Blocada a luat sfârşit!

Tensiunea acumulată în ultimul timp la nivelul judeţului Olt, urmare a blocajului instituţional,creat prin acţiunea introdusă în instanţă de către Prefectura Olt împotriva Consiliului Judeţean, atunci când a fost adoptată hotărârea privind repartiţia sumelor defalcate către primăriile oltene, numai către cele PSD şi PNL, este pe cale să se risipească.
După demersurile făcute de deputatul liberal Gigel Ştirbu, cel care i-a provocat pe liderii partidelor politice de la Olt la discuţii pe această temă, situaţia intră pe un făgaş normal. Ion Toma, preşedinte PSD Olt, şi Darius Vâlcov, preşedinte PDL Olt, au găsit de cuviinţă, de comun acord, să propună plenului Consiliului Judeţean un proiect de hotărâre prin care şi primăriile conduse de edili PDL să primească din fondul de rezervă al CJ Olt sumele necesare echilibrării bugetului local, în valoare totală de 15 miliarde lei vechi.
Glasul raţiunii i-a pus la aceeaşi masă pe Vâlcov şi Toma. Soluţia propusă de Gigel Ştirbu a fost cea mai bună. De remarcat că în timpul discuţiilor purtate între părţi, preşedinte PNL Olt, Ioan Ciugulea, avea preocupări mult mai serioase decât soarta judeţului Olt! (A.D)

Senatorul Dan Şova - vicepreşedinte al Comisiei pentru Constituţie

Marţi, 20 aprilie 2010, în istoria parlamentarismului românesc, s-a consumat o etapă importantă. În cadrul Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, structură care va fi condusă de deputatul PDL, Daniel Buda, în galeria selectă a vicepreşedinţilor, alături de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi udemeristul Varga Attila, se află şi senatorul PSD Dan Şova, senator ales în judeţul Olt, în cadrul Colegiului 3.
Confirmarea lui Dan Şova şi susţinerea sa pentru această funcţie este o dovadă a capacităţilor sale profesionale, a maturităţii sale politice, căci de modul cum va fi întocmită noua Constituţie, care se impune în actuala ordine de drept ce defineşte democraţia românească, depinde evoluţia acestei societăţi pentru mulţi ani de acum încolo.
Astfel, dintre toţi parlamentarii olteni, prezenţa lui Dan Şova în funcţia de vicepreşedinte al acestei structuri parlamentare reprezintă cea mai semnificativă recunoaştere la nivel naţional. (M.C.)

Stele şi lalele

Tradiţionalul Campionat Naţional de Şah al Lalelelor, care se desfăşoară anual, în a doua duminică a lunii aprilie, la Roşieni, comuna Dobrun, judeţul Olt, a cunoscut deja o creştere nu numai a numărului concurenţilor (34), dar şi a calităţii prestaţiei sportive. Campioana judeţeană, Patricia Pâinicică, din Osica de Sus, a obţinut iar locul I, ca o confirmare a posibilităţii de a câştiga acelaşi palmares şi la Olimpiada Naţională, care i-ar deschide calea spre calificarea mondială, dacă finanţatorii vor pune mai presus interesele şahului de calitate. Pe locul secund, s-a clasat Cătălina Preda, Roşieni, urmată de Corina Pârvu şi Beatrice Bisericaru, ambele din Balş.
La openul masculin, s-au evidenţiat Robert David - Roşieni, Horia Zaharia - Balş şi Florin Costea - Roşieni. Cei mai tineri participanţi (de şase ani) au fost gemenii Mira şi Radu David, din Roşieni.
Următoarea competiţie din „capitala şahului” va fi închinată Zilei Mondiale a Copiilor, care se va ţine duminică, 30 mai a.c., când se vor acorda premii şi cadouri. Aşteptăm să răsară noi stele pe firmamentul sportului ajutător la învăţătură.

Prof. Nicolae Bădiţă

Soldat, în armata nimănui

Dacă mâine bucureşteanca Doina Călin ar vrea să scrie o carte despre viaţa ei, iar, ulterior, pornind de la această carte, vreun regizor inspirat ar vrea să facă un film, acesta ar fi considerat de către critici, puţin nerealist, un episod care se întâlneşte rar în viaţa de zi cu zi. Însă, povestea acestei femei, soldat în armata nimănui, deşi a absolvit o şcoală militară, a beneficiat de drepturile uniformei de ofiţer în Armata României, şi înainte şi după 1989, este una aparte, în care realitatea se împleteşte cu elemente ce ţin de ireal, aproape la tot pasul.
Acum, când se aştern aceste rânduri, maiorul în rezervă Doina Călin, aproape că nu mai vrea nimic de la statul român. Nici o măsură reparatorie nu mai poate întoarce timpul înapoi, iar recunoaşterea tardivă a unei greşeli făcută de ţara sa este singura măsură de consolare. Una care ţine loc de recompense materiale, o latură pe care într-o măsură reparatorie, acelaşi stat trebuie să o analizeze.
Vă veţi întreba în cele ce urmează, cum se face că un ofiţer activ odinioară în Armata Română, la Craiova, cu domiciliul în Bucureşti, retras într-un auto-exil, într-o aşezare rătăcită pe dealurile Argeşului, a ajuns în redacţia de la Slatina, a Ziarului de Olt. Aşa a fost să fie, într-o zi de după Paştele anului 2010, când printr-o cunoştinţă comună, maior în rezervă Doina Călin a decis că drama sa, ale cărei răni par că sunt vindecate, trebuie cunoscută de către opinia publică. Poate că în acea zi, doar Ziarul de Olt a fost prin preajmă...
Altfel, este pentru prima dată când abdicăm de la principiul care, deşi nescris, guvernează politica noastră editorială: de a prezenta aspecte ce ţin într-un fel anume de ceea ce se petrece în aria administrativă a judeţului Olt, sau ce fac oltenii atunci când pleacă departe de case.

Un dezertor fără pedeapsă

Absolventă a unei şcoli de ofiţeri în perioada de dinainte de 1989, atunci când indiferent de ce ar spune unii, exista o selecţie atentă a celor care aveau acces în aceste instituţii, selecţie pe care Doina Călin a învins-o, căci avea nişte probleme de dosar legate de conduita şi supuşenia faţă de principiile valorilor comuniste, aceasta se loveşte de mentalităţile comuniste, la câteva luni după ce România intrase în epoca democratică.
Printr-un ordin militar, aceasta este considerată dezertor la data de 9 octombrie 1990, i se întocmeşte un dosar penal în care este cercetată pentru dezertare, deşi la acea dată la care se face referire, conform unor documente care vorbesc şi acum, peste timp, în ziua presupusei dezertări, soldatul Doina Călin se afla în capitală, în audienţă, la şeful statului, cel care este de fapt, de drept, constituţional, şeful Armatei Române. Practic, împotriva acestui militar se declanşează acum o prigoană fără precedent. Documente care au servit la întocmirea acestui reportaj, nu spunem anchetă, căci numai organele statului au dreptul să facă asta, demonstrează că Doina Călin fusese luată în colimator pentru săvârşirea unor „delicte grave” faţă de unii care refuzau să creadă că şi în armată trebuie să existe calea dialogului.
Astfel: „din conţinutul notei de raport mai rezultă că, în ultima perioadă de timp, şi-a schimbat total atitudinea faţă de muncă şi modul de comportare, atitudine arogantă, uneori chiar dispreţuitoare faţă de unele cadre, discuţii neprincipiale chiar şi cu şefii direcţi”. Dacă mai spunem că a manifestat şi „…atitudine necuviincioasă, dovedind lipsă de respect…”, înţelegem de ce din mecanismul putred al celor ce conduceau Armata Română, după 1989, oameni preocupaţi mai mult de ascunderea adevărului în ceea ce priveşte autorii reali ai crimelor din timpul presupusei revoluţii, trebuia eliminată Doina Călin, un militar care gândea prea devreme liber, într-o structură care are încă, chiar şi acum când este asimilată N.A.T.O., grave probleme de identitate.

Niciodată pedepsit, chiar şi pentru o vină închipuită!

Bun, hai să zicem că suntem noi subiectivi, atât autorul acestor rânduri, cât şi partenerul fără de care acest articol nu ar fi apărut niciodată, militarul Doina Călin. Din momentul în care a fost dată drept dezertor şi până astăzi, nici un organ de anchetă, nici o instanţă de judecată, fie ea civilă sau militară, nu a condamnat-o penal pentru dezertare. Deci, presupusa dezertare nu a fost decât în mintea unor frustraţi de la Unitatea Militară 01083 – Craiova, care trebuiau să elimine din mecanism un militar incomod. În această situaţie, într-o mare de nedreptăţi, apare o insulă de speranţă, la câţiva ani distanţă.
Prin anul 1997, după o audienţă la ministrul Apărării din acea perioadă, este rechemată în activitate, cu gradul de maior, la o unitate militară din capitală, pe o funcţie neconformă cu pregătirea profesională. Un nou raport după această dată, o nouă soluţie a cărei rezolvare rămâne şi astăzi un mister. Deci, după opt ani de la „dezertare”, statul recunoaşte calitatea de militar al acestei femei, anulează practic prin această recunoaştere ordinul prin care era considerată dezertor, dar cât priveşte reglementarea drepturilor sale, aceasta-i o altă poveste cu un final care nu poate fi nici măcar intuit. Oficial, nu există un punct de vedere comun asupra statutului profesional al unui om care şi-a petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii în uniforma statului. Poate doar un blestem care vine din faptul că în urmă cu mai bine de patru decenii, şi tatăl Doinei Călin a fost trecut, abuziv, în rezervă, fără a cunoaşte răspunsuri la decizia de atunci.

Asumarea unei greşeli, raţia de liberate, în cazul „Doina Călin”

Singura problemă aflată în calea soluţionării acestei situaţii este legată de acceptarea realităţii: greşelile făcute succesiv de organele militare, declasificarea documentelor care au provocat această situaţie, reparaţia morală şi materială, acordarea unei pensii militare faţă de un om care oricum merită infinit mai mult! De fapt, rezolvarea nu poate veni atâta timp cât structurile actuale ale Ministerului Apărării spun halucinant că anularea ordinului prin care a fost considerată dezertor Doina Călin nu are temei, căci asta ţine de instanţă, iar până acum aceasta nu s-a pronunţat. Dar, aici nu se pot pune în discuţie aceste situaţii, căci până acum, după aproape două decenii, nu există pedeapsă. Iar dacă nu există pedeapsă, de ce să existe iertare?
„Cazul Doina Călin” este prezentat succint. El merită alte dimensiuni, mai generoase, de spaţiu şi timp, dar autorul acestor rânduri consideră că şi-a făcut datoria: în România există militari cu diplomă care sunt soldaţii nimănui. Maiorul Doina Călin este doar un exemplu. (Alin DOROBANŢU)