7 zile în subsidiar
Răsărit de soare, la apus de carieră
În următorul meci pe care îl va disputa Alro Slatina, echipă finanţată exclusiv de Consiliul Judeţean Olt, pe aceste vremuri de criză, pe teren propriu, îşi va face intrarea pe gazon, Ionuţ Luţu. Un „puşti” de perspectivă, aflat la venerabila vârstă de 30 plus, el ar obţine deja o mare performanţă dacă ar putea să rămână pe teren un meci întreg. Aşa se speră, prin amintiri frumoase, după vremea când acesta chiar juca fotbal de performanţă, să se obţină o promovare în eşalonul secund al fotbalului românesc. O promovare din ce în ce mai incertă, din ce în ce mai greu de realizat, în condiţiile în care echipa Consiliului Judeţean Olt este pe locul doi, la un punct în urma ocupantei primei poziţii, FCM Târgovişte, iar peste două etape slătinenii merg să joace exact pe terenul liderului. Deci, rămânem, aşa cum am stabilit, ca şi în sezonul trecut: pretendenţi la promovare. Totul pe banii judeţului Olt, ai Consiliului Judeţean Olt, o instituţie care sfidează o criză ce nu există decât pentru prostime, nu şi pentru cei care plătesc de la buget eşecuri anunţate.
Unde sunt olimpiadele de altădată?
Ediţia 2010 a Olimpiadei Liceelor, o competiţie inedită şi interactivă, susţinută de Primăria Slatina, odată cu venirea lui Darius Vâlcov la conducerea acestei instituţii, anul acesta, nu mai are ecoul şi impactul de altădată. Aproape că sunt liceeni slătineni care nici nu ştiu că se desfăşoară această manifestare cultural-sportiv. Buget de criză sau lipsă de comunicare, poate chiar amândouă, sunt lucruri care afectează cam singura mişcare extraşcolară serioasă, educativă, dintre cele care se desfăşoară într-un oraş unde piaţa comercializării drogurilor înfloreşte exact prin preajma liceelor. De altfel, anul acesta, în frunte, la mijlocul competiţiei se află, aşa cum s-a învăţat toată lumea: „Greceanu” şi „Minulescu”. Apatia comunicării, din partea municipalităţii, pe această manifestare, dincolo de toate, una de excepţie, poate fi pusă şi în sarcina şefului de la Cultură şi Sport, din cadrul Primăriei Slatina, un şef pe care, în afară de cei cu care lucrează direct, aproape că nimeni nu ştie cum îl cheamă.
Ziarul de Olt a făcut un sondaj telefonic!
Pentru a risipi orice urmă de îndoială privind aspiranţii la funcţia de preşedinte al PSD Slatina, Ziarul de Olt a efectuat un sondaj telefonic. Nu se ştie dacă la capătul firului au fost sau nu pesedişti, dar importante sunt rezultatele. Renică Diaconescu este pe primul loc, cu 99% din intenţia de vot a celor care n-au răspuns la telefon, pe poziţia întâi, se află Marius Oprescu, care a obţinut, fără un procent, 100% din încrederea celor ale căror telefoane sunau ocupat, în timp ce pe ultimul loc se află Andrei Iordache, cel care abia dacă este votat de 300 de pesedişti cu drept de vot, din membrii delegaţiei social-democraţilor slătineni care-şi vor alege preşedintele în luna iunie. Pentru veridicitate, sondajul a fost comandat de primii doi clasaţi!
Nicolae Stan a făcut un gest normal
În urmă cu o săptămână, într-un interviu acordat Ziarului de Olt, ultimul din postura de membru PDL, deputatul Nicolae Stan critica vehement starea de lucru din partidul sub sigla căruia a ieşit deputat. De aceea, anunţul săvârşit de acesta, prin care îşi anunţă demisia din PDL şi trecerea spre UNPR, partidul independenţilor faţă de PDL; dar extrem de dependenţi faţă de Traian Băsescu, nu surprinde prea mult. Chiar dacă el este o premieră: Stan este primul parlamentar care pleacă din PDL de când acest partid a ajuns să conducă ţara, în urma victoriei obţinută de Băsescu în faţa lui Geoană. Tot pe seama plecării lui Stan din PDL se mai poate spune încă o dată că fostul primar de la Coloneşti nu ştie, nu suportă lanţul aurit legat de gleznă de către unii care vor să-l înregimenteze precum un soldat în plutonul de unde nu vorbeşti decât dacă eşti întrebat.
Chestorul Stoica revine printre olteni
După ce a condus Poliţia Olt pe vremea PD-ului, în epoca liberalilor, după ce a fost promovat la Bucureşti, pe timpul când cloşca PSD-ului făcea ouă de aur, argeşeanul Ion Stoica revine tot la munca de jos, printre olteni. De data asta, locul de comandă însuşit de către cel în cauză este şefia Poliţiei Vâlcea. Profesionist, uşor contestat pe la Argeş, acolo unde a parcurs primele trepte ale carierei sale, Ion Stoica arată că deţine cheia reuşitelor profesionale, care poate desfereca toate bisericuţele făcute de puterile momentului prin ograda tuturor cercurilor de interese care conduc catedrala din Ministerul de Interne.
Ia uite, că se poate!
Să mai zică cineva că în judeţul Olt nu se luptă pe frontul de est împotriva evaziunii fiscale şi nu se obţin rezultate în acest sens! Luni, 17 mai a.c., Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt a confiscat, de la Liliana şi Marin, 26 de mii de pachete de ţigări fără timbru. Pe lângă asta, au mai găsit la locaţia celor doi şi nişte alcool contrafăcut. Marfa, în valoare de un miliard de lei vechi, a fost predată, aşa cum zice procedura legii, celor de la Garda Financiară. De luna viitoare, poliţiştii care au descoperit această marfă ilicită vor primi salarii diminuate cu 25%. Deşi într-o ţară normală, chiar şi-n plină criză, aceştia merită cu prisosinţă un spor de 25% din valoarea mărfii confiscate! Altfel, este posibil ca de luna viitoare aceşti poliţişti să vrea să muncească şi ei măcar cu vreo 25% mai puţin decât o fac acum.
Incredibil! Senzaţional! Extraordinar! Tragedie naţională. Planetă consternată. CSM Slatina a luat bătaie la Rovinari!
După ce în Liga a IV-a, acolo unde joacă CSM Slatina, din 26 de partide jucate are 26 de victorii, zero egaluri şi, evident, zero înfrângeri, după ce a primit doar două goluri şi a marcat în schimb 117, s-a produs şi catastrofa. Într-un meci amical disputat la Rovinari, în compania celor de la Jiul, slătinenii au suferit o dureroasă, aprigă şi nemeritată înfrângere, cu scorul de 1-2. Asta, după ce tot ei deschiseseră scorul. Această înfrângere a afectat preţul petrolului, raportul de schimbul dintre euro şi dolar, şi stabilitatea din Consiliul Local Slatina, acolo unde se află acţionarul majoritar al echipei. Până una, până alta, CSM Slatina a fost luată la ochi de presa sportivă naţională, care o compară când cu Real Madrid, când cu FC Olt de până în 1989.
O olteancă a câştigat Liga Campionilor
Finala disputată sâmbătă în Sala Polivalentă din Bucureşti, la handbal feminin, între Vilborg şi Oltchim, a fost una cu un deznodământ trist pentru sportul românesc. Echipa lui Roibu de la Vâlcea a pierdut la un gol diferenţă, după ce în tur, înfrângerea fusese categorică, la şapte goluri. Însă, pentru olteni există un motiv de satisfacţie, unul care ţine de faptul că golgeterul Ligii Campionilor, cea mai bună handbalistă din lume, Cristina Vărzaru, este olteancă de-a noastră, de la Corabia, acolo unde a şi făcut primii paşi în sportul de performanţă: handbal, singurul sport de echipă unde românii mai fac şi istorie.
Actualii guvernanţi fac pentru olteni mai mult decât au promis
În România e mişto, e exact ca-n bancul cu Bulă. Banc pe care sigur nu-l ştiţi, de aceea vi-l spunem în continuare: „Cică, Bulă se afla în tabără şi îi scrie mamei sale următoarele: dragă mamă, noi aici o ducem bine, e frumos, avem şi piscină, sărim toată ziua-n cap, în ea, iar domnul educator ne-a promis că dacă suntem cuminţi ne bagă şi apă”. Problema, în România, este că a început şi criza de apă, pe lângă altele. Dar să nu mai zică nimeni că actualii guvernanţi nu manifestă pricepere şi aplicare pentru cei ce i-au votat! Drept urmare, în judeţul Olt, se reduc 86 de paturi de spital, în cel mai scurt timp, paturi pe care ar fi urmat să se aşeze cu neobrăzare, să-şi odihnească oasele care au trudit o viaţă, nişte pensionari care s-au îmbolnăvit ilegal, fără să-i ceară voie împuternicitului lui Emil Boc, din judeţul Olt, cine o fi ăla…
Mergem după murături la Bruxelles!
Ce criză, ce probleme economice, ce reduceri de cheltuieli? Hai să le dăm pe toate de-o parte şi să ne vedem de treabă, aşa cum ştim noi cel mai bine. Drept urmare, pe banii altora, a Comisiei Europene, la toamnă, 18 persoane de la Primăria Slatina şi Inspectoratul Şcolar Olt vor merge la Bruxelles, la Parlamentul European, pentru a face nişte schimburi de experienţă cu cei care lucrează acolo. Plimbarea ţine cinci zile, se decontează diurnă şi are loc exact atunci când se coace varza de Bruxelles. Profesorii instruiţi în această escapadă turistică vor reveni cu plăcere, după turneul european, pentru a milita în faţa instituţiilor statului, pentru o reducere cu încă 25% a salariilor pe care ei le primesc de la statul român. Fericiţi că au văzut Europa Occidentală, unde profesorii capitalişti primesc salariul de doar zece ori mai mare ca al lor. Minim.
Dan Codan nu-i în stare să aibă grijă de tatăl său, darămite de un oraş întreg!
Dan Codan este filozof atunci când tace. Iar cine-l aude astfel exprimându-se îl aplaudă frenetic. Atunci când vorbeşte spune prostii. Ultima oară, a făcut-o lată la o conferinţă de presă, atunci când având alături pe ciugulistul de casă, Viorel Dumitrescu, şi pe doamna Medaru, cea care joacă în „femei liberale neliniştite”, Codan i-a cerut un milion jumătate lei vechi deputatului Daniel Bărbulescu ca să-i dea şi el tatălui său să-şi completeze pensia care va fi afectată de criza economică. Vizibil iritat, Codan spunea atunci când cerea bani pe la alţii, că este dispus să-l trimită pe tatăl său la Bărbulescu, după bani. Codan senior, un om echilibrat, bine educat, nu se va duce însă niciodată la poarta tânărului deputat, pentru că fiul său se duce în fiecare zi la porţile bugetului după bani, pentru lucrări plătite de la stat. |