Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

7 zile în subsidiar

Ministrul Radu Berceanu dă cu sapa prin Agricultura Oltului

Pe ultima sută de metri, respectând tradiţia care spune că înaintaşii noştri pârjoleau holdele şi otrăveau fântânile înaintea invaziei hoardelor opoziţiei otomane, ministrul aviator de la Agricultură, Radu Berceanu, a dat afară, în urmă cu câteva zile, toţi directorii de instituţii publice de profil agricol din judeţul Olt. Decizia luată în cursul zilei de luni, 12 octombrie a.c., arată ceea ce lumea vedea deja: instituirea unui climat de teroare pedelistă, angajarea cu simbrie la stat a unor hoarde portocalii care să gestioneze organizarea scrutinului prezidenţial din noiembrie 2009.

Cătălin Davidescu, directorul Direcţiei Muncii, gândeşte raţional

Dacă unii dintre directorii de instituţii deconcentrate de la Olt săvârşesc în exercitarea atribuţiilor de serviciu excese de zel, atunci când se află în vizită de lucru pe la unele primării din judeţ, amendând, la ordin şi din prostie, aleşii comunităţii, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre directorul de la Direcţia Muncii Olt, democrat-liberalul Cătălin Davidescu, cel care înţelege că în atribuţiile sale de serviciu nu intră şi aplicarea unor amenzi către cei care gestionează problematica din domeniul său de activitate, la nivel local. Pentru toleranţa sa, pentru modul cum înţelege să-şi exercite, de altfel, corect, sarcinile de serviciu, Davidescu ar putea primi o mustrare pe linie politică de la conducătorii săi politici, cei care se gândesc să-l transfere la conducerea Spitalului de la Scorniceşti, pentru a-l ţine mai aproape de casă, dar mai departe de o instituţie în care politica nu reuşeşte să impună modul de lucru.

Scump, doamnă, scump!

În mare parte, împlinirile edilitare ale primarului Slatinei, Darius Vâlcov, sunt apreciate de către membrii comunităţii pe care acesta o conduce. Lumea vede şi, uneori, se mai şi întreabă de preţul plătit pentru realizarea obiectivelor edilitare din municipiu. Unele investiţii sunt însă destul de piperate în ceea ce priveşte preţul la care sunt realizate. În acest sens, pe vremuri de criză, nu mai puţin de 43 de miliarde de lei vechi vor lua drumul înfăptuirii unei investiţii pentru implementarea unui serviciu on-line către cetăţeni şi mediul de afaceri. Proiectul, parte integrantă din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, finanţat în mare parte din fonduri europene, înseamnă achiziţionarea de calculatoare, aplicaţii informatice, consultanţă, audit, informare şi publicitate direcţionată către cine trebuie. Investiţia este totuşi un moft, unul costisitor pentru o comunitate în care media operaţiunilor on-line este cu mult mai mică decât media europeană şi media naţională. Însă, dacă tot trebuie să cheltuim nişte bani, care vin de la alţii, dă-i înainte cu succes!

Georgel Filip i-a predat lui Adrian Popa angajările ilegale de la Salvare

Există un blestem care bântuie Ambulanţa Olt. De vreo trei mandate încoace, directorii acestei instituţii pică, pentru că aici, atunci când vine vremea schimbării, se constată că viitorul fost director a făcut angajări ilegale în ograda unităţii medicale. Aşa a păţit recent şi Georgel Filip, un manager ajuns aici cu susţinerea PSD-ului de la Olt. În seama sa se reţine angajarea unor şoferi fără consultarea conducerii judeţene a PD-L, deşi avea pentru acest lucru acordul expres al conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Olt, acolo unde şef este omul puterii pedeliste, Florin Paraschiva. Acum, după debarcarea lui Filip, seria angajărilor legale sau nu este preluată de către pedelistul Adrian Popa, cel care are obligaţia morală de a rezolva rugăminţile unor posesori de permise de conducere portocalii, venite de la şefii de partid. Ar fi însă o singură problemă: curtea instituţiei şi ştatul de funcţii sunt deja neîncăpătoare.

Pe Sorin Oprescu nu-l susţine nimeni

Legendele care vehiculau o susţinere puternică pentru candidatul independent Sorin Oprescu la Preşedinţia României rămân doar simple poveşti de adormit copiii la gura centralei termice. Unii vorbeau de o implicare pro-Oprescu venită dinspre Jenel Copilău, alţii-l făceau şef de campanie pe Marin Diaconescu. Primul, fost preşedinte de Consiliu Judeţean, al doilea, fost prefect de Olt. Însă, timpul trece, iar pe Oprescu nu se încumetă nimeni să-l susţină la dimensiunea care să asigure şanse reale acestui candidat. În aceste condiţii, este destul de greu de anticipat că la nivelul judeţului Olt, Oprescu va încurca, cu adevărat, pe cineva. Aşa că, a vorbi despre o intrare a sa în turul doi este o chestiune de domeniul fantasticului, una care seamănă cu şansele echipei de fotbal a României de a obţine calificarea la Mondialul din Africa de Sud, după meciul cu Insulele Feroe, în derby-ul grupei din care Adrian Mutu nu mai face parte.

Când echipa joacă bine, portarul joacă prost

Destinul fotbalistic este în continuare crud cu cei de la Alro Slatina. Slătinenii au suferit prima înfrângere abia în etapa a 9-a, în urma deplasării făcută la Motru, acolo unde au întâlnit pe Minerul din localitate. Victoria echipei gazdă, una mai concludentă decât o arată tabela de marcaj, căci golul de onoare a fost reuşit prin minutul 90, în urma unui penalti acordat slătinenilor, îi îndepărtează pe fotbaliştii din municipiu de poziţiile care dau speranţa de promovare în eşalonul secund. Chiar şi aşa, echipa a avut totuşi o prestaţie bună, dar portarul Pârvu a primit trei goluri în timp ce se afla în poartă, pe picior să plece după biscuiţi şi o sticlă cu apă plată. Liderul seriei este FC Caracal, echipă care a câştigat cu scorul cu care au pierdut slătinenii, în deplasarea de la Corabia, acolo unde acest rezultat era previzibil cu mult înaintea desfăşurării partidei.

O scrisoare murdară despre nişte sponsori ai PD-L-ului oltean

Săptămâna trecută, pe adresele redacţiilor din presa scrisă de la Olt, a sosit varianta contemporană a „scrisorii pierdute”, semnată cândva de ilustrul Ioan Luca Caragiale. În documentul cu pricina, printr-o făcătură ordinară, se „dovedeşte” faptul că Bercea Mondial (Anghel Sandu), Constantin Bobeş şi Gigel Ştirbu, primul, preşedintele rromilor din România, al doilea, directorul general al Hidroelectrica Olt, şi al treilea, deputat PNL, ar fi cotizat cu importante sume de bani la campania electorală a PD-L Olt. Culmea este că toţi se dezic de conţinutul epistolei trucate, în plan formal, fără a insista asupra fondului legat de suma oferită unui partid care se pregăteşte să-l susţină la funcţia de preşedinte al României pe Traian Băsescu. Altfel, pentru publicul interesat, trebuie spus că într-o campanie electorală banii se dau pe încredere, fără a mai fi nevoie de emiterea unui document justificativ.

Liberalul din conducerea Spitalului de Urgenţă Slatina face vestiare pentru personalul pudic al instituţiei

Întrucât la conducerea unităţii spitaliceşti din Slatina managerii se schimbă foarte des, liberalul rămas prin conducerea instituţiei, Damian Căleală, cel care a dat afacerile cu telefoane mobile pentru a fi director administrativ în acest spital, s-a gândit să facă şi el ceva util unor schimbări cât mai uşoare în instituţia în care a ajuns pe vremea când ministru al Sănătăţii era Eugen Nicolăescu. Prin fonduri proprii (oare de unde mai are spitalul bani în timp ce are conturile blocate?), Căleală vrea să amenajeze un vestiar modern, atât pentru personal, cât şi pentru schimbarea, în condiţii decente, a managerilor acestei instituţii în care bat, de cel puţin trei ori pe an, vânturile schimbării. Sau omul cu iniţiativa a simţit că i-a venit şi lui vremea plecării acasă?

Băsescu cel trist din cortul de campanie al PD-L Slatina

Ca să nu fie cu nimic mai prejos faţă de pesediştii care au bătut la Slatina recordul de semnături strânse în vederea susţinerii campaniei electorale a lui Mircea Geoană, pedeliştii slătineni au ieşit şi ei cu cortul în stradă. Având pile la municipalitate, aceştia şi-au amplasat adăpostul temporar lângă Fântâna Speranţei. Acolo, de pe una din laturile cortului, zâmbeşte trist, aproape că plânge, dintr-o fotografie, Traian Băsescu, cel pentru care se strâng semnături. Din interiorul cortului, o figură blondă, cândva veselă, acum tristă, aşteaptă înfrigurată cetăţenii să vină şi să dea cu pixul pentru omul de la Cotroceni. Oamenii vin, întreabă ce li se dă, iar după ce primesc răspunsul, merg mai departe lăsând blonda cea tristă de pază într-un cort de pe pereţii căruia lui Traian Băsescu nu-i mai arde să zâmbească spre slătineni.

Ar trebui să fie doar o coincidenţă

În urmă cu câteva zile, a ars casa primarului Cornel Ionescu de la Schitu. Un incendiu care ridică numeroase semne de întrebare tocmai datorită unor premise care au alimentat flăcările politicii locale din ultima perioadă. În fapt, în urmă cu câteva zile, primarul de la Schitu ieşise în faţa opiniei publice pentru a demonta intenţiile unor „comisari” de la PD-L Olt veniţi şi prin localitatea condusă de el pentru a da bani la bugetul comunităţii în schimbul unor voturi pentru susţinerea candidaturii lui Traian Băsescu. În momentul discuţiilor, se pare că nu s-au făcut ameninţări directe, dar seria succesivă de coincidenţe care alimentează două lucruri de o dată, tensiunea din politica locală şi flăcările care au distrus agoniseala omului, arată că aceste coincidenţe au totuşi o minimă legătură. Una care arată că ambiţiile politice nu mai au respect faţă de valorile democraţiei. Din fericire, pentru liniştea noastră, ar trebui ca ceea ce s-a întâmplat a Schitu să nu aibă o legătură directă cu vizita „comisarilor” de la PD-L, aflaţi prin localitate la recoltat de voturi.

Pacientul e bolnav, sănătatea e pe ducă!

Anarhia instituţională care domină România, de vreo lună încoace, nu iartă şi nu scapă nimic. La nivelul sănătăţii publice, situaţia este deja critică. Pe fondul unei lipse de comunicări între Casa de Asigurări de Sănătate şi farmaciile din judeţ, majoritatea distribuitorilor de medicamente nu mai eliberează reţete compensate, care, de cele mai multe ori, beneficiarii sunt persoanele vârstnice care trăiesc la limita subzistenţei. Altfel, totul este în regulă într-o ţară bolnavă în care toată lumea este preocupată de eşecul Naţionalei cu Serbia şi de moţiunea de cenzură discutată recent în Parlamentul României.

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

anunt_discoteca

hyundai

hellios_1