Interviu despre starea politicii cu
Andrei IORDACHE
purtător de cuvânt
Partidul Social
Democrat Olt
„Fac astăzi un apel de suflet la slătinenii care au votat altceva decât Traian Băsescu: să înţeleagă că încrederea şi speranţa nu le-o poate fura nimeni”
- Domnule Andrei Iordache, am vrea să ştim, alegerile au fost câştigate de Traian Băsescu sau au fost pierdute de Mircea Geoană?
- N-aş vrea să ne grăbim, haideţi să mai avem puţină răbdare şi să vedem ce se întâmplă. Personal, consider că, în cazul în care judecătorii Curţii Constituţionale resping contestaţiile depuse de PSD, alegerile au fost câştigate de Traian Băsescu. Dacă însă admit contestaţiile, Mircea Geoană va fi preşedintele României.
- Putem vorbi de greşeli din partea staff-ului social-democrat?
- Cred că, la trei zile după încheierea celuide-al doilea tur de scrutin, am putea vorbi despre orice altceva decât să facem o analiză corectă în legătură cu alegerile de duminică.
- Este greu de crezut într-un verdict favorabil PSD-ului din partea Curţii Constituţionale. În acest caz, domnule Iordache, cui rămân cei care au votat cu Mircea Geoană?
- Vedeţi dumneavoastră, din punctul meu de vedere, acum asta este principala problemă ce trebuie rezolvată. Diferenţa dintre cei doi este atât de mică încât nu cred că ne-am putea permite să-i abandonăm pe cei care au crezut în noi şi l-au votat pe Mircea Geoană. Aş vrea pe această cale ca cei peste cinci milioane de români în care se regăsesc şi cei peste douăzeci de mii de slătineni care au votat Mircea Geoană şi Crin Antonescu să ştie că nu sunt singuri. Votul lor nu este un vot pierdut şi, personal, eu voi lupta până la ultima sursă de energie pentru a le apăra încrederea şi speranţa care şi-au pus-o în votul din 6 decembrie. Cine nu-i respectă, cel care îi consideră duşmanii naţiunii, acela nu merită să vorbească în numele poporului! Fac astăzi un apel de suflet la slătinenii care au votat altceva decât Traian Băsescu: să înţeleagă că încrederea şi speranţa nu le-o poate fura nimeni.
- Au fost fraudate aceste alegeri?
- Toată lumea ştie că da! Am ajuns, iată, ca în România anului 2010 toată lumea să ştie că au fost fraudate aceste alegeri. S-au cumpărat voturi, s-au dat pacheţele de tot felul, au fost adunaţi oameni, s-au condiţionat locuri de muncă şi s-au promis funcţii. Pentru toate aceste lucruri, pentru divizarea brutală a societăţii româneşti, pentru toate excesele care s-au făcut în campania electorală, clasa politică în frunte cu preşedintele, oricare va fi acela, trebuie să-şi ceară scuze!
- Face şi politicianul Andrei Iordache acest lucru?
- Categoric da! Mai ales acum când simt nevoia să-mi cer personal scuze pentru toate excesele din această campanie. E ceva normal şi aştept acelaşi lucru şi din partea partenerilor de competiţie de la Olt!
- Vă mulţumeşte scorul obţinut pentru Mircea Geoană de PSD Olt?
- În condiţiile în care în Slatina şi în judeţul Olt s-a dat un milion pentru un vot, s-au acordat atâtea cadouri, faptul că douăzeci de mii de slătineni şi şaizeci la sută din olteni au votat Mircea Geoană, este un rezultat bun, un rezultat care trebuie să pună pe gânduri politicienii din judeţul Olt, cei care au ca principală datorie să-i respecte pe toţi slătinenii, pe toţi locuitorii Oltului.
- Credeţi că vor accepta liberalii olteni reconfigurarea majorităţii în Consiliul Judeţean Olt, alături de PD-L, aşa cum le cere Darius Vâlcov?
- Nu ştiu, nu vă pot da eu acest răspuns şi, oricum, consider că, în acest moment, este un lucru prea puţin important pentru locuitorii acestui oraş, pentru olteni chiar, pentru toţi cei care, acum, în prag de sărbători, sunt pe cale de a-şi pierde încrederea şi speranţa. Este, dacă vreţi, încă o dovadă că, în general, politicienii abordează teme false, fiind în continuare departe de cetăţeni şi de marile lor probleme.
- Ce viitor politic mai poate avea Mircea Geoană?
- Ce paradox poate naşte politica! După ce Mircea Geoană este votat de peste cinci milioane de români, după ce a redat încrederea şi speranţele acestora, se poate pune iată în discuţie chiar şi viitorul politic al acestuia…
- De unde vine, domnule Iordache, forţa politică a preşedintelui Traian Băsescu?
- E simplu. După părerea mea, această forţă o are, în mare parte, atât din faptul că nu respectă legile, cât şi în ultimă instanţă din greşelile adversarilor.
- Este societatea civilă capabilă de o reconciliere cu politicienii?
- Nu este de datoria societăţii să găsească punţi de legătură cu reprezentanţii clasei politice, este datoria politicienilor, ca după douăzeci de ani, să coboare în lumea reală, acolo unde nu este prioritară schimbarea unui vicepreşedinte de Consiliu Judeţean sau cine va fi directorul Hergheliei Brebeni.
- În acest caz, de unde credeţi că trebuie început, când vrem şi dacă vrem să o luăm de la capăt?
- Dacă într-adevăr vrem să schimbăm ceva, nu întotdeauna trebuie să cerem de la alţii, ci trebuie să începem cu noi. Fiecare dintre noi trebuie să înceapă odată să creadă că el este primul care trebuie să se schimbe, iar dacă o luăm de la capăt, nu înseamnă că tot ceea ce a fost până acum este obligatoriu aruncat. Eu, Andrei Iordache, încep cu mine!
- De ce credeţi că au ieşit românii la vot pentru alegerile prezidenţiale?
- Mulţi au ieşit pentru a schimba ceva, unii pentru continuitate, alţii, din păcate, pentru un milion de lei şi un kilogram de făină. Inevitabil, îmi pun şi eu întrebarea: oare de ce au ieşit la vot toţi cei încolonaţi? Răspunsul îl ştim cu toţii.
- Ce spuneţi, cum ar trebui să arate viitorul guvern?
- Elena Udrea, prim-ministru, evident! În rest, ştie ea mai bine ce are de făcut…
- Dar dacă ar fi ieşit Mircea Geoană preşedinte, nu era la fel de bun şi Marian Vanghelie?
- Ce să mai spun, era poate la fel de periculos, la fel de trist.
- Cât a contat presa în această campanie?
- Personal, cred că, la un moment dat, excesul de prezentare în antiteză, omul bun cu omul rău, a devenit toxic! Asta e ceea ce cred eu, Andrei Iordache.
|