ÎNSEMNĂRI

Inspectoratul fricii

de Dumitru SÎRGHIE

Îmi place să cred că Marius Bălaşa, până mai ieri, şeful Inspectoratului Şcolar din Olt, a picat datorită bunului-simţ pe care-l are şi, mai ales, naivităţii sale politice, aceea de a crede că ar fi avut vreun prieten în PD-L Olt. Poate greşesc în privinţa bunului-simţ, însă – într-o şerpărie politicianistă, cum este cea din PD-L Olt, el chiar părea „ultimul portocaliu virgin”. Asta, tocmai prin refuzul său de a executa nişte comenzi politice, care-i depăşeau limitele viziunii sale despre lume şi viaţă, opunându-se organic încălcării unor reguli fie şi minimale, conform celor şapte ani de acasă, pe care Marius Bălaşa îi are.
A rămas la conducerea IŞJ Olt şi fascinantul Marin Ionică fost coleg de partid cu Hrebenciuc şi Michi Şpagă, fiind uns cu toate alifiile şi neavând nicio tresărire de conştiinţă în a executa maiestuos ordinele politice şi în a da Cezarului (lui Darius Vâlcov adică) ceea ce i se cuvine Cezarului: adică SATISFACŢIE deplină şi multe altele, care ţin de subteranele politicii româneşti. Sub imperiul acestor impresionante abilităţi ale lui Marin Ionică, acelea de a-şi face şeful fericit, stau caracteristicile unui om pe care am pretenţia că-l cunosc mai bine chiar decât Darius Vâlcov. Un om a cărui generozitate am cunoscut-o (nu numai subsemnatul, ci mai toţi ziariştii din Olt, care au avut ceva de spus de-a lungul vremii), un om politic care a avut măsură şi echilibru şi, mai ales, a avut acea înţelepciune şi minimă morală, care se traduceau astfel: „Să nu fac cu premeditare rău la un om, să-l ajut dacă este la ananghie şi – mai mult – de acolo, de unde eu am băgat mâna mai adânc, să-i ofer şi amărâtului ceva!” Avea mentalitatea unui senior, plecat de jos, din Argetoaia Doljului, şi ajuns sus de tot, însă fără a uita de unde a plecat. Fără a uita învăţăturile creştineşti ale mamei sale, Bobocica, o ţărancă înţeleaptă care – cu siguranţă – îi spunea: „Înfăptuieşte BINELE, Mărine, şi aruncă-l pe apă, că ţi se va întoarce!”
Din păcate, astăzi, d-l Marin Ionică joacă în alt film. Distribuit într-un rol care, deşi la început nu i s-a potrivit, i-a intrat în carne, în oase, în sânge: rolul CĂPCĂUNULUI de la IŞJ Olt! El taie şi spânzură pe criterii eminamente subiective şi politice, demite directori care au doar vina că au învăţat carte mai multă decât el, instalează pe alţii în loc, care au fost, până mai ieri, nimic sau cel mult îndrumători de lucru manual şi maeştri de împletituri de răchită şi coşuleţe din pănuşi de porumb, destituie, înfierează cu mânie proletară, loveşte pe la spate… Uită, cu desăvârşire, că PD-L nu poate rămâne veşnic la Putere şi nu ia în calcul un lucru fundamental: oare cum se va uita în ochii foştilor lui camarazi din PSD, în ochii dascălilor, care au lucrat odinioară pentru el şi pentru partidul lui, iar astăzi se comportă cu ei într-un mod atât de mizerabil?!
Unde sunt manierele de altădată ale lui Marin Ionică? Cum se explică faptul că atâta timp cât a fost mare şi tare s-a comportat ca un domn, iar astăzi – rămas în cursă, printr-un miracol – a devenit unealta şi berbecul unei maşini politice care ne demonstrează că Nicolae Ceauşescu n-a murit: că trăieşte în inimile şi atitudinile unor politruci, care au făcut din IŞJ Olt un inspectorat al fricii şi al încălcării oricăror valori morale.
Dumnezeu nu bate cu ghioaga, domnule Ionică!