ANALIZE CIVICE | Scrisoare către preşedinte

Stimate domnule preşedinte,

Mi se pare oportun să mă adresez dumneavoastră pornind de la un obicei practicat de-a lungul timpului istoric şi anume că în momente de restrişte, cei mulţi îşi îndreptau speranţele către cel care era în fruntea ţării, indiferent cum se numea sau ce titulatură purta.
Sunt un simplu cetăţean, fără apartenenţă politică, din cei aproape douăzeci şi două de milioane de români, care am încercat să-mi explic istoria ultimilor douăzeci de ani şi să înţeleg cauzele „eşecului” participării la votul din 7 iunie 2009.

Domnule Preşedinte,

Sunt convins că apreciaţi participarea la votul din 7 iunie 2009 ca fiind un eşec al politicii româneşti şi sunt, de asemenea, convins că înţelegeţi sensul termenului de „eşec”.
Am avea oare forţa să desprindem şi să reliefăm cauzele sale? Sau, mai exact, avem curajul să le prezentăm naţiunii, în mod cinstit? Sau ne este teamă de cei din rândul cărora facem parte, căci ei conduc ţara?
Mi-aş permite, domnule preşedinte, cu mult respect, înainte de a analiza şi reliefa aceste cauze, să vă sugerez o consultare, nu cu consilierii dumneavoastră sau cu oamenii politici, ci cu cei care alcătuiesc, aşa cum frumos erau numiţi, „talpa ţării”.
Domnule preşedinte, sunt un om care „trăiesc între oameni”, cunosc şi vorbesc cu oameni diferiţi ca vârstă, profesie, studii, etc, oameni care „au fost” înainte, oameni „care sunt” acum. Sunt un om care am avut diferite funcţii de răspundere, în anumite „structuri de stat” şi am căutat să-mi fac datoria cu cinste, ca român, aşa cum o făceau majoritatea românilor, şi aşa cum, sunt convins, aţi procedat şi dumneavoastră.
Nu-mi permit, în acest material „neînsemnat”, să fac o analiză a cauzelor care au generat atâtea neîmpliniri, în aceşti douăzeci de ani, dar mă simt afectat puternic, în sensul că acestea au determinat ca participarea la votul din 7 iunie să constituie un răspuns al poporului român.

La ce anume?

La situaţia grea în care se află, chiar dacă facem parte din N.A.T.O şi U.E, unde am fost primiţi, se ştie de orice om de bună-credinţă, pe ce considerente,sau chiar dacă avem liberate de mişcare ori de exprimare, etc. etc…
Cine se face vinovat de această stare de lucruri, care, pusă în balanţă, înclină serios în partea negativă? Este un răspuns pe care mi-l puteţi da dumneavoastră, domnule preşedinte, ca cea mai înaltă autoritate din stat.
Nu-mi permit să răspund, ci doar constat, alături de milioane de români, următoarele:
1. Oamenii politici, pe care îi urmăresc de douăzeci de ani, dar i-am observat atent în campania electorală.
Domnule preşedinte, rămân consternat de subţirimea, ca să nu folosesc alt termen, tuturor oamenilor politici, în argumentarea participării la vot, pentru europarlamentare.
Mă întreb dacă aceşti oameni mai citesc sau dacă se pregătesc pentru misiunea pentru care sunt plătiţi, pentru diferitele întâlniri cu oamenii, în diverse împrejurări.
Rămân, pur şi simplu consternat de discursurile lipsite de valoare şi conţinut, şi firesc mă întreb, cum pot conduce aceşti oameni ţara?

Domnule Preşedinte,

Oare, nu se poate pricepe că atacurile stupide, de prost gust, absurde, care se poartă între oamenii politici, îi dezavantajează şi îi dezonorează în faţa celor mulţi? Orice om de bună-credinţă, care îşi iubeşte ţara, se întreabă cum este posibil să se procedeze astfel?
Oamenii care îndeplinesc funcţii înalte în stat se coboară sub limita admisă, prin expresii injurioase şi murdării, alţii se supără (este o expresie în popor, „ca păstorul pe sat”), şi ameninţă că-şi „iau jucăriile şi pleacă”.
2. Asemenea atitudini şi apucături sunt deseori încurajate în multe mijloace mass-media, acolo unde se perindă tot felul de te miri ce, de la politicieni la jurnalişti, analişti, comentatori, etc, şi pe bună dreptate, te întrebi, ascultându-i, cum au ajuns acolo, câtă nepricepere, cât partizanat, câtă lipsă de obiectivitate, câtă ură pot să debiteze, numai pentru a face pe plac, nu ştiu cui… Te întrebi de unde atâţia bani pentru a plăti asemenea specimene.
3. Societatea nu funcţionează, căci este sufocată de un aparat birocratic generalizat, numeros, greoi şi extrem de costisitor, care frânează pur şi simplu mersul înainte.
Aici se pot da multe exemple, simple dar semnificative:
- câţi salariaţi avea o primărie (indiferent de natură) şi câţi are acum (după 1989)?
- ce salarii aveau atunci, şi ce salarii au acum?
- câte agenţii, diferite organisme erau, şi câte sunt?
- ce resurse financiare se consumă cu acestea?
- care sunt rezultatele?
- de ce se manifestă cea mai mare lipsă de încredere în organisme şi subsisteme importante?
Ar mai fi multe de spus, domnule preşedinte, dar degeaba, căci s-au spus deseori, iar oamenii care-şi iubesc ţara sunt dezamăgiţi.
Dacă nici dumneavoastră n-aţi reuşit, în multe cazuri, ce ne rămâne nouă, celor neînsemnaţi?

Să nu-i votăm…
TOT DEGEABA

Cu deosebită stimă,
Prof. Ion Pătraşcu - Slatina