ÎNSEMNĂRI

Amintiri din Epoca de Platină
Şeful mămăligii naţionale

de Dumitru SÎRGHIE

Una din figurile proeminente ale politicii noastre alutane, a fost – fără îndoială – senatorul Triţă Făniţă, care – în acele vremuri incerte (dar nu mai incerte decât sunt cele pe care le trăim acum) – era şi directorul SC AGROEXPORT, cu o filială la Slatina. Avea în jurul său o suită de ziarişti-cântăreţi care, într-un ziar finanţat de acesta, îl elogiau mai ceva ca pe Ceauşescu.
Pe atunci scriam la un ziar rival, stipendiat în epocă de un fost colaborator şi subordonat al „şefului mămăligii naţionale” (aşa cum îi spuneam eu lui Triţă Făniţă), un fost activist al epocii „Elena Bărbulescu” – Nicolae Bold din Coteana, Dumnezeu să-l ierte, că a plecat dintre cei vii.
Deşi Nicolae Bold mă respecta foarte mult, considerându-mă un ziarist care impunea oarece demnitate, îmi cerea, totuşi, cu ajutorul juriştilor săi, să scriu anumite materiale împotriva lui Triţă Făniţă. Era un act temerar pe atunci ca să-l ataci în presă pe Tărâţă Făiniţă (iată un alt supranume al nababului), însă am avut cutezanţa să-i „dedic” acestuia o serie de editoriale, printre care unul de ziua sa intitulat „La munţi ani, Papa Satan”, care l-a înfuriat peste măsură şi pentru care m-a acţionat în instanţă. Iată ce scriam eu atunci despre Triţă Făniţă: „Este incapabil de dragoste de oameni, adică de religie, torţionar, primitiv ca mentalitate, dar îşi plăteşte informatorii folosind aparatura cea mai sofisticată şi moneda cea mai de preţ.
Procurându-şi din timp conştiinţă de evreu şi suflet de tiran, başvizirul peltic şi agramat a devenit funcţionar plătit al diavolului, lăsând în urma sa familii plângând, vite, şuri, grădini şi ogoare pătimite.
Sminteală, risipă, parvenire, cinism şi indiferenţă! Acest om are pretenţii de mare specialist în pământ şi găuri ale covrigilor, prin care priveşte spre o nouă trădare şi un nou şiretlic.
Conştiinţa ţării şi actuala babilonie politică îl apără pe numitul Papa Satan, care nu mai e demult om: e o capodoperă, e zmeul-meilor, e marele cârmaci, e cel care reuşeşte să-l imite şi să-l înşele pe Dumnezeu. Îl rugăm pe Triţă Făniţă, oricât l-ar costa, să-şi cumpere o Biblie şi să roage un popă să-i citească de datină, pentru că, în urma lui, mor păsările, seacă fântânile…”
Ce mai murmur, ce mai vaiet… Ziarista lui de serviciu i-a citit aceste rânduri, chiar de ziua lui care se desfăşura cu mare tam-tam la un mare restaurant din Bucureşti şi la care participau pe atunci şi Petre Roman, dar şi Traian Băsescu… Procesul de calomnie pe care mi l-a intentat acest Rasputin, care-a fost educat la o înaltă şcoală a bârfei, şmenului şi şuşanelei, n-a durat mult, pentru că toţi juriştii lui de la AGROEXPORT Slatina au trecut de partea mea, fiindcă nu le mai dăduse salariile de luni de zile, unitatea fiind în faliment.
Încurajat de victoria mea asupra marelui negustor de cereale, care scăpase ca prin minune de o condamnare la moarte pe timpul lui Ceauşescu, am continuat să fac comentarii dure la adresa sa, care au făcut destule valuri în epocă: „Triţă Făniţă – Dumnezeul lui Petre Roman”, „D’aia!”, „AGROEXPORT – o covrigărie de două parale”, „Dacă e PD Olt e Octavian Popescu” etc.
Văzând că nu mă poate potoli prin metode juridice, senatorul Triţă Făniţă a căutat să mă atragă de partea sa. Zis şi făcut. Mă pomenesc într-o dimineaţă, la redacţia „Gazetei Oltului”, unde eram redactor-şef, cu vizita prefectului Morlova, un mic şi obedient căţeluş de curte al lui Triţă Făniţă: „Mitică, vezi că mi-a zis şeful să te duc până la el. Vrea să te vadă urgent!” N-am stat mult pe gânduri şi m-am prezentat în faţa temutului fruntaş democrat, căruia – cu câteva zile înainte – îi adăugasem la portret: „Omul acesta, în aparenţă un babalâc inofensiv, îşi poartă caravanele prin ţară cumpărând pe nimic pământurile românilor. El atrage în jurul lui ceauşi, pazvani, seimeni şi alte lifte semianalfabete, care-l aplaudă şi-l declară erou al muncii şi erou între eroi…”
M-a primit regeşte, cu whisky, fructe şi sandvişuri cu salam de Sibiu. M-a întrebat scurt: „– Cât câştigi la Gazeta Oltului?” „– Trei milioane de lei, d-le senator!” „– Uite, care-i treaba. Vei lucra de mâine la ziarul meu, pe frontispiciul căruia să scrii cu litere mari «DIRECTOR – DUMITRU SÂRGHIE» şi îţi dau şase milioane!”
N-am avut bărbăţia să refuz oferta Stăpânului, am bătut palma şi am plecat din biroul Atotputernicului, alături de prefectul Morlova, care era foarte fericit că m-am lăsat înduplecat să lucrez pentru superiorul său politic.
Pe drum însă, spre Gazeta Oltului, am avut o revelaţie: „– D-le prefect, eu nu mă duc d-le la ăsta. Ăsta mă minte; el nu şi-a plătit la zi proprii ziarişti, cum să-mi dea mie atâţia bani?” Trebuie să vă mărturisesc faptul că în anii 1998-1999 suma propusă era consistentă, pentru un ziarist de provincie.
Când a auzit una ca asta, Florea Morlova a ţipat ca din gură de şarpe şi a început să gesticuleze, trecându-şi nervos, mâna prin păr şi zicându-mi: „– M-ai nenorocit, derbedeule, ce-i spun eu mâine domnului senator?” „– D-le prefect – i-am spus – spuneţi-i Tiranului că Octavian Popescu mi-a dat mai mult de şase milioane, ca să nu mă duc la el!” I-am spus acest lucru lui Morlova, aşa „la mişto”, ştiind că fostul prefect Octavian Popescu era duşmanul lui de moarte, dar şi al lui Triţă Făniţă. L-am lăsat pe Morlova bolborosind a pagubă şi înjurându-mă, preferând să scriu liber la „Gazeta Oltului”, pe doar trei milioane.