Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

ÎNSEMNĂRI

Amintiri din Epoca de platină (III)

de Dumitru SÎRGHIE

Partidul-stat din Epoca de Platină, PDSR, ne oferea, prin reprezentanţii săi, toate bunătăţile de pe lume: locuri de muncă, îndestulare, femei şi, mai ales, un anume fel al libertăţii de expresie, care suna cam aşa: „Spune orice vrei despre PDSR, dacă-ţi dă mâna!”
Imediat o să vă şi traduc aceste binefaceri pe care ni le ofereau Ion Iliescu, Cozmâncă, Hrebenciuc, Michi Şpagă şi toată gaşca cripto-comunistă care ne străjuia destinul. Păi, în primul rând, trebuie spus că noi respiram prin reprezentanţii noştri, lucram prin reprezentanţii noştri, ne ospătam şi ne distram prin reprezentanţii noştri, făceam dragoste prin reprezentanţii noştri şi ne exprimam libertatea de opinie prin reprezentanţii noştri. Ei deţineau toate pârghiile economice, bancare, educaţionale, instituţionale etc. Orice abatere de la linia exactă a directivelor de partid şi de stat era taxată ca atare, iar şeful de ziar, care îndrăznea să încalce regulile, era supus unui boicot economic năucitor.
Marin Diaconescu, prefectul de atunci al judeţului Olt, avea sub control cam tot ce însemna presă scrisă şi vizuală în judeţul nostru roşu. Tăia şi spânzura. Punea bun de tipar pe articolele pe care, dintr-o obedienţă maximă, dar şi din cauza boicotului economic la care erau supuşi, patronii şi directorii de ziar le prezentau Atotputernicului.
Au fost ziarişti care au avut curajul să rupă lanţurile laşităţii, ziarişti ca Nicolae Tiţa, Dan Bălăşescu, Adrian Cijevski (care locuieşte astăzi în Canada) şi, cu voia d-voastră, ultimul pe listă, chiar subsemnatul. Fiecare, în felul lui, dintre cei mai sus citaţi, am intrat în coliziune, pe cont propriu, fără să angajăm redacţiile la care lucram, cu tiranul, care era atunci Marin Diaconescu. (Ca să fiu corect, într-un episod viitor, voi relata şi anumite gesturi de omenie ale lui Marin Diaconescu).
În tot acest timp, între ziariştii din Olt exista o dezbinare fără margini, fiindcă în masa mare de peniţari total aserviţi existau indivizi şi individe care luptau pentru câştigarea supremaţiei în ochii vătafului (deci ziariştii pedeserişti se mâncau între ei, în dorinţa fiecăruia de a face cât mai cu zel igiena spatelui prefectului). Urmau apoi ziariştii PD-ului, formaţi din acelaşi aluat de lingăi absoluţi şi care se mutau de la un partid la altul, iar – într-un detaşament minoritar – ziariştii care credeau în alte valori, creştin-democrate, şi care erau consideraţi „duşmani ai poporului”.
Un episod care ilustrează ceea ce vă povestesc aici, s-a petrecut la Spitalul din Slatina. Conferinţă mare, organizată de prefectul Marin Diaconescu şi preşedintele CJ Olt, Marin Ionică. Tema? Externalizarea hranei din Spital! Nici una, nici două, intrigat de minciunile pedeseriste care se spuneau, m-am ridicat şi i-am spus, lui Marin Diaconescu, verde-n faţă, vorbe grele, cu referire la implicarea sa în afacerea „externalizării”. Toată asistenţa a amuţit… Ziariştii prezenţi au fredonat „Tăcuta de Gheorghe Mutu”, neîndrăznind să-şi mai ridice ochii din bloc-notes-urile lor. Aşteptau verdictul. Care a şi venit, din partea lui Diaconescu: „Du-te bă, dracu’, toată lumea înţelege numai tu nu! Ieşi afară!” Am ieşit pe uşă, în hohotele de râs ale „prietenilor” mei ziarişti, care aşa înţelegeau să-şi manifeste solidaritatea de breaslă.
La câteva secunde, în urma mea, preşedintele CJ Olt, Marin Ionică. Într-un gest prietenos, mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus: „Hai, domnule,
vino-ncoace! Dă-l în p.m. pe Piele Lungă, el se trezeşte la catedră la Balş. E sărac cu duhul!”
Şi uite-aşa, m-am întors îndărăt de unde am plecat, spre disperarea lui Mălai-Mare (acelaşi Piele-Lungă, care avea mai multe porecle), care n-a înţeles niciodată gestul de omenie al lui Marin Ionică.
În fapt, cei doi pedeserişti se urau între ei la fel de mult cum se urau şi ziariştii între ei.
Dar despre ura dintre cei doi haiduci politici ai Oltului vom vorbi într-un alt episod.

 

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

Camera Deputaţilor
Cabinet parlamentar
DANIEL BĂRBULESCU

Program audienţe: vineri, orele 10.00-12.00

Slatina, Aleea Florilor nr. 1A, etaj 1, jud. Olt
Tel./fax: 0249/420.500
website: www.danielbarbulescu.ro
e-mail: barbulescu_dan@yahoo.c
om

anunt_discoteca

hyundai

hellios_1