Interviu despre starea naţiunii cu

Victor BOŞTINARU

europarlamentar, candidat al PSD pentru Parlamentul European

„Băsescu şi Baroso pot pica împreună,
şi trebuie să pice împreună!”

Marţi, 12 mai 2009, europarlamentarul PSD, Victor Boştinaru, membru în Comisia pentru Dezvoltare Regională, s-a aflat la Slatina în postura de candidat al PSD pentru un nou mandat în forul legislativ european. Alături de tânărul său coleg Marius Oprescu, şi el candidat pentru un fotoliu de europarlamentar, Victor Boştinaru a susţinut o conferinţă de presă. Ziarul de Olt a ales un mod original de a-l prezenta pe europarlamentarul social democrat. Interviul care urmează a fost obţinut la câteva ore după conferinţa de presă, iar temele propuse sunt subiecte ale actualităţii europarlamentare.

- Care sunt lucrurile care nu vă convin în modul de lucru al Parlamentului European?

- Vreau să mă credeţi că, personal, chiar nu aş putea să reproşez ceva anume. Este o maşinărie extraordinar de complexă şi indiferent de ceea ce se crede, eu, care am făcut întotdeauna politică cu sufletul, nici o clipă nu m-am pierdut în această maşinărie şi nu m-am simţit străin. Atunci când am avut proiecte de susţinut, când am avut şi argumente să susţin aceste proiecte, am făcut-o atât cu mintea, cât şi cu inima, iar proiectele mele au rezonat, fie în grupul socialist, fie în comisiile unde am activat, putând să câştig taxa auto, deşi toţi mi-au spus, inclusiv colegi de-ai mei din PSD, că sunt nebun şi că nu am nici o şansă. Am câştigat însă pentru interesul cetăţeanului, la fel când era vorba de dezvoltare regională, dar cel mai important este să crezi tu în proiectul respectiv.

- Domnule Boştinaru, următoarea întrebare este una pe care i-am pus-o cândva şi lui Adrian Năstase, şi anume, de ce atâtea partide pe dreapta şi doar unul pe stânga? Nu credeţi cumva că pe partea stângă PSD nu lasă loc de încă o altă forţă de aceeaşi orientare?

- Nu cred că se poate spune aşa şi nici nu sunt de acord că acest lucru poate fi interpretat ca o confiscare a stângii de către Partidul Social Democrat. Mai întâi, este vorba de o abordare pragmatică, orice partid îşi propune să câştige alegerile şi să guverneze pentru a-şi impune proiectul. Pentru a face însă acest lucru, trebuie să contezi în lupta politică şi, evident, în viaţa politică. Dacă eşti un partid mic, nu vei putea face asta niciodată. Compromisurile pe care trebuie să le faci, pentru ca o parte din proiectul tău să fie acceptată, sunt foarte mari. De asemenea, este foarte important ca în toată această perioadă să convingem un bazin electoral atât de important, într-o perioadă de turbulenţe, de schimbări, de convulsii, de antipatii, într-o singură noapte sau într-un congres de trei ore, în unanimitate, aşa cum a făcut PD-ul când a sărit din stânga în dreapta. Noi am rămas acolo, şi am constatat, inclusiv după o perioadă de presiune teribilă din partea celorlalte două partide, de dreapta, ale alianţei DA, că rămânem cel mai puternic partid politic. Asta înseamnă că valorile stângii româneşti nu au doar o nişă, ci reprezintă şi o mare speranţă pentru o bună parte din societatea românească. Nu am nici o îndoială să cred că această criză vine nu doar să confirme valorile noastre fundamentale, ci creează oportunităţi, nu doar pentru proiectul stângii, cât şi aplicarea acestui proiect, care să genereze, atât în România, cât şi în Europa, un spaţiu şi mai mare de influenţă pentru stânga, mai ales în această bătălie care înseamnă reforma capitalismului. Dacă facem această reformă a capitalismului…

- Putem vorbi că această criză înseamnă primul pas spre o reformă a capitalismului?

- Neîndoielnic, de la ce se întâmplă în Statele Unite ale Americii până la dezbaterea actuală din Uniunea Europeană, vorbim de un proces de reformă a capitalismului, fiind datoria şi rolul nostru, al stângii, să redefinim raportul public privat…

- Domnule Boştinaru, îmi cer scuze că vă întrerup, dar amintiţi-vă că în una din frazele de început ale mandatului, Barack Obama spunea că va încerca să impună socializarea capitalismului. Cum vine asta?

- Asta înseamnă că trebuie să luăm act toţi, şi dreapta şi stânga, de decesul neoliberalismului şi al şcolii neoliberale a lui Friedman, şi de faptul că acest neoliberalism a fost ucis, nu de un guvern socialist european, ci de guvernul Bush, pe Wall-Street. Ei bine, de aici încolo, dacă a murit capitalismul neoliberal trebuie să gândim ce fel de capitalism punem în loc. O societate în care raportul public privat, rolul educaţiei, controlul asupra sistemului bancar, reducerea prăpastiei dintre bogaţi şi săraci, să conducă la un model pe care fiinţa umană să recapete semnificaţia pe care ar trebui să o aibă. Niciodată prăpastia dintre bogaţi şi săraci nu a fost mai mare ca în ultimele două decenii, paradoxal, după căderea comunismului. Iar pe de altă parte, niciodată, sentimentul de nemulţumire, de marginalizare, al unei părţi atât de importante a populaţiei, cu efecte politice (şi aici vezi creşterea influenţei grupurilor radicale), nu a fost aşa de mare. La ieşirea din criză, trebuie să facem această reformă a capitalismului, pentru a asigura supravieţuirea societăţii democratice.

- Sunt alegerile europarlamentare, acolo unde dumneavoastră candidaţi, cele care dau tonul pentru alegerile prezidenţiale ce vor avea loc în toamna acestui an?

- Este complet adevărat, tot ceea ce spuneţi. Scorul de la europene va însemna poziţionarea celor două blocuri, stânga şi dreapta, înainte de prezidenţiale, în timp ce prezidenţialele ar trebui să încheie un ciclu care, în esenţă, ar însemna stânga mai puternică în Europa, şi stânga mai puternică în România. Şi, pe această bază, punerea în operă a valorilor stângii, pentru a reforma la scară europeană, cât şi în ţară, această societate neoliberală, care a produs până la urmă, tot ceea ce vedem cu toţii astăzi. Băsescu şi Baroso pot pica împreună, şi trebuie să pice împreună!

- În urmă cu câteva ore, într-o conferinţă ţinută în sediul PSD din Slatina, aţi punctat sec, dur şi chiar înfiorător, modul în care noi reuşim să atragem banii ăia europeni. Păi, cum atragem bani europeni în România, când în această ţară funcţionează o organizare administrativă promovată de Ceauşescu în 1968?

- Pentru a face ca lucrurile să fie posibile, nu doar ipotetice, eu pornesc de la următoarea abordare: reforma administrativă la care mă gândesc eu este cea care nu pleacă de la hotar, ci pleacă de la capacitatea administrativă. Dacă vom face ca aceste entităţi, aşa cum există ele astăzi, cu interesele politice pe care le reprezintă, să poată funcţiona mai bine, să atragă fondurile comunitare, să genereze dezvoltarea, pe această platformă putem construi şi voinţa politică pentru a face reforma administrativă care poate să discute altfel de hotare între unităţile administrative. De asemenea, de aici putem să discutăm despre etajul regional, şi alegerile pentru consiliul regional, ceea ce ar însemna însă modificarea constituţiei, o mare voinţă politică, un aport politic major între marile blocuri politice din ţară, ca să fii sigur că acest referendum trece. Dacă nu ameliorăm însă capacitatea administrativă, celelalte vor rămâne strict speculaţii intelectuale pe care putem să le punem pe masă şi peste douăzeci de ani. Până atunci, pisica noastră trebuie să mănânce şoareci, ori şoarecii sunt tocmai fondurile comunitare care ar trebui absorbite de comunităţi.

- Practic, am fi avut astăzi un nivel de trai mai bun dacă am fi prins mai devreme trenul integrării în Uniunea Europeană?

- Cel mai riscant este să judeci în ipoteze formula lui if (n.n. dacă), care este periculoasă în politică, însă constatarea este că ţările care au aderat înaintea noastră, celelalte zece, sunt mai bine pregătite, au capacitate de absorbţie mai mare, criza le-a prins cu o masă critică atinsă deja, iar ele au putut să-şi creeze instituţiile, să le pună să lucreze…

- Întrebarea mea nu a fost aruncată chiar la întâmplare, pentru că suntem, iată, un stat membru, venit printre ultimii şi, pe deasupra, ne-a mai prins şi blestemata asta de criză mondială…

- Asta s-a întâmplat, iar eu merg mai departe şi pot să vă răspund cu întrebarea: ce s-ar fi întâmplat dacă ne-ar fi prins criza şi nu eram în Uniunea Europeană? Personal, mi-e frică să mă gândesc la răspunsul posibil al acestei situaţii. Fiind în Uniune, impactul s-a atenuat considerabil, dar morala e simplă: dacă nu ne dezmeticim repede, ca să facem acele lucruri simple şi necesare ca beneficiile aderării să ajungă pe strada fiecăruia dintre noi, în curtea celor mai mulţi dintre români, visul nostru european va rămâne o dulce utopie şi euro-entuziasmul, încă existent, s-ar putea transforma fie în euro-scepticism fie, mai rău, antieuropenism. Asta ar fi un coşmar pentru România.