OPINII

România - Botswana Europei

de p rof. Ion Pătraşcu - Slatina

Tabloul ţării noastre, la 20 de ani după evenimentele din decembrie 1989, se înfăţişează în cele mai sumbre culori. Dar, în loc să facem şi aşa inutile pentru a-i sublinia trăsăturile jalnice, mai util este să menţionăm ceea ce are el mai semnificativ, dar din păcate deloc onorabil, şi anume puterea de cumpărare prin leul românesc a celor 20 de milioane de români. Acestea ne situează pe locul 80 din 155 de state ale lumii, lângă BOTSWANA care nu este situată în Europa, nu este membră a U.E şi nici nu face parte din NATO.
Aşa se explică şi pentru ce astăzi viaţa românilor se reduce la a munci doar pentru supravieţuire.
Cauzele acestei jalnice stări de lucru sunt numeroase dar cauza principală spre nefericirea noastră constă în faptul că cele trei puteri care se pretind a funcţiona într-un stat de drept, în România nu-şi fac datoria.
În ultimii ani existenţa şi activitatea acestora s-a axat numai şi numai pe o luptă surdă pentru supremaţie, în vederea apărării şi extinderii privilegiilor şi averilor pe care şi le-au acaparat în aceşti 20 de ani.
Urmările sunt că astăzi, după 20 de ani de „construcţie capitalistă, ţara se poate duce de râpă”, după aprecierea premierului la emisiunea de la TVR din 22 aprilie 2010, adăugând apoi că „viitorul este ameninţat de colaps economic”.
Cu toate astea puterile noastre nu se sinchisesc pentru soarta celor 20 de milioane de români.

- PUTEREA LEGISLATIVĂ, prin PARLAMENTARII ALEŞI de popor, se află de ani buni într-un duel permanent cu PUTEREA EXECUTIVĂ, din motive de „castă”.
Declanşarea brutală a acestui duel, deschis şi fără menajamente, s-a produs acum câţiva ani, prin ceea ce istoria naţională va consemna ca „suspendarea preşedintelui”. Şi unii, şi ceilalţi considerau că, reciproc, îşi anunţau poziţia şi autoritatea.
Acţiunea a eşuat, dar nimeni n-a plătit pentru pierderile suferite de naţiune prin organizarea şi desfăşurarea REFERENDUMULUI, şi nici nu le-a păsat de plezneala celor 75% de votanţi care le-au respins propunerea şi, în consecinţă, şi atitudinea.
La momentul oportun, PARLAMENTARII DE CULORI DIFERITE nu s-au sfiit să „închege” coaliţia nefirească din IANUARIE 2009, pentru „salvarea naţiunii”, deşi pentru ei asta însemna numai şi numai câştigarea şi recâştigarea de privilegii.
Destul de repede, la câteva luni, nu s-au grăbit să motiveze de ce nu mai „salvează naţiunea” prin decizia PARLAMENTARILOR PSD de a ieşi de la guvernare. A fost, nu doar un act de laşitate politică, ci şi „prostia deceniului”, căci asta a condus la pierderea alegerilor prezidenţiale de către candidatul lor. HALAL POLITICĂ!
Aberaţiile PARLAMENTARILOR cu efect antinaţional au continuat, şi oamenii responsabili de la diferite partide sau fără apartenenţă politică le-au comentat pe măsură.
Astfel, înlăturarea guvernului Boc în toamna 2009 a fost o altă tâmpenie a deceniului. Te întrebi, oare, dintre autorii moţiunii de cenzură, nu s-a găsit măcar UNUL care să-şi dea seama că PREŞEDINTELE nu-l va pune „în vecii-vecilor” premier pe Johannis? Chiar n-au înţeles că PREŞEDINTELE dispunea de toate pârghiile constituţionale pentru a-l menţine premier pe Emil Boc?
Nu s-a găsit în acele momente măcar UNUL dintre cei în cauză să explice că înlăturarea guvernului de atunci, în plină criză, provoacă uriaşe deservicii naţiunii, dacă ar fi avut în vedere doar faptul că organismele financiare internaţionale nu ne vor acorda cele două tranşe din împrumutul negociat.
Următoarea tâmpenie umilitoare a aceloraşi PARLAMENTARI s-a produs, neconstituţional, prin adoptarea unei aşa-zise „decizii” prin care se îndirituria guvernul demis să prezinte bugetul pe 2010. Întrebări – chiar atât de pueril gândeau – că guvernul o va face?
După 6 decembrie 2009 naţiunea spera să se instaleze liniştea şi să se muncească pentru viitor. Nu s-a întâmplat aşa căci au urmat penibilele contestări ale alegerilor, demonstrând un alt mod pueril de gândire şi în paralel dispreţ faţă de naţiunea care era deja sătulă de bâlci şi circ.
În consecinţă, nici până acum nu s-au adoptat legea răspunderii fiscale şi legea pensiilor, şi ca urmare ameninţarea de a pierde din nou alte două tranşe din împrumut a devenit reală.
Mai apoi, lupta pentru înlăturarea lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului a oferit un spectacol penibil şi o pierdere de timp în defavoarea naţiunii. În prezent, PARLAMENTARII PUTERII stau liniştiţi la adăpostul „maşinăriei de vot”.
De cealaltă parte, cele două partide importante din opoziţie şi-a croit fiecare neşansa lui prin lideri care se dovedesc, de la o zi la alta, tot mai slabi şi fără autoritate.
Discursurile lor sunt şterse, fără conţinut, înşiruire de cuvinte „aşezate pretenţios”, fără nici o nuanţă constructivă, evidenţiind cu claritate că nu ştiu să facă „cu adevărat politică”, în interesul naţiunii. Ele sunt croite numai şi numai pe un cadru negativist, jignitor şi distructiv. De aici şi fuga unor parlamentari.
Ar fi interesant de ştiut cum ar răspunde PARLAMENTARII la cel puţin trei întrebări:
1. De ce încrederea naţiunii în clasa politică nu depăşeşte 10%?
2. Câte legi au fost aprobate şi publicate în „Monitorul Oficial” de la 1 IANUARIE 2009, până în prezent?
3. De ce PARLAMENTARII PUTERII şi OPOZIŢIEI, în condiţiile în care EXECUTIVUL nu acţionează pentru însănătoşirea societăţii româneşti, nu iniţiază proiecte de legi, măsuri, acţiuni pe cont propriu, împreună sau separat, pe care să le dezbată şi aprobe în PARLAMENT în interesul naţiunii?
În felul acesta ar câştiga încrederea şi simpatia naţională ca un atu pentru alegerile din 2012.
Asemenea acţiuni ar fi de preferat moţiunilor care s-au dovedit a fi pierdere de timp şi frână în activitatea parlamentară. Argumentele celor care le-au iniţiat, că acestea sunt proceduri constituţionale, reglementări legale, etc, sunt folosite în fapt doar ca artificii speculative care nu prezintă nici un fel de încredere şi seriozitate pentru naţiune.
În consecinţă, inactivitatea evidentă a multor PARLAMENTARI a constituit argumentul categoric pentru care la REFERENDUM, românii au votat zdrobitor pentru reducerea acestora la 300.

- „PUTEREA EXECUTIVĂ”, cealaltă forţă, se dovedeşte a fi total neputincioasă. Nu este capabilă să gestioneze ţara şi în consecinţă criza economico-financiară nu dă semne că ne părăseşte. Puterea executivă nu manifestă interes serios pentru măsuri şi acţiuni concret economice, pentru ca ROMÂNIA „să producă” bani pentru viaţa oamenilor şi apoi să poată plăti enorma datorie externă, de peste 80 de miliarde EURO.
În plus, legile, proiectul de legi, angajamentele luate nu sunt puse în practică şi ca urmare degringolada naţională ia proporţii.
Astfel, reducerea cheltuielilor neproductive şi a aparatului birocratic au rămas doar pe hârtie. Ba mai mult, cheltuielile în 2010 au crescut cu peste 5%, în timp ce veniturile au scăzut cu peste 3%. Promisiunile privind exemplul demnitarilor pentru reducerea cheltuielilor au fost o farsă, căci în realitate aceştia continuă să-şi facă colecţii de funcţii la stat încasând sume enorme.
Legea pensiilor ajunge în ridicol (cu aplicare din 2011), pentru că lipseşte onestitatea politicienilor în aplicarea cu fermitate a principiilor contributivităţii la toţi pensionarii, invocându-se deseori cele mai absurde argumente. Se încearcă astfel să se menţină aşa-zisele „legi speciale” care au fost însă iniţiate şi aprobate în afara legalităţii umane. N-ar fi rău ca iniţiatorii şi votanţii acestor legi să suporte consecinţele încălcării legii generale a pensiilor.
Legea educaţiei este cea mai proastă „realizare” a guvernului Boc.
REVIZUIREA CONSTITUŢIEI nici pe departe să resusciteze statul de drept. Ea
s-a transformat într-o luptă aberantă între PUTERE şi OPOZIŢIE, cu acuzaţii dintre cele mai groteşti. Nici o parte nu manifestă flexibilitate pentru a ajunge la o formă acceptabilă. În esenţă, se decredibilizează ideea de reformă constituţională.
Legea salarizării e atât de prost făcută încât generează zilnic convulsii sociale.
Şi uite aşa, în ROMÂNIA, înfloreşte CORUPŢIA şi CAPITALISMUL DE GAŞCĂ (la acest capitol le recomandăm guvernanţilor să iniţieze două proiecte de legi gen Legea 18 şi Decretul lege 153 - pe care să le înainteze spre aprobare PARLAMENTULUI - în regim de URGENŢĂ).

- PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ concurează, din păcate, alături de celelalte două, la „promovarea cu succes” a INEGALITĂŢII ÎNTRE OAMENI. Continuă de 20 de ani să fie CORIGENTĂ la materia „JUSTIŢIE şi DREPT”, atrăgându-şi an de an dispreţul şi criticile celor de la BRUXELLES.
De facto, în ROMÂNIA nu funcţionează statul de drept şi, în consecinţă, este prezentă fărădelegea. CORUPŢIA funcţionează de acum organizat, prin sisteme de reţele (vezi cazul Voicu-Costiniu!)
Corupţia a fost detaşată de LEGE şi CONSTITUŢIE prin ultima decizie a C.C.R. privind A.N.I. Ea urmează cealaltă decizie prin care judecătorii C.C.R. au lichidat practic C.N.S.A.S. acoperindu-i astfel pe turnători şi informatori, căci unii dintre aceştia ocupă funcţii importante în cadrul puterilor statului.
Solicitarea posibilă de a interzice D.N.A. apare ca o altă îndrăzneală obraznică ce denotă că fărădelegea e pe cale de a triumfa.
ÎNTREBĂRI: - Este posibil să răstălmăceşti legile şi Constituţia, să invoci formal prezumţia de nevinovăţie, să ignori pericolul social, numai pentru a satisface anumite interese private?
Astfel, de 20 de ani, pas cu pas s-a instituit INEGALITATEA UMANĂ în care dreptate are „CEL MAI TARE”. Şi tot aşa s-a ajuns la „libertatea” de a fura, de a ucide, de a conduce reţele mafiote, de a trafica la negru, de a spolia avuţia naţională. Aşa a fost suspendată domnia legii în favoarea fărădelegii cotidiene.
Credem că o asemenea stare de lucru, dacă va continua, va avea efecte distrugătoare asupra fiinţei naţionale.

CE TREBUIE FĂCUT?
În ROMA ANTICĂ, cu aproximativ 2.500 de ani în urmă, când se ajungea la situaţii anormale, POPORUL ROMAN alegea să fie condus – nu mai mult de 6 luni – de un DIC – TATOR (atenţie la accent: nu DIC-TA-TOR), cu misiunea de a lua toate măsurile necesare pentru a reinstaura situaţia normală.
Noi, românii, suntem la începutul mileniului al III-lea şi soluţia este să alegem între lege şi fărădelege sau să împărtăşim opinia actuală a germanilor care, 80% din estici şi 72% din vestici, susţin că ar prefera democraţiei un regim socialist, dacă acesta le-ar asigura locuri de muncă şi securitate (conform unui sondaj publicat de BILD - ADEVĂRUL din 16 martie 2010).