ANALIZE CIVICE | Drumul spre viitor

Revoluţie în învăţământ

Într-un material intitulat „România Încotro?”, publicat în numărul anterior, din 17 aprilie 2009, înfăţişam situaţia grea în care se află ţara noastră, la acest început de secol XXI şi poziţia codaşă între ţările Uniunii Europene.
Ar fi important să evidenţiem măsurile şi soluţiile ce trebuie concepute şi aplicate pentru ca ROMÂNIA, care are un potenţial material şi uman apreciabil, să depăşească această stare de lucruri şi să se impună cu adevărat ca o putere importantă în Europa. Asemenea măsuri şi soluţii trebuie să vizeze toate subsistemele sociale şi să se bazeze pe o concepţie modernă despre viitorul lor.

Mai exact, orice judecată trebuie să aibă ca fundament o concepţie ultramodernă, compatibilă cu secolul al XXI-lea, căci, după depăşirea actualei crize economico-financiare, diferenţele între statele lumii se vor adânci.

Vor fi state, poate chiar din Europa Centrală şi de Est, care vor exploda pe linia progresului şi state care vor pierde ritmul dezvoltării şi se vor confrunta cu sărăcia şi mizeria. Ori, România, care se află acum într-o poziţie nefavorabilă, nu trebuie să rămână în această (a doua) categorie.
În acest scop, dominanta ce se impune în mod imperios este de a forma o concepţie absolut nouă, ultramodernă, pornind de la două întrebări:
- cum va arăta societatea umană în ansamblul ei în viitor, în acest secol XXI?
- cum va arăta fiecare subsistem social în viitor, căci estimăm ca secolul al XXI-lea să fie extrem de tehnologizat.

Este de aşteptat să avem de-a face cu o bătălie cruntă a omenirii, pentru progres uriaş şi generalizat, care va presupune descoperiri şi invenţii uimitoare, chiar şi călătorii spre alte planete.

Fiecare stat responsabil îşi proiectează viitorul pe această direcţie.
România îndrăzneşte să se gândească la acest tip de progres care ar fi în interesul întregului popor? Ar putea ea depăşi diferenţele ce o despart de ţările puternice ale Uniunii Europene? Ce ar trebui să facă? În ce direcţie, în ce subsistem, să acţioneze de urgenţă?

Înainte de a-mi exprima părerea, aş reliefa evenimentele din anii ’60, ai secolului trecut, privind cucerirea spaţiului cosmic. Statele Unite ale Americii, deşi aveau cercetători şi investeau enorm în acest domeniu, s-au văzut depăşite de U.R.S.S., spre uimirea întregii lumi. Americanii au analizat cauzele acestei diferenţe şi cu ajutorul unor profesionişti elveţieni, au ajuns la concluzia că rămânerea în urmă se datora învăţământului american, în mare măsură depăşit. Aşa au început americanii, în deceniul 60-70, un puternic proces de modernizare a învăţământului. Poate că mai sunt cei care îşi pot aminti expoziţia americană, privind modernizarea învăţământului, ce conţinea Europa, inclusiv România, prin 1970-1972.

Ei bine, cred că, acum, pentru România, prioritatea zero, de maximă urgenţă, în această bătălie de „recuperare a timpului”, pentru a ajunge o ţară avansată în Europa, este ÎNVĂŢĂMÂNTUL, mai ales că acesta are o tradiţie valoroasă.

Dar, cum anume? Cum să arate şi la ce să se raporteze învăţământul românesc? S-ar putea scrie tomuri pe această temă…
Aş aborda problematica pornind de la realitatea istorică, evidentă, şi anume că poporul român este înzestrat cu inteligenţă şi talent.

Abordarea problematicii învăţământului, pentru un învăţământ al viitorului, presupune mai mult decât o reformă care, după 20 de ani, nu este reuşită, şi anume o REVOLUŢIE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC.

Aceasta trebuie să fie cu un pas înaintea celorlalte subsisteme ale societăţii româneşti, căci, acestea vor funcţiona sub coordonarea unor oameni de calitate, formaţi în învăţământ.
Copiii de azi vor trăi în viitor, iar şcoala trebuie să-i pregătească pentru viitor, pentru viaţa viitorului, oferindu-le şanse pentru lumea de mâine.

De aici necesitatea ca toţi cei implicaţi în viaţa tinerilor, părinţi, dascăli, instituţii ale statului, biserică, mass-media, etc. să acţioneze ferm pentru ca toţi copiii, tinerii să frecventeze şcoala, ridicând astfel la zero abandonul şcolar, căci, în secolul XXI, viitorul omului depinde aproape în întregime de studiile sale.

Învăţământul trebuie priceput în România ca o revoluţie concepută să anticipeze sensul şi ritmul schimbărilor de viitor.

Dascălii au puterea să-şi modernizeze concepţia „de a fi”, să privească înainte, spre societatea nouă pe care să o făurim pe picior de egalitate cu statele avansate din Europa. Trebuie să ne căutăm obiectivele şi metodele în viitor, păstrând numai ce este absolut valoros din ceea ce a fost.

Învăţământul de masă a fost un mecanism ingenios care a produs adulţii de care societatea avea nevoie. Masa de elevi care a fost „prelucrată” de dascăli, în şcoală, a constituit o idee genială a timpului.

Dar azi, se impune ca România să recupereze rămânerile în urmă, să se schimbe mai repede, să-şi creeze o lume nouă.

Viaţa de mâine nu are nevoie de oameni semi-edificaţi, care să efectueze operaţii ce se repetă la nesfârşit, nu are nevoie de oameni care să primească ordine fără să clipească, ci de oameni care să identifice noi relaţii într-o realitate, în schimbare rapidă. Este nevoie de o Românie care „să aibă VIITORUL în sânge”.
De aceea, cei care diriguiesc învăţământul nu trebuie să se piardă în mărunţişuri (vezi ciorovăiala naţională pentru ora de sport), să consume energie şi fonduri pentru nimicuri.
Concepţia asupra învăţământului, ca un subsistem social-fundamental, (aşa s-a dorit oare „PACTUL PENTRU EDUCAŢIE”?!), al secolului XXI, presupune pentru cei care-l conduc:
- să producă imagini succesive şi interschimbabile ale viitorului;
- să facă previziuni cu privire la tipurile de munci, de profesiuni şi de vocaţii, de care va fi nevoie în următorii 20-30 de ani;
- să prevadă tipul de relaţii umane, care vor predomina în viitor;
- natura problemelor etice şi morale care se vor pune;
- genul de tehnică ce se va dezvolta;
- structuri organizatorice în care se vor angrena oamenii.
Pe baza acestor previziuni, analizate, dezbătute cu oamenii şcolii şi actualizate în permanenţă, putem deduce bagajul cognitiv şi afectiv de care au nevoie oamenii de mâine, pentru a face faţă şi a controla o evoluţie accelerată.
În esenţă, punctul de pornire pentru revoluţia în învăţământ este viitorul. De aici, începe mişcarea învăţământului, care presupune trei obiective fundamentale:
1. să transforme structura învăţământului;
2. să revoluţioneze programele şcolare;
3. să încurajeze orientarea lui spre viitor.

Va urma…

Profesor Ion Pătraşcu - Slatina