Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

OPINII

Primarul Dinuţ de la Corbu merită un premiu cultural!

În satul Buzeşti – fostă comună, cel mai vechi local de şcoală primară din judeţul Olt a fost recondiţionat şi a devenit bibliotecă sătească.
Astfel, primarul Dinuţ Constantin, din respect pentru clădirea în care a învăţat carte bunicul său, poate chiar străbunicul, a găsit timp şi fonduri necesare, de punere în valoare a unei clădiri istorice. Sincere felicitări, şi un premiu pe măsură!
Localul respectiv, o clădire ridicată de sătenii fostei comune Buzeşti, în anii 1860-1865, este un simbol al învăţământului, de pe valea râului Vedea, imediat după reformele marelui domnitor, Alexandru Ioan Cuza.
În alte comune din judeţul Olt, vechi localuri de şcoală au fost transformate în ateliere de tâmplărie, depozite, sau pur şi simplu demolate, deşi puteau adăposti muzee şcolare, săteşti sau biblioteci. Mare greşeală, domnilor primari, foşti primari, viceprimari, consilieri locali sau judeţeni!
Istoria trebuie păstrată, respectată, nu numai prin arhive, dosare, documente, ci şi prin clădiri, mobilier şcolar, material didactic, statui şi arbori seculari.
O mare vină le aparţine şi domnilor politicieni, ori conducători din judeţ, presei locale şi centrale, care se tot înghesuie la tăiatul panglici inaugurale, la poduri, podeţe, şosele, lăsând în umbră istoria înaintaşilor.
Se cuvine a consemna că în 1921, ministrul învăţământului de atunci, dr. Constantin Angelescu, a fost prezent la Şcoala Buzeşti pentru a pune piatra de temelie a următorului local de şcoală, cu patru săli de clasă, chiar în faţa localului din vremea lui A.I. Cuza.
Primarul Dinuţ Constantin a învăţat în localul actual al şcolii din Buzeşti, clădire cu şase săli de clasă, dat în folosinţă în toamna anului 1961. Bunicul său, Ilie Dinuţ, denumit de săteni Ilie „Ministeru”, în localul muzeului ridicat pe vremea lui Cuza. Nea’ Ilie „Ministeru” a luptat la Mărăşeşti, în plutonul condus de eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu.
Centru Cultural Istoric de la Buzeşti poate, şi trebuie întregit cu o sală de muzeu şcolar, o alta de istorie sătească, alături de bibliotecă.
Încă doi, trei paşi spre istorie, domnule primar Dinuţ Constanţin, şi datoria va fi împlinită cu prisosinţă!

Cu respect, pentru istorie,
Ion CEAUŞU - fost director, între 1955-1961, atunci când s-a construit actualul local al Şcolii Buzeşti, din comuna Corbu

Vremea ca vremurile

Motto: „Omul e singura fiinţă care poate face imposibilul pozitiv!” (Anonim)

Începutul acestui mileniu a şocat prin schimbări climatice şi sociale ieşite din comun, influenţându-se reciproc, cu singura deosebire că, dacă vremea a mai fost şi bună, şi frumoasă, vremile au rămas permanent tulburi, neprietenoase, nestimulative şi insuportabile.
De-a lungul timpului, pentru a schimba natura, nimic nefiind imuabil, omul a operat multe retuşuri utile în peisajul geografic, dar, dacă preocupări meschine, iresponsabile, nu l-ar fi împiedicat, mai ales în ultimele veleaturi, ar fi ajuns, cu adevărat, stăpânul absolut al tuturor manifestărilor geologice.
La progresul tehnic incontestabil, planeta ar fi trebuit să arate ca un giuvaer astral, nu ca o groapă de gunoi într-o sahară, nu ca un deluviu împingând casele oamenilor în viroage, nu ca o sferă rostogolită de scarabei, după toane şi interese egoiste. În loc să caute soluţii de salvare, proprietarii Terrei au ajuns să se tânguie, ca-n povestea drobului de sare.
- Nu ne convine că luna mărţişoarelor a devenit a îngheţurilor, că plouă prea mult sau prea puţin, că bolile ne încolţesc lupeşte.
- Egoismul a devenit comportamentul exclusiv al lumii, în detrimentul educaţiei altruiste.
Peste România, ştim că, azi – mâine, se va rostogoli infernal un tsunami de moloz, înghiţind copii dragi şi nevinovaţi, dar nimeni nu se sinchiseşte, cu toate că s-au făcut propuneri urmate doar de promisiuni bombastice, nesincere.
Războiul de mii de ani cu forţele oarbe ale naturii ar trebui să intre firesc şi în atribuţiile O.N.U., printr-o alianţă a statelor în găsirea soluţiilor globale de ajungere la o pace eternă, între Om şi Natură.
Nici actuala criză financiară mondială nu a picat din sfere îndepărtate, pe capul lumii, ci a explodat în mijlocul ei, ca o ciupercă atomică, în loc să se fi preîntâmpinat, sau, măcar, imediat după declanşare, să se fi luat toate măsurile de întoarcere a banilor la deposedaţi.
Încurajaţi de trecerea prea uşoară cu vederea a marelui jaf, egalând cu pierderile unui feroce război mondial, alte minţi criminale se miră cum să prelungească agonia întregii lumi descumpănite!
Şi câte alte catastrofe nu ne pândesc şi nu ne macină efemera existenţă! Oare, omul, Stăpân al Universului, să poată schimba unele „apucături” ale naturii, iar, propria lui viaţă, să nu fie capabil să şi-o preschimbe într-o eră de progres continuu, fără reculuri şi dibuiri? Toţi am fi vinovaţi pentru ce s-ar petrece păgubitor pe această planetă, unii pentru lăcomia de a înhăţa truda semenilor, alţii că am primi, cu evlavie, soarta supunerii canine!
Ne trebuie tot mai multă educaţie, pentru a nu deveni cele mai distructive fiare din acest colţ al Universului!

Prof. Nicolae BĂDIŢĂ

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1

asirom

ducons_max