ALRO Slatina

Portret de laminorist

Ilie Ioniţă - laminorist principal Secţia LBC

Una dintre perlele coroanei industriei metalurgice din Slatina a fost, înainte de 1989, Întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului, cea care reuşea, prin produsele realizate aici, să amprenteze la nivel naţional şi internaţional metalul alb, produs de către Alro Slatina. Anii după 1989 au adus această companie într-o situaţie economică la limită, datorită, în special, liberalizării pieţei din domeniu, dar şi unui management nu întotdeauna adaptat la nevoile vremurilor.
Privatizarea Alpromului (fosta IPA), prin implicarea companiei mamă, Alro, a salvat de la o situaţie, atunci fără ieşire, principalul prelucrător al aluminiului românesc. Astăzi, în această societate, tehnologia de ultimă generaţie, similară cu cea întâlnită în companiile marilor ţări, care se impun pe piaţa de profil, face casă bună cu o echipă de oameni specialişti, care cunosc întrutotul tainele unei meserii în care se regăseşte exactitatea unui chirurg, dar şi abilitatea unui matematician ce nu-şi permite să facă nici un pas înapoi de la soluţia corectă, capabilă să conducă la rezolvarea unei probleme dificile. În spatele aluminiului prelucrat se ascunde tehnologie, multă ştiinţă, dar şi priceperea celor care pun suflet în ceea ce fac. Ilie Ioniţă este unul dintre membrii marii familii a profesioniştilor din industria aluminiului, omul care, prin ceea ce face, arată că este îndrăgostit de meseria sa. Aparent deloc spectaculoasă, meseria de laminorist implică acea doză de pasiune, fără de care rezultatul muncii nu ar fi acel produs în care se impune perfecţiune, pentru a face din rezultatul muncii o emblemă a activităţii profesionale.
Reportajul care urmează analizează prea puţin cifre şi parametri tehnici, el este construit plecând de la ideea dominantă a omului, a dăruirii acelui care ştie că lângă maşinile de prelucrare de ultimă generaţie trebuie să se afle şi un om potrivit.
Dincolo de rândurile care urmează, înainte de a desluşi o poveste de-o viaţă, se remarcă a nu ştiu câta oară, rolul companiei Alro în modelarea caracterelor umane, prin ceea ce face acesta pentru oamenii care muncesc într-o catedrală a metalurgiei europene, una dintre puţinele efigii ale unei economii care se încăpăţânează să existe şi să se afirme într-o lume bazată pe o concurenţă acerbă: ALRO Slatina!

Ilie Ioniţă este un tânăr de 38 de ani, care lucrează la Secţia LBC (Laminor Benzi la Cald), pe poziţia de laminorist principal. A avut o copilărie şi o tinereţe marcate de moartea mamei sale, pe când el avea doar şase anişori şi, apoi, mai târziu - în adolescenţă - de boala tatălui său, care a stat o lungă perioadă paralizat la pat. Deşi foarte inteligent şi dornic de cunoaştere, Ilie n-a putut să urmeze decât cursurile primei trepte de liceu ale Liceului Metalurgic Slatina şi apoi ale Şcolii profesionale metalurgice, din cadrul aceleiaşi unităţi şcolare, prin care a obţinut o diplomă serioasă de laminorist.
Anul 1990, cu incertitudinile sale post-revoluţionare, cu grijile tânărului pentru tatăl său ţintuit la pat, l-au determinat pe protagonistul nostru să capete un loc de muncă, să „intre în pâine”, cum se spune. Să facă rost de bani, pentru propria-i existenţă, dar şi pentru a plăti o femeie ca să aibă grijă de tatăl său aflat în suferinţă.
Compania de Ţevi pentru care se pregătise în meseria de metalurgist nu făcea angajări. Era în incertitudine, tocmai ieşise dintr-o epocă a “socialismului multilateral-dezvoltat”, intrând într-un capitalism „original, cu faţă umană”, aşa cum era etichetată atunci democraţia românească.

Atunci am luat contact cu viaţa

Graţie unui „om de omenie”, profesorul şi - ulterior - director la IPA (e vorba de Dumitru Guianu), Ilie Ioniţă a fost angajat la IPA (Întreprinderea de Prelucrare a Aluminiului), devenită ulterior ALPROM, iar astăzi parte componentă a Campaniei VIMETCO - ALRO din Slatina. Era familiarizat cu munca, pentru că, pe timpul şcolarizării, făcuse practică la LBC (Laminator Benzi la Cald), Hala Freze.
„Atunci am luat contact cu viaţa, cu munca, în adevăratul sens al cuvântului. Atunci au început speranţele şi visurile mele, atunci am început să capăt conştiinţa rolului meu într-un colectiv. Treptat nu mi-am mai pierdut inutil nopţile, cu tinerii de seama mea, am început să înţeleg că trebuie să devin un om serios, să nu-mi mai irosesc timpul aiurea…”, ne spune Ilie Ioniţă, cu gravitatea specifică oamenilor cu o experienţă profesională bine conturată.

Lanţul amintirilor

Îl năpădesc amintirile din copilăria sa nefericită, petrecută în satul Cioflani, comuna Dăneasa. Îmi povesteşte amintirile sale din timpul liceului, când – clasa lui a fost trimisă la muncă la Canalul Dunăre – Bucureşti. A chefuit o noapte întreagă la un bar aflat prin apropiere, cu o parte din colegii săi, iar dimineaţă s-au dus la muncă într-un hal fără de hal. S-au scandalizat atunci factorii de răspundere, politrucii din învăţământ au sărit în aer, dar un maistru-instructor, d-l Tonescu, i-a salvat, asumându-şi el misiunea să-i „pedepsească”. „Ne-a trimis la culcare în acea zi, apoi ne-a interzis să mai participăm la Campionatul de fotbal al liceului. A fost un om deosebit… Dumnezeu să-l ierte, că a murit!”, ne spune Ilie cu părere de rău, faţă de cel care l-a învăţat meserie.

Deja intrasem mai adânc în pâine…

A lucrat din 1990 până în 1997 la Secţia Folii. Bătea pasul pe loc, neputând să fie laminorist principal, fiindcă erau mulţi înaintea lui, care mai aveau mult până la pensie. „Atunci, spune Ilie, m-am hotărât să plec la altă secţie, ca să mă pot afirma, să câştig mai mult. Am plecat la LBC, acolo unde am avut un parcurs pozitiv şi ca bani câştigaţi şi ca apreciere. În 2000, am devenit laminorist principal şi am trecut la altă grilă de salarizare. Deja intrasem mai adânc în pâine…”

Specializare în Germania

La un moment dat, s-a pornit o veste că se modernizează LBC-ul, iar Ilie a crezut – cu spaimă – că se desfiinţează, conform unei proceduri româneşti clasice, care spune: reformare înseamnă, de fapt, desfiinţare! „N-a fost să fie, de data asta aşa, îşi continuă Ilie naraţiunea. Am avut marea surprindere de a fi selecţionat pentru o specializare în Germania, alături de trei ingineri. Pentru mine a fost o cotitură a vieţii. Mi-am dat seama că sunt şi eu CINEVA, că mă apreciază şefii… Acolo, am învăţat tot ce se putea învăţa din punct de vedere teoretic. Apoi, în ţară, mi-a trebuit un timp ca să pun în practică ceea ce învăţasem. Era o tehnologie absolut nouă. Înainte aveam un ceas aşezat în mijlocul vechiului laminor, fără niciun monitor, ceas cu ajutorul căruia vedeai reducerile, atunci când presai aluminiul şi aliajele şi când coborai cilindrii. Acum, dintr-o apăsare de buton vezi totul de la A la Z. Poţi verifica fără nici un efort toate pompele hidraulice, ungerile la rulmenţi, casete, motoare, reductoare, reducerile, cilindrii care intră în acţiune, totul este automatizat. Am patru calculatoare, plus aparatul de raze X, prin care monitorizez milimetric tot procesul de producţie. Apoi urmează şase monitoare cu vizualizări prin care urmăresc fluxul şi toată linia de laminoare. Lucrez, în total, cu 11 monitoare. Totul este controlabil, de la prima la ultima rolă a laminorului, pe o distanţă de 200 şi ceva de metri.”

Modernizarea a determinat disciplina

Ilie Ioniţă mi-a vorbit şi despre disciplina care s-a instaurat odată cu modernizarea: „Modernizarea secţiei a contribuit decisiv la disciplinarea noastră. Până la modernizare nu era curăţenie, era o harababură, cu table aruncate prin toate părţile. Am început treptat să ne dăm seama, că depinde de noi să facem ordine în jurul locului de muncă, să nu mai aruncăm ţigările şi paharele goale de cafea aiurea. Ni s-a format o conştiinţă a menţinerii curăţeniei. Conducerea instituţiei a avut răbdare cu noi şi ne-am civilizat împreună. Rar mai găseşti acum câte-un derbedeu tânăr care să arunce chiştoacele sau să nu menţină curăţenia. Eu fiind mai vechi le atrag atenţia şi ei se conformează…”

Laminatorul la care lucrez eu este inima companiei

„Am vorbit de mai multe ori cu domnul Dobra, directorul nostru general. Scurt, la obiect, profesional. Este comunicativ şi nu complică lucrurile. Se coboară la nivelul nostru, ne încurajează şi ne sprijină la nevoie, domnia-sa neuitând niciodată că Laminatorul la care lucrez eu este inima companiei!”, spune cu o mândrie nedisimulată Ilie Ioniţă.

Alina – soţia sa lucrează ca muncitor necalificat la aceeaşi companie

Ilie Ioniţă este membru al Sindicatului SLI ALPROM şi a participat la mai toate mişcările revendicative ale acestuia. La un moment dat a fost şi lider de sindicat pe schimb. Speră că, odată cu creşterea producţiei pe secţia lui, de la 500 tone produs finit pe lună, la 1600 de tone, să li se mărească şi lor veniturile. Câştigă în jur de 1500 lei net pe lună, atunci când lucrează sâmbăta şi duminica. „Cam puţin pentru cei doi copilaşi ai mei, Alexandru Ionuţ, născut în 2001 şi micuţa Carmen Georgiana, care are doar 11 luni. Mai ales că lichidarea o dau toată la bancă, pentru că am de plătit ratele pentru mobilarea apartamentului nostru ANL”, adaugă – cu oarecare tristeţe – Ilie.
Este bucuros, totuşi, că are un apartament frumos, luat prin ANL „graţie primarului Vâlcov, apartament datorită căruia şi-a permis să mai aibă un copil, fiindcă până atunci a stat într-o cameră la căminul IPA, în condiţii destul de mohorâte. Soţia sa, Alina, lucrează tot la ALRO, secţia prelucrare, ca muncitor necalificat (deşi are o diplomă de electrician), având posibilitatea să se califice în meseria de podist. „Acum se află în prenatal, având grijă de cea mică”, ne zice Ilie, cu tandreţe.

Cer prea mult de la viaţă, dacă vreau să trăiesc în normalitate?

Şirul povestirii lui Ilie continuă: „Mă gândesc tot timpul, auzind la televizor când se vorbeşte de elite, că pot fi şi elite muncitoreşti. Deşi nimeni n-a pomenit până acum de acest lucru. Acesta e visul meu: să fac parte dintr-o elită a muncitorilor de pe platforma industrială a Slatinei. Să reuşesc să termin liceul, pentru că l-am întrerupt brusc, când tatăl meu a fost bolnav, şi apoi să mă perfecţionez la maxim. Să câştig bani mai mulţi şi să-mi cresc în demnitate copiii. Acesta e idealul meu în viaţă. Ce credeţi, d-le ziarist, e mult, e puţin? Cer prea mult de la viaţă, dacă vreau să trăiesc în normalitate?”

Acum e ceva în neregulă şi cu Nica, dar şi cu premierul Boc

Cu privire la politică, Ilie Ioniţă ne-a declarat următoarele: „Nu m-a bătut gândul să intru în politică, dar am simpatizat PD, când era Petre Roman. De atunci, politicienii noştri au bătut pasul pe loc. Acum, e ceva în neregulă şi cu Nica (n-ai voie ca ministru de Interne să spui că alegerile vor fi fraudate), este şi cu Boc ceva în neregulă, atunci când le protejează pe Monica Ritzi şi pe Elena Udrea.”

Slatina a fost şi rămâne oraşul visurilor mele

„Slatina a fost şi poate rămâne oraşul visurilor mele, dar cine ştie ce-mi rezervă viitorul?!”, conchide eroul nostru, iar nouă ne trece prin minte faptul că un laminator la rece, la folie şi la cald, care lucrează cu toleranţe exprimate în microni, în milimetri, poate fi mai important pentru destinul nostru economic decât un parlamentar imbecil, care n-a făcut nimic niciodată pentru cei care l-au ales şi, pe deasupra, a făcut trafic de influenţă şi afaceri pe banii statului! Iată, oameni buni, o viaţă, un destin, o speranţă, un muncitor destoinic, care face parte - cu adevărat - din elita muncitorească de care România are nevoie şi pe care actualii guvernanţi o dispreţuiesc profund.

Ziarul de Olt şi Linia Întâi