ÎNSEMNĂRI

„Să mi se usuce dreapta,
dacă o voi întinde aventurierului!”

de Dumitru SÎRGHIE

La 22 decembrie 1930, I.G. Duca devine preşedintele Partidului Naţional Liberal. Criza economică bântuia lumea, iar I.G. Duca încerca să niveleze mai vechile asperităţi faţă de regele Carol al II-lea şi de camarila sa. El a uitat, se pare, că la sosirea lui Carol Caraiman la Bucureşti, în ziua de 8 iunie a anului 1930, a dat o declaraţie celebră: „Să mi se usuce dreapta, dacă o voi întinde aventurierului!”
Intrarea în graţiile regale avea să-l coste mai târziu, atunci când acesta, ca prim-ministru, a dorit să impună şi să apere principiile democratice, într-o lume românească prinsă tot mai mult în vârtejul anarhiei. A căzut victimă manevrelor regale, neloialităţii unor colaboratori apropiaţi şi ferocităţii legionarilor. A avut o carieră politică fulgerătoare, dar merituoasă.
Astăzi, Partidul Naţional Liberal este condus de profesorul Crin Antonescu – liderul charismatic, care a introdus o linie a moralităţii în partid, jurând aproape ca şi înaintaşul său împuşcat în gara de la Sinaia, că nu-i va întinde dreapta aventurierului Traian Băsescu, un adevărat monarh absolutist şi dominat de ideea totalitară.
Spre deosebire de ceilalţi preşedinţi post-decembrişti ai PNl, Crin Antonescu şi-a precizat cu toată limpezimea marile comandamente ale viziunii sale politice de dreapta: ideea de ordine, ideea de progres democratic, ideea asanării sociale şi ideea naţională.
Generoase idei pentru o ţară dusă pe culmile disperării de un preşedinte despotic şi un prim-ministru obedient şi incapabil, precum Emil Boc.
Din păcate, pentru vizionarul Crin Antonescu, inamicii săi cei mai puternici se află chiar în interiorul PNL, iar aceştia au o căpetenie întruchipată în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu. Un om politic valoros, călit în luptele şi capcanele populistului Traian Băsescu, însă lipsit de caracterul şi demnitatea pe care le are Crin Antonescu.
Noi ştim că liberalii au în genă latura pragmatismului şi a compromisului, în dorinţa lor de înavuţire, însă cineva (în cazul nostru Crin Antonescu) trebuia să facă o reformă morală a acestei formaţiuni, scoţând în faţă bunul-simţ şi demnitatea.
Avem mulţi prieteni primari social-democraţi care – sătui de cele două partide feseniste (PD-L şi PSD) - ne-au declarat că sunt dispuşi să treacă în tabăra lui Crin Antonescu, în caz că acesta rămâne ferm şi nu strânge mâna aventurierului de la Cotroceni.
Credem că preşedintele Crin Antonescu a căutat în istoria trecutului PNL învăţăminte pentru acţiunea lui politică de acum. Soarta i-a înzestrat cu prisosinţă creierul, sufletul şi inima şi, de aceea, românii mai au răbdare încă cinci ani, pentru a-şi vedea visul cu ochii: acela de a avea la Cotroceni un bărbat de stat, drept şi ferm, care n-a avut de-a face nici cu comunismul, nici cu mafiile economice transpartinice, cu care se mândresc celelalte partide.