Interviu despre starea naţiunii cu

directorul coordonator al APIA Olt

Dumitru NICULESCU

Marea problemă a societăţii politice româneşti sau a societăţii noastre, în general, este aceea că tinerii reuşesc, cu greu, să-şi facă loc în poziţii de vârf, în punctele de decizie. Într-un fel, asistăm la un război tăcut al generaţiilor, între cei care au acumulat şi vârstă, şi experienţă, şi cei care au de partea lor numai o pregătire de excepţie, talent şi dorinţa sinceră de a face ceva pentru comunitatea locală, pentru societate, în general. O excepţie situată în contrast cu cele exprimate mai sus este tânărul secretar de stat din Ministerul Agriculturii, olteanul Cătălin Roşculete. Când, imediat după alegerile generale din noiembrie 2008, Ion Toma, preşedintele PSD Olt, promova, urmare a protocolului încheiat între PSD şi PD-L, în funcţia de secretar de stat, susţinut de PSD Olt, pe Cătălin Roşculete, nu puţini au fost cei care s-au întrebat cine este acesta, de unde vine şi ce va putea să facă într-o funcţie de o asemenea importanţă. Timpul a trecut, iar prima jumătate de an din mandatul lui a decurs parcă împotriva celor care spuneau că acest om nu va reuşi să răspundă sarcinilor de serviciu, cât şi pretenţiilor celor care vor să aibă la un asemenea nivel, un om pregătit gata să răspundă unor probleme de interes naţional. După câteva încercări eşuate, datorită calendarului extrem de ocupat al lui Cătălin Roşculete, în miez de vară, atunci când ideea părea deja compromisă, reporterul de serviciu a reuşit să-l blocheze, vreme de aproape un ceas pe acesta, pentru a-l face să răspundă unor întrebări care se vor a fi doar nişte teme de actualitate în ceea ce priveşte mersul agriculturii româneşti şi nu numai. Am mizat, în cele ce urmează, pe faptul că interlocutorul a acceptat necondiţionat atât întrebările pregătite în agendă, cât şi cele spontane, venite la faţa locului. Nu emitem pretenţia, nici noi - gazdele dialogului, cei de la Ziarul de Olt, dar nici intervievatul, că oferim acum răspunsuri la toate problemele agriculturii naţionale, dar şi la cele de interes local, însă credem că putem să vă oferim în continuare un dialog deschis, bazat pe sinceritate şi deschidere totală, cum rar s-a întâmplat în ultima perioadă, în vremea în care sunt rostite, din păcate, tot mai multe jumătăţi de adevăr. Mai mult, în această scurtă prezentare, preambulul interviului care urmează, mai facem o mică precizare: „am uitat”, pe alocuri, reportofonul deschis, chiar şi atunci când partenerul nostru de dialog credea că acesta este închis… (Alin DOROBANŢU)

- Mă gândisem, pentru început, domnule secretar de stat, să trec direct la subiect. Dar, având în vedere faptul că la ora asta, în locul în care desfăşurăm dialogul, Ministerul Agriculturii, este linişte, iar telefonul parcă nu mai sună atât de des, haideţi să ne spuneţi dumneavoastră cine este Cătălin Roşculete? De unde vine şi unde merge?

- Păi, dacă vreţi aşa, haideţi să o luăm cu începutul. Sunt un oltean adevărat, un oltean al extremelor. Şi, când spun asta, mă gândesc doar la faptul că sunt născut în Muşeteşti, judeţul Gorj, în anul 1972, iar prin voia destinului am ajuns în cealaltă extremă geografică a Olteniei, în Caracal. Aş zice, dacă îmi este permis, că sunt olteanul care, şi atunci când a plecat de acasă, a rămas tot printre ai săi. Sunt căsătorit, iar pentru mine familia înseamnă acel punct de sprijin fără de care nu concep existenţa mea pe acest pământ. Am o fetiţă de care sunt mândru, sunt licenţiat în agronomie, la una dintre cele mai prestigioase universităţi din ţară, Universitatea din Craiova. Am obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Agricole şi Silvice în anul 2005, sunt cercetător principal gradul doi, conferenţiar-profesor asociat la Universitatea din Craiova, dar aceste titluri nu reprezintă pentru mine decât încununarea unei etape în viaţă şi cred că un om reuşeşte să-şi facă un loc în comunitatea de care aparţine nu prin diplome, ci prin ceea ce ştie să facă. Consider că eu ştiu să fac exact ceea ce trebuie, dar întotdeauna cred că o zi din viaţă reprezintă o nouă provocare, de pe urma căreia eşti dator să mai înveţi ceva.

- Ce au însemnat pentru dumneavoastră anii petrecuţi la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Caracal?

- Anul 2005 a reprezentat pentru mine un moment de cotitură. Atunci când am preluat conducerea acestei instituţii, nu puţini au fost cei care m-au îndemnat să fac altceva, să nu mă duc acolo pentru că staţiunea era în pragul falimentului. Am acceptat, chiar dacă au fost unele ezitări, şi cred că, dacă astăzi, la staţiune, se face din nou performanţă agricolă, acest lucru îmi poate fi imputat şi mie. Am luat acolo unele decizii care nu au fost deloc uşoare sau, mai degrabă, deloc populare. A trebuit redimensionată structura de personal, o separare a celor care sunt implicaţi efectiv în munca de cercetare, de cei care lucrau aici, doar pentru a avea un serviciu. Au fost nopţi albe, tensiuni şi presiuni pe care, înainte de a veni aici, nu le-am anticipat. Am reuşit să recredibilizez instituţia asta, şi cel mai bun exemplu pe care îl pot da este cel legat de bonitatea staţiunii, în faţa instituţiilor bancare. Dacă în momentul sosirii mele la conducerea ei, oamenii care lucrau aici reuşeau cu greu să obţină de la bănci aprobări pentru credite, nu acelaşi lucru s-a întâmplat pe parcurs. De la incertitudinile legate de plata salariilor, principalul inconvenient în acordarea creditelor către angajaţii staţiunii, pe parcurs, datorită instalării unei stabilităţi financiare, staţiunea şi angajaţii ei au devenit un partener de încredere pentru vânzătorii de credite. Am dat acest exemplu, legat de percepţia celor din afară, tocmai pentru a arăta ce am reuşit eu să fac în acest loc, într-un timp în care opinia publică se pregătea să lanseze din nou refrenul care arăta că agricultura românească este un sector ce produce doar pierderi, şi atât. Aici sunt multe de spus, dar vreau să reţineţi un singur aspect: specialistul agronom de astăzi nu este doar cel care are grijă de respectarea tehnologiilor de cultură, ci acel om care reuşeşte să adapteze cultura pământului de mersul economiei de piaţă. Vedeţi dumneavoastră, nu este suficient să produci la întâmplare, mai trebuie să ştii şi ce se cere pe piaţă, căci altfel nu sunt suficiente doar bune intenţii şi performanţe individuale. Pe această temă sunt multe de spus, însă îmi este teamă că atât timpul dumneavoastră, cât şi al meu sunt noţiuni limitate care nu permit acum să dezvoltăm această idee.

- Cum a ajuns Cătălin Roşculete secretar de stat într-un minister de o asemenea complexitate?

- Simplu, printr-un ordin al ministrului de resort, al domnului Ilie Sârbu, ar fi o variantă de răspuns, însă, aici lucrurile nu sunt chiar atât de simpliste. Mă consider, şi spun asta cu mândrie, unul dintre acei oameni care beneficiază de încrederea domnului preşedinte Ion Toma, cel care vă spunea dumneavoastră, cu mult înainte de câştigarea alegerilor parlamentare de către PSD, că va promova în funcţii de maximă importanţă, la nivel central, oameni din partea locului. Are în mine un om care nu-l va dezamăgi niciodată, iar atunci când voi considera că nu mai pot să fac faţă, nu voi aştepta să vină alţii să-mi spună asta. Pentru a fi ceea ce sunt astăzi, am de partea mea şi susţinerea politică a Organizaţiei PSD de la Olt, una dintre cele mai redutabile din ţară, care m-a susţinut în unanimitate în momentul propunerii şi nominalizării mele pentru funcţia pe care o deţin astăzi.

- Se face politică în Ministerul Agriculturii?

- Şi aici, răspunsul poate fi nuanţat. Vedeţi dumneavoastră, sunt valabile ambele situaţii, şi că se face politică, şi că nu se face. În primul rând, se face politica agrară a bunăstării naţiunii române, cea care, indiferent de ce ar spune unii sau alţii, nu ţine seama de cine se află la putere. Pe de altă parte, nominalizarea ministrului şi a secretarilor de stat se face pe criterii politice, dar, de aici încolo, primează competenţa. Nu poţi să lucrezi într-un minister de o asemenea anvergură cu oameni care ştiu doar să lipească afişe, fie pentru unii, fie pentru alţii. Însă, aici întâlnim acum un climat de normalitate. La nivelul secretarilor de stat, suntem doi, eu şi colegul meu de la PD-L, şi vreau să vă spun că avem în comun doar interesul agriculturii naţionale, şi aproape deloc timp de a analiza, comenta ce fac ai noştri sau ce fac ai lor. La un asemenea nivel, chiar nu este permis să cazi în păcatul politicii. Ar fi o risipă imensă de energie, iar asta nu ar afecta decât imaginea ministerului, în ansamblu.

- Recent, dumneavoastră declaraţi că se impune reorientarea conceptului naţional care defineşte sistemul de irigaţii. Din ceea ce ştiu eu, susţineţi un concept bazat pe sistemul de irigaţii gravitaţional. Ce înseamnă asta?

- Înainte de a vă explica acest concept, se cuvine o privire de ansamblu. În clipa de faţă, sistemul de irigaţii, în mare parte, cel moştenit din perioada comunistă, este depăşit de realităţile economice, de situaţia energetică naţională, dar şi globală. Avem un sistem bazat pe pompe de mare putere, de concepţie sovietică, mari consumatoare de energie, care, în final, chiar dacă ar fi operabil în ansamblul său, nu ar produce profitul care să convină utilizatorului final, fermierului român. Să înlocuieşti astăzi acest sistem de pompe cu unul performant, mai puţin energofag, presupune nişte costuri ce nu pot fi suportate, atât de instituţiile private autorizate, asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, şi nici de stat. De aceea, soluţia sistemului gravitaţional, care ar aduce apa într-un sistem, fie el nou construit, fie derivat din cel actual, este singura alternativă. Am obţine un raport corect între investiţia în sine şi beneficiul celui care munceşte pământul. Deja specialiştii din minister lucrează la acest proiect, într-un context care nu ţine obligatoriu seama de situaţia din teren.

- O vorbă veche, venită peste timp, spune că niciodată nu ai să vezi ţăran bogat. Întotdeauna, profitul cel mare merge la samsarii de grâne, de animale. Poate interveni Ministerul Agriculturii în corectarea acestei nedreptăţi istorice?

- Vedeţi dumneavoastră, pe undeva întrebarea este tendenţioasă şi nu respectă întocmai realităţile din societatea românească. Nimeni nu impune nimănui, nici ce trebuie să producă şi nici ce trebuie să vândă. Acest mecanism, specific economiei de piaţă, este dat de un raport care exprimă funcţionarea cererii faţă de ofertă. Suntem într-o societate de consum, unde statul, Ministerul Agriculturii, nu poate interveni decât prin politici agrare, care, la un asemenea nivel, nu pot impune un plan de cultură şi un preţ fix. Ideea cu ţăranul bogat sau cu ţăran sărac ţine doar de factorul numit mentalitate. Într-o lume în continuă mişcare, cel care cultivă pământul sau cel care are ocupaţii agrare sau derivate din agricultură trebuie să se adapteze din mers la activităţi, în pas cu vremurile de azi. Nu o să vină niciodată Ministerul Agriculturii să impună lui Popescu, de la Ianca, spre exemplu, ce trebuie să cultive, în mod obligatoriu, pe terenul său. Deja, dacă s-ar întâmpla acest lucru, ne-am întoarce cu vreo câteva decenii în timp. Iar profitul, să ştiţi dumneavoastră că nu se obţine decât acolo unde sunt create exploataţii compacte, pe suprafeţe mari, unde respectarea tehnologiilor este obligatorie în acest context.

- Unde credeţi că se termină speranţele celor care vor să-şi asigure existenţa, a lor şi a familiilor lor, din agricultură?

- Nu dau vina pe Dumnezeu, nu am să vorbesc niciodată de nepriceperea fermierului român, pentru că astfel aş comite un păcat. Marea dramă a agriculturii româneşti este fărâmiţarea loturilor, existenţa a celor câteva milioane de parcele, cu tot atâţia proprietari. Dar nimeni nu poate astăzi să impună abuziv asocierea acestora în loturi mai mari decât cele care sunt în prezent. Lucrurile trebuie lăsate să decurgă normal, oamenii să se convingă singuri, căci, altfel, (zâmbeşte trist), riscăm să facem o nouă colectivizare. Rănile produse de acesta provoacă şi acum insomnii în minţile celor care au trăit această dramă, în urmă cu câteva decenii. Nu avem voie să repetăm această experienţă tristă, şi vă spun cu mâna pe inimă, că niciodată Partidul Social Democrat nu va include în politicile sale agrare un asemenea concept.

- Ce înseamnă pentru secretarul de stat Cătălin Roşculete noţiunea de agricultură performantă?

- O agricultură performantă este una din sursele renaşterii noastre economice. Performanţa în agricultură înseamnă, deopotrivă, o viaţă mai bună pentru agricultor şi lumea satului, securitate alimentară pentru toţi românii, un plus de legitimitate şi competitivitate între statele Uniunii Europene. Satul românesc şi locuitorii săi au fost neglijaţi de guvernul trecut, fiind lăsaţi pe ultimul loc în lista de priorităţi. Agricultorii se confruntă cu probleme majore, care conduc spre alte sectoare de activitate decât cel agrar. Nu poţi să te afirmi atunci când se constată o seamă de lipsuri, cum ar fi drumurile, apa curentă, canalizarea, lipsa şcolilor, a spitalelor, lipsa unor condiţii de viaţă decente. Satul românesc s-a aflat până acum în uitare şi izolare, iar noi, cei care reprezentăm PSD în Ministerul Agriculturii, tocmai aici vrem să intervenim. Să nu credeţi că, în Occident, au fost asfaltate drumuri de ţară doar ca să ne minunăm noi când mergem în vizită sau la muncă. Fermierul român are nevoie pentru a obţine performanţă de o infrastructură de nivel european. Marele pariu al domnului ministru Sârbu este scoaterea satului românesc din uitare şi izolare. Altfel, nu-i vom aduce niciodată pe tineri în satul românesc. Trebuie să eliminăm, şi asta facem în prezent, izolarea economică, prin acordarea de subvenţii pentru producţie, prin investiţii masive în modernizarea tehnologică şi prin restructurarea fermelor de subzistenţă. Prin actualele programe elaborate, dar şi prin cele care sunt în prezent în mapa de lucru, consider că asta facem. O altă problemă este izolarea socială, cea care doare cel mai mult, unde noi lucrăm pe teme concrete, de reafirmarea identităţii satului românesc. Ambiţia noastră este de a reface satul românesc şi de a reda identitatea şi demnitatea ţăranului român sau fermierului, cum vreţi dumneavoastră să-i spuneţi.

- Se face evaziune fiscală în agricultură? Vă întreb acest lucru, în contextul dat de amplele acţiuni desfăşurate în această perioadă, privind depistarea celor care nu au documente de provenienţă pentru produsele transportate sper bazele de recepţie…

- Nu sunt în măsură să vă răspund la întrebare, în termeni care să acuze sau să disculpe. Nu pot spune că cineva eludează bugetul de stat prin cantităţi anume, de produse definite, care ocolesc legile fiscale. Pe undeva, există şi acest fenomen, dar el nu defineşte agricultorul drept un evazionist fiscal. Mai sunt o seamă de mecanisme de pus la punct, pentru a stopa acest fenomen, dar dacă în România se face evaziune fiscală, ea nu se înregistrează, în principal, în domeniul agrar. Datele problemei sunt cu totul altele, şi dacă vreţi un răspuns corect, mergeţi spre cei care lucrează în organele de resort ale Ministerului de Finanţe, ale fiscului, în general şi-n particular. Aici, consider că instituţiile parlamentare trebuie să facă un pachet de legi menite să arate paşii care trebuie urmaţi pentru a clarifica această problemă. Iarăşi, revin la chestiunea denumită mentalitate, unde este atât de mult de lucru.

- Văd că insistaţi foarte mult pe mentalitate. De ce?

- O societate nu se poate transforma peste noapte. Este nevoie de timp, de o înţelegere clară a ceea ce reprezintă fenomenul adaptării la nişte realităţi care, acum, în 2009, nu mai corespund cu ceea ce era până mai ieri. Vă dau doar un singur exemplu, o constatare amară făcută de mine, în drumurile pe care le fac prin judeţul Olt, dat şi prin ţară. Mă doare când văd bălegarul de la animale aruncat la groapa de gunoi a satului. Cred că aici trebuie mers din poartă-n poartă şi să-l convingem pe ţăran, că acest gunoi de grajd reprezintă cel mai bun îngrăşământ care poate fi aplicat, fără nici o cercetare prealabilă pe terenurile deţinute de acesta. Am ales un exemplu la întâmplare, pentru a vă face să înţelegeţi că este nevoie de o nouă abordare, şi de o întoarcere la vechile practici întâlnite în curţile de odinioară. În acest fel, rezolvăm două probleme, simultan: asigurăm îmbunătăţirea calităţii pământului, dar obţinem şi o igienă a pajiştilor comunale, acolo unde, de cele mai multe ori, se duce bălegarul produs în curte.

- Domnule secretar de stat, parcul tehnic agricol românesc este, în opinia mea, sufocat de tractoare depăşite, atât din punct de vedere fizic, cât şi moral. Ce este de făcut?

- Nu poate veni la nimeni la poartă, ministrul agriculturii, să preia tractorul vechi şi să lase la schimb unul nou. Însă, noi gândim şi acţionăm şi în acest sens. Există deja un program de stimulare a înnoirii parcului auto agrar, dar rezultatele nu pot să se vadă peste noapte. Mergeţi însă şi vedeţi realităţile din marile exploataţii, unde deja avem utilaje performante care se compară cu cele care sunt în dotarea fermelor similare din celelalte state ale Uniunii Europene. Aici, s-a dat tonul, iar paşii făcuţi de fermieri nu vor întârzia să apară. Politicile social-democrate sunt singurele care au inclus, pe lista de priorităţi, această problemă. Şi haideţi să spunem lucrurilor pe nume: atunci când foloseşti patru-cinci hectare de teren este foarte greu să obţii un profit din care să-ţi permiţi achiziţionarea unui tractor nou. Iar ne întoarcem la necesitatea asocierii, în vederea creşterii performanţei. Numai aşa se pot obţine şi rezultate, şi producţii pe măsură. Cred că acest lucru se va rezolva în timp, prin conştientizarea voluntară a populaţiei despre această necesitate.

- Este actualul sistem de subvenţionare a agriculturii cel mai bun din cele care au fost până acum? Este nevoie de subvenţii în agricultură?

- Sigur că da, agricultura trebuie subvenţionată, căci, cu siguranţa alimentară a unei naţiuni nu-ţi permiţi să te joci. Un popor înfometat este cel mai grav lucru care se poate întâmpla. De aceea, statul şi Uniunea Europeană intervin fără să ia în calcul, decât siguranţa alimentară. Actualul sistem de subvenţie este unul mult mai bun decât cel întâlnit până acum, dar care suportă corecţii de la an la an. De data asta, anul acesta, toată lumea a înţeles că programele agricole naţionale, în domeniul la care faceţi referire, servesc exclusiv fermierului. Subvenţionarea agriculturii se întâlneşte în orice stat care respectă principiile fundamentale ale calităţii vieţii. Nu se poate altfel, iar cine ar încerca să elimine subvenţiile riscă foarte mult.

- De ce a ales Cătălin Roşculete PSD?

- Să nu vă închipuiţi că într-o seară, în urmă cu nu ştiu câţi ani, am avut o revelaţie, cum că eu trebuie să fac politică. Nu am intrat într-o stare de meditaţie, pentru a găsi răspunsul potrivit. Nici măcar nu am studiat doctrinele partidelor româneşti, să văd care mi se potriveşte mie. Alegerea social-democraţiei a fost una firească, datorită pregătirii mele. Nu poţi face agricultură numai alergând după profit. Aici se întâlneşte cel mai bine latura socială, într-o activitate economică. Pământul se munceşte cu oameni care nu au sărbători, al căror program de lucru nu este stabilit într-un birou. Fermierul este conectat, pe parcursul unui întreg an, la munca sa, iar amânarea de azi pe mâine produce pierderi. Vă mai spun ceva: nu întâmplător bazinul electoral predominant al PSD se întâlneşte în mediul rural, iar cele mai mari satisfacţii se înregistrează în perioadele în care Ministerul Agriculturii este condus de un social-democrat. Între noi, ca partid, şi fermier există o relaţie de respect reciproc, pe care nici o doctrină de dreapta nu a afectat-o.