Recunoştinţa eroilor nu ţine seama de criză

E clar, planeta se scufundă, iar de pe punte, meşter cârmaciul mai taie 25% din colacul de salvare, ca să n-ajungă la toţi şi astfel să fie sigur că ne ducem cu toţii la fund. Asta în timp ce în camera motoarelor, unul mic şi cu ochelari taie şi el 15% din pensia mecanicului şef.
În această lume a absurdului, în care zorii sărăciei materiale se văd la orizont, bogăţia spirituală rămâne mai presus de toate. De Înălţare, în anul 2010, pe 13 mai, la Şopârliţa a fost inaugurat un monument al eroilor căzuţi pe cele două fronturi, în care fiii satului au dat jertfa supremă. Pe lângă numele celor plecaţi spre Dumnezeu prin foc şi sabie, se află şi numele eroului căzut la datorie în revoluţia din decembrie 1989.
Monumentul realizat este înfăptuit din fonduri atrase de pe plan local, prin grija şi stăruinţa primarului localităţii, Cristinel Neagu, cel care, de doi ani, de când conduce această localitate, a reuşit transformarea efectivă, pe linie edilitară, a unei aşezări care şi-a recăpătat identitatea administrativă în 2004.
Într-o atmosferă uşor apăsătoare, datorată celor câtorva stropi de ploaie căzuţi exact la prânz, atunci când a avut loc inaugurarea, un public format din localnici, elevi ai şcolii din comună, un sobor format din trei preoţi şi două măicuţe, au marcat religios însemnătatea Înălţării din anul 2010.
Primarul localităţii, Cristinel Neagu, a luat cuvântul, şi într-un discurs simplu, fără să fie citit de pe o coală de hârtie, aşa cum fac unii demnitari, a adus un mesaj de recunoştinţă celor care au pierit în cele două războaie mondiale ale secolului trecut, originari din Şopârliţa.
La sfârşitul manifestării, copiii de la şcoală au realizat un moment artistic, dedicat aceluiaşi eveniment. S-a cântat „Deşteaptă-te române!”, iar lângă monumentul realizat în timp record rămân două coroane de flori, aşezate prin grija Consiliului Local Şopârliţa, dar şi a primăriei din aceeaşi comună. (Claudiu ENE)

De ce e criză în România?

Anunţul făcut de preşedintele Băsescu în urmă cu exact o săptămână, privind starea de fapt a naţiunii române, expresia comatoasă a economiei naţionale, la prima vedere, a şocat. Privind însă amănunţit şi judecând raţional, criza există de multă vreme în societatea românească, una bazată pe consum excesiv, pe lipsă de productivitate, pe creditare cât cuprinde. Într-un fel, se poate spune că am consumat astăzi ceea ce trebuie să producem în viitor, iar cineva a adus, firesc, nota de plată. O notă de plată care înseamnă acum 25 % mai puţin din salariile bugetarilor, 15 % diminuare la pensiile publice - de fapt numai acestea sunt în România – şi iminenţa unor majorări de impozite şi taxe.
Se prefigurează la orizont adevărate drame sociale, căci, deşi o duceam greu până acum, în limitele resurselor deja existente, diminuarea prefigurată este un coşmar pe care mulţi dintre noi aproape că nu-l putem suporta.
Criza pe care era cât pe aci s-o fentăm, dar care se încăpăţânează să ne demonstreze cât de inconştienţi suntem atunci când credeam că o să treacă, aşa, fără să se vadă, are o mie de explicaţii. Toate ţin însă de un numitor comun: politicile iresponsabile făcute în România din 90 încoace, atunci când nimeni nu s-a gândit că va veni şi ziua scadenţei.
Nu considerăm că cele care urmează sunt explicaţii apriorice la o criză pe care trebuia să o anticipăm în vreun fel, dar ele sunt elemente ale desfrâului petrecut în această perioadă, un desfrâu care acum ne costă şi ne ia, ca de fiecare dată, cum se obişnuieşte la români, pe nepregătite. (A.D.)

Statul - cel mai prost partener de afaceri

Există o lege nescrisă care guvernează epoca democratică în care trăim: nu s-a întâmplat niciodată până acum ca cineva să piardă de pe urma unei afaceri cu statul. Practic, cele mai mari averi din zona privată românească s-au făcut de pe urma unor contracte în care plătitorul este bugetul public. Fiindcă suntem la Olt, haideţi să privim evoluţia marilor societăţi private din domeniul construcţiilor! Să nu credeţi, nici măcar o clipă, că Viorel Păduraru, Octavian Bălţoi, pentru a lua doar două exemple, la întâmplare, ar avea dimensiunea afacerilor de astăzi, la cota actuală de piaţă, fără ca ponderea majoritară să nu fi implicat parteneri de la stat. Iar când statul plăteşte, se cere întotdeauna un preţ cât mai mare în dauna calităţii. Nu spunem nimic despre comisioane, pentru că, de obicei, când acestea se transmit, presa nu este niciodată de faţă.
Lipsa minimă de intenţie faţă de eficienţă
Administratorii publici, în marea lor parte, nu caută niciodată eficienţă în investiţiile care se fac. O eficienţă împletită cu bun-simţ. Vă dăm un singur exemplu: căminul cultural de la Ipoteşti, investiţie aprobată, în curs de finanţare, care valorează peste 40 de miliarde lei vechi, în condiţiile în care actul cultural de la Ipoteşti este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire. Nu spunem nimic aici şi despre asfaltarea unui drum care leagă aceeaşi comună de localitatea Coteana. Un drum pe care circulă într-o zi zece maşini, cinci tractoare şi trei căruţe. Însă acel drum trebuia făcut, pentru a plăti un prieten al bugetului de stat. Iar nota de plată vine cu poştaşul care aduce şi factura ce se plăteşte din salarii şi din pensii.
Altfel, creşte constant producţia de fântâni arteziene, care sunt frumoase, dar atunci când n-ai bani de pantofi, parcă nu merită să-ţi cumperi maşină în leasing lăsându-ţi copii nemâncaţi!

Complicitatea Curţii de Conturi

Una dintre instituţiile care ar fi trebuit să vegheze la banul public, să se închine în faţa acestuia, din respect faţă de cetăţeanul contribuabil, este Curtea de Conturi, prin Camerele de Conturi judeţene. Numai că politizarea excesivă de aici, stresul în care trăiesc şi lucrează oamenii din această instituţie nu produce efectul pentru care este creat. Se fac controale, se dispun măsuri, dar totul se coafează. Adică, se închid ochii la unele abateri, iar presiunea politicului este imensă. Atunci când această instituţie va deveni cu adevărat independentă, un fel de stat în stat, vom putea vorbi de intrarea lucrurilor pe făgaşul normal.
O discuţie privată cu un lucrător de la Curtea de Conturi, purtată recent de semnatarul acestor rânduri, arată că aici există doar intenţie, o doză de voinţă şi o resemnare în faţa finalităţii. Până acum, nici un ordonator de credit din cei verificaţi de Curte nu a fost băgat la închisoare pentru prejudiciu constatat, adus bugetului public.
Aproape că prin desfiinţarea Curţii de Conturi s-ar face economii la bugetul de stat. Sună a dictatură, dar seamănă a eficienţă…

Supradimensionarea aparatului bugetar

Sunt instituţii judeţene în care se respiră greu. Pentru că sunt aglomerări umane făcute pentru a răsplăti, din decursul timpului, clienţii tuturor partidelor. Mergeţi, spre exemplu, la Trezoreria Slatina, solicitaţi să achitaţi o taxă spre un paşaport şi veţi constata că e nevoie de vreo doi oameni pentru a primi banii şi a emite chitanţa. E prea mult, dar exemplul este luat aleatoriu, căci şi în primăriile oltene există apucături de acest gen. Este impardonabil ca la o localitate de o mie de suflete să existe primar şi administrator public, secretar şi jurist, iar acestea sunt doar exemplele care pică în vârful pixului, dar nu explică în detaliu prostituţia din structurile de personal care se întâlnesc în locurile unde leafa vine de la stat. Calculaţi singuri valoarea facturii de la gaze a Prefecturii Olt şi veţi înţelege că există şi o explicaţie practică a tezei care vine din folclor şi care spune despre cineva că arde gazul de pomană. Dacă mai punem şi diverse prime, cheltuieli bugetare făcute deductibil dar în scop personal, gluma se îngroaşă, iar planeta se scufundă sub greutatea unghiilor făcute la serviciu şi a Solitair-ului jucat pe calculator, în acest fel timpul trece, leafa merge.
Administraţia Oltului poate funcţiona cu jumătate din aparatul existent acum, fără nici un fel de probleme.
Sponsorizarea mişcărilor sportive din bugetul de stat
Exemplul cel mai la îndemână este echipa de fotbal Alro Slatina. Cea care doar în nume aminteşte de compania privată de pe strada Piteşti. Aici, anual, se risipesc aproximativ 20 de miliarde de lei vechi pentru moftul unora care n-ar scoate nici un leu din buzunarul lor pentru finanţarea unor astfel de ocupaţii. Iar pe această temă locuitorii judeţului Olt nu au fost întrebaţi dacă vor în loc de drumuri, elemente de infrastructură, fotbal pe pâine. Însă, sportul este necesar în viaţa de zi cu zi, dar ar fi mai indicată, mai decentă, o implicare a bugetului public în sportul de masă, nu în afaceri cum este cea de mai sus!

Parcuri auto exagerate

Lăsăm intenţionat la urmă un aspect despre care s-a vorbit foarte puţin: supradimensionarea parcurilor auto de la instituţiile publice. Evident, mişcarea înseamnă civilizaţie, dar parcă atunci când nu te ţine cureaua ai puterea să te opreşti la timp. Căci o maşină nu înseamnă numai carburant. Ea presupune impozite, taxe, şofer, asigurări, consumabile cât cuprinde. Ştiaţi că un Volkswagen Touareg, o maşină de teren cu tracţiune integrală, aflată în dotarea Prefecturii Olt, costă anual şi dacă stă pe loc, peste o sută de milioane lei vechi? Unde mai pui că în acest preţ nu este inclusă transportarea demnitarilor din prefectură de acasă la serviciu, când aceasta ar putea fi foarte bine făcută, din respect pentru banul public, şi pe jos…
Oameni nepotriviţi în locuri nepotrivite!
Un alt păcat al acestei crize este dimensiunea exacerbată a desemnării, în diverse funcţii de conducere din zona publică, a unor oameni care, deşi aveau bune intenţii, n-au avut niciodată habar de ce caută ei acolo. Este greu să nominalizezi toată lista celor de la Olt care au primit răsplată de la cercurile politice, prin lipsa de decenţă faţă de însărcinarea făcută din bani publici. Am avut un doctor veterinar prefect şi nici măcar animalele nu au simţit pozitiv acest lucru. Am avut ingineri - directori de spitale, semn că la stat, în ţară şi la Olt, rar se cer competenţe profesionale.

Un epilog necesar

Evident, rândurile de mai sus nu pot fi incluse într-un tratat de economie aplicată. Există o doză de adevăr, una care trebuie văzută de noi toţi, care conţine falimentul expresiei româneşti ce a făcut istorie în cele două decenii de democraţie: „Las’, că merge!” Ei bine, de acum încolo nu mai trebuie considerat valabil acest principiu. Ar mai fi ceva care atentează la condiţia cetăţeanului majoritar în România: respectul faţă de muncă. Am consumat cu toţii până acum atâtea energii de a produce pentru noi, fără muncă, încât e vremea să ne întoarcem la ea! Am luat o pauză de două decenii, una care este suficientă. Iar a crede acum că statul trebuie să aibă grijă de noi, să ne dea de unele, de altele, este păgubos. În prezent, statul nu mai este în stare să aibă grijă nici măcar de el. Am văzut cu toţii rictusul lui Băsescu de săptămâna trecută, atunci când anunţa reducerea reducerilor din sectorul bugetar. Iar dacă mai apare cumva şi puţină responsabilitate civică, chiar suntem pe drumul cel bun.

Profesori din Olt şi 12 judeţe sfidează, la Slatina, criza lui Boc!

Casa Corpului Didactic Olt, prin implicarea directorului coordonator Victor Tiţa, organizează astăzi, 14 mai 2010, SIMPOZIONUL NAŢIONAL DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE numit „STRATEGII MODERNE, CALITATE, PERFECŢIONARE Şi FORMARE CONTINUĂ”. Astfel, programat pentru ora 10.00, la Colegiul Tehnic „ALEXE MARIN” din Slatina, evenimentul de astăzi se află deja la cea de-a doua ediţie, la el urmând să participe atât cadre didactice din judeţul Olt, cât şi din municipiul Bucureşti şi alte 12 judeţe din ţară.
Perfecţionarea cadrelor didactice reprezintă o activitate cu conţinut pedagogic şi social proiectată, realizată şi dezvoltată în cadrul sistemului de învăţământ, cu funcţie managerială de reglare-autoreglare continuă a procesului de învăţământ, la toate nivelurile sale de referinţă. Plecând de la această premiză, secţiunile simpozionului sunt: strategii didactice moderne, asigurarea şi managementul calităţii, perfecţionarea periodică – factor de progres în formarea continuă, inovare şi creativitate didactică.
În condiţiile unor măsuri fără precedent îndreptate împotriva statutului cadrului didactic, devenit peste noapte un „duşman” al bugetului de stat, manifestarea de la Slatina demonstrează că profesorii din Olt, din Bucureşti, dar şi din alte 12 judeţe, au puterea să lase de-o parte grija traiului de mâine. Ca o lecţie predată unor guvernanţi care nu au nici măcar curajul să spună adevărul despre locul în care ne aflăm astăzi… (M.C.)

Integritatea aleşilor - adevăr şi propagandă politică

Prima oară s-a pus în România problema declarării averilor de către unii aleşi sau numiţi în funcţie, ori de către magistraţi în anul 1996 şi atunci s-a dat Legea 15/1996. În 2001 s-a dorit perfecţionarea reglementării şi ridicarea la rang de principiu legal a ideii de transparenţă în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi s-a emis Legea 163/2001. După cum puteţi vedea, atât Legea 115 cât şi Legea 163 sunt emise de guverne ale PSD, în ciuda faptului că partidele de dreapta de atunci, ca şi cele de astăzi, sunt cele mai vocale în a clama necesitatea unui anumit mod de exercitare a funcţiilor şi demnităţilor publice. Nu pot să nu observ, ca un om recent venit în politică, că deşi partidele de dreapta din România au făcut întotdeauna foarte mult zgomot electoral, totuşi principalele legiuiri ale guvernării democratice, începând cu legea fundamentală a ţării, legile proprietăţii, sistemul electoral şi reglementarea partidelor politice, condiţiile de exercitare a funcţiilor publice şi multe altele sunt toate realizări ale guvernelor de stânga.

Noua “invenţie” a dreptei sau, mai exact, a democrat-liberalilor, partid ajuns la putere în 2005 cu sprijinul liberalilor, dar ca partid de stânga membru al Internaţionalei Socialiste şi, ulterior, în 2006, printr-o întoarcere unică în istoria secolului al XX-lea devenit partid de dreapta, membru al Partidului Popular European, este Legea 144/2007, iniţiată de fostul ministru al justiţiei Monica Macovei, privind înfiinţarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, organ neîntâlnit în ţările Uniunii Europene, care beneficiază de sisteme ceva mai civilizate de control şi supraveghere a modului de dobândire a averilor de către demnitari.

Sigur vă veţi pune problema dacă am ceva împotriva verificării averilor sau aducerii lor la cunoştinţa publică prin lege. Nu, din contră, ca politician, agreez integral această idee şi, dacă se va decide că declaraţiile de avere şi interese în forma actuală să nu mai fie publice, eu îmi voi publica declaraţiile pe site-ul personal, astfel încât să nu existe îndoieli de nici un fel de natură cu privire la dobândirea sau sporirea averii personale pe parcursul exercitării demnităţii de senator.

Ce mă deranjează însă este atitudinea vădit politicianistă şi periculoasă pentru statul de drept şi pentru democraţie în general, atitudine pe care o are astăzi Guvernul şi PDL faţă de o Decizie a Curţii Constituţionale (415/2010) care vine şi ne spune, negru pe alb, cu subiect şi predicat, că modul de exercitare a controlului averilor şi intereselor demnitarilor români este nedemocratic şi încalcă drepturi fundamentale ale cetăţenilor şi chiar separaţia puterilor în stat. În faţa acestor observaţii extrem de grave ale magistraţilor constituţionali, în loc să ne aplecăm cu luare aminte asupra acestor aserţiuni foarte importante, făcute nu de vreun politician, ci de singurul for îndreptăţit în această ţară să interpreteze modul de implementare sau aplicare a unei legi în raport cu Constituţia ţării, o parte dintre membrii Parlamentului, la care se raliază integral Guvernul României, vin şi spun că nu sunt interesaţi de spusele Curţii Constituţionale şi că Agenţia Naţională de Integritate trebuie să funcţioneze, în continuare, în aceiaşi parametrii ca şi înainte.

Aş vrea să observaţi că, dacă în zilele următoare, Parlamentul României va ceda unor presiuni de imagine şi vădit rău-voitoare şi nu va reglementa modul de funcţionare a noii Agenţii de Integritate în limitele şi cu respectarea observaţiilor judecătorilor constituţionali, două rele se vor petrece:
Nu vom avea o Agenţie funcţională, întrucât nerespectarea cadrelor fixate de Curtea Constituţională va atrage din nou declararea noii Agenţii ca neconstituţională la prima sesizare formulată de primul cetăţean nemulţumit care va fi subiect de control;
Dacă suntem dispuşi să încălcăm democraţia şi drepturile omului doar pentru a arunca anatema asupra întregii clase politice şi a crea impresia că cine intră în politică este obligatoriu şi hot, adică a duce un model de campanie aberantă şi degradantă, atunci vă pot spune că acesta este doar începutul. Drepturile fundamentale recunoscute de Constituţie vor fi cu atât mai uşor încălcate pentru orice altă categorie de cetăţeni din România. Şi poate se vor întoarce vremurile când ni se va intra în casă fără mandate, când vom fi ridicaţi de pe stradă fără motiv, când vom fi ţinuţi la beci fără judecată. Deocamdată au început să ne obişnuiască să avem telefoanele ascultate, cu sau fără motiv, cu sau fără mandat…

Senator Dan ŞOVA

Înălţare, numele Tău a fost ieri Puiu Oprea!

S-a împlinit ieri, odată cu Înălţarea Domnului la Cer, un an de zile de când prietenul nostru Puiu Oprea şi-a luat porţia de înveşnicire… A plecat fizic de lângă noi, însă spiritul său de camarad absolut este prezent în inimile noastre, încurajându-ne zilnic să ne depăşim teama de viaţă… Fiindcă, dragi prieteni, după moartea lui Puiu, nouă nu de moarte ne e frică, ci de viaţă. Fiindcă, şi în moarte, Puiu Oprea degajă în rândurile noastre atâta energie şi optimism, încât mai avem puterea să ne anulăm această scârbă silnică de viaţă, pe care-o trăim în aceste vremuri tulburi.
Puiu Oprea este reperul nostru de cumsecădenie şi de cult al prieteniei. Este etalonul nostru secret, pe care-l utilizăm ca pe un drog, atunci când – singuri şi disperaţi – vrem să ne scuturăm de zădărnicie… Fiindcă totul e zădărnicie, însă cine a avut norocul să-l cunoască în viaţă pe Puiu Oprea a reuşit să cenzureze, într-o secundă, toată tristeţea lumii.
Îi plăcea viaţa şi poate că, din această cauză, o şi neglija. Prefera anturajele discrete şi nu înţelegea, în ruptul capului, de ce politica poate să facă atâtea victime între prieteni de-o viaţă, care – conjunctural – s-au aşezat în dreapta sau în stânga mioriticilor noastre ideologii. Îi plăcea să cânte, iar cântecul lui îl auzim şi astăzi, fiindcă el supravieţuieşte în carnea noastră de trăitori într-o lume în care rezerva de caracter e pe sfârşite. Amestecând cântecul său cu plânsetul inimilor noastre, iată – dragi prieteni – cum reuşim să mângâiem timpul şi clipa, gândindu-ne la o pildă ce ne-a rămas de la inegalabilul nostru Puiu: „Cine preţuieşte prea mult viaţa, uită să şi-o trăiască!”
Obişnuia să spună, înainte de a merge la un chef: „Primeşte-l, Doamne, şi pe acesta!”, gândindu-se că trebuie să-ţi ceri voie de la Dumnezeu, atunci când chemi lăutarii să-ţi cânte şi când butelcile pline stau alături de grătarele care sfârâie cosmic…
Înălţare, numele Tău a fost ieri Puiu Oprea!

Cu smerenie,
Ilie Chiriţă, Dumitru Sârghie, Alin Dorobanţu