Izbiceni. Ce ar mai fi de spus…

Poate prea preocupaţi cu ceea ce se întâmplă în fiecare zi în viaţa noastră, poate din viteza cu care viaţa trece pe lângă noi,
n-avem timp să vedem că dincolo de ceea ce servesc acei formatori de opinie care ne intră în suflet, cu sau fără voia noastră, în lumea asta a noastră, mică pentru unii, mare pentru alţii, se mai petrec şi miracole ale existenţei. Miracole pe care, prea ocupaţi din fire, nu avem timp să le vedem. Aşa este construit omul, iar defectele care-i formează însuşirile sunt rar apreciate.
Pe malul Oltului, aproape de locul în care Dunărea îi soarbe râului apele, aşa cum spune un om din zonă, se află comuna Izbiceni. O aşezare în care viaţa curge după un alt tipar, după alte reguli decât cele pe care le promovează licuricii momentului. Aici, fiecare ştie ce trebuie să facă, iar valorile care dau puncte de reper existenţei de zi cu zi sunt altele decât cele care guvernează aşa-zisa lume civilizată.
La Izbiceni, se vieţuieşte intens, se face cultură, iar viaţa, ca într-un vers dintr-un cântec al lui Tudor Gheorghe, bun prieten cu Ion Popa, un rapsod din partea locului, merită să fie trăită! Oamenii de aici au timp să muncească, au timp să se închine, dar mai presus de toate, au timp să zâmbească. Să se aplece asupra a ceea ce este frumos. Iar frumuseţea nu trebuie căutată prea departe de casă, căci ea există în noi, în lucrurile care se fac cu suflet. Şi dacă n-ar fi asta, nu ştim nici dacă noi am mai fi.
Reperele care definesc viaţa de zi cu zi din Izbiceni nu pot fi cuprinse în două pagini de ziar. Este infinit de puţin pentru a arăta de ce aici pământul muncit de oameni destoinici are preţ, de ce în această comună fenomenul spiritual, accentul cultural este mai intens decât cel care domină, să zicem, viaţa slătinenilor de zi cu zi.
Să dai de-o parte, din toate cele bune care se petrec aici, unele, pentru a face loc altora, este un risc asumat pe care autorul acestor fotografii făcute prin puterea cuvântului scris, îl acceptă necondiţionat. Viaţa de la Izbiceni, într-o ţară aflată pe nisipurile unei crize, una care scufundă o planetă mult prea agitată, poate fi luată prin manifestările sale de zi cu zi drept un reper pentru cei care cred că nu mai au nici o şansă, pentru cei care obosesc să mai caute răspunsuri la unele întrebări din seria celor pe care refuzăm să ni le punem cu voce tare. Aici, distanţele sunt învinse de cei care nu îi iau pe alţii ca model ci aleg să fie chiar ei făuritorii propriului destin.
Am ales, pentru cele ce urmează, câteva repere, câteva dialoguri cu oamenii locului, supunem atenţiei nişte puncte de sprijin ce definesc satul românesc, aşa cum ar trebui să fie şi dincolo de locul în care, însetată, Dunărea bea de secole, de milenii, din apa Oltului. Aşa cum spunea, într-un moment de sinceritate, un om de-al locului… (Claudiu ENE)

Mircea Velica este primar la Izbiceni din 2000. Preşedinte al Filialei Judeţene a ACOR Olt (Asociaţia Comunelor şi Oraşelor din România - Filiala Olt), este edilul care ştie cel mai bine să susţină prin fapte conjugarea performanţei în interesul cetăţenilor. De la el se pot învăţa multe, iar cei care nu recunosc acest lucru, nu fac decât să piardă.
Mircea Velica poate fi oricând cel care să aducă în actualitate drumul de la idee spre faptă, soluţiile corecte pentru administraţia publică locală.

Omul sfinţeşte locul

„Administraţia unei localităţi, depinde în proporţie de 99 la sută de edilul care conduce, de omul care este desemnat de comunitate pe o anumită perioadă de timp pentru a lucra în interesul zonei respective. Eu vă asigur că dacă el face lucruri bune pentru comunitate, atunci şi comunitatea îl urmează, îl susţine şi îi este aproape la fiecare pas. În cazul nostru, al celor care conduc o comună, acest lucru este foarte important şi astfel, această diferenţă mare care, la ora actuală, este între sat şi oraş, poate deveni ceva mai mică, astfel încât, la un moment dat, comuna să se poată suprapune cu oraşul”.

Cine se scuză, se acuză!

„Primarii care vin cu scuze, părerea mea e că n-ar trebui să stea pe scaunul respectiv, să lase locul altuia care, în momentul în care este desemnat să conducă destinul unei comunităţi, să fie conştient de rolul extrem de important pe care şi-l asumă. Dacă îşi asumă această responsabilitate, el trebuie ulterior să ducă la bun sfârşit toate proiectele şi ideile pe care le are în interesul celor care l-au ales. Personal, ca şi priorităţi, aş începe cu grădiniţa, cu şcoala, cu activitatea culturală şi cea sportivă, cu sănătatea şi dispensarele veterinare care, în ultima vreme, au fost lăsate în paragină în majoritatea comunelor din România”.

Reforma administraţiei publice nu se face de la Bucureşti

„Tocmai asta spuneam şi eu. Practic, oamenii nu au la cine să meargă. Cred că o problemă începe de la nivel central, prin promovarea unor politici de multe ori făcute fără o consultanţă cu cei de jos, cu adevăraţii beneficiari, cei care au nevoie de tot ceea ce trebuie pentru a putea beneficia de serviciile unui medic veterinar bun, ale unui tehnician veterniar bun, care să poată veni, la orice oră din zi şi din noapte. Vă mai pot da aici un exemplu: legislaţia faţă de care nu numai eu, ci majoritatea primarilor,nu am fost de acord, o problemă de care vinovaţi se fac aceiaşi parlamentari, cei care, aşa cum spuneam de cele mai multe ori, nu ne consultă, iar noi, primarii, suntem buni şi foarte buni pentru ei doar din patru în patru ani, atunci când aducem voturi şi îi instalăm în fotolii călduroase la Parlament. Dacă ei ne-ar consulta în proiectele de legi, în hotărârile de guvern care se dau, vă asigur că situaţia ar fi mult mai bună. De asemenea, o altă problemă o reprezintă şi cabinetele umane, aceste dispensare în care s-au investit de-a lungul timpului miliarde, şi pe care acum suntem obligaţi, printr-o lege aberantă, să le scoatem la vânzare, către medicii de familie. Unii care, după ce-şi încheie mandatul, devin proprietari pe acel bun care ajunge, practic, al lui. Personal, aş vrea să vă spun că eu am fost unul dintre primarii care m-am opus şi am ajuns în instanţă până la Curtea de Apel din Craiova, am câştigat şi astfel dispensarul uman a rămas în proprietatea comunităţii. Personal, o lege aberantă, una pe care eu chiar nu o înţeleg. Dar tot aici v-aş mai da ca exemplu şi fostele locaţii de poştă şi telefonie, cele care, în urma privatizării, au fost cumpărate de o companie grecească, şi la această vreme am înţeles că există anumite neînţelegeri la nivel central între telefonie şi poştă, iar cei de la telefonie le-au dat un ultimatum pentru a-i scoate practic din clădire, şi spaţiul destinat poştei ar urma să fie închiriat de altcineva. Iată, deci, o altă greşeală, clădiri care, alături de dispensarele umane, dispensarele veterinare şi altele, ar fi trebuit să rămână în proprietatea exclusivă a comunităţii”.

Când părinţii mănâncă aguridă, se strepezesc dinţii copiilor!

„Vreau să atrag atenţia asupra unor greşeli care s-au tot făcut în ultima vreme. Extrapolând puţin, consider că s-a greşit inclusiv cu cei de la Renel, atunci când s-a vândut, iar cei de la Renel având stâlpi pe teritoriul localităţilor şi chiar pe proprietăţile oamenilor, profită şi nu de puţine ori ajung să le distrugă culturile din câmp, atunci când efectuează lucrări la reţea. Tot aşa se întâmplă şi cu reţeaua de gaze, iar în tot acest timp proprietarii nu pot face nimic. Ne-am grăbit atunci când am privatizat, iar acum suferim cu toţii”.

Sunt şi minţi luminate în capete blonde

„Legat de iniţiativa doamnei ministru Udrea, pot spune că este un proiect foarte bun, desfăşurat la nivel de ţară, deoarece foarte mulţi specialişti, în momentul în care obţin un post într-o comună, se lovesc de această problemă, a locuinţei. Să dea Dumnezeu ca această iniţiativă să prindă viaţă, să se poată materializa şi în acest fel, în multe comune din România, vor veni şi specialişti, oameni care şi-ar putea desfăşura activitatea în condiţii cât mai bune. E nevoie de case pentru specialişti, dar e nevoie să şi ducem un lucru până la capăt. Momentan, noi nu avem nevoie, pentru că la noi toţi specialiştii şi profesorii, cu excepţia câtorva navetişti din apropiere, de la Corabia, sunt fii ai satului. De asemenea, chiar vreau să vă spun că am încercat, într-o discuţie desfăşurată la nivelul Asociaţiei Comunelor pe ţară, să iniţiem un proiect de hotărâre pentru ca în fiecare comună, după posibilitate, primăria şi consiliul local să preia copii cei mai buni, să le poată asigura burse, atât la liceu cât şi la facultate, iar după terminarea facultăţii, ei să se poată întoarce în satul natal ca specialişti”.

Urmează impozitul pe prostie!

„Măsura de impozitare a micilor producători este una pripită şi, sigur, că ministerul ar fi trebuit să vină în sprijinul agriculturii şi al fermierilor, dar prin alte metode, pentru că sunt atâtea moduri prin care cei amintiţi pot fi sprijiniţi astfel încât să şi producă, dar să şi valorifice producţia. Sigur, eu nu pot fi împotriva unui impozit pe venitul agricol pe care ţăranul îl obţine, dar nu de maniera în care atâta timp cât el are un certificat de producător şi merge pe piaţa liberă pentru a-şi vinde anumite produse trebuie să aibă neapărat şi casă de marcat şi să fie declarat ca persoană fizică autorizată. Cred că este un proiect care va muri înainte de a se naşte”.

Ţăranii de la Izbiceni au găsit cheia de la seiful cu banii europeni!

„Se simte şi la noi criza, şi când spun asta mă gândesc la faptul că valorificarea produselor, în comparaţie cu anii anteriori, se face mult, mult mai greu. Dar împreună cu Sindicatul Agrostar, la nivel de ţară, cu celelalte organisme şi prin intermediul fermierilor am reuşit să combatem într-un fel criza, reuşind să accesăm fonduri europene. Astfel, într-o primă etapă, au fost depuse 15 dosare, iar acum avem peste 150 de doase numai de la Izbiceni. Chiar şi aşa, deşi banii au fost primiţi din noiembrie 2008, aproximativ 600 de milioane de euro, în aprilie anul trecut, când s-a deschis prima sesiune, la nivel de ţară, nu s-au depus proiecte decât pentru aproximativ 35 de milioane. Poate că, de multe ori, chiar şi noi, fermierii, nu suntem foarte receptivi la tot ceea ce apare nou, de multe ori din cauza mentalităţii, a temerilor şi fricii de asociere a fermierilor, cei care cred că în momentul în care intră într-o relaţie cu fiscul se presupune altceva. În cele din urmă, însă viitorul tot ăsta va fi, şi cu toţii vom fi nevoiţi să plătim fiscului o parte din veniturile obţinute din agricultură. De aceea cred că, în acest caz, nu guvernanţii sunt de vină, ci, mai degrabă, această teamă a fermierilor”.

Repere culturale

Activitatea care se desfăşoară în Centrul Cultural „Tudor Gheorghe” este una care întrece în dimensiuni acţiunile similare derulate la nivelul unor comunităţi urbane cu pretenţii. Aici vin nume mari ale culturii româneşti, iar asta demonstrează că în sat există posibilitatea realizării acelei legături dintre spiritul celor înzestraţi de Dumnezeu şi spiritul oamenilor din partea locului.
Dacă ar fi să ne raportăm la cele petrecute în ultima perioadă, în Izbiceni am observat că evenimentele s-au succedat cu o viteză care face cinste făuritorilor de act cultural. Aici, an de an, vine inegalabilul Tudor Gheorghe, patronul spiritual al acestui Centru Cultural, omul care uşor, aproape cu nebăgare de seamă, începe să se recunoască ca unul din partea locului. Altfel, cum ar putea spune „Am şi eu casa mea, la Izbiceni, unde mă duc cu drag, şi cu sufletul deschis”. Iar dacă ar fi să adunăm prezenţele lui Tudor Gheorghe la Izbiceni, faţă de cele pe care le săvârşeşte şi în alte locuri unde este la fel de iubit, am observa că aici maestrul vine ceva mai des şi cu mai mult drag.
Ca mâine, se împlineşte un an de când la Izbiceni a fost „Soare pentru doi”, o piesă excepţională, din patrimoniul dramaturgiei universale, într-o interpretare de excepţie: Vladimir Găitan şi fiica unui nume care nu are nevoie de o altă prezentare: Gloria Găitan. Atunci sala a fost plină, iar pe chipul artistului s-a văzut ceva mai mult din emoţia pe care o are atunci când joacă pe scenele marilor teatre din ţară.
În timp ce prin lume se aude şi se vorbeşte din ce în ce mai des voci rostite româneşte, într-un sfârşit de vară a anului 2009, la Izbiceni, sub patronajul Consiliului Local şi al Primăriei Izbiceni, ca la toate manifestările desfăşurate aici, a avut loc „Ziua limbii române”. În prezenţa unor specialişti din partea locului, poetul şi criticul literar Paul Aretzu a fixat câteva repere despre onoarea de a vorbi şi scrie româneşte. Iar, aceste manifestări desfăşurate la 29 august 2009, nu au fost la nivel naţional petrecute decât în doar câteva locuri din ţara românilor: Chişinău, Buşteni, Bucureşti şi, evident, Izbiceni.
Tot de Izbiceni îşi leagă o parte din activitate şi periodicul naţional Raţiunea, fondat de poetul şi jurnalistul Emil Lăzărescu, cel care a bifat în existenţa sa, de mai bine de un deceniu, şi un parcurs de etapă în această localitate. Zonă în care există un teren fertil pentru sămânţă roditoare, din brazdă, dar şi din suflet.
În timp ce prin alte părţi din ţară se întâmplă să vezi, din ce în ce mai des creştini de-ai noştri care-şi uită rostul crucii ortodoxe, la Izbiceni există şi se manifestă ca atare o puternică comunitate ortodoxă, una care ştie că cel mai sigur drum spre împăcarea de sine este cel care trece pe aceeaşi cale bătătorită de strămoşii care au gândit şi cugetat la fel.
La 8 februarie, într-o iarnă ce părea că nu se mai termină, aici, sub patronajul autorităţilor administrativ locale, al Centrului Cultural „Tudor Gheorghe”, dar şi al bisericii cu hramul „Sfântul Nicolae”, a avut loc „Ziua Cultural-Religioasă la Izbiceni”. Altceva de zis, decât faptul că s-a gândit pur româneşte, chiar nu mai trebuie spus: decât că existăm şi ne afirmăm astăzi ca naţiune, pentru că am rezistat în atâtea secole, prin credinţa strămoşească.
De o parte din manifestările culturale care se desfăşoară la Izbiceni se face „vinovat” directorul Centrului Cultural „Tudor Gheorghe”, Gabriel Mihalcea, partenerul unui proiect ce a început în urmă cu mulţi ani, unul care se afirmă zi de zi.

Şanse

La Izbiceni, se desfăşoară în această perioadă unul dintre cele mai ambiţioase proiecte implementate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, din cele care sunt adresate românilor, în acest timp. Proiectul intitulat „Populaţia ocupată în agricultura de subzistenţă - soluţie pentru echilibrarea pieţei interne a muncii în România”, este unul ambiţios, dar şi unul care urmăreşte rezolvarea laturii ocupaţionale a locuitorului din mediul rural.
Accesul la ocuparea în activităţi non-agricole este o provocare, o zonă de rezolvare a problemelor infrastructurii umane în arii geografice unde, până acum, toată lumea a fost de acord cu un singur lucru: că nu se poate.
Despre acest proiect, responsabilul Centrului Izbiceni, Justiniana Mihaela Băeţică, a avut amabilitatea să acorde un scurt interviu.

- Ce înseamnă acest proiect derulat la Izbiceni?

- Este un proiect extrem de important, dar pentru început, este nevoie să stai ceva mai mult de vorbă cu omul, trebuie să explici, să-l faci să înţeleagă ce avantaje implică acest lucru, dar mă bucură că oamenii sunt receptivi.

- Acceptă oamenii că sunt soluţii bune, care se pot găsi şi aici, fără să mai fie cazul să plece în altă parte?

- Sigur, omul acceptă, înţelege şi caută să se implice în ceea ce noi dorim să oferim. Acesta este un program non-agricol, şi chiar dacă majoritatea nu se pricep decât la agricultură, mai sunt şi alţii care îşi doresc să facă şi altceva. Spre exemplu, noi putem oferi posturi de lucrători comerciali, operatori calculatoare, patiseri-cofetari, mai avem şi zidari, dulgheri, tâmplari. Mulţi vor să lucreze, dar nu au această calificare, şi vine o vreme când ai nevoie şi de o diplomă.

- După absolvirea cursurilor, primesc şi o diplomă, un certificat?

- Da, toţi cei ce obţin calificarea respectivă primesc şi un certificat de calificare emis de Ministerul Muncii, eu l-am văzut, l-am arătat şi unora dintre ei şi cred că uşor, uşor au înţeles care este scopul nostru. Trebuie reţinut că un astfel de centru mai este doar în Buzău şi undeva prin Ialomiţa, iar cu noi sunt iată doar trei centre la nivel de ţară. Cu toate astea, încă se mai lucrează, este nevoie de o bază de date completă în care să fim în legătură cu toate locurile disponibile de muncă, astfel încât omul, după ce a venit, a făcut cursurile respective şi a obţinut un certificat de calificare, să fie pus în legătură cu locurile libere din judeţ.

- Să înţelegem că sunteţi şi într-o legătură permanentă cu AJOFM Olt?

- Sigur că da, este necesar să menţinem această legătură atât cu reprezentanţii AJOFM, cât şi cu cei de la Forţele de Muncă din Corabia, în beneficiul oamenilor care apelează la noi. Cu toate astea, aşa cum am mai spus, am fost nevoiţi să le explicăm cât mai clar, să mergem la fiecare om acasă, şi credem că acest lucru a meritat, iar în clipa de faţă avem înscrise peste 300 de persoane, urmând să strângem actele necesare ca ei să înceapă cât mai repede acest program. Este însă ceva mai greu, pentru că mulţi nu au diplome, nu au actele de studii, pregătite pentru a fi acceptaţi în acest program.

- Există şi condiţii minime pe care trebuie să le aibă cei în cauză?

- Există şi aceste condiţii, nu foarte mari, şi culmea, ele se cer tocmai la zidari şi la zugravi, cei care trebuie să se încadreze în anumite standarde, să aibă cel puţin între opt şi zece clase... Important este că ei vor, că se arată interesaţi şi asta ne face să credem că acest program poate da rezultatele aşteptate.

- Ce ne puteţi spune despre acest proiect care se cheamă „Populaţia ocupată în agricultura de subzistenţă”?

- Toţi cei care se încadrează, care trăiesc din agricultura aceasta de subzistenţă şi au un salariu ceva mai mic, din care abia reuşesc să-şi asigure un venit de azi pe mâine, pot beneficia de acest proiect. Noi căutăm astfel să-i îndrumăm şi spre altceva, să facă ceea ce le place şi să le punem la dispoziţie şi alte locuri de muncă. Spre exemplu, mai nou, s-a deschis la Izbiceni şi o frizerie, oamenii aveau nevoie, doar că fata care este acolo nu beneficiază încă de un certificat de calificare, şi chiar dacă este înscrisă la cursurile noastre, din cauza birocraţiei, se mai aşteaptă. În cele din urmă, noi suntem optimişti şi avem convingerea că proiectul nostru va avea rezultatele dorite în folosul locuitorilor din această localitate.

«Cred că cel ce va ştii să-şi apropie oamenii are şansele cele mai mari de reuşită»

Pentru Marius Popescu, administraţia locală nu mai are demult nici un secret. Cei 25 de ani petrecuţi în mijlocul comunităţii, din postura de om la care apelează consătenii, spun aproape totul. Un primar în care simţul raţiunii, dominat de conştiinţa omului care înţelege că nimeni nu este veşnic pe scaun, face legea, nu are cum să nu reuşească.
Dezarmant de sincer, bazat pe dialogul cu locuitorii comunei, căci, cum chiar domnia-sa spunea: „O soluţie bună este şi mai bună dacă oamenii o cunosc înainte de a o pune în practică”, primarul Popescu, de la Gostavăţu, este unul dintre edilii olteni despre care se poate afirma că a câştigat pariul cu administraţia locală.
Şi ar mai fi ceva de spus despre acest om: este singurul primar din Olt la care transparenţa se manifestă în cel mai pur mod cu putinţă. Uşa de la biroul său este dominată de un geam transparent, iar draperiile de la geamul cu vedere la drumul judeţean sunt întotdeauna orientate încât călătorul să poată vedea dacă primarul este la birou şi chiar ce face acesta acolo. Semn că Marius Popescu, primarul de la Gostavăţu, este un om care, înainte de a fi edilul localităţii natale, este partenerul de viaţă al consătenilor săi… (Claudiu ENE)

- Care este, domnule primar, pe fondul ăsta de criză, starea de spirit a cetăţenilor din comuna Gostavăţu?

- În momentul de faţă, cu sinceritate, vă pot spune că starea de spirit a locuitorilor din comuna Gostavăţu nu este nici rea, dar nici bună. Mai degrabă, ea se regăseşte pe undeva la mijloc, iar asta se datorează faptului că eu, în permanenţă, am căutat să menţin legătura cu cetăţeanul. Astfel, în acest sens, până în Paşte, dar şi după, am organizat câteva adunări populare în care le-am explicat oamenilor din comună situaţia care este la ora actuală nu doar la noi, ci şi la nivelul întregului judeţ.

- Şi cum vede primarul Marius Popescu, de la Gostavăţu, starea de fapt a Oltului de astăzi?

- Din punctul meu de vedere, starea actuală a Oltului, şi nu numai, este foarte grea. Datorită divergenţelor sau, mai bine spus, a intrigilor care există între partidele politice, consider că nu au de suferit capii, respectiv, şefii partidelor politice, ci au de suferit oamenii, cetăţenii fiecărei localităţi din acest judeţ.

- Sigur, înţelegem asta, dar dacă stăm de vorbă cu oricare dintre preşedinţii de la PSD Olt, PDL Olt sau PNL Olt, ei spun că nu se ceartă, că vor binele judeţului, că luptă şi fac tot ce depinde de ei...

- ...da, şi eu sunt de acord cu dumneavoastră, doar că noi nu putem să fim păcăliţi. Noi simţim şi vedem foarte uşor că există ceva, că lucrurile nu merg, că neînţelegerile predomină, iar asta nu face bine nimănui. Fiind mai rutinaţi în administraţia publică, având o experienţă de atâţia ani, ne dăm seama că acolo se întâmplă ceva necurat, că ceva este neclar şi că din această cauză suferă omul de rând, suferă ţăranul şi, alături de ei, suferim cu toţii. Chiar dacă noi venim şi le explicăm oamenilor cum stau lucrurile şi chiar dacă într-adevăr lucrurile nu sunt foarte bune acolo, mulţi nu prea cred situaţia grea. Cu toate astea, păstrăm o legătură strânsă, îi facem să înţeleagă şi aşteptăm să vină şi zile mai bune, iar lucrurile să se îmbunătăţească.

- În aceste condiţii, care sunt investiţiile pe care vreţi să le faceţi pe termen scurt şi mediu în comuna Gostavăţu?

- Din acest punct de vedere, al investiţiilor, consider că la nivelul comunei pe care o conduc, m-am bazat şi am încercat să ofer tot strictul necesar de care cetăţeanul are nevoie. Vin aici şi spun că şcolile au fost cât de cât puse la punct, astfel şcoala de la Gostavăţu a fost renovată în proporţie de 80 la sută, în timp ce la Slăveni, din cauza acestei crize, care pare că nu se mai termină, sperăm ca până la începutul noului an şcolar să aducem şcoala la un nivel acceptabil, fără a întrerupe procesul educaţional. De asemenea, grădiniţele au fost şi ele în mare parte puse la punct, dorind ca astfel să ne apropiem, atât cât se poate, de standardele europene.

- Vă satisfac, domnule primar, sumele alocate de Consiliul Judeţean Olt?

- N-aş vrea să comentez foarte mult pe acest subiect, dar ca o părere personală, vă pot spune că, în cele din urmă, aceste sume pot fi considerate cât de cât satisfăcătoare. În aceste condiţii, nu cred că avem motive prea mari de nemulţumire. Trebuie să fim realişti, să înţelegem şi să vedem ce se întâmplă la nivel de ţară!

- Vin oamenii să-şi achite taxele?

- Nu ne putem plânge de asta. Oamenii vin, iar dacă anul trecut putem spune că am încasat taxe şi impozit, în procent de 91,58 la sută, anul acesta, până în clipa de faţă, avem deja încasări de aproximativ 50 la sută. Important este să fim aproape de oameni, să le explicăm, să-i facem să respecte termenele stabilite de către codul fiscal, pentru că doar aşa putem duce la bun sfârşit ceea ce ne-am propus împreună.

- Sunteţi cotat ca fiind unul dintre primarii de performanţă pe care îi are PSD-ul la Olt. Cum aţi comenta, din punctul acestui edil, starea de fapt care este în acest moment în PSD Olt?

- Vedeţi dumneavoastră, eu întotdeauna am fost un om deschis, un om sincer, care a spus lucrurilor pe nume şi care nu a ascuns absolut nimic. De altfel, într-o discuţie avută cu preşedintele Consiliului Judeţean Olt, cu domnul Paul Stănescu, chiar am spus că dumnealor nu mă ajută cu nimic la voturi, nu ei îmi oferă mie voturile, în schimb eu îi pot ajuta şi le pot oferi sprijinul de care au nevoie. Referitor la situaţia actuală din PSD Olt, nu este deloc bine că s-a ajuns aici. Prea multă tensiune, prea multe intrigi care nu fac bine nimănui. Este, dacă vreţi, ca şi într-o familie, acolo unde, dacă anumite lucruri nu merg aşa cum trebuie, scârţâie ceva. De aceea trebuie să fim un grup unit, să căutăm soluţiile cele mai bune pentru partid şi astfel să putem redresa situaţia care este în clipa de faţă. Nu putem face treabă cu anumite găşti, cu oameni favorizaţi care atunci când dau de greu nu ştiu cum să fugă mai repede. Mie nu-mi plac treburi de genul ăsta, mai ales că de fiecare dată când mi-am luat un angajament, l-am respectat cu sfinţenie. Dacă mi-am propus să fac treabă, păi, am făcut treabă. Nu am fost niciodată cu cerşitul, iar rezultatele obţinute pentru partid au demonstrat acest lucru.

- Pe care dintre cei doi, care şi-au anunţat candidatura până acum la şefia Organizaţiei Judeţene a PSD, deputatul Florin Iordache şi preşedintele CJ Olt, Paul Stănescu, dar foarte probabil şi senatorul Ion Toma, îl vedeţi capabil să asigure pe mai departe forţa PSD-ului de la Olt?

- Să mă pronunţ direct, cred că ar fi cam devreme. Prefer să mai aştept puţin, dar cred că cel ce va ştii să-şi apropie oamenii are şansele cele mai mari de reuşită. Prin apropiere, aş vrea să se înţeleagă însă a se putea purta discuţii cu omul, să-l asculţi, să te implici sufleteşte, ceea ce, fără răutate, n-am văzut încă la nici unul dintre cei enumeraţi de dumneavoastră.

- Ce credeţi că nu se întâmplă la nivel de Parlament, faţă de adminstraţia publică locală? Ce legi există şi nu sunt respectate aşa cum trebuie sau ce credeţi că se impune pentru a face ca lucrurile să meargă ceva mai bine?

- Întotdeauna am considerat că adevărata problemă o reprezintă banii. Problema banului repartizat pe criterii politice a fost şi va rămâne principala problemă, cea de care ne-am lovit şi ne lovim şi astăzi. Banii ar trebui să fie repartizaţi în funcţie de competenţe, de încasările şi munca pe care o face edilul respectiv. Fiind repartizate politic aceste sume de bani, în timp, au făcut ca unii să se complacă şi să meargă pe principiul că „domne’ sunt sub aripa respectivului şi, indiferent că mă străduiesc sau nu, sunt avantajat”. Asta nu mi-a plăcut niciodată, cum nu mi-a plăcut niciodată ca cineva să intervină, să dea sfaturi primarului ce ar fi bine să facă şi cum să facă. Consider că dacă edilul respectiv vrea să facă ceva, o face fără sfaturi exterioare sau alt gen de informaţii.

- Dar cum se face totuşi că la Congresul PSD-ului, din partea celor care au mers de la Olt, n-a fost loc şi pentru primarul de la Gostavăţu, un om care, din câte se pare, e bun doar ca să aducă voturi atunci când le trebuie lor, celor de la centru?

- Nici eu nu ştiu, iar această întrebare este una pe care şi eu mi-am pus-o la vremea respectivă. Ştiind că am muncit, studiind şi analizând alte procente obţinute în alte localităţi, din punct de vedere al votului, am fost surprins să văd că nu fac parte din lista delegaţilor olteni care au participat la congresul respectiv. Este un lucru care, pe moment, m-a supărat şi, sincer să fiu, mă nemulţumeşte şi acum, iar asta le-o voi spune în faţă atât domnului Toma, cât şi domnilor Iordache şi Stănescu, dacă vor veni să-mi ceară sprijin pentru câştigarea funcţiei de preşedinte al Organizaţiei PSD Olt.

- Ce detalii ne puteţi da în privinţa fondurilor europene pe care vreţi să le luaţi?

- Privind accesarea fondurilor europene, pot să vă spun că am depus documentaţia necesară pe Măsura 3.2.2, privind asfaltarea a peste 6 kilometri de uliţe comunale, un „after school”, precum şi un alt proiect pe Măsura 1.2.5 în ceea ce priveşte drumul de exploatare agricolă, pe o lungime de 10 kilometri. Rămâne ca acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că aşa spun mai nou primarii, să obţin finanţarea pentru aceste două proiecte, căci din partea celor cărora le-am dat voturile... Slavă Domnului şi cruce!