Ghimpeţeni, o pagină din cartea României reale

Spunea un clasic, în urmă cu aproape un secol, că veşnicia s-a născut la sat. Incontestabil, acesta are dreptate. Numai că, în urmă cu câteva luni, veşnicia a mai primit în dar o soră mai mică. Una care se numeşte sărăcia satului românesc. Practic, dincolo de ceea ce spun buletinele de ştiri, în care informaţiile sunt orientate în jurul fundului nu ştiu cărei vedete, o tragedie naţională se pregăteşte să pună stăpânire pe satul românesc. Acolo unde consecinţele unei recesiuni necunoscute, comparabilă cu cea de după cele două războaie mondiale, pune stăpânire pe speranţa locuitorului din mediul rural. Ca să vezi acest lucru, nu sunt suficiente imaginile prezentate abstract în statistici, ci un drum făcut în satul românesc.
Săptămâna asta am mers la Ghimpeţeni, căci imaginea despre realităţile satului românesc se vede mai bine, cu cât reuşeşti să te depărtezi mai mult de aglomerările urbane, acolo unde se regăseşte o situaţie de compromis între speranţă şi amăgirea traiului de mâine. Partener al unui dialog deschis este, în acest semnal de alarmă, primarul localităţii, economistul Constantin Ciobanu, un om care are puterea de a spune lucrurilor pe nume, pe lângă autoritatea profesională dată de omul potrivit la locul potrivit.

Buget de trei ori mai mic

Când spunem criză, nu putem imediat cuantifica în valori băneşti dimensiunea acesteia. La Ghimpeţeni, există şi cifre care arată dimensiunea acestei apocalipse economice: „În situaţia actuală, problemele sunt extrem de delicate, pe de o parte, la nivel de ţară, şi mult mai accentuate, la nivelul judeţului Olt. Cunoaştem deja situaţia existentă cu blocajul bugetului şi iată că, după ce că eram destul de săraci şi aveam nişte bugete mult reduse faţă de alţi ani, nici măcar de acestea nu avem parte. Astfel, dacă prin anul 2007 aveam un buget de 22 sau 23 de miliarde, la ora actuală, avem un buget de aproximativ 6 miliarde”. Cu aceşti bani nu se poate vorbi decât de supravieţuire, o supravieţuire a instituţiilor publice locale, a asigurării unor condiţii minime care să permită funcţionarea pârghiilor statului de drept.
„Este foarte greu, este o problemă foarte delicată, iar dacă până acum nu ne-am pus problema plăţii salariilor, a cheltuielior indispensabile unei administraţii locale, ei, bine, începând cu această lună, ne punem şi problema salariilor. Spun asta pentru că, dacă prin încasările făcute de la începutul anului, şapte-opt sute de milioane, am mai putut efectua plata salariilor, începând cu această lună ne punem deja problema cu ce bani vom mai plăti aceste salarii”, răsuceşte cuţitul în rana neputinţei Constantin Ciobanu. Un primar care lasă discret să se înţeleagă că, în aceste condiţii, va veni inevitabil o vreme când va pune, voluntar, punct carierei în administraţia locală, acolo unde acest om a reuşit să facă performanţă.

Vinovaţii fără vină cer să se facă lumină!

Pe vremuri, când România se afla sub statutul de ţară socialistă, ajunsă la stadiul de „multilateral dezvoltată”, un şlagăr al vremii, cântat de cel care a fost Florian Pitiş, spărgea tiparele timpului, cerând să se facă dreptate. Aşa au ajuns să fredoneze câteva generaţii „Vinovaţii fără vină cer să se facă lumină!” Căutăm şi noi acum, la câţiva ani distanţă, acei vinovaţi care pot fi măcar identificaţi, dacă nu traşi la răspundere, despre soarta României de astăzi.
Discret, cu un bun-simţ, specific omului care ştie mai mult decât spune, Constantin Ciobanu, primarul de la Ghimpeţeni, are punctul său de vedere: „Nu putem condamna pe nimeni în mod direct, dar cred că tot ceea ce se întâmplă în acest moment se datorează proastei guvernări. Sunt atâtea probleme care, după mintea şi gândirea noastră, a celor care suntem în provincie, puteau fi mult mai uşor rezolvate. Sigur, aste se putea face doar în situaţia în care acolo erau nişte oameni cu viziuni mai largi, fără a fi puse în joc interese fel de fel şi anumite probleme şi viziuni politice”.
Cât priveşte soluţia, chiar dacă românul în general, este un om deştept, sau aşa gândeşte el despre el, edilul de la Ghimpeţeni nu se grăbeşte să găsească, pe cont propriu, cheia problemei economiei naţionale, motorul care să urnească administraţia locală din loc: „Este foarte greu de spus, şi foarte greu de anticipat cine poate să găsească în aceste momente soluţia cea mai bună pentru a putea ieşi cu bine la capăt. Ne gândim acum ce putem să facem pentru a ajunge măcar la nivelul la care eram cu doar un an, doi în urmă, atunci când nu ne puneam absolut deloc problema zilei de mâine. Acum însă situaţia este cu adevărat delicată, iar de investiţii, nici nu mai poate fi vorba. Şi aşa am avut noi o situaţie mult mai dificilă în comparaţie cu alte administraţii, fiind nevoiţi să facem şi şcoli, şi poliţie, şi dispensar şi drumuri sau alte atâtea investiţii. Regretăm însă că acum, deşi avem proiecte câştigate, şi unele investiţii sunt în curs de derulare, nu avem banii necesari pentru a le duce la bun-sfârşit. Multe sunt începute de anul trecut, dar fără sumele necesare au rămas blocate, iar asta nu face bine nimănui. La fel de rău este şi faptul că, aşa cum poate ştiţi şi dumneavoastră, bani au mai venit atât la sfârşitul anului, cât şi la începutul anului în curs, dar ei au fost împărţiţi pe diverse criterii politice, astfel că în timp ce unii colegi de-ai noştrii au beneficiat de sumele necesare, noi nu am primit absolut nimic, iar asta nu este normal”.

Dacă sunt bani, aceştia vin cu o dedicaţie mai ceva decât la un concert cu Vali Vijelie

E vechi păcatul, n-o spunem noi prima oară. La români, există problema parvenirii, ajunsă acum şi la nivel guvernamental. Practic, banii care mai vin prin teritoriu, se duc spre zone cu afinităţi portocalii. Ştim cu toţii, dar n-avem ce face: „Acum câteva zile, într-o discuţie cu preşedintele Stănescu, domnia-sa mi-a arătat că au venit aproximativ 27 de miliarde pentru drumurile judeţene, dar cu o dedicaţie incredibilă, dumnealui luând doar act pentru distribuirea banilor respectivi. În ceea ce ne priveşte, încercăm să atragem şi noi fonduri din alte părţi, pentru a rezolva măcar o parte din problemele cu care ne confruntăm în această perioadă. Noi încercăm să finalizăm anumite proiecte, şi amintesc aici de 3.2.2., 1.2.5, proiecte cu finanţare de la Uniunea Europeană. Dar este greu, este din ce în ce mai greu”, spune Constantin Ciobanu, primarul care vede şi în blocajul instituţional de la Consiliul Judeţean o acţiune tipic românească, prin care un om gospodar încearcă să urce cu furca nucile în pod.
În premieră, Constantin Ciobanu nuanţează criza de la nivel judeţean, o criză care trebuie privită dincolo de sumele efectiv blocate: „Avem blocaţi două miliarde la Consiliul Judeţean, prin faptul că Prefectura a atacat în contencios hotărârea prin care s-au alocat fonduri primăriilor. Ce mai putem spune şi ce oare mai putem face în această situaţie? Aceşti bani ne sunt indispensabili pentru cofinanţarea unor proiecte care nu trebuie amânate. Dacă pierdem cele două miliarde sau dacă le primim mai târziu decât avem nevoie, pierderea este de zece ori mai mare, atât cât înseamnă proiectele. Aşa trebuie privite lucrurile şi nu limitându-ne la cele două miliarde de lei vechi! Ce se poate pierde neavând acea cofinanţare. Cu toate astea, din câte am înţeles, s-a luat în calcul acordarea unor sume din fondul de rezervă al Consiliului Judeţean şi pentru noi, pentru localităţile care au primit mai puţin”.

Ultima speranţă a locuitorilor din Ghimpeţeni: blestemul pământului

Omul din satul românesc este condamnat să fie în continuare legat de brazda de pământ. Cea pe care o priveşte cu speranţă, cu încrederea că din ea va răsări prosperitatea sa, a familiei aflată în întreţinere. De aceea, la Ghimpeţeni, se munceşte pământul, iar cât de curios ai fi, nu poţi identifica nici măcar un metru pătrat de pământ nemuncit: „Da, chiar pot spune că la noi în comună se munceşte tot pământul. Asta, poate şi datorită faptului că avem o suprafaţă ceva mai mică de teren, undeva, în jurul a vreo două mii de hectare, iar la ora actuală nu există nici măcar o palmă de pământ nemuncită”.
Cât priveşte rentabilitatea cultivării terenului, aici sunt multe de discutat: „Din păcate, aici apare marea problemă. Omul însă ţine la prestigiu, merge mai departe, se fereşte de gura altora, pentru că ştim cu toţii cum se vorbeşte că: „Uite, cutare îl are nemuncit, cutare a rămas în urmă...”. Majoritatea celor mai în vârstă l-au dat însă în arendă, şi mă refer aici, în special, la terenul extravilan, pentru că terenul intravilan este muncit de aceşti oameni muncitori, care au fiecare câte o bucată de teren, unde îşi cultivă anual diverse legume şi zarzavaturi”.

Speranţa, la Ghimpeţeni, vine pe aripile vântului!

Căutarea continuă de resurse de energie neconvenţională-ecologică, aflată în atenţia marilor companii din Europa Occidentală, a dus la descoperirea comunei Ghimpeţeni pe harta Uniunii Europene de către o companie portugheză dispusă să investească într-un parc eolian, amplasat în această localitate. Dar orice investiţie presupune avantaje şi pentru locuitorii din imediata vecinătate, pentru bugetul local. Despre acest proiect, Constantin Ciobanu vorbeşte încrezător: „Despre firmă vă pot spune că este una din Portugalia, care, prin anumite cunoştinţe, a venit, a montat un aparat de măsurare a intensităţii vântului spre efectuarea unei medii ale intensităţii pe timp de un an, un an şi ceva, rezultatele i-au mulţumit, iar Consiliul Judeţean a elaborat certificatul de urbanism şi suntem în altă fază, în care aşteptăm anumite aprobări de la CEZ, pentru redistribuirea energiei produse în reţea. Partea benefică se răsfrânge însă asupra localităţii, mai ales acolo unde vor fi amplasate acele mori de vânt, unde sunt proprietăţi private şi unde am înţeles că ei plătesc anual până la trei mii de euro pentru fiecare amplasament de moară. De asemenea, să nu mai vorbim de amenajarea drumurilor, a căilor de acces, depozitarea pământului rezultat din urma săpăturilor respective. Tot în urma unui contact avut cu ei, ne-am înţeles ca toată energia electrică consumată de administraţia publică locală, iluminat public, instituţii, să fie ca un bonus din partea firmei respective. La toate acestea se mai adaugă şi faptul că vor folosi la aceste lucrări forţă locală, iar noi le-am pus la dispoziţie o hală de asamblare a acelor elemente”.
Iată că, la Ghimpeţeni, speranţa unor schimbări în bine vine tocmai din Portugalia, pe aripile vântului…