Gigel Ştirbu, membru în Biroul Politic Naţional al PNL
Alegerile pentru şefia Partidului Naţional Liberal, desfăşurate la sfârşitul celei de-a treia săptămâni a lunii martie, la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, au adus, pe lângă schimbarea preşedintelui PNL, şi mutaţii la nivelul organismelor colective de conducere. În componenţa Biroului Permanent Naţional al PNL a fost ales şi deputatul de Olt, Gigel Ştirbu. Confirmarea sa în această funcţie reprezintă, pentru liberalismul din judeţul Olt, o continuare a recunoaşterii la nivel naţional de care se bucură această filială, până mai ieri cenuşăreasa liberalismului naţional. După ce, în perioada guvernării 2004-2008, PNL Olt a deţinut doi secretari de stat, Carol Kovacs, la Relaţia cu Parlamentul şi Gigel Ştirbu, la Ministerul Culturii şi Cultelor, iată că şi-n opoziţie, în cadrul organismelor naţionale de conducere, PNL Olt confirmă. Este meritul, dincolo de toate compromisurile făcute,al preşedintelui PNL Olt, Ioan Ciugulea, cel care a reuşit să facă din PNL Olt o formaţiune care joacă de la egal la egal cu PSD şi PD-L. (A.D.)
În PSD Slatina, unii îşi arogă nişte funcţii pe care nu le deţin
Conducerea Organizaţiei Municipale a PSD Slatina ţine să facă nişte precizări legate de unele apariţii publice ale unor persoane care îşi arogă funcţii în cadrul partidului. Astfel, Arabela Ionuţ, cel care, într-o apariţie publică, săvârşită miercuri, 25 martie a.c., s-a autointitulat preşedinte al TSD Slatina, nu este ceea ce afirmă. În continuare, un alt pesedist amator de funcţii, George Filip, nu este ceea ce şi el spune că ar fi: purtător de cuvânt al PSD Slatina. Apariţiile publice ale celor doi, din posturile menţionate, vor fi dezbătute de conducerea PSD Slatina, căci cei doi riscă, prin asumarea unor funcţii în partid, să ştirbească imaginea echipei social democrate din municipiul Slatina. (M.C.)
|