ÎNSEMNĂRI

Pentru cine plânge poporul?

de Dumitru SÎRGHIE

Visul de aur al lui Darius Vâlcov este decapitarea politică a liderilor PSD şi PNL, Ion Toma şi, respectiv, Ioan Ciugulea. Utilizează în această acţiune „nobilă” toate resursele sale materiale, spirituale, conspirative, umane, (in)umane şi, mai ales, mediatice. S-a ajuns până acolo încât „maşina de război” democrat-liberală de la Olt să funcţioneze la toţi parametrii, pentru a-i da jos din fruntea partidelor lor pe inamicii publici nr. 1, Toma şi Ciugulea.
Liderul PD-L Olt îşi foloseşte toată inteligenţa şi resursele de şiretenie, amestecându-se în treburile interne ale PSD şi PNL. El îşi neglijează astfel propria formaţiune, în interiorul căreia sunt nişte lupte de gherilă, aflate pe punctul de a ajunge la urechile opiniei publice, mai dihai decât în prima repriză desfăşurată cu câteva săptămâni în urmă. Atunci când Darius Vâlcov a fost nevoit să-şi dea demisia pe sticla propriei televiziuni. Domnia-sa însuşi a declarat atunci că este inutil să râzi de nereformarea PSD şi PNL, din moment ce democrat-liberalii săi se află în antichitatea unei reforme morale, cât de cât acceptabile.
L-am aplaudat atunci pe Darius Vâlcov pentru sinceritate şi mi-am reproşat în barbă faptul că, uneori, l-am criticat cam dur, atunci când credeam că el chiar nu vede câţi prostănaci, aventurieri şi carierişti fără niciun Dumnezeu s-au oploşit în acest partid de sorginte socialistă.
Din momentul în care însă lui Darius Vâlcov i s-a recomandat de la Bucureşti să pună batista pe ţambal şi să aştepte cuminte deznodământul alegerilor interne, PD-L Olt a rămas exact cum a fost în clipa în care eternul preşedinte - interimar - şi-a anunţat demisia televizată. Un partid ros de lupte interne, în goana celor ce-l alcătuiesc după putere şi bani din buzunarul general. Un partid în care colcăie doar interesele personale ale mai multor găşti şi grupuri, care au multe să-i reproşeze şefului lor, dar care însă sunt hotărâte să adopte politica tăcerii, lucrând subteran la deplasarea de pe soclu a „celui mai iubit fiu al poporului”.
În astfel de vremuri, cugetă ei în stil canin, e păcat să pleci de la măcelărie. Şi asta se întâmplă mai ales după ce „căpitanii” lui Darius i-au găsit acestuia punctul nevralgic, acel „călcâi al lui Achile”, în direcţia căruia ei îşi îndreaptă săgeţile, aşteptând momentul prielnic să le slobozească.
Cel care controlează voinţa Biroului Politic Judeţean al PD-L Olt se află în preajma lui Darius, turnându-i gogoşi zi de zi şi promiţându-i fidelitate până la moarte… Darius îl cunoaşte pe de rost, i-a simţit de multe ori pe propria-i piele muşcătura veninoasă, însă el se manifestă ca un om ţinut în captivitate chiar de cel pe care l-a făcut OM. L-a ridicat de la stadiul de maimuţă,
l-a îmbrăcat în haine nemţeşti, l-a dus în localuri selecte şi i-a arătat ce înseamnă libertatea omului cu bani şi libertinismul deşănţat al celor ajunşi – printr-un accident al istoriei – în fruntea bucatelor…
Dacă Darius Vâlcov, în aceste momente grele pentru el şi PD-L Olt, nu face o remaniere radicală în conducerea partidului, ca şi în Primăria Slatinei, îndepărtându-i pe cei care sapă la detronarea sa, el riscă să rămână în istoria slătinenilor ca o dulce amintire, plăcută şi fulgurantă.
Pentru binele judeţului, al Slatinei şi al democraţiei, în general, un grup de ziarişti, format ad-hoc din foşti susţinători ai săi, pe când el avea 21-22 de ani, este hotărât să-l apere „de ţânţari şi de tăuni şi de alte spurcăciuni”, care roiesc ameninţător deasupra viitorului său politic.
Facem asta, conştienţi de faptul că pentru Darius Vâlcov, în caz de despărţire, nu va plânge poporul, aşa cum plânge pentru Gutău de la Vâlcea şi pentru Solomon din Bănie…
Fiindcă, oameni buni, am observat, în ultimul timp, că poporul plânge doar pentru cei săltaţi de DNA!
Amin!