Auf Wiedersehen, Hönsel!

La începutul celei de-a doua săptămâni a lunii ianuarie, de pe locul unde trebuia să fie sediul administrativ al Hönsel România, nişte maşini de mare capacitate, încărcate de o automacara gigant, au ridicat de la sol containerele în care lucraseră până atunci cei care administrau terenul concesionat de la Primăria Slatina în vederea construirii unei fabrici care să realizeze piese turnate din aluminiu pentru industria auto, sub marca Hönsel.
Mai mult, următoarea etapă a desfiinţării unei investiţii care nu va mai începe a reprezentat-o recuperarea gardului metalic ce împrejmuia incinta de la marginea Slatinei, la ieşirea spre Milcov Deal.
Pe 13 ianuarie, nimic nu mai amintea că acolo se puseseră bazele unei investiţii de câteva milioane de euro. Criza, dar şi reorganizarea companiei germane au anulat visul câtorva sute de slătineni, şi nu numai, de a avea un loc de muncă în industria auto. De acum încolo, caii lăsaţi în libertate de cetăţenii de etnie romă din Milcov vor avea o păşune mai mare. Românilor de pe aceste meleaguri le rămâne doar amăgirea, visul frumos care a fost desfiinţat în urmă cu câteva zile.
Auf Wiedersehen, Hönsel! (Alin DOROBANŢU)
|