OPINII

Câteva considerente privind Legea educaţiei

de prof. Ion PĂTRAŞCU

Legea educaţiei nu mai putea fi amânată, din cel puţin trei motive:
1. În ultimii 20 de ani, calitatea instrucţiei şi a educaţiei tinerei generaţii s-a depreciat atât de mult încât astăzi abandonul şcolar, analfabetismul şi neştiinţa de carte au atins proporţii îngrijorătoare.
2. Sistemul de învăţământ românesc dinaintea anului 1989 se înscria printre ele mai evoluate şi productive din lume, şi asta pentru că, începând cu anul 1948, el a parcurs o reformă continuă, ce i-a asigurat perfecţionarea tuturor componentelor sale, în acord cu realităţile economico-sociale ale ţării.
3. Învăţământul actual trebuie să înceapă să funcţioneze la timpul viitor, fapt ce presupune o adevărată revoluţie, căci reformele parţiale nu sunt suficiente.
Ca urmare, „PRINCIPIILE GENERAE” ale noii legi a educaţiei trebuie conturate pornind tocmai de la aceste trei motive, şi este necesar să aibă în vedere următoarele trei obiective esenţiale:
a). transformarea revoluţionară a structurii organizatorice a sistemului de învăţământ;
b). revoluţionarea planurilor de învăţământ, a programelor şcolare şi a manualelor pentru elevi;
c). orientarea învăţământului spre viitor.
În mod concret, iată câteva considerente de luat în seamă:

În structurile de învăţământ

Pentru perioada imediat următoare, legea trebuie să prevadă cuprinderea obligatorie a tuturor copiilor de vârstă preşcolară în ciclul de învăţământ respectiv, bine organizat, pe grupe tradiţionale. Este de înţeles justificarea că în această formă de învăţământ lipsa locurilor lasă în afara educaţiei zeci de mii de copii.
În acelaşi timp, credem că pregătirea copiilor pentru şcoală trebuie să aibă continuitate pe tot parcursul ciclului preşcolar, în funcţie de dezvoltarea şi educaţia copilului, şi nu în mod special printr-o grupă pregătitoare, care nu-şi are rostul în ciclul primar, care presupune alte modalităţi de acţiune.
În privinţa celorlalte cicluri de învăţământ, ele trebuie să funcţioneze pe cadrul învăţământului general obligatoriu, de 10 ani, bazat pe o solidă concepţie unitară, cu un caracter deschis, ce acordă şanse egale tuturor şcolarilor, astfel:
- ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR – clasele I-IV
- ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL – clasele V-VIII şi IX-X
- ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL – anii I-IV (zi) şi I-V (seral)
- ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROFESIONAL ŞI DE MAIŞTRII
- ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR
Obligativitatea învăţământului de 10 ani presupune ca şcolarizarea în ciclul primar şi gimnazial să se facă în mod automat, cu toţi copiii de vârstă şcolară, fără probe de admitere şi fără examene finale de absolvire. Pregătirea elevilor se realizează, în principal, prin lecţii, lucrări practice, cercuri şi alte activităţi instructiv-educative.
Accesul în învăţământul liceal trebuie să se facă pe baza unui serios examen de admitere, la cel mult trei obiecte de învăţământ la care poate participa orice absolvent al clasei a VIII-a.
Cei admişi, în limita locurilor planificate, apreciaţi ca valoroşi cu adevărat vor frecventa anii I-IV (V), conform tipului şi profilului de liceu.
Absolvenţii clasei a VIII care nu urmează cursurile unui liceu vor fi obligaţi să-şi continue studiile în clasele IX şi a X-a la şcolile stabilite de inspectoratul şcolar şi autorităţile locale, de regulă, câte o clasă pe comună şi la cele convenite în oraşe.
Aceştia, la absolvirea clasei a X-a, pot să urmeze cursurile învăţământului profesional, în durată de aproximativ 2 ani, în vederea calificării într-o meserie necesară în prezent şi în viitor. De asemenea ei, ca absolvenţi ai claselor a VIII-a şi a X-a, îndeplinesc condiţiile legale pentru admitere în liceul curs-seral, fără a i se afecta astfel parcursul către formele superioare de învăţământ.

În legătură cu evaluarea elevilor

Credem că prevederea propusă de evaluare, din 2 în 2 ani, este forţată şi nebenefică pentru elevi, chiar dacă avem în vedere doar presiunea psihică, pusă pe aceştia. Ea apare ca un exces de zel din partea legiuitorului, având în vedere că evaluarea este un proces continuu, care se face coerent pe tot parcursul anului şcolar.
În plus, legat de acest aspect, experienţa împărţirii anului şcolar pe trimestre s-a dovedit a fi benefică.

În privinţa efectivelor pe clase

Viitorul presupune clase cu un număr mic de elevi, şi asta mai ales la ciclul primar, din motive lesne de înţeles.
Pe de altă parte, având în vedere lipsa de sistematizare a localităţilor rurale şi infrastructura proastă în cătunele izolate, ar fi eficient ca elevii să înveţe în şcolile existente acolo, chiar dacă MINISTERUL DE RESORT dă aprobări speciale pentru efective de 5-6 elevi (clasele I-IV), cu condiţia ca aici să lucreze un dascăl calificat.
În consecinţă, procesul de comasare a şcolii trebuie înfăptuit cu mare responsabilitate privind eficienţa, atât în instruirea şi educarea elevilor, cât şi din punct de vedere economico-financiar.

Prevederile privind reducerea numărului de ore, aerisirea programelor şcolare

Actualizarea lor trebuie să conducă la valorificarea timpului pe care-l are elevul, la parametrii maximi, eliminând astfel orele pierdute, tocind la materii şi făcând teme a căror utilitate viitoare este mai mult decât discutabilă.
De asemenea, credem că este utilă măsura ca părinţii şi elevii să încheie „contracte de studiu” cu şcoala, cu atribuţii şi obligaţii specifice fiecărei părţi, în vederea creşterii răspunderii reciproce în actul de instrucţie şi educaţie. În acest fel, părinţii îşi vor asuma răspunderea concretă privind frecventarea cursurilor de către copii, disciplina şcolară, conduita civică şi multe altele, absolut necesare în pregătirea şi educarea fiilor lui, eliminând astfel, din start, pericolul unor amenzi usturătoare.
La rândul lor, cadrele didactice trebuie să aibă un rol bine definit prin lege ca: studii, funcţii, răspunderi şi obligaţii faţă de elevi.
Dascălii nu trebuie să impună elevului o serie rigidă de valori, ei vor trebui să organizeze sistematic activităţi care să-l ajute pe elev să-şi definească, să-şi explice şi să valorifice propriile valori, ajungând ca acesta să-şi contureze în mod corect atitudinea sa faţă „de timpul în care trăieşte”.
Aşa vor forma dascălii celor tineri un simţ al viitorului. Dascălii trebuie să predea elevilor, nu numai date, ci şi modul de a le manipula. Ca urmare, elevii trebuie să fie capabili să înveţe, să ştie cum să înveţe, cum să renunţe la idei vechi, cum şi când să le înlocuiască cu cele care au viitor, ajungând astfel, cândva în viaţă, să fie şi profesor şi elev în acelaşi timp.
Totodată, legea trebuie să evidenţieze cu claritate şi fără echivoc drepturile de care beneficiază personalul din învăţământ între care:
- promovarea în muncă, de răspundere potrivit experienţei şi rezultatelor obţinute
- să fie ales sau numit în funcţii didactice de conducere, de îndemânare şi control, numai pe bază de competenţă şi valoare
- să beneficieze cu adevărat de toate drepturile ce se conferă prin legislaţia învăţământului
- să fie salarizaţi conform pregătirii profesionale, specialităţii şi funcţiei didactice, apreciindu-se importanţa socială a muncii de instrucţie şi educaţie, a celor care reprezintă viitorul naţiunii.
În sfârşit, dar nu în ultimul rând, o abordare total responsabilă, cu obligaţii clar prevăzute prin legi, trebuie promovată de autorităţi faţă de educaţie.
Educaţia a devenit, încă de la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial cea mai vastă ramură de activitate din lume, în termeni de cheltuieli globale şi termeni de bugetari. Ea se situa astfel pe locul doi, imediat după cheltuielile militare.
În consecinţă, autorităţile noastre, chiar în perioada de criză, fără să privească la vecini, trebuie s-o aprecieze ca o componentă esenţială a eforturilor de dezvoltare şi progres uman ce ocupă un loc tot mai important în politica naţională, astfel ca politicile şcolare să fie direct proporţionale cu progresele pe care timpul istoric le impune în viaţa oamenilor.