Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

Criza continuă, iar numărul şomerilor creşte lunar în judeţul Olt

ajofm_oltÎn momentul declanşării crizei economice mondiale, majoritatea românilor era conştientă de faptul că avea să traverseze, poate una dintre cele mai negre perioade de după 1989. Puţini erau însă cei care se gândeau că România, ca multe alte state ale lumii, nu va reuşi să găsească drumul cel mai scurt, şi cât mai eficient, de revenire la normalitate.
În consecinţă, aşa se face că acum, în loc să asistăm la o redresare, fie ea cât de mică a economiei naţionale, continuăm să parcurgem neputincioşi toate etapele unei crize de al cărei sfârşit părem a fi încă atât de departe. Astăzi, realitatea ne arată că tinerii absolvenţi cu greu îşi mai găsesc serviciu, că tot mai mulţi oameni rămân fără un loc de muncă, iar tot mai numeroşi sunt cei care acceptă să lucreze pe salarii derizorii, cu speranţa că într-o zi le va fi mai bine.
Inevitabil, toate acestea nu aveau cum să-i ocolească nici pe olteni, pe cei care în aceste momente văd şi simt cum numărul şomerilor continuă să crească lunar şi în judeţul nostru. În acest sens, conform ultimelor statistici prezentate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, referitoare la rata şomajului înregistrat până la sfârşitul lunii octombrie 2009, aflăm că s-a ajuns la un îngrijorător procent de 8%, totalizându-se un număr de 14.380 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.
(Claudiu ENE)

A scăzut numărul şomerilor fără indemnizaţie

După cum se arată în aceeaşi statistică prezentată de AJOFM Olt, referitoare la numărul şomerilor înregistraţi la nivelul judeţului nostru, aflăm că din numărul totalul al şomerilor, 8.035 de persoane au primit indemnizaţii de şomaj, de 75% şi respectiv 50%, în vreme ce aproximativ 6.350 reprezintă numărul celor care nu primesc indemnizaţie. În acest sens, mai trebuie evidenţiat că numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 1.050 persoane, în timp ce numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 580 de persoane faţă de luna anterioară.
De asemenea, aşa cum se mai arată în evidenţele prezentate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, rata şomajului în rândul femeilor a ajuns la 6,3%, iar din numărul total al persoanelor fără un loc de muncă, 37,7% sunt femei. Şi de această dată, aşa cum era de aşteptat, cel mai mare număr de şomeri din judeţul nostru, se înregistrează în municipiul Slatina, cu peste 7.300 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. Urmează oraşele Caracal, Corabia şi Balş, în timp ce oraşul Drăgăneşti-Olt, cu un număr de 756 de şomeri, rămâne constant în acest clasament nedorit.

Cei mai mulţi şomeri vin din rândul muncitorilor

Din punct de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale, în urma datelor statistice prezentate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, este în primul rând format din muncitori, cu cca. 11.550 de cazuri, urmaţi de 1.970 de persoanele cu studii medii, şi alte 868 de şomeri din rândul celor cu studii superioare. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai des întâlnită în rândul şomerilor, la sfârşitul lunii iunie a.c., cele mai multe cazuri semnalate rămân cele ale persoanelor cu vârsta între 40 şi 49 de ani, unde s-a înregistrat un număr total de 4.065 de astfel de cazuri. Urmează persoanele cu vârsta între 30 şi 39 de ani, în timp ce la capătul opus se situează persoanele a căror vârstă este cuprinsă între 25 şi 29 de ani, cu un număr de 1.075 de şomeri.
Cu toate acestea, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, continuă să desfăşoare încă numeroase acţiuni specifice pentru încadrarea în muncă a persoanelor care le solicită sprijinul, sperând ca pe viitor să se găsească soluţii şi în cazul acestora.

Sprijinul AJOFM Olt, insuficient pentru şomerii olteni

Faptul că reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt continuă să caute diverse soluţii şi alternative pentru cei interesaţi în vederea ocupării unui loc de muncă este şi de această dată demonstrat prin cele aproximativ 755 de persoane încadrate în muncă până la sfârşitul lunii iunie a.c. Serviciile de care aceste persoane au beneficiat au fost în special cele axate pe mediere, informare şi consiliere profesională, dar şi o serie de concursuri pentru formare profesională. Tot aici trebuie amintită şi acordarea de alocaţii şomerilor care se încadrează înainte de expirarea şomajului, în acest sens fiind încadrate un număr de 31 de persoane din judeţul Olt. Subvenţionarea locurilor de muncă pentru absolvenţii de învăţământ, prin încheierea unor contracte de solidaritate, precum şi stimularea mobilităţii forţei de muncă şi acordarea unor prime absolvenţilor înregistraţi la agenţie vin să completeze sprijinul atât de necesar dat de AJOFM, prin varietatea de servicii oferite şomerilor din judeţul Olt.

Disponibilizările continuă şi în perioada următoare

Din păcate, în ceea ce priveşte situaţia disponibilizărilor colective, conform datelor înregistrate la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt, nici pentru lunile următoare nu sunt anunţate veşti îmbucurătoare. Astfel, în perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2010 au fost anunţate disponibilizări colective pentru un număr de 762 de persoane din următoarele domenii de activitate: lucrări speciale de construcţii, lucrări de geniu civil, cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase. De asemenea, nu vor scăpa nici o parte din cei care activează în domeniul de fabricare a materialului rulant, în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, precum şi în fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente.

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

hyundai

hellios_1