în cunoştinţă de cauză de către toţi membrii din conducerea PNL!

- Există voci prin PNL, la dumneavoastră, care spun că dacă va ieşi Gigel Ştirbu preşedinte, va lua partidul şi-l va duce cu totul pe masa lui Darius Vâlcov, fiind astfel schimbat stăpânul, de la PSD la PDL. Fiind în echipa domnului deputat Ştirbu, ce comentarii puteţi face dumneavoastră referitor la tema aceasta?

- În primul rând, sunt foarte nemulţumit, şi o spun deschis, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, că PNL-ul a avut momente în care nu s-a putut exprima şi delimita clar, categoric, de PSD. Am fost deci văzuţi ca o anexă a PSD-ului, ceea ce este incorect faţă de marea masă a liberalilor care au muncit şi au pus sufletul în acest partid. Referitor la faptul că Gigel Ştirbu ar duce PNL-ul în zona PDL-ului, implicit lui Vâlcov, eu aş fi primul care s-ar opune acestui demers şi vă garantez că toţi cei care suntem în jurul său suntem oameni curaţi şi cât se poate de transparenţi. Alături de Gigel Ştirbu, avem misiunea de a reda demnitatea PNL-ului în Olt, iar lumea să ne perceapă ca pe un partid puternic, deschis către toţi oamenii de valoare, şi cu personalitate!

- Sunteţi edilul unei localităţi puternic afectată de criză, dar sunteţi totodată şi edilul conectat la ceea ce înseamnă PNL Olt, prin prisma faptului că preşedintele partidului dumneavoastră este vicepreşedinte al CJ Olt. Se simte asta printr-un trai un pic mai bun pentru oamenii de la Drăgăneşti-Olt, prin faptul că primarul lor este în alianţă cu Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt?

- Ca de obicei, ziariştii cu mult tact şi foarte multă inteligenţă vor să repetăm la nesfârşit lucruri pe care le-am mai spus. Realitatea este însă că un oraş ca Drăgăneşti-Olt, cu problemele pe care le-a avut datorită situaţiei lăsată de fostul primar, datorită faptului că nu mai are industrie, dar şi a datoriilor foarte mari pe care le-a avut în anii trecuţi, avea foarte multă nevoie de sprijin, fără să defavorizeze alte localităţi. Ei bine, nu am simţit niciodată acest sprijin, ci dimpotrivă, am simţit umilinţa atunci când localităţi cu populaţie şi infrastructură mult mai mică au primit fonduri pe care oraşul nostru nu le-a avut vreodată. Trebuie să recunoaştem că aveam nevoie de mare sprijin şi nu am primit decât scuze şi promisiuni neonorate.

- Domnule primar, vrem să ştim dacă cele aproximativ 22 de miliarde de lei, atât cât se pare că ne costă echipa judeţeană de fotbal Alro Slatina, finanţată exclusiv din banii Consiliului Judeţean Olt, ar fi fost suficiente să se facă ceva pentru oamenii din Drăgăneşti-Olt?

- Ar fi fost cu siguranţă o gură de oxigen. Dar ca să nu se înţeleagă greşit, eu, care întotdeauna am fost o persoană iubitoare de sport şi am căutat să fiu aproape de tineri, aş fi dorit să am şi eu o echipă sportivă în oraşul meu. Aş fi dorit, de asemenea, să putem face şi noi o investiţie serioasă la stadionul oraşului, care, datorită unor priorităţi şi necazuri mult mai mari, a fost lăsat la coadă. Asta nu înseamnă însă că nu sprijinim sportul, mai ales că de când sunt eu primar am sprijinit atât activităţile culturale, cât şi pe cele sportive, la şcolile din localitate.

- Ce v-a făcut să vă poziţionaţi atât de clar lângă domnul deputat Ştirbu, în intenţia dânsului de a fi preşedintele PNL Olt?

- După cum ştiţi, am fost poate primul care am tras un semnal de alarmă în presă şi am considerat că este nevoie de o schimbare la nivel judeţean în PNL, nu doar la nivel de preşedinte, ci inclusiv că este nevoie de un birou mai activ, care să reprezinte în mod real modul de distribuţie al voturilor în acest judeţ. Împreună cu deputatul Ştirbu, credem într-un proiect care se numeşte revigorarea, resuscitarea PNL Olt! Mă refer aici la un grup de colegi foarte activ şi, cu tot respectul pentru ceilalţi colegi, pe care nu-i vom regăsi în conducerea PNL Olt, este necesar să formăm o echipă puternică, pentru a avea şi rezultate. Nu voi fi de acord ca un partid să fie condus de persoane care niciodată n-au avut curajul să candideze la ocuparea unei funcţii sau care, fie se ascund după un preşedinte, fie după liste.

- Dar de ce nu s-a discutat asta în interiorul partidului, atunci când PSD-ul v-a aruncat practic nişte oase fără carne, pe masă, aşa cum sunt şeful de la Căminul de Bătrâni din Spineni, şeful de la Cultura Judeţului, trei portari pe la instituţii publice…

- Despre acest subiect, cât şi despre altele care ţin de protocolul avut cu PSD Olt vom vorbi peste câteva zile mult mai amănunţit şi după cum v-am mai spus cu alte ocazii, eu niciodată nu comentez şi nu speculez pe seama anumitor chestiuni. Sunt lucruri care se spun într-un cadru organizat şi punând cărţile pe faţă.

- O fi sau nu la Olt protocol scris între PSD şi PNL?

- V-am răspuns mai devreme!

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

ANUNŢ

Casa Tineretului Slatina închiriază următoarele spaţii:

• Discotecă plus terasă exterioară
• Spaţiu comercial 200 mp
• Spaţiu birouri.

Relaţii la Casa Tineretului Slatina - secretariat.
Tel: 0249.433.414

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1

ducons_max