Săptămânal judeţean de analiză şi atitudine civică

poster_marius_oprescu


După cinci luni de suspans,

Noua putere de la Olt prinde contur

prefectura_olt

După cinci luni de aşteptări, în sfârşit, în judeţul Olt, puterea politică ce deţine guvernarea la nivel central, a început să-şi fixeze oamenii pe funcţii. Încheierea negocierilor dintre preşedinţii PSD şi PD-L Olt, împărţirea funcţiilor de conducere, a determinat desemnarea nominală şi intrarea în pâine a oamenilor noii puteri. Deja o parte dintre aceştia şi-au intrat în pâine. Amintim aici pe Constantin Bobeş la Hidroelectrica, pe Marian Chitea la Hidroserv, Felicia Man, inspector general adjunct la Inspectoratul Şcolar Olt, unde noul inspector general este Marius Bălaşa. Au susţinut concursuri pe care, inevitabil le-au şi câştigat, alţi conducători de instituţii publice, printre care amintim pe Florin Paraschiva, la Direcţia de Sănătate Publică Olt, pe Victor Mitran, la Direcţia de Finanţe. Intraţi deja în pâine, se află Tiberiu Mateescu, la Casa de Asigurări de Sănătate Olt, Marius Oprescu, la Apele Române - Olt.
Se conturează iată, după o perioadă lungă de aşteptare, o nouă echipă administrativă, care preia frâiele puterii, într-un judeţ în care, până acum, cei care au aplicat politicile administraţiei centrale în teritoriu, au fost oamenii puşi de liberali în urmă cu mai bine de patru ani. În sinteză, se poate afirma că, în sfârşit, în mod real, în judeţul Olt, prinde contur puterea care a câştigat alegerile din noiembrie anul trecut.
Gradul de aşteptare de la aceştia, dar şi de la ceilalţi care nu au fost nominalizaţi aici, dar se pregătesc să intre în circuitul puterii judeţene, cum ar fi Mitel Niculescu la Agenţia de Plăţi, Valeriu Matei la Direcţia Agricolă, Elena Stanciu la ITM, este foarte mare. În condiţiile unei destabilizări economice, dar şi a unei decredibilizări instituţionale, pe umerii acestora apasă o responsabilitate imensă. Ei trebuie să răspundă unor nevoi imediate din partea cetăţenilor, să fie în fruntea instituţiilor pe care le conduc oamenii care au motivat alegătorii să iasă la vot în noiembrie 2008.

Alin DOROBANŢU

Prin grija primarului Andronie, Brebeniul - o comună în sărbătoare

fantana_brebeniÎn sfârşit, după lupte fratricide, care au durat mai bine de un an, în comuna Brebeni, este pace. Primarul Florentin Andronie, cel ales după un singur tur de scrutin la alegerile din iunie 2008, s-a apucat să normalizeze relaţiile cu consiliul local, dar şi cu comunitatea pe care o conduce. Cu ocazia zilei Sfinţilor Constantin şi Elena, în comuna Brebeni, au avut loc o serie de manifestări culturale.
La orele prânzului, a avut loc sfinţirea „Fântânii mireselor”, din centrul localităţii, care a fost urmată de o serie de manifestări care au avut în centrul lor tradiţiile populare prilejuite de nunta tradiţională. Sărbătoarea a continuat la stadionul din localitate, iar atmosfera de voie bună a fost întreţinută de elevii de la şcolile din Brebeni, Corbu, căluşarii din Vâlcele. La spectacolul desfăşurat cu această ocazie, au răspuns o mare parte din locuitorii comunei. (A.D.)

 

Copyright©2007 Ziarul de Olt. All rights reserved.

Revista Presei

 

reclama_hyundai

anunt_discoteca