ALRO Slatina - modelul unei echipe de succes

Avem o seamă de probleme în viaţa de zi cu zi şi, uneori, se întâmplă să simţim că nu le mai putem face faţă. Drept urmare, curgerea timpului care se petrece pe lângă noi are o viteză pe care destul de greu o înţelegem. Nu avem puterea să vedem că în preajma noastră, într-o societate măcinată, atât din interior, cât şi din exterior, se petrec lucruri care contravin stării generale, ce defineşte fuga pentru liniştea zilei de mâine. În acest peisaj, în care omul contemporan îşi duce existenţa, există şi excepţii. ALRO Slatina, numele care a devenit deja un simbol pentru România, pe piaţa industrială, europeană şi mondială, este excepţia care demonstrează că acolo unde omul este prioritate, cel care defineşte mecanismul economic, performanţa vine aproape de la sine. În momentul privatizării ALRO, nu puţini au fost cei care au pus la îndoială continuarea producerii şi prelucrării aluminiului aici. Se petrecuseră atât de multe tragedii în zona industrială românească, încât temerile erau pe deplin justificate. Nu a fost aşa, ALRO a continuat să ridice ştacheta an de an, iar acum parcă este firesc să te întrebi dacă astăzi, la Slatina, s-ar mai fi produs aluminiu în situaţia în care, în momentul privatizării, nu ar fi existat seriozitate şi bună-credinţă din partea investitorului?
La aproape 45 de ani de la prima şarjă de aluminiu românesc, aproape o viaţă de om, dincolo de performanţa industrială, ALRO a produs ceva ce cu greu poate fi cuantificat: caractere umane modelate prin contactul zilnic cu realităţile economice care determină fluxul de producţie, acolo unde omul intervine în diverse etape. Ipoteza aceasta este pe deplin verificabilă, în condiţiile în care modelarea metalului alb, pe drumul său de la bauxită, apoi alumină calcinată, la produs finit, presupune intervenţie umană, atenţie, concentrare şi puţin suflet.
Într-o cantitate care diferă de la om la om, dar care nu lipseşte, căci mâna omului amprentează timpul într-o eră a tehnologiei avansate. Familia aluminiului românesc defineşte, într-o măsură anume, activitatea companiei, căci aici, prin garanţia preţului corect pentru munca depusă, fiecare ştie ce trebuie să facă.
România, statul contemporan care dirijează pârghiile societăţii, ar trebui să se aplece asupra modelului ALRO, căci evoluţia companiei, una care nu a fost deloc scutită de repercusiunile crizei economice, poate fi exemplul de care este nevoie, atunci când se vrea să se adopte un etalon ce poate fi multiplicat la o scară mult mai mare. Într-un fel, aşa cum nemţii se mândresc cu câteva repere economice, care nu au nevoie de nici o altă prezentare pe meridianele lumii - cine nu a auzit de Mercedes, de Krupp - tot aşa şi noi, românii, putem face din ALRO modelul, emblema, care să ne definească acolo unde ne duc paşii în diverse ocazii. Afacerea de la Slatina nu întinde mâna la buget, nu beneficiază de programe guvernamentale, direct sau indirect, aşa cum se întâmplă în industria auto, unde programul „Rabla” are conotaţii discriminatorii, anticonstituţionale, ba chiar din contră, primeşte din când în când nişte piedici puse de nişte guvernanţi care, de la un ciclu electoral la alt ciclu electoral, au interese de grup, care lovesc nemeritat stâlpii bugetului consolidat. Acolo unde, lună de lună, firma slătineană depune sume uriaşe, în raport cu beneficiile acordate.
O asemenea perlă merită preţuită, căci astăzi, din păcate, pe coroana economiei naţionale sunt din ce în ce mai puţine exemplele care dovedesc respectul în pluritatea valenţelor sale: faţă de mediu, faţă de comunitatea locală, faţă de cei angrenaţi în ciclul de producţie, faţă de stat, faţă de naţiunea română, în general. Iar dacă astăzi, pe piaţa forţei de muncă slătinene, simpla prezentare a calităţii de salariat la ALRO atrage respect, aici nu mai sunt multe de spus. Practic, pe lângă simbolul economic, marcă înregistrată, ALRO există individual şi prin cei care lucrează în această companie.

PS: Povestea lui Ion Stoica este una reală, un episod care defineşte cele prezentate mai sus. Iar de acum încolo, citind despre relaţia dintre un metalurgist şi compania slătineană, veţi înţelege, mult mai uşor, de ce ALRO este un punct de reper pe harta economiei naţionale!

La ALRO SLATINA, am întâlnit muncitori fericiţi
Să redăm semnificaţia nobilă a cuvântului MUNCITOR!

Nimeni în ziua de azi nu încearcă să dezbată problema muncitorului român. Muncitor în sensul clasic al cuvântului, cu toate semnificaţiile sociale care derivă din acest substantiv comun. Nimeni nu aduce în prim-planul cadrului social în care se zbate astăzi România încercările disperate ale proletariatului românesc de a se smulge ratării, de a se sustrage destinului fatal, caracteristic măcinării sterile a acestei clase politice româneşti înfiorătoare, care nu e nici de stânga, nici de dreapta, nici burgheză, nici socialistă – ci una în care pe nimeni nu-l interesează de nimeni, o clasă politică a banului, a politicianismului desuet, unde toate abjecţiile sunt permise şi unde înşelătoria este ridicată la rang de principiu.
Rătăcind prin lumea marilor emanaţi ai Revoluţiei, muncitorul român este complet dezarmat. Nu are curajul, neobrăzarea şi cinismul indispensabile drumului către lumea potentaţilor. Muncitorul român îşi dă seama că, în faţa rechinilor, este un peştişor de rând, un om statistic, un ins oarecare dintr-o mare mulţime.
Iată de ce, stimaţi cititori, încercăm noi astăzi să redăm, în câteva rânduri scrise, demnitatea muncitorului din România (puteţi să luaţi acest cuvânt şi în sensul burghez al vremurilor de odinioară), să redăm conotaţia englezească şi – de ce nu – românească a acestei pături sociale, care încearcă să-şi păstreze neîntinate onoarea, fărâma de umanitate, familia, neamul şi religia, într-o orânduire fals capitalistă, într-o democraţie originală, zidită prost, care ne-a dus într-o fundătură istorică.
În această mare a nedreptăţilor de tot felul, în această deşertăciune a ispitelor şi nemuncii am găsit însă – oameni buni – şi un muncitor cu aspiraţii frumoase, un muncitor fericit, cu o fericire mică, dar statornică şi fără ameninţări viitoare, aflat într-o relativă linişte şi împăcare cu meseria sa de metalurgist, în cadrul Companiei ALRO Slatina. Aflat lângă oameni înţelegători şi infinit mai buni decât politicienii noştri de toate zilele, cu un orizont mai luminos, cu un ritm de viaţă pozitiv, uman, aşa cum ar trebui să fie peste tot în această ţară.
La ALRO Slatina, oameni buni, am întâlnit muncitori fericiţi, între care se află şi Ion Stoica, protagonistul acestui material – semn că nu-i totul pierdut. Semn că onoarea muncitorului român mai poate fi recuperată. Semn că oamenii care conduc această prestigioasă instituţie – ALRO Slatina – ştiu să respecte acest cuvânt nobil, MUNCITOR, fără de care nu ar exista nici ei, nici politrucii noştri, nici beizadelele politrucilor noştri care studiază prostituţia la Paris, Roma, Viena sau Amsterdam.

28 de ani la SECŢIA ELECTROLIZĂ

INTERVIU cu Ion STOICA,
metalurgist ALRO SLATINA, Secţia Electroliză

„Dacă îţi place ce faci,
treci peste toate!”

- Care a fost primul contact al d-voastră cu ALRO?

- În 1983, aveam nevoie de casă, de bani şi era singurul loc unde se putea, la acea vreme, să obţin aceste lucruri. Am stat 12 ani, iar în urma unor probleme familiale, am întrerupt munca 5 ani şi apoi am revenit în această întreprindere.

- De ce tocmai ALRO? De când lucraţi în această secţie?

- Mi-au povestit nişte consăteni că aici au avut realizări şi satisfacţii şi am zis că aici este locul pentru mine. Am zis, iniţial, că stau câţiva ani, până fac rost de casă, şi am avut numai satisfacţii şi realizări. Practic, de aici mi-am realizat viaţa. În total, sunt 28 de ani de când lucrez aici.

- Care este ruta d-voastră profesională?

- Am terminat Liceul de Utilaje şi Maşini Grele la Piteşti. Am lucrat la Canal doi ani de zile şi apoi am venit la ALRO şi aici am rămas. Nu am mai lucrat nicăieri altundeva. Am venit ca simplu muncitor, am făcut cursuri de policalificare, pentru că nu aveam nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce trebuia să fac aici. Am fost câţiva ani cuvist, apoi podist şi, în cele din urmă, şef de echipă de 20 de ani în Electroliză pe două hale, hala 10 şi hala 5. Am parcurs etapă cu etapă.

- Ce părere aţi avut când aţi păşit pentru prima dată în această secţie?

- Sincer să fiu, pentru prima oară nu a fost prea încântător, pentru că acesta este specificul locului de muncă: neîncântător! Dar, în timp, dacă îţi place ce faci, treci peste toate. Nu este o satisfacţie când intri în hala de electroliză, dar eu cred că am reuşit să realizez ceva.

- Vă sunt respectate drepturile salariale în ALRO?

- Eu am avut numai satisfacţii pe toate liniile. Şi pe linie salarială, profesională şi socială, atunci când a fost cazul. Niciodată nu am avut probleme în acest sens.

- Unde lucrează soţia d-voastră?

- Soţia mea lucrează tot în ALRO, la cantină, este bucătăreasă. Am trei copii, o fată de 26 de ani, care a terminat Cibernetica, un băiat căruia nu i-a plăcut cartea şi acum lucrează în construcţii, şi o fată care a terminat, de un an de zile, ASE-ul – Managementul economic. Fata cea mare este căsătorită, ceilalţi doi copii locuiesc încă cu mine.

„Nu cred că există vreo familie de rând să nu aibă probleme financiare!”

- Cum reuşiţi, cu salariul dumneavoastră, să fiţi un cap de familie responsabil?

- Acum este foarte uşor, am scăpat de şcoli, de facultăţi. În perioada când copiii încă erau la facultate, a fost un pic mai greu, dar a trebuit să ne descurcăm. Nu cred că există vreo familie de rând, să nu aibă probleme financiare. Dar, cu înţelegere şi socoteală, se rezolvă toate.

- În ce constă, efectiv, muncă dumnevoastră?

- Lucrez în hala de electroliză, la fabricarea aluminiului electrolitic. Având funcţia de şef de echipă, trebuie să supraveghez oamenii, să-i ajut şi să intervin acolo unde apar anumite probleme tehnologice. Îi ajut pe noii angajaţi, acum nu mai este cazul, pentru că nu se mai rulează, dar, până acum 10 ani, era un rulaj extraordinar. Nu prea făceau oamenii purici pe aici. Acum sunt formate echipe pe ture, fiecare echipă având maistrul ei care răspunde de toată activitatea din punct de vedere administrativ şi productiv.

„Au rămas profesioniştii”

- Cum sunt condiţiile de muncă de astăzi, faţă de cele de la începutul activităţii la ALRO?

- Acum sunt mult mai bune. Munca fizică a omului s-a uşurat foarte mult. În 1983, când am venit pentru prima dată aici, se muncea foarte mult fizic. Acum, datorită modernizării procesului tehnologic, este mult mai uşor. Totul este computerizat, oamenii s-au specializat. Atunci erau şi oameni care nu ştiau carte, puneau degetul pe ştatul de plată, acum nu mai este cazul. În ultimii ani, s-au angajat oameni numai cu liceu sau cu studii superioare. Numai noi, cei din vechea gardă, avem şcoli profesionale sau 12 clase. Au rămas profesioniştii. În acest moment, nu sunt probleme cu personalul. Şi prin seriozitatea lor, nu se mai pune problema să nu vină la serviciu sau să nu-şi facă treaba. Au dispărut problemele de acest gen. În timp, s-a tot selectat personalul şi acum ne lăudăm că avem un colectiv foarte bun. În tot ceea ce constă procesul tehnologic, există armonie.

- Calitatea de angajat al ALRO vă conferă siguranţa zilei de mâine?

- Sigur că da. Atâta timp cât eşti angajat al acestei companii, nu ai voie să ai un eşec, să nu poţi să te descurci, să nu-ţi realizezi, cât de cât, visele.

- Din ce sindicat faceţi parte şi cum credeţi că vă reprezintă acesta interesele d-voastră?

- Fac parte din Sindicatul Alroproduct. Relativ, sunt mulţumit de modul în care ne reprezintă acest sindicat. Dar, întotdeauna există loc de mai bine. Ceea ce depinde de sindicat, se realizează, pentru că sunt foarte multe probleme care nu mai depind de sindicat, ci de conjunctură.

Respect reciproc

- Care este relaţia d-voastră cu şefii ALRO?

- Pot spune că relaţia mea cu şefii mei este chiar colegială. Totul se bazează pe respectul reciproc. Fiecare duce la îndeplinire sarcinile trasate. De-a lungul timpului, nu am avut niciodată vreo problemă cu vreunul dintre şefii mei.

- Cum l-aţi caracteriza pe directorul general Gheorghe Dobra?

- Am avut norocul să lucrez cu dumnealui în primii mei ani de muncă aici, atunci când eram începător în această meserie. Ne-am înţeles foarte bine. Dumnealui era şef de secţie, iar eram eu muncitor. Ne ajuta foarte mult. În ultima perioadă, nu prea mai avem tangenţe unul cu celălalt. Fiecare îşi vede de treaba lui. Într-un cuvânt, de când dumnealui este director general al acestei companii, a fost foarte bine. Puţine companii reuşesc să supravieţuiască în această perioadă de criză. Niciodată nu s-a pus problema ca salariaţii să nu-şi primească salariul 100%. Pentru acest fapt, şi conducerea are un rol foarte important.

„Baza a fost pusă, restul trebuie să facă ei…”

- Care sunt gândurile d-voastră de viitor? Ne referim aici la d-voastră, dar şi la familia dumneavoastră…

- Ca angajat, doresc să îmi văd de treabă ca şi până acum, să-mi duc sarcinile la bun sfârşit până ies la pensie. Ca fiecare părinte, mi-am dorit ca urmaşii mei să-şi termine liceul, apoi facultatea. Doresc ca fiecare să aibă un loc de muncă, ceea ce este foarte important şi să se realizeze. Îi voi ajuta cât pot, dar până la un punct, pentru că nu îi pot ajuta la infinit. Baza a fost pusă, restul trebuie să facă şi ei. Într-un cuvânt, eu sunt mulţumit, foarte mulţumit de ei.

„Am prieteni cărora nu le place politica”

- Simţiţi că România este pe mâini bune, din punct de vedere politic? Ce ar trebui să se schimbe, în opinia dumneavoastră?

- Nu îmi place politica. Nu-mi place să ascult sau să discut despre politică. Sunt mult prea mic eu pentru aceste lucruri. În ziua de azi, politica primează. Când văd că pe un canal TV se discută despre politică, schimb canalul. Mai degrabă, urmăresc emisiuni sportive sau documentare pe Discovery Chanel sau Animal Planet.

- Ce hobby-uri aveţi?

- Îmi place fotbalul şi handbalul. Echipa favorită din fotbalul românesc este FC Argeş.

- Ce face un aluminist în timpul liber?

- Colegii mei au boala pescuitului, eu nu o am. În schimb, îmi place să merg la un prieten, să jucăm table sau remi, stăm de vorbă şi bem un pahar de bere. Totul până la politică. Am prieteni cărora nu le place politica.

CERTIFICAT DE ROMÂN

În astfel de oameni, dragii noştri cititori, şi-au găsit adăpost virtuţile neamului românesc, la astfel de oameni, numiţi simplu MUNCITORI, putem găsi şi onoare şi cumpătare, şi înţelepciune, şi omenie, şi aspiraţii fireşti către o lume normală, normală, normală… Dar asta e posibil, dragii noştri, doar atunci când o companie, precum ALRO Slatina, îi consideră pe muncitorii ei drept parteneri şi nu sclavi pe moşia cuiva!
Unii cred că elitele se află doar în anumite categorii intelectuale, însă aceasta este o mare eroare. Elitele se pot găsi şi în ţărănime, şi în muncitorime, şi în alte pături sociale, care nu presupun neapărat o diplomă universitară. Între elitele neamului românesc, care au făcut puşcărie politică tocmai pentru virtuţile lor luminoase, s-au aflat – pe lângă savanţi, scriitori, ingineri, doctori etc. - şi foarte mulţi ţărani şi muncitori, care au suferit pentru convingerile lor politice şi religioase.
Putem spune, fără nici o ezitare, că Ion Stoica, de la Secţia Electroliză, şef de echipă peste hala 10 şi hala 5, este un muncitor de elită, care merită să i se confere de către Statul român, dacă mai există, un „Certificat de român”, pentru servicii aduse comunităţii în care ne ducem veacul!

Ziarul de Olt şi Linia Întâi