Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

Negarea negaţiei:

„Nu sunt în grupul lui Iordache, nu sunt adversarul lui Toma!”

dan_sovaImediat după anunţarea rezultatului de la Romexpo, atunci când pesediştii şi-au pus un nou preşedinte, au început jocurile de glezne, pentru formarea unor poli de putere în teritoriu, din perspectiva conferinţelor judeţene care vor avea loc în PSD, în această primăvară.
La Olt, nu este nici o noutate să spui că împotriva candidaturii lui Ion Toma, preşedintele în exerciţiu al PSD, se conturează candidatura lui Florin Iordache, deputat de Romanaţi, olteanul care s-a bucurat atunci când Ponta a câştigat în faţa lui Geoană. Ca într-o pauză de mercatto, atunci când se fac transferurile în lumea fotbalului, se conturează susţinători pentru o tabără, pentru alta. Pe bursa informaţiilor primite pe sursă, senatorul Dan Şova era dat, până mai ieri, ca membru în echipa lui Iordache. Însă, cea mai autentică informaţie poate fi culeasă chiar de la cel despre care se vorbeşte pe la colţuri. Aşa că, declaraţia dată Ziarului de Olt, de senatorul oltean, infirmă zvonurile legate de o eventuală poziţionare a sa în afara echipei lui Ion Toma: „Nu sunt în grupul lui Iordache, nu sunt adversarul lui Toma!”
Aşa că, în prezent, senatorul Dan Şova este mai departe partener, la câştig, chiar şi la pagubă, cu actuala structură care defineşte echipa PSD Olt, acea echipă care, din 2005 încoace, nu a pierdut nici o bătălie politică în judeţul Olt. Că, la Bucureşti, alţii le-au irosit pesediştilor olteni munca făcută atâta amar de vreme...! (M.C.)

Valeriu Steriu e însărcinat…

valeriu_steriu…să formeze în judeţul Olt structura judeţeană a partidului fără nume! În fapt, este vorba de acea formaţiune politică formată în jurul parlamentarilor independenţi, cei care, în ultimele luni, au părăsit PSD şi PNL pentru a se asocia unui proiect politic căruia, până acum, fostul pesedist, ministru Apărării, Gabriel Oprea, i-a conturat primele elemente.
Trecut în grupul independenţilor în urmă cu mai bine de o lună, după ce a părăsit PSD, Steriu, prin calitatea sa de deputat ales în Colegiul 4 - Balş, pare cea mai bună soluţie pentru a face din noul partid o structură credibilă la nivelul judeţului Olt.
Respectat, apreciat de o parte dintre primarii pesedişti olteni, cu care a fost coleg până în ianuarie a.c., acesta are de partea sa imaginea unui politician căruia nu i se pot imputa prea multe lucruri negative. Lăsând de o parte chestiunea cu traseismul politic, deputatul are, la prima vedere, capacitatea de a fi un lider judeţean capabil să conteze pe piaţa politică locală, acolo unde cercul se închide în jurul a trei puncte: PD-L, PSD şi PNL.
În câteva emisiuni televizate, transmise de canalele de ştiri din România, la începutul săptămânii, Valeriu Steriu a recunoscut implicarea sa în proiectul lui Gabriel Oprea. Rămâne ca acest partid să se înfiinţeze o dată, iar la Olt să fie configurată echipa care să bată la porţile afirmării politice pe plan local. (A.D.)

La început, a fost Roşia Montana

daniel_barbulescuPe vremuri, nu foarte îndepărtate, circula un banc, unul prin care România poate scăpa de criză, de sărăcie, în situaţia în care această ţară ar declara război americanilor. Evident că am pierde această bătălie, ulterior, ar urma să fim anexaţi, ca un al 53-lea stat, în consecinţă, ocupanţii n-ar avea decât să vină şi să investească în infrastructură, în economie.
La o scară, a unui alt timp istoric, problema aceasta s-a mai întâlnit acum vreo 2000 de ani, atunci când romanii i-au tras-o de două ori lui Decebal. Numai că, atunci, urmaşii Romei nu s-au grăbit să investească şi ei măcar în vreo două autostrăzi complete, în ţara ocupată. De aceea, probabil, guvernanţii noştri nu se grăbesc astăzi să declare război Americii. Însă, mai există o portiţă: includerea României, cu tot ce se găseşte în ea, pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Primul pas a fost făcut deja de deputatul Daniel Bărbulescu, cel care salută prima etapă făcută în acest sens:
„Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO mulţumeşte domnului Kelemen Hunor, ministru al Culturii şi Patrimoniului Naţional, că în urma discuţiilor purtate cu membri comisiei a luat decizia de a demara procesul de includere a zonei Roşia Montana în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Comisia consideră că acest demers corespunde poziţiei privilegiate a României în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură şi permite prezervarea patrimoniului de la Roşia Montana. Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO se angajează să susţină acest proiect, la nivel naţional şi internaţional, prin toate mijloacele aflate la dispoziţia sa”.
Opinia publică din România aşteaptă ca după pasul numit Roşia Montana să fie definitivat proiectul prin care întreaga ţară să treacă în jurisdicţia altora. Că de ai noştri guvernanţi ne-am convins cu toţii! (M.C.)

Socialişti, la cârciumă!

socialisti_pesPe canale de comunicare, aparent neoficiale, lumea de stânga din judeţul Olt sau, mai degrabă, o parte a ei, a fost anunţată că în penultima zi a lunii februarie, într-un restaurant select, de pe malul Oltului, acolo unde, de obicei, se fac nunţi, are loc o întâlnire a socialiştilor europeni, la care participă figuri politice din Oltenia. Dar niciodată nu-i bine să te duci cu sacul gol la pomul lăudat!
Drept urmare, reuniunea respectivă a devenit o şezătoare parlamentară, unde, în pofida încercărilor, uneori, nepoliticoase, ale unuia dintre organizatori, preşedintele PES activists România, Victor Negrescu, capul de afiş
l-au ţinut doi parlamentari olteni, aleşi pe stânga, cu legături în lumea reală a cercurilor puterii: independentul Valeriu Steriu şi pesedistul Florin Iordache. S-au vorbit discuţii, s-au oferit din partea celor doi răspunsuri la întrebări nepuse, s-a prezentat persoana care va administra la Olt structura judeţeană a PES activists, Mirela Vasile, un lider de sindicat prin Sanitas Olt. Dar oficial, către media locală prezentă la eveniment s-a transmis un punct de vedere, exact ca pe vremea când România era condusă tot de un socialist, Nicolae Ceauşescu. Comunicat în care am găsit, înainte de începerea manifestării, şi puncte de vedere care erau scrise, deşi ele se vroiau o sinteză a ceea ce a fost.
Fără nici un fel de introducere, apelând doar la simţul critic al cititorului, vă reproducem întocmai mostra semnată, care ne aminteşte tuturor de vremurile când limba română era una de lemn:
„PES activists România – militanţii Partidului Socialiştilor Europeni, structura europeană a partidelor de stânga din Europa, organizează azi, 27 februarie, ora 11h, la sala Zytto, din Slatina, o dezbatere dedicată soluţiilor oferite de stânga europeană la actuala criză economică.
Situaţia critică economică în care se află România, dar şi alte ţări din Europa, necesită o abordare nouă cu privire la economia mondială, iar din această nouă viziune nu poate lipsi latura socială. Participanţii la conferinţă vor încerca să prezinte propria viziune asupra măsurilor necesare pe care România şi Europa trebuie să le adopte pentru a susţine o relansare economică, pe baze noi, a societăţilor europene.
Conferinţa este de asemenea prilejul pentru judeţul Olt de a lansa propria structură PES activists, condusă de d-na Vasile Mirela, şi de a prezenta oportunităţile pe care socialiştii europeni le oferă membrilor PSD şi simpatizanţilor de stânga din judeţul Olt.
Prezent la manifestări, preşedintele PES activists România, Victor Negrescu, a declarat: „PES activists îşi propune să sprijine în judeţul Olt activitatea Partidul Social Democrat, contribuind cu o dimensiune europeană la munca politică a organizaţiei locale. Înfiinţarea unei structuri în Olt este o oportunitate pentru judeţ, deoarece prin intermediul nostru primarii de stânga, precum şi simpatizanţii curentului politic pe care îl reprezentăm, vor putea intra în contact cu parteneri de stânga din Europa, realiza schimburi de experienţă ce pot fi benefice comunităţilor locale şi participa la faţa locului la campaniile electorale organizate de partidele surori din Europa. Membrii PES activists pot fi persoane de toate vârstele interesate de dezbaterea pe teme europene care sunt membrii şi simpatizanţi ai partidelor membre PES“.
PES activists Europa a luat fiinţă în 2006 la iniţiativa Partidului Socialiştilor Europeni, din dorinţa de a aduce pe agenda publică a ţărilor membre UE dezbaterea pe teme europene şi de a promova activitatea PES la nivelul instituţiilor europene. În prezent, la nivel european, există peste 20.000 de membrii şi peste 200 de grupuri locale active, în timp ce, în România, sunt înscrişi peste o mie de militanţi PES, în 37 de structuri judeţene”.

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1

asirom

ducons_max