Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

ÎNSEMNĂRI

Astăzi iar, la Telejurnal, am mâncat caşcaval…

de Dumitru SÎRGHIE

Slatina reală este diferită de cea pe care-o prezintă Darius Vâlcov la propria televiziune. Am ajuns să închid televizorul de câte ori îl văd pe primarul nostru etalându-şi inteligenţa şi măreţele realizări ale noii epoci de aur în care trăim. Şi asta pentru că Darius Vâlcov a început să semene cu Ceauşescu. E rupt de realitate… Habar nu are de ceea ce se întâmplă în Cetate, din punct de vedere economic şi social, ca să nu mai vorbim din punct de vedere cultural, fiindcă – sub acest aspect – Slatina este ca o manea, din repertoriul „ministrului (in)culturii naţionale” – Nicolae Guţă.
Să te duci la televizor şi să te laşi pupat în cur până la paroxism, asta înseamnă că Nicolae Ceauşescu n-a murit. Trăieşte în inima şi sufletul lui Darius Vâlcov şi, mai ales, în mentalul subordonaţilor săi, care îi spun în fiecare zi că el este cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai iubit fiu al poporului, cel mai…
E atâta comunism în capul lui Darius Vâlcov că, dacă mâine ar veni la putere Partidul Comunist Român, el ar fi cel mai bun politruc al judeţului Olt, de la abolirea monarhiei şi până în prezent. Are toate calităţile: dă indicaţii preţioase în toate domeniile, este primul finanţist al Oltului, primul vânător, primul pescar, primul secretar, primul inginer, economist de renume mondial, primul… care ocoleşte adevărul fără să roşească şi care ne spune că onor capra noastră socială e ciută, deşi noi o tragem năprasnic de coarne…
Îl felicit pe Dan Bălăşescu, pentru inteligenţa sa de a nu se duce la „televiziunea poporului” şi îl şi înţeleg. Ca fost ziarist, n-ar suporta să fie elogiat, linguşit şi pupat până în celula-tată, de către nişte moderatori, care n-au nicio vină că sunt contemporani cu Darius Vâlcov.
Darius Vâlcov ne vorbeşte despre transparenţă, despre onestitate şi corectitudine, despre respectarea legilor acestei ţări, despre libertatea de exprimare, însă Primăria Slatina este un bastion închis, în care nu poate pătrunde nici musca. Toţi bondarii lui Darius stau la pândă, ca nu cumva din primărie să iasă adevărurile în piaţa publică şi atunci poporul să vadă cât este împăratul de dezbrăcat. Dezbrăcat de caracter, de generozitate, de onoare, de dreptatea şi adevărul pe care le-a clamat şi le clamează pe banii noştri – la televiziunea de partid şi de stat! La Mulţi Ani, Darius Vâlcov, oriunde te-ai afla!

 

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1

asirom

ducons_max