7 zile în subsidiar
Dacă preşedintele PD-L Olt s-ar uita la OLTv, Virgil Panduru ar deveni un avocat de succes!
În sfârşit, după vreo lună şi ceva de zugrăveli în studio, postul local de televiziune, OLTv, cel care emite în reţeaua de cablu pe raza municipiului Slatina, a revenit la viaţă. În noua configuraţie, cam cu aceeaşi echipă, îmbunătăţită pe ici, pe colo, acest post local de televiziune a prins din nou viaţă. Luni, 15 iunie 2009, unul dintre invitaţii celor în cauză a fost subprefectul de Olt, Virgil Panduru, băiat de treabă, iscusit în ale vorbelor-discuţii, Panduru a vorbit şi întrebat, dar şi neîntrebat, despre rolul său într-o instituţie pe care cetăţenii o percep drept una decorativă. Astfel, acesta s-a apucat să spună că el a ajuns subprefect nu prin puterea unei decizii politice, ci pentru că aşa a vrut el. Având în vedere că toată lumea ştie cum s-a întâmplat minunea, adică, printr-o decizie eminamente politică, a PD-L-ului, în cazul său, noi credem că dacă preşedintele PD-L Olt s-ar fi uitat la emisiune, acesta ar fi tras concluzia că lui Panduru îi este ruşine să spună că funcţia sa administrativă se datorează PD-L-ului. Căci, cu siguranţă, dacă Darius Vâlcov ar ştii asta, l-ar promova imediat pe Panduru în afara Prefecturii Olt, în postura de avocat, unde, într-adevăr, poţi profesa şi fără să fii susţinut de un partid politic.
De ce bat clopotele pentru Luminiţa Tudora?
Directorului executiv al Protecţiei Copilului Olt, Luminiţa Tudora, i se pregăteşte ceva. Tot mai des, răzbat voci din zona PSD-ului oltean, care insistă asupra unei iminente destituiri a acesteia din funcţia pe care, totuşi, cu cinste, o onorează de o bună bucată de vreme. Chiar dacă nu există nimic palpabil în acest sens, chiar dacă oficial acesteia îi merge bine, este posibil orice. Salvarea sa, dacă îi putem spune aşa, se datorează faptului că, până acum, în laboratoarele puterii locale, nu s-a găsit încă persoana potrivită, agreată de Zeus-ul PSD-ului oltean, care să preia o instituţie deloc uşor de condus. Însă, atunci când se va găsi „omul providenţial”, schimbarea va deveni doar o chestiune de timp.
Se anunţă evenimente cumplite la Bacalaureatul 2009
La nivelul serviciilor secrete care funcţionează în judeţul Olt, cele cunoscute şi cele necunoscute, există un consens legat de existenţa unui pericol major la ediţia de vară a Bacalaureatului, care va începe peste câteva zile. În acest sens, jandarmii olteni vor asigura paza la nouă unităţi şcolare din şase localităţi. Decizia, este una cel puţin ciudată, atât timp cât, până acum, Bacalaureatul nu a produs incidente care să presupună intervenţia jandarmilor. Sau, cine ştie, anul acesta, or exista premise pentru ca acest examen să presupună măsuri sporite de securitate, care să impună prezenţa jandarmilor în preajma şcolilor unde se susţine Bacalaureatul. Până la încheierea ediţiei, nimeni nu infirmă faptul că la Bacalaureat vor participa şi componenţii brigăzii anti-teroriste.
A reapărut Doru Frunzulică
După ce mulţi primari din zona arondată Colegiului 7, care cuprinde localităţile din sudul extrem al Oltului, au lipit poza deputatului Dorul Claudian Frunzulică pe toate fântânile părăsite, pe acesta nu prea l-a mai văzut nimeni de la alegerile uninominale de astă-toamnă încoace, acesta a reapărut. Evenimentul s-a produs spontan, la o manifestare culturală de excepţie, organizată de primarul comunei Izbiceni. La vederea sa, oamenii din partea locului s-au declarat încântaţi că acesta este sănătos, ducând această bucurie, din gură-n gură, spre cele mai înalte culmi ale progresului social-democrat. În mijlocul oamenilor, Doru Claudian a ţinut un scurt discurs, care putea fi mult mai lung dacă acesta nu era preocupat să transmită mesaje pe telefonul mobil. În schimb, pentru viitoarele alegeri parlamentare, de tip uninominal, locuitorii sudului nu mai vor să-l streseze pe acesta să-i reprezinte în Parlament. Vor acolo pe unul de-al lor, care să aibă mai mult timp faţă de numeroasa comunitate care ocupă Colegiul 7.
Uff, tot Caracalul e fruntea!
În timp ce sportul slătinean nu se mai scaldă nici măcar în mediocritate, la Caracal, toate lucrurile merg strună. Fetele de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”, cât şi cele de la Clubul Sportiv Şcolar, au câştigat cam tot ce era de câştigat la Campionatul Naţional de Handbal junioare, desfăşurat la Buzău, în urmă cu câteva zile. Aici, puştoaicele frumoase de la Caracal au bătut, fără milă, cam tot ce le-a ieşit în cale. Mai trebuie spus, uite aşa, să afle tot olteanul, că, în finală, caracalencele au bătut tocmai formaţia Liceului cu Program Sportiv din Slatina. Iată că, în timp ce principala echipă a handbalului oltean, KZN Slatina, retrogradează ruşinos în divizia secundă, viitorul acestui sport pe meleaguri oltene sună bine. Până acum, din informaţiile culese, nu se ştie dacă PSD Olt a decis exmatricularea puştoaicelor caracalene din judeţul Olt. Ar fi precedentul deputatului Florin Iordache, de aceea, totul este posibil. Precizăm, pentru cei care nu citesc şi restul paginilor ziarului nostru, că Florin Iordache a fost dat afară din funcţia de preşedinte al PSD Caracal, tocmai pentru că a obţinut rezultate politice foarte bune.
Atenţie, pompierii olteni bat poliţişti!
E vară, e cald, iar dacă timpul trece şi leafa merge, oamenii îşi fac singuri de lucru. În acest sens, bugetarii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Olt s-au apucat să joace fotbal, în cadru organizat, în campionatul de fotbal al Ministerului de Interne. Sâmbăta trecută, la Predeal, fotbaliştii de la ISU Olt au învins, după executarea loviturilor de pedeapsă, echipa de fotbal a poliţiştilor de la Mureş. Următorul meci va avea loc peste câteva zile, împotriva poliţiştilor de la Cluj, pe un teren neutru. Iar dacă cheltuielile prilejuite de masă, dans şi fotbal sunt decontate de la buget, acest meci ar putea să aibă loc la Constanţa. După câteva zile de munte, chiar nu strică şi un mini-sejur la mare. Altfel, după acest meci, pompierii sunt rugaţi să vină acasă pentru că începe sezonul de vară al datului foc la mirişti. Dacă nu cumva vor rămâne, pentru binele fotbalului din Ministerul de Interne, mai departe, în cantonament.
Cin se ia cu PSD-ul bine, primeşte morcovi de la buget!
Cine a spus că politica e intelectuala de la piciorul podului, care, uneori, lucrează şi în intersecţia de la Găneasa, pe post de profesoară de moravuri, are, din păcate, dreptate. Astfel, avându-se în vedere rezultatele stranii obţinute la alegerile europarlamentare din unele comune ale Oltului, unde s-a produs rotirea preferinţelor electoratului, în unele comune se va face rectificarea de buget. Astfel, la Dăneasa, unde primar este pedelistul Eugen Stănia, şi la Tătuleşti, unde primar este cel mai iubit dintre pesedişti, Lucian Istrate, după câte zile, vor veni bani de la bugetul statului. Cine spune că există o legătură între voturile primite de PSD aici, în cele două localităţi, şi această rectificare de buget nu are deloc dreptate. El, cel în cauză, spune doar adevărul. Că doar politica este o intelectuală căreia îi place geografia, pădurile, intersecţiile şi drumul mare…
Doi oameni de ispravă pentru credibilizarea Ambulanţei Olt: Georgel Filip şi Adrian Popa
În sfârşit, la Ambulanţa Olt, este linişte, iar lucrurile încep să meargă aşa cum trebuie într-o instituţie care, până mai ieri, a fost teatrul de operaţiuni al unor fărădelegi care păreau să nu se mai termine. Noua echipă de conducere, în care se regăsesc doi oameni de ispravă, doi doctori care îşi respectă menirea profesională: Georgel Filip, pe post de manager, şi Adrian Popa, director medical, s-au apucat să facă ordine. Şi, mai mult decât atât, cei doi au lăsat, încă din ziua instalării, la poarta instituţiei, politica cu orgoliile sale cu tot. O primă decizie colectivă, a acestei echipe, în care se află şi un director economic de ispravă, a fost anularea unui concurs pe care Radu Nucă îl pregătise pentru 15 iunie. Respectivul concurs viza nişte obligaţii, adică rezolvarea unor şoferi pentru nişte ambulanţe care există, doar desenate pe hârtie. La timp, Filip şi Popa au pus piciorul în prag acestui clientelism de doi bani, care a dominat problema de personal în Ambulanţa Olt, pe vremea mandatului lui Radu Nucă, liberalul care-şi căutase scăparea în PSD, dar care avea şi un naş la PD-L.
La Primăria Coteana, se lucrează gratis
Doar respectul faţă de locuitorii comunei, oameni care nu înţeleg de ce este pedepsită localitatea lor de cei care au puterea de decizie în politica judeţului, îi mai ţine pe angajaţii primăriei din Coteana, la treabă. Aici, lefurile nu s-au mai luat de două luni, iar deocamdată nu sunt perspective care să asigure câştigul salarial restant, cât şi cel curent, în buzunarele unor oameni care vin totuşi la serviciu pentru a câştiga un ban. Chiar şi aşa, în aceste condiţii, la Coteana, lumea îşi vede liniştită de treabă şi înţelege că ei, funcţionarii publici, nu-şi pot permite să faci întocmai, ca şefii lor de la judeţ, cei care se răzbună, pentru motive închipuite, pe edilul-şef, pe Victor Dima, pentru faptul că acesta are de multe ori alt concept despre administraţie, decât cel pe care îl dezvoltă jupânii judeţului, fie că aceştia sunt de stânga, fie că sunt de dreapta.
N-ar trebui să avem dreptate…
DJ 657 este un drum de interes judeţean, care leagă comunele Brebeni şi Valea Mare. În mod normal, într-un stat în care există conştiinţa în administraţia locală, acest drum ar trebui închis. Asta, cât mai repede şi fără nici un fel de comentarii. A spune despre acest drum că se află într-o stare deplorabilă este o politeţe gratuită. Practic, doar pe ici, pe acolo, se mai văd câteva urme ale unui asfalt aşternut odinioară. Oamenii din cele două comune, şi nu numai, pun lipsa de interes a autorităţii judeţene responsabile, Consiliul Judeţean Olt, pe seama faptului că cei doi primari, din cele două comune, sunt membrii ai PD-L, şi nu ai PSD. N-ar trebui să avem dreptate, chiar deloc, iar în loc de un drept la replică, cu toată sărăcia care ne bântuie, ar trebui refăcut acest drum, care leagă oamenii din Brebeni de cei din Valea Mare, şi nu numai…
La ARTROM, criza aduce odihnă. Multă odihnă…
Oficial, e bine, dar ne merge prost. La toţi. Oficialii de la ARTROM Slatina au stat duminică la televizor şi l-au văzut pe Băsescu vorbind despre recesiune şi s-au conformat, în regim de urgenţă. Astfel, în luna august, 640 de oameni ai muncii vor înceta lucrul şi se vor afla în concediu de odihnă. Decizia, dincolo de toate, una justă în condiţiile date de lipsa cererii pentru produsele finite executate aici, are şi un caracter ascuns. Cei trimişi în concediu de odihnă au ocazia să şi-l efectueze gratis, prin mărinimia patronilor, tot la locul de muncă. Evident, nu vor primi bani pentru că prestaţia lor este asimilată cu munca patriotică. Ca pe vremuri. Este de neînţeles, lăsând gluma de o parte, de ce capii afacerii cu ţevi din Slatina nu trimit în concediu de odihnă toată gaşca de directori şi de metrese, care au serviciu aici, în cadrul departamentului de vânzări. Căci, la nivel regional-european, alte fabrici de ţevi au comenzi cărora le fac faţă, dând de muncă şi salariu corect celor care lucrează acolo. Numai la ARTROM şefii departamentelor comerciale vin la serviciu chiar şi atunci când producţia stă. (CRONOMETRU DE SERVICIU) |