Doi oameni liberi şi o pereche de cătuşe
Pentru a dovedi că există, iar pierderea tuturor alegerilor de către Mircea Geoană şi ai lui, cam de câte ori au avut ocazia, pesediştii olteni au lăsat, în urmă cu câteva zile, să iasă în faţă doi de-ai lor, pentru a demonstra că viaţa este frumoasă şi trebuie trăită în PSD.
Întrucât greii partidului ascut creioane prin Parlament, prin Senat şi Camera Deputaţilor, la atac au ieşit, aşa cum o fac de ceva vreme, Andrei Iordache, purtător de cuvânt al PSD Olt, şi Marius Oprescu, preşedintele PSD Slatina. Ambii au avut ceva de spus, atât împotriva puterii pedeliste, dar şi unul împotriva altuia. (M.C.)
Marius Oprescu este critic la adresa lui Boc şi Băsescu
La prima conferinţă de presă din epoca Ponta, rolul de deschizător de drum i-a revenit şefului pesedist de la municipiu, Marius Oprescu, cel care a trecut în revistă, într-o manieră proprie, poate mai bine decât o fac purtătorii de mesaje ai PSD-ului de la Bucureşti, starea de fapt din România începutului de an 2010.
„Într-o ţară în care lumea este dată afară din serviciu pe capete, într-o ţară în care am trecut de primul milion de şomeri înregistraţi cu acte şi în care sărăcia este la cote maxime, priorităţile Guvernului Boc şi Băsescu sunt schimbarea din funcţie a preşedintelui Senatului, a lui Mircea Geoană, şi revizuirea Constituţiei. Pentru prima oară în viaţa lor, sunt sinceri. Ei nu-şi doresc şi nu şi-au făcut un scop în a scoate România din criză. Au alte scopuri, mult mai importante pentru ei”, declara Oprescu, înainte ca Andrei Iordache să-şi înceapă rechizitoriul la adresa codului portocaliu, care a acoperit România din dimineaţa zilei de 7 decembrie 2009, atunci când Mircea Geoană s-a trezit altceva decât se culcase.
Drumul spre primărie este pavat cu acuze la adresa adversarului
Până acum, Andrei Iordache nu a declarat oficial, având în stânga şi în dreapta patriarhii PSD-ului de la Olt, că vrea să fie primar la Slatina. Dar în pofida informaţiilor care vin pe surse faţă de o intenţie a sa de a candida la Primăria Slatina, Iordache nu a spus niciodată, „nu”.
Din postura de candidat neanunţat, dar şi probabil pentru a-şi dovedi loialitatea faţă de un PSD din care se pleacă pe capete, acesta a titrat împotriva lui Darius Vâlcov, primarul Slatinei, preşedintele PD-L Olt, o serie de acuze împănate cu figuri de stil. Altfel, Iordache acuză edilul Slatinei de amestec în treburile interne ale unei instituţii ce se vrea independentă: Prefectura Olt.
„Dar ce vreau eu să scot în evidenţă este că, după ce Consiliul Judeţean Olt, legal constituit, a promovat o hotărâre în care condiţiile de legalitate au fost îndeplinite, instituţia prefectului a atacat în instanţă… Fără a invoca vreun motiv anume… Mi se pare un atac direct din partea instituţiei prefectului la adresa justiţiei. Prin această acţiune a instituţiei prefectului şi, de fapt, a-şi scoate această instituţie din acest scandal, doar că Darius Vâlcov se comportă ca pe propria lui moşie, iar sute de mii de locuitori ai judeţului Olt suferă efectiv pentru că bugetele locale sunt blocate. Cred că este prea mult să blochezi activitatea financiară a 112 localităţi, doar pentru că primarul Slatinei, Darius Vâlcov şi ai lui, puţini, din jur, nu se mai satură cu banii slătinenilor…”, explică astfel Iordache, cu nuanţe pesediste, circul de la Consiliul Judeţean Olt, acolo unde preşedintele CJ Olt, Paul Stănescu, a împărţit judeţul după nevoile celor roşii, galbeni deopotrivă, iar sărăcia bugetară a lăsat-o primarilor PD-L.
După ce a intrat în ograda internă a pedeliştilor, pe care i-a taxat pentru toate relele pământului, Iordache a scos pe masă cătuşele! Chiar dacă sunt de jucărie, ele sunt dăruite primarului Slatinei, căruia îi cere să se oprească, dacă nu, va avea parte de ele: „Ori să se obişnuiască cu ele, ori în speranţa că va pricepe semnalul şi se va opri să-i mai jecmănească pe slătineni”.
Până la închiderea ediţiei, pe surse, ştim că obiectele care definesc o persoană privată de libertate rămăseseră tot în sediul PSD. Cine ştie cine are nevoie de ele, că doar după vreo doi primari pedelişti şi un edil liberal, luaţi până acum, normal ar fi ca la rând să ajungă şi un pesedist. Iar PSD Olt este cea mai mare organizaţie din ţară.
Contre la scenă deschisă
Luat de val, Andrei Iordache a ţinut să-şi declare, puţin după colţ, candidatura la Primăria Slatina, mai mult sub forma unor răspunsuri venite la nişte întrebări adresate pe această temă de către nişte jurnalişti curioşi. Răspunsul său afirmativ a fost aşezat în banca declaraţiilor de intenţie de către preşedintele PSD Slatina, Marius Oprescu, cel care atunci când Iordache spunea: „Voi candida”, aşeza înaintea acestei afirmaţii o rostire suavă „Dacă”. Deci, adunând şi împărţind, în sume egale, candidatura lui Iordache la Primăria Slatina, ea este aşezată în PSD Olt sub semnul „Dacă”. Iar ştim cu toţii că „Dacă” şi cu „Parcă” se plimbau cu-o barcă… |