ANALIZE CIVICE

Vinovaţi pentru Starea Naţiunii

de prof. Ion PĂTRAŞCU

După 20 de ani de „construcţie capitalistă românească”, starea naţiunii este jalnică. În ciuda câtorva „acumulări pozitive” care se datorează timpului istoric, starea naţiunii se caracterizează prin dimensiuni negative cutremurătoare:
- sărăcie cu accente de foamete şi cazuri de suicid
- şomaj în masă şi groază pentru ziua de mâine
- 2 milioane de români au părăsit ţara din cauza sărăciei
- corupţie şi fărădelege
- stat suprabirocratizat şi bugetofag
- analfabetism şi neştiinţă de carte, în creştere
- o naţiune bolnavă şi suferindă
- nesiguranţă personală şi decădere morală
- lipsă de perspectivă şi pesimism
Ei bine, o asemenea situaţie face notă total discordantă cu pretenţiile începutului de mileniu III, într-o ţară ca România care dispune de un uriaş potenţial economic şi uman.
Cu resursele sale economico-agricole, România poate asigura lejer hrana pentru aproximativ 80 de milioane de oameni.
România are o poziţie geo-stretegică extraordinară, extrem de tentantă.
România are un potenţial uman care o situează pe o poziţie de frunte în Europa.
România se mândreşte cu originea sa latină în estul Europei, cu cea mai lungă şi glorioasă istorie, de 2000 de ani.
În consecinţă, pe acest fond contradictoriu, se impun două întrebări legitime:
- De ce s-a ajuns aici?
- Cine sunt vinovaţii pentru „starea naţiunii?“
La prima întrebare se poate răspunde, dar cu multe alte semne de întrebare:
- INCOMPETENŢĂ ŞI PROSTIE?
- REA VOINŢĂ?
- DEZINTERES FAŢĂ DE NAŢIUNE?
- ADVERSITATE DIN AFARĂ?
- luate individual sau toate la un loc.
Răspunsul este foarte complex, şi cred că formularea lui va aparţine istoricilor.
La a doua întrebare însă, se poate răspunde exact şi cu date concrete, astfel:
- un răspuns general care implică CLASA POLITICĂ în ansamblul său, prin PARTIDELE POLITICE, indiferent de orientare doctrinară.
- un răspuns concret care priveşte anumite segmente politico-sociale după cum urmează:
a) EXECUTIVELE şi componente ale autorităţilor centrale şi locale
b) MULŢI PARLAMENTARI
c) ANUMIŢI JUSTIŢIABILI
d) UNII LIDERI DE SINDICAT
e) OAMENI DE AFACERI
f) SLUGILE MOGULILOR DIN „MASS-MEDIA”
Azi, numai despre EXECUTIVE, prin prisma premierilor ce s-au succedat din 1989 până acum, şi asta pentru că premierul ocupă (este) cea mai importantă funcţie în stat. El este cel mai responsabil pentru că îşi alege colaboratorii, le dirijează activitatea şi îi controlează în ceea ce fac.
Astfel, primul premier post-decembriest, prea plin de el şi înfumurat, învăluit parcă într-o aură mesianică, nu ştia absolut nimic despre „arta conducerii”. Ca urmare, din păcate, are „meritul” de neiertat că a dat semnalul de „lichidare” a economiei naţionale pe care o considera ca un „morman de fiare vechi” şi „duşman al capitalismului”. Aşa înţelegea el că trebuie să înceapă „făurirea capitalismului” în România. Dacă ar fi fost măcar un elev silitor, ar fi ştiut că încă din prima jumătate a secolului XIX, muncitorii englezi, în lupta lor pentru „mai bine”, renunţaseră la distrugerea maşinilor şi utilajelor. De altfel, acest premier nu a învăţat nimic nici ulterior, şi în consecinţă a involuat atât politic cât şi personal – familial.
Următorul premier nu ştia nimic despre programele de guvernare, fie de stânga, fie de dreapta. A crezut că „scrâşnind din dinţi”, şi confiscând valută, poate să conducă în mod „contabilicesc” o societate şi aşa în derivă. S-a înşelat amarnic.
Cel care i-a urmat la conducerea EXECUTIVULUI venea cu două atribute, absolut necesare etapei: ORGANIZARE şi PLANIFICARE. Din păcate, n-a dovedit că are calităţi de conducător, şi astfel a ratat un adevărat moment istoric pentru ţară, acela de a demara construcţia tipului de „economie socială de piaţă”.
Înlocuitorul său „n-a văzut” nici la propriu, nici la figurat. Lipsit de vlagă, incapabil să stăpânească o coaliţie contra naturii, nu s-a remarcat prin nimic. Aflase ceva foarte vag despre rolul proprietăţii private şi de aceea a redus totul la ce înţelegea el prin „privatizare”. Efectul a fost negativ şi ca urmare a părăsit repede scena politică.
Cel care i-a urmat a fost lipsit de orice viziune pentru mandatul său, a venit cu un penibil program de guvernare cu nişte obiective „mărunte”, cu termene care seamănă mai degrabă cu un plan de măsuri al unei organizaţii de sindicat. A căzut repede în anonimat, probabil şi pentru că-şi petrecea o mare parte din timp scriind poezii. Măcar de-ar fi fost reuşite. Noroc însă cu minerii, căci altfel nimeni nu şi-ar mai aminti de el.
După el, noul premier, practic cu două funcţii, a reuşit să stopeze „prăbuşirea”, dar prin măsuri monetar-financiare, în care era specialist, şi mai puţin prin măsuri economico-productive eficiente.
Începutul de mileniu aducea un premier cu un CV de calitate, atât înainte de 1989, cât şi după. Prea o speranţă pentru ţară, căci anunţa a fi capabil şi ferm. După doi ani de mandat a căzut însă în capcanele tentante ale unor privatizări păguboase pentru ţară. De aici şi până la alte afaceri „neortodoxe”, comentate pe larg în presă, n-a mai fost decât un pas; ca urmare a fost implicat în procese privind veniturile sale se fac şi astăzi valuri. A rămas aşadar un personaj extrem de controversat.
Următorul premier a început mandatul său foarte timid şi nesigur. Pe parcurs, deşi „a prins coajă”, nu s-a putut impune pe culoarul favorabil creat de aderarea ţării la Uniunea Europeană. N-a ştiut să fructifice avantajele integrării. Deşi cotizam disciplinat, riguros şi la termen, el n-a fost capabil să gestioneze accesarea unor fonduri uriaşe, destinate României. În loc să apese pe acceleraţia economică (aşa cum o făcea cu maşinile şi motocicletele sale), a încurajat consumul fără noimă, determinând, în mod indirect, îndatorarea la bănci a milioane de români, puşi astăzi în situaţii aproape imposibile.
În plus, în ultima perioadă a mandatului, a risipit bugetul naţional pe criterii de clientelism politic lăsând vistieria ţării goală.
Pe acest fond al sărăcirii, în ascensiune, criza economico-financiară a provocat un adevărat dezastru naţional.
Premierul actual a preluat o „gestiune naţională” precară. Deşi se înfăţişează ca un om corect, bine intenţionat şi doritor să redreseze ţara, îi lipseşte curajul şi fermitatea în acţiune.
Unele O.U.G s-au dovedit a fi neconstituţionale, bâlbâielile în explicarea legii salarizării unitare şi a legii pensiilor, ieşirile „prosteşti” ale unor subalterni, nu fac altceva decât să sporească neîncrederea şi pesimismul.
Ce să facă pentru a fi premierul de faţă, atât de necesar acestei etape?
Îi recomandăm ca de SĂRBĂTORILE PASCALE să meargă în comuna natală, să discute cu consătenii săi! Suntem convinşi că aceşti oameni care-l preţuiesc cu adevărat vor fi deschişi, şi-i vor sugera cele mai realiste măsuri ce trebuie luate de urgenţă.
Toate aceste idei şi propuneri să le analizeze, să le filtreze cu cei mai buni specialişti, iubitori de ţară, iar în acest mod poate va reuşi să întocmească cel mai bun program naţional de guvernare, cu care să scoată naţiunea română din impas.
În plus, se impune să acţioneze cu curaj şi forţă, şi numai în interesul celor mulţi, „fără ură şi părtinire”.
Ca parte EXECUTIVĂ, în România postdecembristă s-au succedat trei preşedinţi, cu trăsături caracteristice diferite şi nu întotdeauna benefice pentru naţiune.
Primul preşedinte a demonstrat că este un foarte bun ideolog şi teoretician, un excelent orator în ale politicii. I-a lipsit însă spiritul practic, de acţiune şi poate că de aceea CORUPŢIA şi CAPITALISMUL DE CUMETRIE au luat proporţii.
Ultimul preşedinte are un simţ practic, de orientare imediată, foarte pronunţat, dar îi lipseşte rafinamentul politic şi ca urmare unele intenţii ale sale au eşuat.
Preşedintele dintre cei doi n-a fost însă înzestrat nici cu una, nici cu alta, şi va rămâne în istorie doar ca nume.
Sigur că răspunderea acestor „personalităţi” are doar un caracter politico-moral. Asta pentru că, din păcate, cu trăsături specifice de conducător te naşti. Dacă nu le ai, nu te angaja să conduci o naţiune! Este adevărat că mai sunt şi cazuri când ele se dobândesc, dar numai de oamenii cu un caracter foarte puternic, cu o voinţă de fier.
Se vor găsi oare asemenea oameni în viitorul apropiat, întru salvarea naţiunii?