ANALIZE CIVICE - S.O.S. ROMÂNIA

„După 20 de ani”

de prof. Ion PĂTRAŞCU

De o bună bucată de vreme, Ziarul de Olt oferă spaţiu publicistic unui distins profesor, un iremediabil îndrăgostit de istorie, Ion Pătraşcu, un cadru didactic ce, deşi pensionar, mai are multe de spus despre cele care au fost, despre cele care sunt.
Punctele de vedere venite din partea sa sunt adevărate exerciţii de liberate, căci domnia-sa nu coabitează sentimental cu nici un partid politic, cu nici o orientare publică, de natură civică, din cele care există astăzi.
Fost inspector general al învăţământului oltean, înainte de 1989, atunci când în pofida detractorilor de astăzi se făcea carte, Ion Pătraşcu primeşte, cu onoare, din partea editorului, cel care întreţine ideea Ziarului de Olt, spaţiul cuvenit pentru a expune idei şi concepte, cum greu găseşti astăzi.
Acceptă ideea că nu domnia-sa este deţinătorul adevărului absolut, susţine dialogul deschis, dar dincolo de acestea, rândurile lui Ion Pătraşcu merită să fie citite de cei care vor să înveţe câte ceva din experienţa unui om care a marcat existenţa atâtor generaţii.

Ca orice român, mă întristez de fiecare dată când aflu că România - patria noastră - se află mereu pe o poziţie codaşă în cortegiul statelor din Uniunea Europeană.
M-am întrebat dacă există totuşi un domeniu cu care să „ne remarcăm”? Şi, cred că ar fi unul, fie el chiar şi nebenefic, acela al unei „VIEŢI POLITICE TREPIDANTE”, care curge din etapă în etapă şi cu cheltuieli foarte mari.
Astfel, etapa alegerilor europarlamentare, cu coloratura de acuzaţii „care mai de care”, a fost urmată de etapa campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Românii s-au dispus şi s-au indispus cu „fel de fel”.
Etapele următoare au fost cele două scrutine din 22 noiembrie şi 6 decembrie 2009, care au oferit cele mai spectaculoase acuzaţii la adresa învingătorului şi învinşilor.
Anul 2010 a debutat cu etapa „ÎNTÂLNIRILOR RELAXANTE”, în staţiuni pitoreşti, a principalelor partide preocupate mai mult de soarta proprie.
Etapa următoare este cea a Congreselor mai mult sau mai puţin extraordinare. Ele vor dezbate programul, statutul şi cadrul organizatoric.
Tot ca român le sugerez să includă pe ordinea de zi un raport care să se refere la „Politica partidului (PSD, PNL, PD-L), în ultimii 20 de ani”, şi efectele ei „benefice” (sau nu) asupra poporului român, axat pe:
a) nu în explicaţii teoretice, ci cu efecte practice, cu indicatori concreţi asupra nivelului de trai.
b) să o facă comparativ cu perioada dinainte de 1989, pentru a demonstra „superioritatea capitalismului”
c) abordarea să aibă în vedere şi punctul de plecare a celor două tipuri de societate, adică perioada 1945-1950, respectiv anul 1989.
Aşa s-ar contura o AXĂ DE TRECERE – SOCIALISM VS CAPITALISM
Abordarea unei asemenea teme ar fi extrem de utilă, pornind de la „misiunea istorică” a unui partid politic, bazată pe o anumită doctrină şi pe un anumit program, cu care să ajungă la putere pentru a promova interesele cetăţenilor. Având în vedere că toate cele trei partide politice au fost la putere în aceşti 20 de ani, este oportună analiza sugerată mai sus.
Câteva puncte de reper ar putea fi luate în considerare. Apariţia socialismului în România a fost posibilă – a nu se înţelege necesară – în urma războiului, prin prezenţa tancurilor sovietice.
A fost bine, a fost rău? Istoria va răspunde.
Ce se ştie însă este că România anilor 1945-1950 era o ţară distrusă de război. Seceta şi foametea acelor ani a înrăutăţit viaţa românilor. Obligaţiile enorme, ca ţară învinsă au îngreunat şi mai mult situaţia poporului român.
„Lupta de clasă” a distrus o mare parte a elitei naţionale.
DAR, VIAŢA trebuia refăcută în toate componentele ei. Cine erau cei ce se angajau la o asemenea „minune istorică”? Aveau ei competenţa necesară? Acţionau cu bună credinţă şi în sens patriotic? Conjunctura externă favoriza sau nu?
Şi la aceste întrebări va răspunde ISTORIA.
Ce mai ştim noi însă, cei care am trăit acele vremuri?
Putem explica prin prisma anilor de dinaintea lui 1989. În acea perioadă tabloul societăţii româneşti era extrem de complex, cu multe elemente concrete ale vieţii propriu-zise asupra cărora şi-a pus amprenta parcursul istoric al celor 40 de ani de socialism.
SOCIALISMUL ca sistem ideologic nu-şi dovedise superioritatea faţă de capitalism. El continua să rămână la stadiul de utopie pusă în practică în secolul al XX-lea, cuprinsă de o puternică criză doctrinară.
Trebuie să fim însă de acord că în acest parcurs, practica socialistă a funcţionat chiar cu minusuri, tocmai pentru că de multe ori a făcut abstracţie de ideologia marxist-luministă.
În consecinţă, tabloul economico-social al României anului 1989 se înfăţişa astfel:
- o economie funcţională, ce asigura un export şi un import ţinut sub control
- asigurarea locurilor de muncă, absolut suficiente, şi venituri decente pentru toţi, de la câştigul lunar la locuinţă, la concediul de odihnă, învăţământ, cultură şi sport.
- România îşi plătise datoria externă, ba mai mult, avea de făcut mari încasări din afară.
Unii consideră că a fost rău, alţii spun că a fost bine?!
- Sistemele sociale funcţionau bine: Învăţământ, Sănătate, Cultură, Sport, Securitate personală, chiar dacă uneori „CÂNTAREA ROMÂNIEI”, „DACIADA” sau altele, stârneau anumite comentarii. Ele generau însă un fel de patriotism activ, chiar dacă adversarii îl socoteau „naţionalism periculos”
Sigur că nu trebuie să trecem cu vederea nici carenţele cotidiene din viaţa oamenilor: cota de carburanţi la mijloacele de transport, deşi România dispunea de cantităţi enorme de benzină şi motorină, circulaţia duminicală cu numere pare şi impare, televiziunea celor două ore, libertatea de exprimare, libertatea de circulaţie, etc.
Şi, cu toate astea, românii au avut puterea de a le contrabalansa: asocierea cu amicii în deplasările duminicale, antenele pro-bulgari şi pro-sârbi, sumedenia de bancuri, multe dintre ele la adresa autorităţilor, cu eternul BULĂ, vizitele multora în interiorul sistemului din care nu lipseau galeriile din DRESDĂ, COMPLEXUL POSTDAM – BERLIN, PRAGA, BUDAPESTA, CRACOVIA-VARŞOVIA, MOSCOVA etc.
Aşadar, ca o concluzie, deşi SOCIALISMUL este apreciat astăzi de numeroşi politicieni, analişti, comentatori, inşi din mass-media, ca o societate inferioară, el a avut parte în România de oameni de acţiune, competenţi, valoroşi, animaţi de patriotism în toate structurile şi subsistemele societăţii care au ştiut să imprime un curs real, practic şi benefic pentru români.
Comparativ cu SOCIALISMUL, CAPITALISMUL este asociat în zilele noastre de mulţi aveniţi ca IDEOLOGIE, EXISTENŢĂ ISTORICĂ, PROGRES ECONOMIC, INVENŢII şi CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ, etc – SUPERIOR şi de PERSPECTIVĂ.
Pornind de la acest CONSIDERENT, partidele noastre ar merita să analizeze la Congresele proprii ce au reuşit să facă în societatea românească pentru interesul general al celor peste 20 de milioane de români. Şi asta, acum, la 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989.
S-o facă însă în mod responsabil şi patriotic, căci pentru cei mulţi realitatea românească este crudă.
Să o facă cu mult curaj, pentru că această realitate crudă se datorează – a se înţelege limpede – nu sistemului capitalist în sine, ci faptului că cei care pretind că-l pun în practică s-au dovedit incapabili şi incompetenţi, atât politic, cât şi profesional şi moral.
Acest raport ar trebui structurat pe un cadru de întrebări şi răspunsuri clare şi concrete, şi nu aiuritoare şi sforăitor politicianente, ca de pildă:
- de ce nu s-a valorificat, prin „corectare şi ajustare” economia anului 1989, în loc să o distrugem prin lozincile de atunci: „lichidare”, „morman de fiare vechi”, aşa cum au făcut alte ţări? Era necesar un mare proiect economic, prin care industria cu perspective, agricultura, modernizarea mediului rural, reţeaua de autostrăzi, oraşele, să devină motoare ale creşterii economice.
- de ce s-a întârziat reforma statului şi s-a mers pe promovarea clientelismului politic, încurajând corupţia?
- de ce toate programele de guvernare au fost petice de hârtie, fără viziune şi fără direcţie, generând aproximativ un milion de şomeri?
- de ce a crescut aparatul biroctratic cu cheltuielile aferente, iar acum restructurările au devenit obiecte şi subiecte de speculă politică?
- de ce s-a ajuns în situaţia ca guvernul să se împrumute la greu, astfel încât în anii ce vor veni, achitarea acestora va deveni o povară considerabilă pentru popor?
- de ce codul legislativ este în mare măsură anihilat prin adoptarea de legi speciale, care facilitează inegalitatea între oameni?
- de ce toate subsistemele sociale funcţionează prost?
- de ce siguranţa cetăţeanului este o bagatelă?
- de ce nivelul de trai al celor mulţi se depreciază pe zi ce trece?
Vor avea politicienii forţa să iasă din logica electorală a promisiunilor şi acuzaţiilor reciproce şi să spună adevărul, sau:
„VORBA POETULUI„
„CĂCI EU ÎN LUMEA MEA MĂ SIMT NEMURITOR ŞI RECE”