ÎNSEMNĂRI

Cum să nu suferi
de a fi român, privind tineretul gâfâindu-şi destinul

de Dumitru SÂRGHIE

Am ales acest titlu cu rezonanţă cioraniană, gândindu-mă la soarta fără de soartă a tineretului român. A tineretului slătinean, dacă vreţi, fiindcă tot timpul am nădăjduit ca acest tineret să fie cămaşa noastră de vreme rea, pentru ziua de mâine. O categorie socială care n-a avut parte de melodia vieţii, fiindcă – odată ce conştiinţa noastră – a celor maturi – a aţipit, junimea noastră (speranţa noastră) a fost aruncată brutal într-o junglă, din care cu greu mai poţi ieşi.
Ce modele de succes le-a oferit societatea noastră democratică tinerelor vlăstare? Discursul golănesc al lui Băsescu, prin care şeful statului reiterează sloganele comuniste de tipul „Carte multă nu se cere, prost să fii să ai putere?”; miorlăitul androgin şi obedient al unui prim-ministru cu alură de cofetar?; faptele reprobabile ale Monicăi Ritzi, care – până la urmă – şi ea este o victimă a sistemului politic huliganic creat de ciuma fesenistă?; bâlbâielile apocaliptice ale lui Geoană, cel căruia baronii roşii i-au înfipt ghearele în beregată?; imbecilitatea savantă al unui ministru al Culturii, care l-a asemuit pe Băsescu cu o pleaşcă a destinului românesc? (cred că dacă ar învia Conu Paleologu, ar mai muri odată, văzându-şi epigonul de mână cu Elena Udrea); incultura financiară a unui Nastratin Pogea, cel care – numărând steagurile propriului partid, acestea îi ies mereu fără de soţ?; prostia solemnă, aproape virgină, a Robertei Anastase, manechinul care va atinge – în curând – prestigiul funebru al şefului ei suprem?; puritanismul vid al lui Crin Antonescu, cel înconjurat de o samă de lichele calificate, precum Ludovic Orban?; cuvântările magistrale ale lui Vadim Tudor, care te înfiorează şi te duc cu gândul la „Mein Kampf”?; mitocănia de târlă şi analfabetismul unui europarlamentar precum Gigi Becali?; incapacitatea unei ministrese a Educaţiei, total depăşită de evenimente?; levantinismul şi spiritul de precupeţ al ministrului Sănătăţii?; proletcultismul scriitoricesc al unui ziarist de mucava precum Traian Ungureanu?; linguşelile filosofice ale lui Liiceanu faţă de Traian Băsescu, după ce acesta din urmă i-a ars figurativ pe rug pe toţi filosofii, preferând ospătarii şi tinichigii auto?; savantlâcurile lui Patapievici, alt flautist de curte a lui Zeus?; sforăriile lui Hrebenciuc, întâiul sfătuitor al lui Mircea Geoană? Exemplele ar putea continua, însă ar fi un gest inutil, fiindcă lista şuţilor noştri politici o ştiu românii pe de rost, chiar şi în somn…
În scuipat, în gunoi, în tina anonimă a oraşelor şi satelor noastre – adevărate babilonuri de tristeţe şi foame, zac izvoare româneşti încă nemurdărite (copiii noştri, tinerii noştri), cei care ne imploră să le arătăm Calea, Adevărul şi Viaţa! Iar noi, îngenuncheaţi la rându-ne, implorăm milă la nişte dumnezei atei, care ne-au transferat nouă crimele lor, crime pe care ni le-am însuşit şi cu care vom pleca împovăraţi pe lumea cealaltă.
Nimic nu ucide mai mult tineretul românesc decât laşitatea noastră, a părinţilor, aceea de a ne vinde pe doi lei unor dihori atei, care se tot rotesc la putere, din 1990 încoace.
Oameni buni, va fi prea târziu până când mămăliga va exploda încă o dată, va fi prea târziu pentru copiii noştri, care şi-au luat traista-n băţ, dându-şi întâlnire cu un Zeu – dar vai! – la întâlnire a venit chiar Diavolul…
Doamne, cum să nu suferi de a fi român, privind tineretul gâfâindu-şi destinul?