Oltul are 726 de monumente istorice de valoare naţională.
Ce facem cu ele?

Locul 13 pe ţară, ca număr de monumente istorice

Poate, vreodată, un simplu cetăţean al acestui judeţ s-a întrebat cu câtă istorie e încărcat ţinutul în care trăieşte. Poate cunoştea câteva repere istorice, dar nu şi valoarea lor. Poate vreo autoritate judeţeană sau locală s-ar fi întrebat aceleaşi lucruri, doar aşa pentru cultura ei generală… Ce valoare au monumentele istorice ale Oltului? Inestimabilă! Care monumente istorice ale Oltului? Cele 726, aflate pe lista aprobată a Ministerului Culturii! Atât de multe? Da, atât de multe încât să claseze judeţul în primele 15 din ţară, ca număr de monumente istorice, după Bucureşti, care are în patrimoniu 2627 de monumente, Iaşi, cu 1641, Cluj 1382, etc.
Ocupând locul 13 la nivel naţional, Oltul, cu cele 726 de monumente istorice, ar trebui să fie un reper pe harta ţării, în comparaţie cu alte judeţe, care abia adună în patrimoniu 100 de monumente. Şi, totuşi, Oltul nu e un reper istoric. De ce? Cine ştie! Poate ştiu doar autorităţile, care nu mai dau nici o importanţă valorilor istoriei, prin neacordarea de fonduri pentru întreţinerea acestor monumente?!

În perioada postdecembristă, singurul monument istoric restaurat a fost Teatrul Naţional din Caracal

E adevărat, nu Oltul este centrul istoric al României, dar asta nu înseamnă ca monumentele istorice de aici să beneficieze de un dezinteres total când vine vorba despre fonduri acordate pentru restaurare. Şi aproape că nu este monument din judeţul nostru care să nu aibă nevoie de o minimă îngrijire arhitecturală, pentru a nu se prăbuşi de anii care au trecut peste el.
Singurul monument istoric care a beneficiat de o reabilitare substanţială, după ce a fost mistuit de un incendiu, este Teatrul Naţional din Caracal. Clădirea, cu o arhitectură impresionantă, a cărei construcţie a început în anul 1896, a avut de aşteptat 22 de ani pentru a fi reconstruit. Eforturile financiare au fost uriaşe, dezinteresul autorităţilor culturale naţionale impresionant, iar finalitatea acestei investiţii s-a datorat doar insistentelor unor autorităţi locale.

Bisericuţa din lemn, construită în urmă cu 350 de ani

Vorbind în continuare de fondurile acordate pentru reastaurarea monumentelor istorice din Olt, menţionăm că pentru întreţinerea bisericii de lemn „Adormirea Maicii Domnului”, din comuna Leleasca, construită în perioada 1766-1771 şi declarată monument istoric de valoare naţională excepţională, nu s-au acordat nici bani, nici importanţă, pentru a-i prelungi dăinuirea pe meleagurile noastre. Această bisericuţă este o adevărată bijuterie arhitecturală a României, păstrând toate elementele vremii în care a fost ridicată. Cu cât s-a contribuit la conservarea acestei arhitecturi unice din bugetul statului? Cu nimic! E conservată doar de credinţa locuitorilor în Dumnezeu, de dragostea faţă de acest lăcaş sfânt a acestor ortodocşi care-i trec pragul în fiecare duminică, sfioşi, călcând uşor, să nu deranjeze vreo şindrilă mai şubredă…
Dacă Moldova se mândreşte cu mănăstirile ei multe şi vechi, noi de ce nu ne-am mândri cu ale noastre, puţine, dar la fel de vechi şi încărcate de istorie? Pe lângă bisericuţa uitată de autorităţi, dar nu şi de paginile de istorie, în patrimoniul cultural de interes naţional, se mai regăsesc Ansamblul Mănăstirii Brâncoveni şi Ansamblul Mănăstirii Călui. Aceste trei lăcaşe de cult au valoare culturală inestimabilă… şi cam atât.
Lărgind aria lăcaşelor de cult, menţionăm, ca fapt divers, pentru cei ce ar vrea să cunoască şi altă faţă a judeţului Olt, că din cele 431 de lăcaşe de cult din judeţ, 224 sunt declarate monumente istorice. Impresionant patrimoniu arhitectural creştin, nu?!

Autorităţile au dat uitării cea mai importantă atracţie turistică - Cetatea Sucidava

Sucidava, vechea capitală a tribului dacic al sucilor, este situată în vatra oraşului Corabia, pe teritoriul fostului sat Celeiu.
Pe terasa superioară a Dunării se văd încă zidurile de apărare cu opt turnuri complet dezvelite ale oraşului roman târziu Sucidava (secolele IV-VI), care, împreună cu cartierul actual, acoperă o parte a oraşului roman din secolele II-III, mai puţin cunoscut. Au mai fost identificate băile romane (thermae), o basilică paleocreştină (secolele V-VI) şi străzi pavate.
Cetatea se remarcă prin „fântâna secretă”, o capodoperă inginerească, menită să aprovizioneze cu apă aşezarea în timpul asediilor.
Tot aici se găseşte piciorul unui pod roman construit peste Dunăre în timpul lui Constantin cel Mare. Inaugurat în anul 328, avea o lungime de peste 2 400 de metri, fiind considerat unul dintre cele mai lungi poduri ale antichităţii. Din păcate, podul lui Constantin cel Mare, (menţionat şi de Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”) a avut o existenţă scurtă.
Dacă, până acum câţiva ani, câteva sute de turişti vizitau monumentul, acum, acolo, e pustiu. Doar studenţii de la facultăţile de geografie vin vara aici pentru documentare.
Autorităţile au încetat de mult să mai dea importanţa cuvenită acestui important loc pentru originile noastre.

Capitala Daciei Malvensis - pe locul unde acum se află satul Reşca

Din categoria monumentelor istorice de valoare naţională excepţională, la capitolul monumente şi situri arheologice, fac parte localităţile Corabia - aşezare geto-dacică, pe care se află oraşul antic Sucidava - şi Reşca - un sat din comuna Dobrosloveni, tot aşezare geto-dacică, pe care se află oraşul roman Romula, capitala Daciei Malvensis. Ca să încheiem cu valorile Oltului incluse în patrimoniul cultural de interes naţional, pe lângă bisericuţa de lemn, Cetatea Sucidava şi Teatrul din Caracal, reamintim aici şi centrul istoric al oraşului Caracal, Casa Buzescu, din comuna Strejeşti, şi Crama lui Buzescu, din comuna Priseaca.
Toate cele 726 de monumente din Olt fac parte din patrimoniul cultural naţional doar scriptic, pentru că, în realitate, parcă ar fi ale nimănui, parcă şi istoria le renegă… Poate vor şti generaţiile viitoare să le aprecieze la adevărata lor valoare…
Menţionăm că în fiecare localitate a judeţului există cel puţin un monument istoric cu valoare naţională, pornind de la o troiţă străveche, până la ansambluri de clădiri cu arhitecturi impresionante.
De asemenea, în Olt, au fost desemnate şi unităţile administrativ-teritoriale cu concentrare foarte mare a patrimoniului construit cu valoare culturală de interes naţional. Acestea sunt oraşele Slatina, Caracal, Corabia şi comunele Brâncoveni, Curtişoara, Dobrosloveni, Gârcov, Giuvărăşti, Leleasca, Oboga, Priseaca şi Strejeşti.

Şase monumente ale naturii, în Olt

Să fie doar capra neagră şi floarea de colţ monumente ale naturii, protejate de lege, pentru că se află în creierii munţilor şi sunt pe cale de dispariţie? Nicidecum! În România sunt mii de monumente ale naturii, dintre care şase sunt în Olt. Teoretic, ele se numesc zone naturale protejate de interes naţional şi monumente ale naturii. În realitate, ele se numesc astfel: Pădurea Seaca-Optăşani, din comuna Spineni, Pădurea Braniştea Catârilor, din comunele Obârşia şi Ştefan cel Mare, Pădurea Călugărească, din comuna Radomireşti, Casa Pădurii, din Pădurea Potelu, comuna Ianca, Rezervaţia de bujori a Academiei, din comuna Stoicăneşti, şi Rezervaţia de arborete de gârniţă, din comuna Poboru. Acestea însumează aproximativ 700 ha.

Monumente disparute sau pe cale de dispariţie

Oficial, în Olt, au dispărut 19 monumente istorice, cele mai multe fiind conace şi case din Caracal, Drăgăneşti-Olt, Deveselu, Vâlcele şi Radomireşti. Se pare că ultima inventariere ar fi fost făcută în anul 2006, însă public nu s-a făcut nici o precizare pe această temă. De aceea, tindem să credem că numărul monumentelor istorice din Olt, cu mai mică sau mai mare valoare, este în descreştere, deoarece ceea ce n-a distrus trecerea timpului a făcut-o omul vremurilor noastre...
Informaţiile pe care le-am prezentat, aşa, ca fapt divers, au ca sursă site-ul Institutului de Memorie Culturală. Deci, nu sunt fabulaţii. Sunt o parte a istoriei acestui judeţ, pe care nimeni nu doreşte, dacă nu s-o întreţină, măcar s-o facă publică. Ar trebui să ştim că avem asemenea comori în judeţ, dar nu ştim, pentru că autorităţile locale în domeniu se ocupă de altceva. Cum ar fi organizarea de manifestări culturale plictisitoare. (M.O.)

Ioan Talpeş - „În umbra marelui HIDALGO”

Într-o societate bazată pe intrigă, pe consum, rar se întâmplă ca cineva să încerce să-şi canalizeze activitatea pe introspecţii în trecutul recent, pentru a căuta astfel un alt gen de răspunsuri, ecuaţii ale istoriei recente, pentru a le oferi mai departe contemporanilor, sub formă de alternativă la ecuaţia prezentului. Pornind de la această realitate, istoricul Ioan Talpeş, căci, înainte de a fi şef al serviciilor secrete româneşti, domnia-sa este un nume, o voce autoritară într-un domeniu în care nu este suficient doar a învăţa ceea ce au scris alţii, ci a te implica activ în aflarea unui adevăr care, de multe ori, pentru liniştea din prezent, pare că este bine să rămână neştiut.
Volumul „În umbra marelui HIDALGO” reprezintă o provocare pentru cei care vor să vadă lumea reală, pornind de la alte fundamente decât cele general acceptate. Cartea, la prima vedere, un studiu istoric, realizat sub forma unui interviu, de către ziaristul Horia Alexandrescu, cu Ioan Talpeş, are un conţinut viu, atractiv, pentru publicul larg. La Slatina, prezentarea sa s-a făcut miercuri, 15 iulie a.c., în incinta Bibliotecii Judeţene „Ion Minulescu”, acolo unde, înainte de lansarea propriu-zisă, a avut loc şi o întâlnire a autorilor cu reprezentanţii mass-media locală. Fără a considera că elementele descrise în acest volum sunt noţiuni obligatorii, care trebuie luate ca atare, autorul Ioan Talpeş a ţinut să precizeze că, în România de astăzi, dincolo de problemele zilei, aflarea adevărului reprezintă o prioritate pentru cei care vor să afle sau mai au timp să caute adevărul.
Aici, Talpeş are un punct de vedere care, odată expus, nu mai cere nici un alt comentariu: „Este o tragedie să spui adevărul, chiar atunci când falsificatorul o cere”. În fapt, „În umbra marelui HIDALGO” se vrea doar un prim pas dintr-o serie de alte volume care vor urma, cronologic, care, conform promisiunii făcute de generalul în rezervă Talpeş, vor cuprinde referiri inedite despre istoria contemporană, cea de dată recentă, care defineşte trecerea de la socialismul absurd la capitalismul sălbatic.