ANALIZE CIVICE | Drumul spre viitor

Revoluţie în învăţământ (2)

Subliniam în prima parte a materialului, publicat în numărul din 30 aprilie 2009, că

un prim obiectiv al revoluţiei în învăţământ se referă la CURAJUL DE A TRANSFORMA STRUCTURA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI.

Actualele structuri administrative ale învăţământului nu vor reuşi să facă faţă complexităţii şi ritmului schimbărilor din societate, în viitor.

În prezent, copiii de vârstă şcolară fac parte dintr-o structură organizatorică standard şi imuabilă - o clasă condusă de un învăţător. În timp ce înaintează, pas cu pas, spre nivelele superioare, ei rămân în acelaşi cadru organizatoric fix, chiar dacă au mai mulţi dascăli.
Ori dacă şcolile viitorului vor dori să uşureze adaptarea ulterioară la viaţă, ele trebuie să experimenteze situaţii mult mai variate. De exemplu, clase cu mai mulţi profesori şi un număr foarte mic de elevi sau cu elevi organizaţi în grupuri de lucru, elevi care trec de la munca în grup la munca independentă şi invers. În acest fel tânărul va face cunoştinţă din timp cu situaţiile pe care le va avea de înfruntat mai târziu în structurile societăţii.

Dispersarea, descentralizarea, întrepătrunderea cu comunitatea, înlăturarea sistemului rigid, trebuie să fie obiective în materie de organizare în viitor.

Părinţii şi elevii vor încheia „contracte de studiu” cu şcoala, cu obligaţii şi atribuţii specifice fiecărei părţi. Se va avea în vedere că în viitor nivelul cultural va creşte şi, ca atare, părinţii sunt pregătiţi din punct de vedere intelectual, pentru a-şi asuma anumite responsabilităţi în pregătirea şi educarea fiilor lor.
Pe de altă parte, să nu surprindă pe nimeni că unii părinţi, puţini poate, e adevărat, vor avea tendinţa să nu fie mulţumiţi de sistemul de învăţământ public şi să ameninţe că îşi retrag copiii, căutând o altă formă de pregătire şi educare.
În esenţă, se cuvine să ne aşteptăm la inovaţii formidabile în structurile învăţământului, care vor schimba schimbări enorme în tehnicile de predare.

Organizarea este, în ultimă instanţă, tot concepţie. Este strategie, cadru, măsură, decizie bazată pe o bună balanţă a obiectivelor şi resurselor. Trebuie să nu uităm că cel puţin trei sferturi din cauzele unui eşec ţin de organizarea generală şi să acţionăm astfel ca atare.

Aşadar, cei responsabili cu politicile şcolare din România să milităm serios pentru înţelegerea fenomenului şcolar, în perspectiva secolului XXI, reordonarea ciclurilor de învăţământ, durata şi forma învăţământului general, obligatoriu, nivelele superioare de învăţământ, etc. sunt direct proporţionale cu progresele pe care timpul istoric le impune în viaţa oamenilor.

Al doilea obiectiv al revoluţiei în învăţământ priveşte REVOLUŢIONAREA PROGRAMELOR ŞCOLARE. Acest proces curajos, trebuie să pornească de la premisa inversă: nimic nu trebuie inclus în programă dacă nu are justificare temeinică, din punct de vedere al viitorului.

Dacă asta presupune înlăturarea unei părţi substanţiale din actualele programe, atunci aşa să se procedeze. Asta, evident, nu înseamnă renunţarea totală la trecut. Nu putem ignora disciplinele fundamentale: cititul, scrisul sau matematica. Ne referim la faptul că elevii nu trebuie să piardă timp preţios cu tocitul, la teme a căror utilitate viitoare este discutabilă.
De pildă, sunt multe ore de limbă străină o utilitate maximă? E necesar ca elevii să înveţe atâtea limbi străine (engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, etc.), numai în şcoală? Este obligatoriu ca toţi elevii să studieze cunoştinţele de algebră? Sau este mai util să se aibă în vedere studiul probabilităţii, al logicii, al programării calculatoarelor, al filosofiei, al esteticii, al comunicaţiilor de masă?
Programele şcolare trebuie să echilibreze ceea menţinem din trecut. Studiul unor discipline, de la limba străină la matematică, biologie, etc., trebuie completat (ca atare prevăzut în programele şcolare), cu teme despre tehnologiile semnificative ale viitorului sau alte lucruri imaginabile.
De multe ori, cunoştinţele din actualele programe şcolare sunt inutile şi se bazează pe inerţie. Ca să nu le numim anacronice.
Revizuirile de până acum au fost încercări disperate şi n-au adus rezultate bune.

Revizuirea programelor trebuie făcută de colective formate din cadre didactice şi specialişti care, menţinând anumite teme, să aibă ca scop esenţial abordarea sistematică a problemelor în ansamblul lor.

Programele trebuie modificate sistematic şi periodic, fără a declanşa conflicte.

Planurile de învăţământ şi programele şcolare să aibă un evantai suficient pentru ca separat de abordarea elementelor cunoscute, să se aibă în vedere, în oarecare măsură, şi necunoscutul, neprevăzutul, posibilul.

Trebuie utilizate în programele şcolare şi date instructive şi educaţionale, destinate să-i pregătească pe tineri pentru probleme care s-ar putea ivi în viitor, când nevoia de specialişti este diversă. În acest secol va veni vremea când vor fi necesari specialişti în domenii extraordinare:
- să nu apere la contaminarea din afara Pământului
- să „comunice” cu „viaţa extraterestră”
- să controleze experimentele genetice
- să studieze „viaţa în oceane”
- să producă noi tipuri de energie
Ori, cât ar părea de curios acum, o asemenea abordare trebuie să înceapă cu mult curaj de la copiii mici.

Orientarea învăţământului spre viitor este aşadar o dimensiune fundamentală a REVOLUŢIEI ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT.

Oamenii vor trăi şi numai într-o societate supratehnologizată şi vor avea nevoie de noi tehnici, de aceea, şcoala de mâine trebuie să predea nu numai date, dar şi modul de a le manipula. Elevii trebuie să înveţe cum se înveţe, cum să renunţe la idei vechi, cum şi când să le înlocuiască cu cele care au viitor, ajungând cândva în viaţă să fie şi profesor şi elev în acelaşi timp.

Dascălii de viitor, la rândul lor, nu trebuie să impună elevului o serie rigidă de valori, ei vor trebui să organizeze sistematic activităţi care să-l ajute pe elev să-şi definească, să-şi explice şi să-şi verifice propriile valori, ajungând ca acesta să-şi contureze, în mod corect, atitudinea sa faţă de „timpul în care trăieşte”. Aşa vor forma dascălii la tineri un simţ al viitorului. De altfel, cred că marea majoritate a dascălilor au integrat lecţiei un al patrulea timp, acela de aplicare a cunoştinţelor în practică, în viaţă, ca un pas sigur către dezideratul menţionat mai sus.
O asemenea abordare revoluţionară a învăţământului reprezintă concepţia modernă asupra muncii didactice, care va călăuzi sutele de mii de slujitori ai şcolii din România. Ea trebuie folosită pentru formarea destinului fiecărui tânăr, căci fiecare copil, tânăr, este un unicat, un destin, şi nici măcar două destine nu sunt identice.
O asemenea abordare trebuie promovată de autorităţi şi, în consecinţă, utilizarea resurselor financiare să răspundă pe enunţul: acordăm pentru învăţământ cât trebuie (%) din P.I.B şi nu „dăm din P.I.B” (nici 6%).
În material, în spatele aprecierilor şi generalizărilor făcute, stau în primul rând sute, mii de asistenţi la lecţii de clasă, pe banca din spatele sălii de clasă.

Profesor
Ion Pătraşcu – Slatina