Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

7 zile în subsidiar

Bacteriile ucigaşe nu mai au pe unde intra în spitalul de la Slatina

Văzând ceea ce s-a întâmplat la Spitalul CF 2 din capitală, acolo unde, la sfârşitul lui aprilie, o prim-solistă şi alţi pacienţi s-au îmbolnăvit cu un bacil necunoscut în primă fază, unul nemernic ce a pus în pericol real viaţa pacienţilor, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina s-au luat măsuri. Dintre cele mai dure. Astfel, aici s-a schimbat firma de pază. Ca nu cumva vreun bacil să intre în această unitate sanitară şi să îmbolnăvească pe cineva. Noii paznici sunt instruiţi să ia la puricat fiecare vizitator care vine în contact cu mediul spitalicesc. Sunt căutaţi în geantă, sunt puşi să deschidă gura, ca nu cumva vreun intrus să bage în spital viruşi interzişi la purtător. De acum încolo nu se ştie dacă va mai fi nevoie de sterilizarea echipamentului sanitar.

Ioan Ciugulea nu-şi va ţine promisiunea!

Simţind că pierde funcţia de preşedinte al PNL Olt, la iminentele alegeri, care vor avea loc în cadrul acestei structuri politice, simţind că vine o vreme în care mai trebuie să pleci şi acasă, pe diverse canale, prin diverse oficioase, Ioan Ciugulea, ocupantul actual al acestei funcţii, începe să spună că va pleca din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, în cazul în care se produce schimbarea politică. Anunţul său trebuie privit doar ca o simplă glumă, căci numai un nebun poate crede că cineva este dispus să renunţe benevol la o funcţie politică, numai de dragul unui simplu exerciţiu de imagine. În politica olteană, nici măcar de amorul artei, nu se fac exerciţii de imagine! Cum să-l lase Ioan Ciugulea pe Paul Stănescu singur printre străinii de la PSD?

Când nu minte, evident, spune adevărul

Pentru cine nu ştie sau nu a aflat încă, unul dintre asociaţii în afaceri cu materiale de construcţii pe care-i are Ioan Ciugulea este Dan Codan, cel care a fost ales şi preşedinte la PNL Slatina. Funcţie de pe care, atunci când nu minte, spune adevărul. Nu se ştie însă dacă atunci când spune adevărul chiar nu minte. Dovada seriozităţii lui Dan Codan a fost făcută publică în a treia zi a lunii mai, a anului 2010, atunci când acesta chiar a organizat o conferinţă de presă. Deşi în urmă cu câteva zile mai anunţase una pe care nu a mai organizat-o. Având alături pe veşnicul liberal, eternul Viorel Dumitrescu, cei doi au declarat că-l vor susţine pe Ciugulea la preşedinţia PNL Olt. O bombă de presă, care ar fi produs o adevărată explozie, ar fi fost cea potrivit căreia Codan şi Dumitrescu ar fi anunţat că-l sprijină pe Gigel Ştirbu, cel mai bine cotat în lupta pentru preşedinţia PNL Olt.

Rufele murdare ale PSD Olt se spală la OTV

Printre crime cu criminali necunoscuţi, dar cu victime în viaţă, printre vrăjitoare care ghicesc trecutul, după ce tocmai tu le-ai povestit viaţa ta, la OTV, acolo unde caracaleanul Dan Diaconescu face un rating nemaivăzut, au început să vină şi pesedişti olteni. Printre subiecte fierbinţi, la postul lui Şoricel, se dezbate ce mai face Organizaţia PSD Studina, cine cu cine este în această campanie pentru câştigarea preşedinţiei acestei organizaţii judeţene. Lumea vede, se cruceşte, se închină la idoli ciopliţi şi aşteaptă marea purificare de la începutul lunii iulie, atunci când se va şti care dintre cele două jumătăţi din PSD Olt va prelua puterea şi care jumătate va pleca spre locuri liniştite cu verdeaţă, fie la partidul independenţilor, fie la sanatoriul pesediştilor refuzaţi, care este PDL Olt. Fiţi aproape de OTV, pentru că nici nu ştiţi ce pierdeţi mâine seară! Se anunţă intervenţia unui liberal, care nu are dovezi despre unul dintre candidaţii care vrea să-l deranjeze pe Ciugulea din somnul raţiunii.

Miracolul de la CSM Slatina

Echipa municipală de fotbal a Slatinei este mai tare decât a fost pe vremuri apusa FC Olt, chiar dacă şi aceştia băteau tot ce le ieşea în cale. Băieţii din timpul prezent câştigă însă într-un mod care ar trebui să genereze de urgenţă un reportaj care să fie efectuat de toate televiziunile internaţionale ce se ocupă de sport. Ultima victorie înregistrată pe teren propriu a fost cu un „la limită” 16-0, împotriva celor de la Unirea Comanca. O parte din goluri au fost date înainte să înceapă partida, unele în pauză, iar restul după ce oaspeţii plecaseră deja la cabine. Altfel, sub nici un chip nu se explică această situaţie de pe terenul de joc, una în care, numai să scoţi de 16 ori mingea din poartă, ţi-ar lua tot timpul meciului. Este de aşteptat o contestaţie a celor de la Comanca, în care se va scrie probabil că ei nu au ştiut ora de disputare a partidei şi au venit mai târziu la meci. Exact după ce acesta se terminase. Altfel, îi suspectăm ce cei de la CSM Slatina că vor să intre în Cartea Recordurilor, acolo unde Slatina este deja cu mega-hora Unirii de acum câţiva ani.

O palmă dată pe obrazul Ambulanţei Olt

Nimeni nu trebuie să-şi propună să spună că tandemul de conducere Moisiu-Popa, de la Ambulanţa Olt, este cel mai bun lucru de pe pământ. Este periculos să crezi că cineva este de neînlocuit, dar cei doi reuşesc să menţină în viaţă şi să facă la Olt ca o instituţie sanitară de stat să funcţioneze ireproşabil. Numai că, uneori, cineva ia Ambulanţa Olt la palme. Doar aşa se explică de ce, după ce a fost prins băut la volan, şoferul Gheorghe Mihai, cel care conducea cândva o ambulanţă, pe vremea când amfitrionul sănătăţii oltene era Renică Diaconescu, a câştigat prin instanţă şi a revenit la lucru. S-ar putea să nu mai bea alcool la serviciu de acum încolo, dar neîncrederea în serviciile sale atentează asupra imaginii unei instituţii care, până acum, a funcţionat ireproşabil, care poate fi oricând luată drept model de cei care gândesc că sănătatea de la stat nu este obligatoriu falimentară.

Unde sunt micii de altădată?

A fost 1 mai, ziua celor care muncesc şi ziua celor care vor să muncească. Unii au sărbătorit prin muncă, alţii urmează să muncească de acum încolo. Se obişnuieşte, în anii electorali, atunci când turma populară este chemată la vot, ca în această zi, partide, candidaţi, să intre în viaţa omului şi să ofere mici, bere, concerte în aer liber. Anul acesta, nici un ales, nici un pretendent la vreo funcţie de demnitate publică nu a venit în faţa naţiunii pentru a mai săvârşi niscaiva pomeni electorale. Culmea, dacă putem spune aşa ceva, este că oamenii s-au simţit bine şi fără fluturaşii politici, atât de tradiţionali în ultimii ani! Mai presus de asta, ar mai fi şi faptul că mulţimea nu a simţit un gust inferior atunci când a consumat mititei, faţă de anii când la grătar se aflau aspiranţii la funcţii politice. Nu sunt semne nici pentru anul viitor, dar peste vreo doi ani, Ţin-te Doamne la ce-o să fie!

Dacă lui Gabriel Oprea îi e ruşine, oare lui Copilău îi este?

Gata, s-a născut! La început de mai, a apărut pe firmamentul politicii naţionale un partid al independenţilor, care se numeşte UNPR, o structură aşezată cu faţa spre viitor, având în tranşee traseişti politici de la PSD, de la PNL şi alţi profitori cât cuprinde. Unul dintre liderii acestui partid, de la nivel central, Gabriel Oprea, declara în urmă cu ceva zile că îi este ruşine că a fost membru PSD. Cu ajutorul acestei chestii ruşinoase a ajuns în Parlament, iar cândva, tot cu PSD-ul, a ajuns şi prefect al capitalei. Oare, lui Jenel Copilău, preşedinte numit la acest partid, i-o fi ruşine că a fost cândva pesedist? Nu de alta, dar cele mai fulminante momente ale carierei sale publice s-au consumat în acest partid, din care a fost ajutat să plece.

La Bărăşti, a fost promoţie de diplome…

…de onoare, acordate la începutul lunii mai a anului 2010. Acţiunea s-a desfăşurat nu într-un hipermarket, ci la o sărbătoare populară organizată de către inimosul primar Virgil Gealapu, un edil care reuşeşte să sfideze o criză ce a venit atât de repede peste români, dar care se simte atât de bine printre noi, încât nu mai vrea să plece la alţii. Beneficiind de nişte condiţii climaterice deosebite, bărăştenii s-au simţit bine alături de lăutari de soi şi dansatori profesionişti de la ansamblul lui Costinel Alecsandrescu. La manifestare au participat şi nişte politicieni locali, oameni de ispravă, care au stat spate-n spate, dar care nu şi-au mai vorbit, aşa cum făceau pe vremuri. Momentul de vârf al acestei reuniuni tradiţionale a fost acordarea unor distincţii, care conferă calitatea de cetăţean de onoare, unor oameni care, în decursul timpului, s-au implicat în viaţa comunităţii. Iar cei ce au făcut acest lucru nu au fost puţini: nu mai puţin de 170 de persoane au fost premiate şi răsplătite ca atare. Cea mai îndreptăţită distincţie a primit-o fosta învăţătoare a actualului primar, cea care are meritul de a fi învăţat carte pe edil. Dacă cumva acesta învăţa mai multă carte şi ajungea, să zicem, un mare cercetător, un academician de renume mondial, cu siguranţă că doamna învăţătore nu mai primea distincţia la începutul lui mai 2010.

PSD Slatina şi-a deschis punct de lucru la Kaufland

Vine vara, vin promoţiile. Să nu mai zică cineva că partidele nu se adaptează din mers la pofta românilor de a face shopping! Drept urmare, pe partea stângă a eşichierului politic oltean, a apărut ideea. Asta s-a întâmplat la Slatina, acolo unde, destul de aproape de hipermaketul Kaufland, s-a deschis un PSD mai mic. Aici, seara, se fac reduceri la produsele care stau să expire, se bagă marfă proaspătă, iar oamenii au de unde alege. Într-un cuvânt, politica se face la nivel mare, iar cine nu crede nu are decât să se ducă în acest partid. Intră cu căruciorul plin şi iese cu e gol. Nu de alta, dar la cât praf este în economia românească, este normal ca social-democraţii să împrumute, după nevoi, până trece opoziţia.

Au venit ruşii!

Nu este o glumă. Este adevărul pur, iar chestiunea, în cel adevărat mod cu putinţă, s-a petrecut miercuri, 5 mai a.c., în Slatina. În plus, este bine să fim corect informaţi asupra unui aspect: nu erau dispuşi să stea mai mult de o jumătate de oră, iar locaţia aleasă a fost Cimitirul Eroilor din Slatina, acolo unde se află un monument închinat în amintirea eroilor sovietici care s-au jertfit în cel de-al doilea război mondial, în România. Vizitatorii au fost doar nişte oficiali din cadrul Ambasadei Rusiei în România, care au săvârşit un gest de deosebită recunoştinţă faţă de eroii ruşi care, la Slatina, au un monument pe care românii îl nesocotesc prin indiferenţă, an de an, atunci când îşi celebrează eroii lor.

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1

 

ducons_max

asirom