Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

Vocea opoziţiei

Marius Oprescu şi Andrei Iordache
demască abuzurile puterii pedeliste

Singura formaţiune politică din judeţul Olt care are ceva de spus împotriva sistemului oligarhic PD-L este PSD, prin reprezentanţii săi: Marius Oprescu, preşedintele PSD Slatina, şi Andrei Iordache, purtător de cuvânt al PSD Olt. Cei doi sunt de o vreme încoace apariţii constante în zona social-democraţiei, aflaţi în contradictoriu, prin opiniile prezentate, cu ceea ce exprimă puterea portocalie, PD-L, atât la nivel local, cât şi la nivel central. Atenţi la mişcările adversarului, Oprescu şi Iordache ţin să exprime poziţii, altele decât cele agreate de cei care deţin instrumentul puterii în această perioadă.
Luni, 9 noiembrie 2009, aceştia au prezentat opiniei publice o serie de atitudini menite să provoace dialoguri cu adversarii politici. Dialog care, din păcate, întârzie să aibă şi celălalt partener, pentru că, până acum, nimeni din PD-L Olt nu a susţinut puncte de vedere care să demonteze exprimările lui Marius Oprescu şi Andrei Iordache.

Sistarea lucrărilor la reabilitarea termică a blocurilor

marius_oprescuEfectele anotimpului ploios sunt în atenţia lui Marius Oprescu, cel care ţine să transmită un mesaj slătinenilor care locuiesc în cele câteva blocuri unde se execută în prezent programul de reabilitare termică. În opina sa, aplicarea plăcilor de polistiren pe faţadele îmbibate de ploaie ale blocurilor este dăunătoare apartamentelor în care se execută această lucrare: „Cetăţenii trebuie să înţeleagă că ei au puterea să dispună sistarea lucrărilor până la uscarea faţadelor exterioare. Prin aplicarea acestei spume, practic, toată umiditatea nu mai iese în exterior, ea generând igrasie în interiorul apartamentelor. Oamenii sunt singurii să dispună sistarea lucrărilor, pentru că apartamentele care se plachează sunt proprietatea lor şi nu a lui Darius Vâlcov sau a lui Vasile Blaga”.
Liderul pesediştilor slătineni, tot pe această temă, îi îndeamnă pe oameni să insiste asupra calităţii lucrărilor, căci, chiar dacă se vorbeşte de un termen de garanţie, este greu de crezut că peste ani, în cazul apariţiei unor defecţiuni, vor mai veni constructorii să remedieze ceea ce se lucrează astăzi superficial.

Andrei Iordache aşteaptă răspuns de la PD-L şi PNL

andrei_iordacheÎn urmă cu două săptămâni, purtătorul de cuvânt al PSD Olt, Andrei Iordache, lansa o provocare către PD-L şi PNL, în vederea participării reprezentanţilor din cele trei partide la o confruntare electorală bazată pe teme prezidenţiale. Însă, dacă dinspre PNL au venit ceva mesaje, care ar susţine această idee, dinspre PD-L Olt, şi tăcerea e un răspuns: „A trecut o săptămână, evident, cum am anticipat, laşitatea, incompetenţa, frica, au făcut să nu primim nici un semnal din partea televiziunii OLTv, nici din partea PD-L. Diferenţierea e greşită, pentru că OLTv, din păcate, de o bună perioadă de timp încoace, nu este decât un tonomat în care mogulul Darius Vâlcov bagă bani pentru a se promova pe sine şi gaşca lui de interese”.

Suspendarea city-managerului, solicitare pesedistă

O altă temă adusă în atenţia opiniei publice de către cei doi lideri social-democraţi, dată de un context special, cel prin care managerul Slatinei a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, este tocmai suspendarea acestuia, a lui Minel Prina, din funcţia deţinută. „Aş mai face un apel către Vâlcov, poate el nu ştie, dar noi am aflat: Prina este trimis în judecată pentru fapte de corupţie! Apelul nostru ar fi un gest de maturitate sau de bun-simţ, din partea lui, (n.n. Darius Vâlcov, primarul Slatinei), de suspendare a city-managerului pe perioada procesului în care este implicat. În condiţiile în care nu va face acest gest, ca protest, promitem să fim prezenţi, într-un număr destul de mare, în sala de judecată, îmbrăcaţi în roşu”, declara Marius Oprescu, preşedintele PSD Slatina.
Pe aceeaşi notă, în completare, Andrei Iordache consideră că televiziunea locală ar putea transmite, în direct din sala de judecată, derularea acestui proces, tot aşa cum a dovedit disponibilitate în transmiterea mitingului electoral al lui Traian Băsescu de la Craiova.

Traian Băsescu eşte aşteptat, măcar de pesedişti, la Slatina

Atât Oprescu, cât şi Iordache, au avut plăcerea să răsucească încă o dată cuţitul în rana vie a pedeliştilor olteni, cei care suferă profund de faptul că preşedintele lor face naveta prin ţară, tranzitând Slatina, acolo unde nu vrea nici în ruptul capului să oprească. În opinia lor, acest gest al lui Băsescu arată că acesta nu consideră şi nu respectă, nu numai locuitorii judeţului Olt, cât şi activul său de partid de la Olt, care, dacă vrea să-l vadă, fie se uită la televizor, fie merge la o bere prin Craiova sau Piteşti.
În sens opus, Marius Oprescu a arătat că Mircea Geoană, candidatul Partidului Social-Democrat, s-a aflat în ultimii ani de foarte multe ori pe meleaguri oltene, pentru a cunoaşte direct nevoile celor care locuiesc în această parte de ţară. Mai mult, dacă s-ar întâmpla să vină, pesediştii slătineni sunt dispuşi să-l întâmpine pe Băsescu şi să-i adreseze câteva întrebări legate de modul cum a înţeles să fie un preşedinte doar pentru o parte din România. Însă, cei doi anticipează că Traian Băsescu nu va veni la Slatina, acolo unde el ştie foarte bine că nu are încrederea populară de care-l asigură liderii locali. (Alin DOROBANŢU)

PD-L Olt, un PDSR mai mic

Când îl aud pe Darius Vâlcov vorbind despre realizările sale edilitare, săvârşite ca primar al Slatinei, îmi scot pălăria în faţa lui şi, cât de cârcotaş aş fi, nu pot decât să apreciez împlinirile sale, transformările suferite de Slatina în cei cinci ani de când acesta este edilul-şef, sunt întotdeauna argumente de partea sa. Acest lucru, în particular, este recunoscut şi de către adversarii săi, de ieri, de azi şi de mâine. Când acelaşi subiect vorbeşte de moralitate, de cinste, de corectitudine, mă abţin să-l cred, poate dintr-un motiv ce ţine mai departe de o legătură personală dintre primarul Slatinei şi cel care scrie aceste rânduri. O legătură care astăzi se conjugă la timpul trecut. Nu insist pe această temă acum, nu o voi face niciodată, pentru că mizez pe faptul că cei care l-au criticat din acest punct de vedere iar astăzi sunt în preajma sa vor reveni la sentimentele care i-au consacrat şi vor începe, în cel mai scurt timp, să târâie cu el, aşa cum au făcut în urmă cu ceva vreme, aşa cum vor face de poimâine încolo.
Însă, atunci când Vâlcov vorbeşte despre reformarea clasei politice, despre curăţenia din partidul pe care-l conduce, despre PD-L Olt, nu pot accepta la nesfârşit această blasfemie, această palmă dată pe obrazul unei idei, acea sclipire cu care Vâlcov a convins prima oară, în vara anului 2004. Aici, indiferent de ce vor spune detractorii de serviciu, cei care îşi laudă din postura de tonomate şeful lor de astăzi, intervine materialul probatoriu, cel care desfiinţează ideea că PD-L Olt este un partid în care criteriile de evaluare sunt cele ale performanţei, ale nontraseismului politic. De aceea, în susţinerea acestei cauze, în continuare, autorul acestor rânduri se vede nevoit să demonstreze că
PD-L Olt este, în anul de graţie 2009, un PDSR mai mic, în care justeţea cauzei de dreapta este apărată de oameni legaţi de istoria stângii oltene, de PDSR, nu de PSD, exact acel partid împotriva căruia Vâlcov a militat atunci când majoritatea slătinenilor a votat omul noului val al politicii oltene.
Am ales pentru a vă prezenta în continuare doar câţiva pedeserişti, oameni care, în 2004, erau în stare să-l strângă de gât, care l-au scuipat doctrinar, unii chiar în sens propriu, atunci când băiatul cel tânăr din poveste era privit drept Făt-Frumos-ul politicii locale.
( Alin DOROBANŢU)

marin_ionicaMarin Ionică - de la trasul în ţeapă la omul de încredere

Nu Gheorghe Păunescu a fost principalul adversar al lui Darius Vâlcov în 2004. Simbolul sistemului mafiot, al congregaţiei ticăloşite, în opinia şefului de azi al PD-L, a fost Marin Ionică, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. Pe acesta era cât pe aci să-l tragă în ţeapă în faţa Prefecturii Olt, la sfârşitul lui octombrie 2004, atunci când acesta era, după ce pierduse preşedinţia CJ Olt, prefectul judeţului. Între timp, acesta a ajuns candidatul PD-L la conducerea judeţului, şi puţin a lipsit ca fostul baron, aşa cum era făcut de Vâlcov, să câştige acest post. Nu a fost să fie, dar asta nu-l împiedică cu nimic să activeze astăzi pentru propăşirea ideilor pedeliste.

daniel_barbulescuDaniel Bărbulescu - deputat PD-L, a cărei notorietate a fost făcută de Marin Diaconescu

În preajma alegerilor locale din vara anului 2008, într-o conjunctură misterioasă, într-o noapte de vară, după un scenariu decupat din „Răpirea din Serai”, Daniel Bărbulescu, un tânăr de excepţie, ajunge de la PSD, după o ucenicie politică săvârşită la PDSR, în PD-L. Cei care spun că a sărit din lac în puţ, ştiu ei ceva, şi ştiu bine. Pe timpul cât era la PSD, Daniel Bărbulescu se remarca prin atacuri dure, din postura de preşedinte al PSD Slatina, împotriva „afacerilor necurate” din Primăria Slatina, condusă atunci, ca şi acum, de… Darius Vâlcov. Probabil că acum Daniel Bărbulescu militează tot pentru aceeaşi cauză.

victor_dimaVictor Dima - primarul PD-L, coleg de partid cu Ion Iliescu

Dintre primarii pe care îi deţine în portofoliu PD-L Olt, mulţi au cochetat, de-a lungul vremii, cu PDSR, cu PSD. Cea mai elocventă dovadă a integrării PD-L în PDSR, deşi acest partid nu mai există, este primarul comunei Coteana, Victor Dima. Acesta s-a afirmat ca unul dintre cei mai prolifici edili comunali, tocmai atunci când era membru PDSR. Deşi pare incredibil, în comuna sa, mulţi dintre locuitori cred şi astăzi că acesta este coleg de partid cu Ion Iliescu. Asta pentru că, nostalgic din fire, Dima nu se afişează cu plăcere lângă echipa de la PD-L Olt. Mai mult, chiar în aceste zile, se aprinde fitilul unei bombe de presă, care, atunci când va exploda, va arăta că la alegerile prezidenţiale Dima va susţine pe Mircea Geoană. Acest gest nu ar fi o noutate, nici măcar pentru Darius Vâlcov, cel care a aflat şi el de scânteia aprinsă, care va produce explozia exact în Coteana, acolo unde Dima este primarul pe care lumea-l ştie că este coleg cu Iliescu.

ana_anghelAna Anghel - tovarăşa scârbită de un partid fără identitate

Nu trebuie să cauţi prea departe de administraţia locală, girată de primarul Darius Vâlcov, pentru a mai găsi pedeserişti cât cuprinde. Unul dintre aceştia este actualul viceprimar PD-L, Ana Anghel, cea care, prin 2000, era în PDSR preşedinta tuturor femeilor din acest partid. Chiar dacă între timp aceasta a sărit înapoi în barca PD nu trebuie uitat că unul dintre momentele de vârf ale activităţii sale politice s-a consumat în partidul în care deviza numărul unu era desfiinţarea omului politic Traian Băsescu, cel pe care astăzi Ana Anghel declară că-l susţine. Merită oare să o credem, are cuvântul domniei-sale greutatea necesară pentru a convinge că aceasta este cea mai bună alegere?

dan_baraganDan Bărăgan - de la discipolul lui Marin Diaconescu la şeful agriculturii pedeliste

Un alt caz al modului cum poţi trece de la stânga la dreapta este actualul director al Direcţiei Agricole Olt, Dan Bărăgan, un specialist de excepţie în domeniul coordonării politicilor agrare în judeţ, era în 2004, atunci când Vâlcov candida la Primăria Slatina, unul dintre oamenii de bază de lângă Marin Diaconescu, fostul preşedinte al PDSR Olt. Între timp, acesta a devenit pedelist înfocat, partid din partea căruia a obţinut şi susţinerea pentru a participa la un concurs pentru ocuparea exact a aceluiaşi post cu care a fost hirotonisit de înţelegerea dintre Diaconescu şi Ionică. Însă, asta-i viaţa, mergem înainte.

george_dumitrescuGeorge Dumitrescu, fostul şef de campanie al lui Gheorghe Păunescu, şeful banilor publici din Primăria Slatina

Nu vreau să vă spun aici despre un contract încheiat de Ziarul de Olt, singurul de altfel, cu PDSR Slatina, pentru a prezenta în antiteză realizările lui Gheorghe Păunescu faţă de lipsa de experienţă a lui Darius Vâlcov, atunci când acesta vroia să devină primarul municipiului reşedinţă de judeţ. Vă spun doar că acea înţelegere a fost onorată tocmai de cel a cărui vocaţie de finanţist a fost redescoperită de Darius Vâlcov, cel care l-a ajutat să devină consilier local şi şeful Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Slatina. Îndemânarea sa este, cu siguranţă, apreciată de fostul său rival, cel care având titlul de doctor în economie ştie că banii nu au culoare, nu au miros.

marin_postolacheMarin Postolache - dovada cea mai la îndemână a integrării PD-L Olt în PDSR

Atunci când am aflat că Marin Postolache s-a înscris în PD-L am crezut că este o glumă. Una bună, ce-i drept. Însă, s-a dovedit că viaţa bate filmul. Într-adevăr, Marin Postolache, din postura de cel mai crunt adversar al lui Vâlcov, este astăzi unul din oamenii de bază din structura PD-L Slatina. Ne-ar trebui o mie de ani, şi tot atâtea pagini, pentru a descrie complet cum s-au acuzat, ca pe marginea şanţului, fostul viceprimar PDSR cu băiatul care avea un vis despre cum ar trebui să arate Slatina din mintea sa. Epitetele gen „derbedeu”, „infractor”, „iresponsabil”, au curs atunci, din abundenţă, de la unul spre celălalt şi viceversa.

Octavian Capleru - un tânăr ales la întâmplare

octavian_capleruLista celor tineri care s-au şters la fund cu doctrina de stânga, pentru a se înrola în PD-L, este mai lungă decât un eventual efectiv complet al unui lot de echipă de fotbal. Vă mai spunem doar câteva nume, din lipsă de spaţiu: Octavian Opriţescu, Bagdan Apostoliceanu, Octavian Capleru, sunt doar trei figuri din rândurile celor tineri şi mulţi, care-n 2004 rupeau pe stradă, pe la intrări de blocuri, afişele candidatului Darius Vâlcov. Atunci când s-au plictisit însă să mai facă acest lucru, au căzut în extrema neocomicului, a tragismului împrumutat de la Eugen Ionescu şi au virat-o la dreapta, în timp ce, probabil astăzi, cei în cauză semnalizează în continuare stânga, dar o cotesc numai la dreapta.

Rânduri care ţin loc de epilog…

Lista pedeseriştilor din PD-L Olt este mult mai lungă. Din lipsă de spaţiu, ne oprim aici, dar dacă vreţi să-i aflaţi pe toţi, daţi un click pe PD-L Olt, componenţa birourilor municipale şi judeţean al acestui partid, pentru a afla ceea ce noi doar pronosticăm acum: peste 60% din cei care conduc PD-L Olt astăzi au activat cu ardoare în PDSR şi PSD. Din păcate, tot în aceste structuri nu veţi regăsi nici un membru fondator al PD, actualmente, PD-L Olt.

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

anunt_discoteca

hyundai

hellios_1