ÎNSEMNĂRI

Amintiri din Epoca de platină

de Dumitru SÎRGHIE

Pe vremea pedeserismului luminos, un ziar arăta în felul următor: pe prima pagină, comentarii şi citate din cuvântările magistrale ale lui Ion Iliescu, la care se adăuga un fel de editorial semnat, pe rând, de foşti activişti comunişti, care scriau vârtos despre marile realizări locale şi centrale ale criptocomuniştilor. Pe paginile din interior era o adevărată Cântare a României, cu interviuri şi fapte ale primarilor pedeserişti. Paginile următoare conţineau articole de sport, de cultură (acestea din urmă elogiau cam în aceiaşi termeni şi pe un mare artist local sau naţional, dar şi pe câte-un „lăutar” indigen, care cânta sau scria pentru dictatorii momentului). Ziarul mai conţinea preţurile la ştir şi lobodă din Piaţa Zahana, precum şi mult-aşteptatul HOROSCOP – copiat din ziarele centrale.
Uşor-uşor, s-a întâmplat însă să fiu şi eu lăsat de către şefi să scriu editoriale, în contra-partidă cu cele ale colegilor mei, colegi care aveau misiuni strict politice şi nu neg faptul că, uneori – chiar fără să-mi dau seama – eram utilizat de patronii mei ca o sperietoare pentru pedeserişti şi asta, imaginaţi-vă – pentru ca ei, şefii de ziar – să obţină sume mai mari de la grofii din divan, promiţându-le că o să mă pună la punct în cel mai scurt timp…
Mi-aduc aminte că, în campania electorală din 1996, profesorul Emil Constantinescu a venit la Slatina. Toată floarea cea vestită a jurnalismului nostru local, la îndemnul liderilor PDSR Olt, şi-a ascuţit creioanele pentru a-l înfiera cu mânie proletară pe cel ce avea să devină preşedintele României. Toate rapandulele pedeseriste şi toţi gorniştii atoatepupători şi atoatesuflători au ocupat spaţiul ziarului la care lucram cu tot felul de injurii şi articole denigratoare la adresa ţărăniştilor şi a lui Emil Constantinescu. În mare sa „generozitate”, totuşi, patronul respectivului ziar mi-a lăsat şi mie un loc ceva puţin mai mare decât o carte de joc, în care abia mi-au încăput poza liderului ţărănist, celebră în epocă, simptomatică aş putea spune, cu mâna dreaptă ridicată a victorie, şi următoarea explicaţie: „Pentru o clipă, la Slatina, Dumnezeu s-a oprit în dreptul lui Emil Constantinescu!” Şi asta chiar în mijlocul primei pagini a ziarului respectiv.
Coordonator al campaniei PDSR de la Olt era, la acea vreme, cunoscutul politician Florin Georgescu. Acesta a tunat şi a fulgerat, i-a chemat pe toţi ziariştii care aveau adeziuni la PDSR şi le-a spus răspicat: „ – Bă, între toţi, doar bărbosul ăsta, care a scris despre Constantinescu, ştie ce vrea. Cine este?” – „O javră ţărănistă, d-le Georgescu”, au răspuns la unison toţi curlingăii celor trei roze.
Până s-a terminat campania, n-am mai avut voie să scriu decât epigrame, poezele şi rubrici erotice, în care introduceam – bineînţeles – şi anumite şopârle antipedeseriste, pe care cenzura feminină delegată de Florin Georgescu le descifra greu, uneori deloc, pentru că fetele din jurul lui Marin Diaconescu purtau minte puţină şi fustă la fel de puţină.
Titlurile semnate în epocă în „Gazeta Oltului”, „Anotimp Magazin” şi „Economistul de Olt” stau mărturie cu privire la cele susţinute de mine în aceste rânduri… Pedeseriştii, ca de altfel şi pediştii (proveniţi din acelaşi FSN şi practicanţi ai aceleiaşi democraţii originale) mă considerau – până la urmă, pe bună dreptate (având în vedere şi exagerările mele) – un adevărat „duşman al poporului”.
Cu toate acestea, oameni buni, în PDSR-ul de atunci, ca şi în PSD-ul de astăzi, am întâlnit şi oameni adevăraţi. Sau, ca să reformulez, am întâlnit şi oameni care apreciau modul, fie el şi fundamentalist, în care scriam. Fiindcă, lăsând la o parte verbul agresiv pe care-l utilizam atunci, în pamfletele, editorialele şi comentariile mele, exista şi o mare doză de adevăr, care-i determina pe unii pesedişti să mă aprobe în taină şi chiar să mă respecte.
Astăzi, în plină democraţie, după aproape patru cincinale, metodele pedeseriste de atunci, cu o parte din fosilele vremii, cu ziarişti cu tot, se află în tabăra PD-L Olt, în slujba lui Darius Vâlcov. Trăiască!