Curent pro-Geoană, la Cungrea!
Comuna Cungrea, un colţ de natură binecuvântat de oameni, o zonă administrativă uitată de Dumnezeu. După o lungă perioadă în care locuitorii au girat un singur om care să le conducă destinele, aceştia au ales schimbarea în 2008, sperând că vieţile lor se vor schimba, că măcar o urmă a civilizaţiei va pătrunde şi pe uliţele lor.
Tânărul Ion Murguleţ, primarul ales în 2008 pe listele PNG, trecut repede în barca PD-L, a dezamăgit din primul an de mandat. Nici o realizare care să schimbe viaţa locuitorilor şi aşa sătui de aşteptare. Harababura din administraţia locală şi guvernamentală, dar mai ales lipsa fondurilor pentru investiţii, i-au făcut pe cetăţeni să-şi schimbe opţiunile politice. Astfel, primarul democrat-liber de la Cungrea a dat piept cu dezamăgirea localnicilor, prima dată, la alegerile europarlamentare de anul trecut, când aceştia au votat majoritar PSD. Acelaşi lucru îl vor face şi la alegerile prezidenţiale, când vor vota masiv Mircea Geoană preşedinte. Asta, pentru că doar tinereţea primarului nu este de ajuns pentru a mulţumi cetăţenii sătui de scandaluri politice.
Locuitorii din Cungrea vor vota altfel decât o va face primarul lor, pentru că au nevoie de un preşedinte care să-i sprijine în dorinţa de a trăi într-o ţară europeană. Au nevoie de un minim confort acasă, de infrastructură locală, de locuri de muncă sigure, de sprijin substanţial în agricultură.
Locuitorii comunei Cungrea îl vor trimite la Cotroceni pe Mircea Geoană. Aceeaşi raţiune au şi alte nuclee democrat-liberale din mai multe localităţi ale Oltului, care s-au demobilizat, şi vor vota Mircea Geoană preşedinte al României! (M.O)
Cristian Chivu, prezent la Slatina
pentru inaugurarea complexului sportiv InterCampus
Marţi, 10 noiembrie 2009, în urma unei conferinţe de presă susţinută la Casa Căsătoriilor de pe Dealul Grădişte, Grupul Pirelli, în colaborare cu echipa italiană de fotbal FC Internazionale Milano şi Asociaţia Comunità Nuova, au inaugurat, la Slatina, noul complex sportiv InterCampus, un program special dedicat micilor noştri slătineni. Pentru început, la evenimentul amintit, pe lângă autorităţile locale, în frunte cu primarul Darius Vâlcov, au mai fost prezenţi Aldo Montinaro – director tehnic InterCampus, Gino Rogoldi – preşedintele Comunità Nuova, şi Enrico Malerba – director Pirelli Tyres România. Ulterior, la aceeaşi întâlnire avea să-şi facă apariţia şi fotbalistul Cristian Chivu, căpitanul echipei naţionalei a României şi titularul incontestabil al FC Internazionale Milano, nimeni alta decât campioana en-titre a campionatului italian de fotbal. (Claudiu ENE)
InterCampus, o iniţiativă derulată în beneficiul tinerilor slătineni
Activ încă din anul 1997, proiectul InterCampus se adresează unui număr de zece mii de copii cu vârsta cuprinsă între 8 şi 14 ani, proveniţi din douăzeci de ţări din întreaga lume. În ceea ce priveşte colaborarea grupului italian cu România, trebuie menţionat că ea a fost posibilă datorită înţelegerilor şi experienţelor pozitive dintre InterCampus şi Asociaţia „Inimă pentru Inimă”, favorizând astfel peste 450 de copii proveniţi din centrele de plasament ale mai multor oraşe precum: Râmnicu-Vâlcea, Braşov şi mai apoi Slatina. Conform italienilor, iniţiativa se doreşte a fi un mijloc cât mai eficient şi cât mai distractiv de creştere şi înţelegere a valorilor din societatea slătineană.
Astfel, referitor la toate acestea, dar şi din dorinţa de a oferi cât mai multe detalii legate de această colaborare, Enrico Malerba – directorul Pirelly Tyres România a precizat: „Acum mai bine de patru ani, Pirelli Tyres România a realizat o investiţie importantă la Slatina. Cu trei ani şi jumătate în urmă, la venirea mea aici, am considerat că datoria noastră e să ne implicăm şi în alt fel, să nu fie o investiţie ruptă de ceea ce înseamnă comunitatea slătineană. Avem o obligaţie morală să contribuim la îmbunătăţirea vieţii comunităţii locale”. Ulterior, orientându-se către adevăraţii beneficiari ai acestei investiţii, Malerba a adăugat: „Proiectul InterCampus îşi doreşte să se implice şi mai mult în viaţa slătinenilor, în special a adolescenţilor. Avem aici tineri ce provin din medii sociale diferite. Sunt foarte mulţi copii de etnie romă, proveniţi din centrele de plasament, alţii care au diferite dizabilităţi şi nevoi speciale, dar şi copii ce provin din familii defavorizate din punct de vedere social. Obiectivul e de a-i aduce împreună prin fotbal, iar în acest fel să înveţe ce înseamnă relaxarea şi prietenia”.
Primarul Darius Vâlcov mulţumit de implicarea Grupului Pirelli la Slatina
Vizibil mulţumit de sprijinul şi implicarea Grupului Pirelli în municipiul nostru, dar şi de prezenţa lui Cristian Chivu printre olteni, primarul Darius Vâlcov a ţinut să sublinieze, la rândul său, importanţa şi necesitatea acestui proiect: „Mă bucur foarte mult că printre noi, alături de reprezentaţii Pirelli, care reprezintă sufletul acestui proiect, ai InterCampus şi Comunità Nuova, se află şi Cristi Chivu, cel care este un bun exemplu pentru tinerii sportivi din Slatina şi nu numai. În urmă cu patru ani, la inaugurarea fabricii de la Slatina, am sperat, şi s-a dovedit că am avut dreptate, că Pirelli, alături de Alro, va dovedi un motor economic pentru oraş. S-a dovedit că nu e doar un investitor puternic, probabil numărul unu în viitor, dar şi un exemplu în ceea ce priveşte implicarea unei societăţi în viaţa economică şi sportivă a comunităţii locale.
InterCampus nu e singurul proiect de acest fel, dar ne e cel mai drag. După rezultatele de la sfârşitul primului sezon, am văzut peste 50 de copii cu situaţii destul de grele, cât de fericiţi erau. Trebuie să-i mulţumim domnului Enrico Malerba şi celorlalţi colaboratori pentu toate aceste proiecte, la care era normal ca Primăria Slatina să se alăture“, a adăugat primarul Darius Vâlcov.
Cristian Chivu – un model pentru micuţii olteni
Deşi sosit direct din cantonamentul naţionalei de la Mogoşoaia, şi ajuns cu ceva întârziere la întâlnire, Cristian Chivu, liderul fotbaliştilor români şi totodată fundaşul echipei italiene FC Internazionale Milano a dat din start o lecţie de modestie, răspunzând cu amabilitate tuturor întrebărilor primite. Astfel, încântat de invitaţia primită, şi făcând referire la proiectul InterCampus, Chivu a precizat: „Mă simt onorat să particip la acest eveniment. Este un lucru minunat ceea ce faceţi, un proiect de care copiii cu probleme au mare nevoie, pentru a deveni oameni şi pentru a face din viaţă o virtute. Ţin să le mulţumesc celor care s-au gândit la mine, s-au făcut foarte mari eforturi ca să vin aici. Vreau să împărtăşesc din experienţa mea celor care au nevoie de un sfat, un gând, de bunătate. Sper să ne revedem şi altădată cu astfel de proiecte, şi în alte oraşe din România“.
Ulterior, Cristian Chivu, alături de ceilalţi reperezentanţi ai proiectului InterCampus au mers în Amfiteatrul Liceului „Nicolae Titulescu”, acolo unde vedeta naţionalei s-a fotografiat, a dat numerose autografe şi a răspuns câtorva întrebări adresate de o parte a copiilor ce visează ca într-o bună-zi să-i calce pe urme. „Credeţi în visul vostru, ascultaţi-vă părinţii, munciţi mult şi poate că visul vostru va deveni realitate”, le-a spus Chivu micilor slătineni extrem de încântaţi de vizita fotbalistului român.
Pirelli rămâne aproape de nevoile oltenilor
În altă ordine de idei, despre colaborarea cu InterCampus mai trebuie spus că reprezintă doar unul dintre numeroasele proiecte sociale pe care compania Pirelli, conform propriei tradiţii, le dezvoltă în ţările în care activează, inclusiv România. Astfel,dispunând deja de două fabrici în judeţul nostru, Grupul italian a dezvoltat numeroase proiecte sociale, menite să susţină formarea şi sănătatea angajaţilor, a familiilor lor, şi a comunităţii locale, în general. De asemenea, Pirelli a introdus burse de studiu pentru copiii angajaţilor şi chiar pentru acei angajaţi care frecventează şcolile superioare, susţinând astfel şi un program de contribuţii pentru achiziţionarea de manuale şi cărţi şcolare. Şi, tot în domeniul formării, Pirelli, în colaborare cu Universitatea din Craiova, sprijină proiectul „Talent în acţiune”, un proiect adresat studenţilor emeriţi, cărora le sunt oferite burse de studiu şi trasee de promovare profesională în cadrul firmei.
Orientându-se şi în alte planuri, trebuie amintit că Grupul a iniţiat şi un proiect de răspândire a culturii italiene prin deschiderea unei biblioteci italiene la Slatina, dar a făcut posibilă şi o importantă colaborare între Spitalul de Urgenţe Slatina şi Spitalul Niguarda din Milano pentru o serie de schimburi profesionale şi perioade de formare. |