Cât de infractor este Andrei Iordache?

Trebuie să o recunoaştem deschis, Oltul postdecembrist nu a produs personalităţi ale vieţii publice, care să aparţină, prin acţiunile lor, perioadei la care facem referire. Doar ceva în lumea sportului, dar şi acelea au fost uşor confiscate de metropolele limitrofe ţinutului care defineşte judeţul cu nume de râu. În plan politic, Oltul nu a schimbat cu nimic mersul istoriei contemporane. Nici măcar cei care în decembrie 1989 se aflau întâmplător în restaurantul Sâmbureşti, pentru a trece strada în fosta Judeţeană de partid, deşi au beneficiat la acea vreme de un imens capital de încredere, nu au arătat că pot face minuni în numele cauzei locale. Despre ei aproape că nimeni nu-şi mai aminteşte, mulţi dintre ei fiind astăzi preocupaţi doar de modul cum îşi pot ascunde bogăţiile materiale, pentru care, cu greu, pot da justificare. Şi această atmosferă plată a fost o singură dată tulburată, în anul 2004, atunci când ăla micu’, de la PD, a reuşit, aproape de unul singur, să răstoarne sistemul ticăloşit care, precum o şopârlă, îşi regenerează coada, traversase două vremuri istorice. Darius Vâlcov n-a făcut revoluţie, dar a scos oamenii în stradă într-un mod care, astăzi, pentru viitor, pare greu de crezut că se va mai petrece. Slatina anului 2004 s-a dovedit a fi doar o excepţie, căci puţini sunt cei care gândesc, măcar astăzi, că se poate. Că rolul omului este, pe acest pământ, legat nu numai de bunăstarea sa personală, ci şi de amprenta socială pe care o lasă în lumea sa, în colectivitatea de care aparţine.
Pe acest fond, al mămăligii care refuză să explodeze, după fenomenul Darius Vâlcov, în politica locală s-au produs foarte multe speranţe şi, doar pe ici, pe acolo, certitudini. Însă, multe dintre ele s-au stins precum o petardă care străluceşte preţ de doar câteva clipe. Singurul produs politic al acestei etape, care încearcă să construiască altceva, pe un fundament care astăzi nu poate fi conturat, cu principii şi doctrine, este Andrei Iordache, până mai ieri, şi el considerat drept ăla micu’, dar, de la PNL. Un personaj, care, dacă ar trebui să plătească măcar cerneala tipografică utilizată de ziarele locale, pentru a fi prezentat drept ceea ce este şi ceea ce nu este, ar trebui să se împrumute serios pe la prieteni şi pe la bănci, pentru a acoperi costurile în cauză.

Alin DOROBANŢU

De unde vine Andrei Iordache?

Prin anul 2004, atunci când se schimbase schimbarea, în zona activiştilor care slujeau Alianţa Dreptate şi Adevăr, dacă o mai ţineţi minte, un tip, mai mult plinuţ decât înalt, inconsecvent, când cu ochelari, când fără, părea vrăjit de cât de mult se iubesc Ioan Ciugulea, Cristian Bircea, Gigel Ştirbu, pe de o parte, cu Marin Bobeş, Darius Vâlcov, Gabriel Diaconu, pe de altă parte. Începător în ale politicii, băiatul doctorului Iordache, un nume care, în Slatina, nu are nevoie de nici o prezentare, s-a prins destul de repede cum vine treaba cu politica, pe la noi. Din postura de membru PNL, cu un bagaj de cunoştinţe destul de greu, cât să plăteşti taxă suplimentară în toate aeroporturile în care excesul de greutate se taxează, Iordache a devenit uşor, poate şi asta şi-a propus, un lider al unui partid în care, şi atunci, şi astăzi, liderii săi au grave probleme cu acordul între subiect şi predicat, în limba română. Dar lor le merge pentru că, până acum, nimeni nu s-a gândit să pedepsească, drept infracţiune, violul gramaticii naţionale. Paradoxal, creşterea sa liberală i-a atras o antipatie colectivă din partea unor talibani locali, colegi de-ai săi, care începeau să simtă că Iordache poate provoca în PNL Olt un vânt al schimbării, de atitudine, de mentalitate.
Bomboana pe colivă şi-a pus-o singur atunci când, la alegerile parlamentare din toamnă, a reuşit să obţină un număr de voturi cu mult peste cât primiseră cele două tabere liberale, dezlegare de la Toma şi Vâlcov. A avut o campanie ieftină şi inteligentă, bazată pe faptul că el nu este traseist politic, ulterior se va dovedi altceva, (sic!), folosind o mână de tineri care chiar începuseră să creadă în ideea de altceva. Unde mai pui un afiş inteligent, decupat în zona capului, ca la Băsescu, pe care Iordache şi-l lipea personal, spunând locuitorilor din Colegiul 1 că el se antrenează pentru Primăria Slatina. Nu a câştigat alegerile, dar a căpătat o experienţă care a produs adversarilor săi prima temere că el, Iordache, ar avea vreodată ceva de zis împotriva ordinii de drept.

Vedetă de gazete, directorul de la Spitalul Scorniceşti, ţinta tuturora

Omisesem ceva, pe vremea când zburau pureci potcoviţi cu potcoave liberale, Iordache a fost numit, politic, director la Spitalul de la Scorniceşti. Acolo unde îşi dau întâlnire toţi suferinzii de afecţiuni pulmonare, din judeţul Olt. În contextul în care există o psihoză generală, legată de faptul că cele mai mari afaceri se fac prin bani publici, Iordache a devenit vedetă de gazetă, chiar dacă bugetul spitalului nu a fost niciodată unul destul de mare, încât să asigure şi o sifonare către ordonatorul de credit. Însă, spitalul şi-a schimbat faţa în bine, devenind din multe puncte de vedere o clinică modernă, una care satisface menirea sa. Practic, la Scorniceşti, Iordache a arătat că poţi face lucruri mari şi cu bani puţini. Datorită poziţiei sale publice, Andrei Iordache a fost controlat, poate chiar şi asupra cantităţii de lapte matern, supt în primele luni ale existenţei sale, pentru a se vedea, dacă nu cumva avea de mic apucături de derbedeu, care încălcau, atunci şi acum, legea achiziţiilor publice. Pentru unii dintre conducătorii vremelnici ai Oltului, numele său a devenit o obsesie, un fix existenţial.

Vremea a trecut, iar între timp……Andrei Iordache a intrat în PSD

Când, în urmă cu câteva luni, Ion Toma ieşea într-o duminică la prânz, când lumea serioasă se uită la „Viaţa Satului”, cu Andrei Iordache, lângă el, în sediul PSD Olt, am înţeles că în politica olteană distanţa dintre stânga şi dreapta este de şase metri, adică, atât cât este între sediile celor două partide. Astfel, ăla micu’ devenea traseist politic, exact ca 99,9% dintre toţi combatanţii de pe piaţa locală, dovedind că doctrinele şi principiile sunt nişte chestii pe care, atunci când nu ai treabă, le poţi duce în magazia de vechituri. Aşa că, însemnele sale din campania lui 2008 deveneau subit caduce. Că doar politica este o meserie vecină cu prostituţia şi o artă a compromisului.

„Penalul” Andrei Iordache

După ce s-a încercat, în contextul politic local, agăţarea lui Iordache cu nişte elemente care să conducă spre fapte de corupţie, încercări eşuate, în prezent, acesta este chemat sistematic să dea cu pixul, pe la organ. Pentru că… ar fi ridicat vocea la un salariat de la Spitalul de la Scorniceşti şi pentru că ar fi comis nişte fapte „grave”, un abuz în serviciu contra unei persoane „pure”, aflată în opoziţie politică, dar şi administrativă, faţă de cel în cauză. Aici, onor poliţiştii fac de zor anchetă, căutând constituirea unor premise care să autentifice o faptă care nu există. În acest caz, există însă o presiune creată de cei care, direct sau indirect, au putere de decizie la un nivel care nu ar trebui să permită amestecul puterilor din statul de drept. Lăsănd de-o parte atitudinile organului, am căutat un punct de vedere asupra speţei în cauză, care generează ideea publică că acesta este un infractor, un individ care are probleme grave cu legea. Acesta ne-a fost oferit de avocatul Radu Ţuluca, un nume care nu are nevoie de altă prezentare. „Nu reproşăm nimic organului de achetă penală. Oamenii îşi fac doar datoria. L-au chemat pe Andrei Iordache, chiar dacă acesta este o persoană publică, pentru a exprima plângerile făcute de soţii Chimoaica. Aici, în această cauză, este vorba de un refuz al angajatorului de a executa o hotărâre judecătorească, definitivă, iar refuzul angajatorului de a executa o hotărâre judecătorească de repunere în situaţia anterioară reprezintă o infracţiune şi se pedepseşte conform articolelor 277, 278 din Codul Muncii. La data când şi-a angajat avocat, făptuitorii fuseseră repuşi în funcţie, nemaiexistând faptă. În realitate, a existat o întârziere a aplicării acestor hotărâri judecătoreşti, care nu i se datorează doctorului Andrei Iordache. Acesta, nici scris, şi nici verbal, nu a refuzat executarea celor două hotărâri judecătoreşti. Când i s-au prezentat în mapa de corespondenţă cererile reclamanţilor, Andrei Iordache a repartizat cererile oficiului juridic, pentru a primi un punct îndreptăţit. La oficiul juridic, unul dintre consilieri este chiar finul reclamanţilor, şi, primind cererea, cu rezoluţia în cauză, a omis să-şi exprime poziţia datorată funcţiei deţinute, în comitetul director”. Practic, Radu Ţuluca, explică cine este de vină, iar ca un avocat cu experienţă, înţelege că Andrei Iordache, clientul său, va fi absolvit în această speţă. O speţă care nu produce decât disconfort şi care aduce atingere unei poziţii publice, a unei persoane publice. Într-un fel, reclamanţii, instrumente de represiune, reuşesc să-şi atingă scopul, chiar dacă, în cauza lor, nu va exista o soluţie care să ducă la o condamnare penală: asocierea imaginii lui Andrei Iordache cu efectele unei presupuse laturi penale. Avem, în continuare, o expresie generală a modului cum, în România, împotriva unui om public, poţi lupta cu plângeri penale, împotriva unei persoane publice care se pare că are multe de spus.
Acest scenariu seamănă, peste timp, suspect de mult, cu unul care s-a petrecut în urmă cu aproape un deceniu, atunci când un organ, cercetata de zor o afacere în care erau la mijloc nişte telefoane mobile şi cantitatea de făină folosită de doi puştani care vroiau să facă cu zece ouă şi-un kil de zahăr o plăcintărie care să devină un brand mai mare decât Mc’ Donalds. Aşa că, scenariul este la fel, doar personajele se mai schimbă, pe ici, pe acolo. Altfel, să nu credeţi, nici măcar o clipă, că Andrei Iordache este un înger. Vă spunem noi, pe surse de încredere, că acesta ar merita anchetat pentru faptul că, în nenumărate rânduri, a încălcat viteza maximă admisă pe autostrada Piteşti-Bucureşti. Nu mai spunem şi alte lucruri, pentru că, în vremuri de criză mondială, există şi o criză a spaţiului tipografic.