7 zile în subsidiar
Cine l-a păcălit pe Emil Marinescu?
Până în urmă cu câteva zile, Emil Marinescu, unul dintre puţinii pesedişti care a ales acest partid pe vremea când alţii fugeau pe contrasens, la PD şi PNL, este marele păcălit al acestor schimbări de macaz în administraţia locală. Specialist recunoscut în agricultură, acolo unde a obţinut succesul fără interferenţa cu banul public, a aşteptat degeaba nominalizarea sa într-o funcţie de decizie în domeniul agrar. Toate instituţiile agricole de interes judeţean au ajuns în parohia PD-L, asta în pofida faptului că şeful ministerului de resort este părintele Ilie Sârbu. Rămas de căruţa reformei, Emil Marinescu nu înţelege cine l-a păcălit, cu ce a greşit el faţă de partidul în care a venit atunci când mulţi se aflau pe contrasens, în drum spre PD şi PNL, pentru a se întoarce ulterior cu pretenţii.
Cine nu are loc de Cristi Bobeş?
Constantin Bobeş, Cristi, cum îl ştiu mulţi dintre apropiaţii săi, este fiul parlamentarului Marin Bobeş, până ieri senator PD, astăzi, deputat PSD. Acesta a fost nominalizat (n.n. fiul - Cristi Bobeş), din partea PD-L, pentru a prelua conducerea Hidroelectrica Olt. Decizia forului judeţean de conducere a PD-L Olt a produs ceva semne de întrebare printre pedelişti, dar şi-n afara acestui partid, care deţine, conform algoritmului politic, acest post politic. Însă, cei care au ceva de comentat ar trebui să ştie că acesta a ales să fie lângă PD-L într-o situaţie cel puţin delicată, în condiţiile în care tatăl său ajunsese la PSD. Mai mult, acest om este un manager care a reuşit în economia privată, acolo unde mai bine de patru ani a gestionat ireproşabil una dintre cele mai serioase firme de construcţii dintr-un judeţ, în care piaţa economică a antreprenorilor este influenţată de relaţia concurenţei cu banul public.
S-a întors chestorul Stoica!
Primul general cu acte şi trese în regulă, care a condus Poliţia Olt în perioada 2005-2009, plecat în urmă cu câteva luni la Bucureşti să lucreze în ministerul condus tot de un general, Gabriel Oprea, ajuns rezervist în… Camera Deputaţilor, Ion Stoica s-a întors la Olt. Nu la comanda instituţiei pe care a condus-o până mai ieri, ci într-o vizită protocolară. Evenimentul s-a produs în urmă cu câteva zile, atunci când Şcoala de Poliţie Slatina sau Centrul de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Agenţilor de Poliţie Slatina „Nicolae Golescu” a aniversat 35 de ani de activitate. Aici, cu acest prilej, a fost inaugurat un nou poligon de tragere, unde cursanţii şi cadrele unităţii pot exersa în condiţii excepţionale la ţinte fixe şi mobile traseul cu arma din dotare. Mai mult, respectivul poligon corespunde normelor europene în vigoare.
Dorin Teodorescu, mai tare decât Traian Băsescu
Directorul Direcţiei pentru Cultură Olt şi alte chestii, cel aflat pe funcţie încă de pe vremea când în judeţ cărţile puterii erau făcute de Valentin Argeşanu, se dovedeşte a fi mai tare decât preşedintele României, Traian Băsescu. În timp ce şeful statului umblă, prin vremuri de criză, în Logan, Teodorescu, de la Cultura Oltului, a dat Super Nova de serviciu pentru un Hyundai coreean, parcă spre necazul celor care, acum, pe vremuri de criză, au trecut la achiziţia de mărfuri româneşti sută la sută. Unde mai pui şi faptul că maşina de import îl duce pe Teodorescu de acasă la serviciu, tur şi retur, cale de un kilometru, încât, de cele mai multe ori, un pieton străbate această distanţă, pe scurtătură, mai repede decât autoturismul de serviciu.
Ce s-ar face PSD-ul fără Elena Stanciu?
O veşnică poveste fără sfârşit este cariera omului politic Elena Stanciu. În urmă cu patru ani, a fost aleasă consilier local în Slatina. Unde l-a combătut pe Darius Vâlcov din toate puterile sale. Acum, combate în Consiliul Judeţean. Evident, tot din toate puterile sale. Şi se pregăteşte să combată din fruntea Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt întreg fenomenul muncii oltene. În alb şi negru. În faţa acestei situaţii, cu un asemenea cadru de nădejde, o întrebare vine să cutremure edificiul stângii oltene: ce s-ar face PSD-ul fără Elena Stanciu? Cine ar mai fi fost în stare de un asemenea sacrificiu, atâta amar de vreme?
Defecţiune tehnică… definitivă la Olt TV
Într-un judeţ în care nişte reprezentanţi ai administraţiei slătinene au pus gând rău libertăţii presei, prima redută care a cedat este postul local de televiziune Olt TV. După o scurtă perioadă în care reporterii de aici au susţinut o campanie vădită împotriva Primăriei Slatina, începând de luni, 4 mai 2009, ecranul televizorului, pe canalul Olt TV, a apărut un mesaj sec, pe care nimeni nu-l crede: „Defecţiune tehnică”. Una care, din păcate pentru cei care lucrează aici, nu pare a putea fi remediată de electronişti. În locul Olt TV, operatorul de cablu a introdus un canal de sport, pe care niciodată nu vor fi difuzate reportaje despre ce se întâmplă în Slatina, în judeţul Olt. Că doar aşa-i în fotbal!
Pesediştii olteni respectă blazonul conservator care era umanist cândva
După împărţeala împărţelii dintre PD-L şi PSD, săvârşită, în sfârşit, şi la nivelul judeţului Olt, pentru sociali democraţii olteni a urmat mica împărţeală. Una internă, între ei şi conservatori. Mărinimos, preşedintele PSD Olt, senatorul Ion Toma, le-a dat celor care au trei „Antene” la Bucureşti şi o gazetă în teritoriu şefia Metrologiei. În profund respect pentru semnul balanţei care a făcut istoria acestui partid care atunci când a încercat singur marea confruntare abia dacă a obţinut ceva peste unu la sută din preferinţele electoratului. Acum, după Metrologie, după balanţă, încep adevăratele probleme pentru Paul Dobrescu, preşedintele PC Olt, pe cine să pună şef la această instituţie, pe cine să refuze… Şi, dacă va sta mult pe gânduri, atunci va pune PSD-ul pe cineva. Că vorba aia, adaptată după caz, în curtea lui Toma e familie mare, iar prăjitura deconcentrată a fost deja livrată pe jumătate.
Doi deconcentraţi PD-L pentru care s-a dat derogare de la munca de partid
În mare parte, împărţeala pe om, în funcţie de pregătire şi de zodia naşterii, în ograda PD-L, s-a făcut corect. Este normal să apară şi nemulţumiri şi nemulţumiţi. Că doar de, nici Dumnezeu nu a fost în stare să facă din trupul lui o rasă perfectă sufleteşte şi trupeşte. Însă, în două cazuri, toate principiile care guvernează spiritul de echipă a ceea ce înseamnă PD-L Olt sunt spulberate de două nominalizări făcute după gluga de coceni, care ascunde grămada de lemne din fundu' curţii. Prima este Eugenia Truică, pusă şefă la… Oficiul de Mobilizare a Economiei (ce-o fi asta?), iar cea de-a doua numire este cea lui Mihai Burgă la Inspecţia în Construcţii. În primul caz, a funcţionat principiul nepotismului aplicat, fata cu nume de biscuiţi este nora unui pedelist care, de vreo cinci ani încoace, tot primeşte pentru el şi neamul lui. În cel de-al doilea caz, cel al lui Burgă, altfel un profesionist în domeniu, a funcţionat principiul gardului, acesta este vecin la Slătioara cu viceprimarul Ana Anghel, cea care este de altfel şi bună prietenă cu nevasta nominalizatului. Altfel, aşa cum am mai spus-o, la PD-L Olt, sunt democraţie şi principii…
La PD-L Olt, este armonie deplină. Deputatul Nicolae Stan a demisionat din toate funcţiile deţinute în partid
În curtea PD-L Olt se întâmplă, de-o bucată de vreme încoace, lucruri trăsnite. Chiar dacă afară, conform timpului probabil, este cer senin. În urmă cu câteva zile, deputatul Nicolae Stan a înţeles să demisioneze din toate funcţiile deţinute în acest partid. Gestul său, cu semnificaţie dublă, survine atât din motive personale, dar şi ca o nemulţumire faţă de modul cum PD-L Olt a ales să propună pentru ceva funcţii de şefi în instituţii publice nişte persoane care, în timpul campaniei electorale de la parlamentarele din toamnă, erau băgate sub pat, ca să schimbe arcurile de la dormeza pesediştilor. Mai mult, se pare că deputatul Stan ştie şi cât ar fi atârnat în greutate şi în ce monedă influenţarea deciziei care ar fi adus pe unii pe posturi de conducere.
Dacă ai gripă porcină, Salvarea te duce gratis la Bucureşti!
Viroza care a cuprins judeţul din ziua când Toma şi Vâlcov s-au înţeles asupra posturilor de conducere a unor instituţii publice este mai puternică decât gripa aia porcină care, cică, nici nu vrea să vină şi pe la noi. Astfel nu se explică de ce autorităţile în domeniul sănătăţii publice de la nivelul judeţean nu au întreprins nici o măsură concretă de minimă informare asupra ceea ce se întâmplă cu această gripă care, de mai bine de-o săptămână, ţine prima pagină a jurnalelor de ştiri de la nivel naţional. În eternul local circulă doar o informaţie stingheră: dacă ai gripă porcină, Salvarea te duce gratis la Bucureşti!
Cea mai ieftină investiţie din istoria Slatinei a fost făcută de Valentin Ciocan
Cel care a scris în urmă cu vreo trei ani un editorial celebru, după unii, „Dariuse…”, se cheamă, a ajuns, între timp, şef la Patrimoniu (DADPP Slatina). Acolo unde administrează cu succes atât domeniul public, cât şi pe cel privat. A dovedit asta atunci când, cu costuri minime, nesemnificative, a creat în oraş aproape o sută de locuri de parcare, doar cu o cutie de vopsea lavabilă. Acest lucru s-a petrecut în zona Pandipo-Minimax, unde, doar pe baza unei idei elementare de geometrie plană, a conturat cum se cuvine o parcare publică, în care, până acum, fiecare parca după cum îl tăia capul. Iată că, într-o lume în care banul public este cheltuit alandala, în Primăria Slatina, există cineva care ştie cum poţi face treabă cu doar o sută de lei, bani care reprezintă echivalentul vopselei cheltuite…
|