Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

Români, vă mulţumesc!

traian_basescu

Unii mi-aţi dat încredere, alţii mi-aţi dat o lecţie.
Pentru toţi voi fi un preşedinte mai bun!

Voi sunteţi cei care m-aţi votat, cei care l-aţi votat pe Mircea Geoană sau cei care nu aţi ieşit la vot. De la toţi am învăţat câte ceva. Unii mi-aţi dat încredere şi speranţă pentru a continua reformele pe care le-am început, alţii mi-aţi dat o lecţie pentru greşelile pe care le-am făcut. Voi face tot ce-mi stă în putere să mă ridic la înălţimea aşteptărilor voastre şi să fiu Preşedintele de care România are nevoie.

Avem mult de lucru. Însă împreună vom reuşi.

 

Topul Firmelor - a XVI-a ediţie, sub semnul crizei

topul_firmelorHotel Parc din Slatina a găzduit miercuri, 9 decembrie a.c., târziu, spre seară, cea de-a XVI-a ediţie a Topului Firmelor oltene. Evenimentul desfăşurat sub egida Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Olt a adus în discuţie 690 de companii clasificate în top 10. Dintre acestea, 289 au fost firmele situate pe locurile unu – trei. Absenteismul laureaţilor a fost însă nota dominantă a topului. În fruntea clasamentelor întocmite pe diverse categorii, în raport cu domeniile de activitate, s-au regăsit cam aceiaşi participanţi din ediţiile desfăşurate în anii anteriori. Doar pe ici, pe colo, s-au mai inversat nişte locuri între societăţile oltene. Criteriul de evaluare a fost făcut pe baza rezultatelor economice şi financiare ale societăţilor, cele raportate la organele fiscale ale statului. (C.E.)

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1